Declararea ca neconstituţională a Legii pentru aprobarea O.U.G. nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătăţire a activităţii administraţiei publice. Efecte asupra legalităţii actelor administrative emise în temeiul acesteia


O.U.G. nr. 37/2009 C.C., Decizia nr. 1257 din 7 octombrie 2009

Este nelegal actul administrativ adoptat în baza O.U.G. nr. 37/2009 a cărei lege de aprobare a fost constatată ca neconstituţională, actul administrativ fiind afectat de viciul de neconstituţionalitate al ordonanţei.

Sentinţa nr. 193/C.A. din 2 noiembrie 2009

Prin acţiunea în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Iaşi, reclamantul L.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, anularea Ordinului nr. 509/23.04.2009 al Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, prin care s-a dispus încetarea raportului său de serviciu, suspendarea executării ordinului, reintegrarea în funcţia deţinută anterior şi obligarea pârâtului la plata de daune morale.

în motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că ordinul atacat este nelegal, deoarece a fost emis cu încălcarea prevederilor art. 97 lit. c), art. 99 alin. (1) şi art. 100 din Legea nr. 188/1999.

Prin întâmpinare, pârâtul Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale a invocat faptul că acţiunea a rămas fără obiect, deoarece reclamantul a solicitat anterior intrării în vigoare a Ordinului nr. 509/23.04.2009, mutarea, începând cu data de 25.05.2009, în flincţia publică de execuţie vacantă de inspector de muncă.

Ministeml Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale a mai susţinut că acţiunea este inadmisibilă, deoarece reclamantul nu a urmat procedura prealabilă prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004, iar pe fondul cauzei a arătat că actul atacat a fost emis cu respectarea prevederilor legale în vigoare, eliberarea reclamantului din funcţie fiind rezultatul aplicării prevederilor O.U.G. nr. 37/2009.

Instanţa, prin sentinţa nr. 193/C.A./02.11.2009, rămasă irevocabilă, a respins excepţiile inadmisibilităţii şi lipsei obiectului acţiunii, a admis acţiunea formulată de reclamantul L.A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, a anulat Ordinul nr. 509/23.04.2009, obligându-1 pe acesta din urmă să îl reintegreze pe reclamant în funcţia deţinută anterior datei de 25.05.2009.

Prin aceeaşi sentinţă, instanţa a respins cererea reclamantului de obligare a pârâtului la plata de daune morale către reclamant, precum şi cererea de suspendare a executării Ordinului nr. 509/23.04.2009 emis de pârâtul Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că prin Ordinul nr. 509/23.04.2009, emis de pârâtul Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, s-a dispus desfiinţarea funcţiei publice de conducere de inspector-şef al Inspectoratului Teritorial de Muncă al Judeţului Vaslui, urmând ca raportul de serviciu al reclamantului L.A. să înceteze prin eliberare din funcţia publică de conducere, începând cu data de 25.05.2009, după expirarea unui termen de preaviz de 30 de zile.

Prin Ordinul nr. 734/22.05.2009 emis de pârât, raportul de serviciu al reclamantului L.A. a fost modificat, începând cu data de 22.05.2009, prin transfer în interesul serviciului de la Inspectoratul Teritorial de Muncă Vaslui, la Inspectoratul Teritorial de Muncă Iaşi, pe funcţia publică de inspector de muncă.

Instanţa a constatat că Ordinul nr. 509/23.04.2009 a fost emis în temeiul şi în aplicarea dispoziţiilor O.U.G. nr. 37/2009.

S-a arătat că, prin Decizia nr. 1257/07.10.2009, Curtea Constituţională a reţinut că prin O.U.G. nr. 37/2009, aşa cum a fost aprobată prin lege de Parlament, a fost afectat regimul juridic al serviciilor publice deconcentrate, ceea ce îi atrage neconstituţionalitatea, că desfiinţarea funcţiilor publice de conducere şi instituirea în locul lor a funcţiei de director coordonator al serviciului public deconcentrat, care va fi ajutat de unul sau mai mulţi adjuncţi este o construcţie juridică deficitară şi confuză, ce ridică problema statutului juridic al directorului coordonator şi a naturii juridice a contractului de management şi că prin întreg conţinutul reglementării, Guvernul a intervenit intr-un domeniu pentm care nu avea competenţa materială, încălcând astfel dispoziţiile art. 115 alin. (6) din Constituţie.

