a) Deciziile prin care prefectura, manifestându-se ca autoritate administrativă, nu ca o persoană juridică care dispune asupra propriului patrimoniu, a dispus redistribuirea unor bunuri mobile şi imobile ce intraseră în patrimoniul unei pe acţiuni anterior emiterii deciziilor respective sunt acte administrative, cenzurabile pe calea contenciosului administrativ, iar nu acte de gestiune exceptate de la acest control.
C.SJ., s. cont. adm., decizia nr. 126 din 30 martie 1992, în Repertoriu de jurisprudenţă şi doctrină română 1989-1994, voi. II, p. 60
b) Actul de dispoziţie al prefecturii, cu privire la un bun imobil devenit, anterior emiterii actului, proprietatea – în baza art. 2 din Legea nr. 15/1990 – unei societăţi comerciale legal constituită şi înregistrată este un act administrativ cenzurabil pe calea contenciosului administrativ iar nu un act de gestiune.
C.S.J., s. cont. adm., decizia nr. 69 din 2 martie 1992, în Repertoriu de jurisprudenţă şi doctrină română 1989-1994, voi. II, p. 59
c) Decizia prin care prefectura în calitate de autoritate administrativă, învestită cu dreptul de a organiza societăţi comerciale de interes local şi de a restructura unele unităţi economice cu capital de stat, a procedat la anularea formelor de licitare şi înstrăinare a utilajelor unei mori comunale care nu tăcea parte din patrimoniul său ci aparţinea, potrivit art. 20 din Legea nr. 15/1990, unei societăţi comerciale pe acţiuni, constituie un act administrativ cenzurabil pe calea contenciosului administrativ, iar nu un act de gestiune.
C.SJ., s. cont. adm., decizia nr. 342 din 20 iulie 1992, în Repertoriu de jurisprudenţă şi doctrină română 1989-1994, voi. II, p. 60
Notă: Cele trei decizii de mai sus – corecte – ne fac să înţelegem mai bine principiul ilustrat jurisprudenţial în prima speţă a acestui capitol: pentru încadrarea corectă într-o categorie sau alta contează natura actului (deci dacă la emiterea lui administraţia a utilizat sau nu puterea publică cu care a fost învestită) iar nu scopul său (este deci irelevant că intenţia emitentului a fost să producă efecte patrimoniale, de domeniul dreptului civil). Natura actului – act de autoritate – este însă mult mai vizibilă dacă observăm că el îşi produce efectele asupra unui bun al altei persoane juridice, iar nu al emitentului. Cu alte cuvinte, actul îşi produce efectele juridice patrimoniale independent de consimţământul destinatarului său, care se vede astfel privat – în mod forţat – de dreptul său de proprietate.