Având în vedere că, aşa cum a reţinut Curtea Constituţională prin decizia sus indicată, viciul de neconstituţionalitate a unei ordonanţe simple sau ordonanţe de urgenţă emise de Guvern nu poate fi acoperit prin aprobarea de Parlament a ordonanţei respective, instanţa a considerat că toate actele emise în baza şi în vederea aplicării O.U.G. nr. 37/2009 trebuie să aibă aceeaşi soartă ca actul adoptat de Guvern într-un domeniu în care nu avea competenţa materială de a interveni, şi, respectiv, soarta legii însăşi, din moment ce Curtea Constituţională a reţinut că legea care aprobă o ordonanţă de urgenţă neconstituţională este ea însăşi neconstituţională.

Prin urmare, nu mai exista temei pentru a susţine legalitatea actului administrativ atacat, atât timp cât O.U.G. nr. 37/2009 a fost desfiinţată în cadrul controlului de neconstituţionalitate.

Cu privire la cererea de obligare a pârâtului la plata de daune morale către reclamant, instanţa a respins-o atât pentru faptul că anularea actului administrativ atacat şi dispoziţia de reintegrare în funcţie reprezenta o reparaţie suficientă pentru eventualul prejudiciu moral cauzat reclamantului prin eliberarea nelegală din funcţia publică de conducere pe care a deţinut-o, cât şi pentru faptul că reclamantul nu a efectuat o evaluare a întinderii pretinsului prejudiciu.

S-a considerat că cererea de suspendare a executării actului administrativ atacat nu era întemeiată, deoarece nu a fost îndeplinită condiţia pagubei iminente prevăzută de art. 15 raportat la art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Paguba iminentă, care trebuie să fie rezultatul executării actului administrativ atacat, este definită prin art. 2 lit. s) din Legea nr. 554/2004, ca fiind un prejudiciu material, viitor, dar previzibil cu evidenţă sau, după caz, perturbarea gravă a funcţionării unei autorităţi publice ori a unui serviciu public. Paguba a cărei iminentă producere ar fi înlăturată prin suspendarea executării actului administrativ fiscal trebuie să fie indicată şi probată în concret, nu doar afirmată de reclamant şi preluată ca atare de instanţă, cum s-a solicitat în speţă.

A reţinut instanţa că în speţă nu s-a administrat nicio probă din care să fi rezultat măcar bănuiala, dacă nu faptul cert, credibil şi veridic, că executarea actului administrativ atacat ar fi produs reclamantului ori altei persoane o pagubă iminentă.

Aşa fiind, curtea de apel a respins cererea reclamantului de suspendare a executării Ordinului nr. 509/23.04.2009 emis de pârâtul Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale.

Excepţia lipsei obiectului s-a respins cu motivarea că împrejurarea că reclamantul a fost transferat în interesul serviciului de la Inspectoratul Teritorial de Muncă Vaslui, la Inspectoratul Teritorial de Muncă Iaşi, pe funcţia publică de inspector de muncă nu avea nicio relevanţă sub aspectul verificării legalităţii şi temeiniciei actului administrativ atacat, acesta producând efecte juridice şi după realizarea transferului în interes de serviciu.

Referitor la excepţia inadmisibilităţii acţiunii, instanţa a ţinut seama de faptul că admiterea ei îl punea pe reclamant într-o situaţie injustă, constând în blocarea accesului la justiţie, atât timp cât era evident, având în vedere apărările pârâtului formulate în cauză, că era inutil să solicite acestuia revocarea actului în condiţiile în care până la data pronunţării sentinţei nu au apărut elemente de natură să ducă la concluzia că ar avea intenţia de a restabili situaţia anterioară emiterii ordinului a cănii anulare s-a solicitat.

Dimpotrivă, la data de 06.10.2009, cu o zi înainte de ziua în care Curtea Constituţională trebuia să se pronunţe asupra constituţionalităţii Legii de aprobare a O.U.G. nr. 37/2009, a fost adoptată o nouă ordonanţă de urgenţă prin care s-a abrogat O.U.G. nr. 37, aprobată prin lege de Parlament, preluându-se integral conţinutul acesteia, în ciuda faptului că prin această ultimă ordonanţă de urgenţă s-a perpetuat construcţia juridică apreciată de Curtea Constituţională ca fiind deficitară, confuză şi neconstituţională.