Constatarea caracterului neconstituţional al Legii pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 37/2009 reprezintă un indiciu temeinic de nelegalitate a actului administrativ, emis în vederea punerii în a acestei ordonanţe, prin care s-a dispus desfiinţarea funcţiei publice de conducere a unui serviciu public deconcentrat şi eliberarea din funcţie a persoanei care ocupă postul respectiv. Această împrejurare reprezintă un argument suficient pentru a se constata îndeplinirea primei condiţii de admisibilitate a cererii de suspendare a executării actului administrativ, prevăzută de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv condiţia existenţei unui caz bine justificat.
Este îndeplinită şi cea de-a doua condiţie prevăzută de acest text de lege pentru suspendarea executării actului administrativ, respectiv iminenţa producerii unei pagube, faţă de împrejurarea că, prin desfiinţarea funcţiei publice de conducere, se produce un prejudiciu material viitor şi previzibil, constând în diminuarea drepturilor de natură salarială ale funcţionarului public eliberat din funcţie, precum şi o posibilă perturbare gravă a funcţionării respectivului serviciu public.
Potrivit art. 14 alin. (1) teza finală din Legea nr. 554/2004, în cazul în care persoana vătămată nu introduce acţiunea în anularea actului în termen de 60 de zile, suspendarea încetează de drept şi fără nicio formalitate.
După cum reiese din formularea legii, termenul în discuţie se calculează din momentul admiterii cererii de suspendare de către
instanţa de judecată. Depăşirea acestui termen echivalează cu încetarea de drept a efectelor suspendării.
I.C.C.J, secţia administrativ şi fiscal, decizia nr. 5283/24.11.2009,
Notă: Legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 37/2009 privind unele măsuri de îmbunătăţire a activităţii administraţiei publice a fost declarată neconstituţională prin Decizia Curţii Constitutionale nr. 1257/2009, publicată în Monitorul Oficial nr. 758 din 06/11/2009.
Prin sentinţa civilă nr. 86/F-CONT/20.05.2009, Curtea de Apel Piteşti, Secţia comercială şi contencios administrativ şi fiscal a admis cererea, a dispus suspendarea executării dccizici nr. 611/24.04.2009 emisă de pârâtă, până la pronunţarea instanţei de fond, iar pârâta a fost obligată la 500 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa o asemenea soluţie, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că sunt îndeplinite dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004.
In cazul de faţă, s-a considerat că reclamantul a făcut dovada plângerii prealabile, solicitând revenirea asupra încetării raporturilor sale de serviciu, respectiv, a eliberării sale din funcţia publică, obţinută prin concurs, cu motivaţia că actele normative invocate nu îi sunt aplicabile.
In concepţia primei instanţe, efcctele juridice ale decizici atacate pot determina consecinţe grave pentru reclamant, care, urmare a încetării raporturilor de serviciu, prin eliberarea din funcţia publică de conducere, îşi va pierde practic locul de muncă.
Instanţa a mai constatat că, datorită incompatibilităţii legale în raport cu funcţia publică şi ţinând cont de caracterul alimentar al salariului, punerea în aplicare a deciziei ar determina pentru reclamant prejudicii importante, mai ales că temeiul eliberării din funcţie, O.U.G. nr. 37/2009, este contestat pentru neconstituţionalitate.
împotriva acestei hotărâri judecătoreşti a fost promovat recurs, în termen legal, de către pârâta Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei şi respingerea cererii de suspendare ca netemeinică.
Recursul este nefondat.
Instanţa de fond a reţinut corect situaţia de fapt în raport de materialul probator administrat în cauză şi a realizat o încadrare juridică adecvată în funcţie de situaţia faptică.
Actul administrativ solicitat suspendat este dccizia nr. 611/
24.04.2009, prin care Directorul General al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură a dispus, în temeiul art. III alin. (1) din
O.U.G. nr. 37/2009, desfiinţarea funcţiei publice de conducere de Director Executiv de la Centrul Judeţean Argeş din cadrul APIA. Totodată, conducătorul instituţiei pârâte a dispus încetarea raportului de serviciu al reclamantului, prin eliberarea sa din funcţia publică de conducere, la data expirării termenului de preaviz de 30 de zile calendaristice. Temeiul juridic al actului administrativ este reprezentat de art. 97 lit. c), art. 99 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 188/1999, art. III alin. (1) din O.U.G. nr. 37/2009.
Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, modificată, în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond.
Din lecturarea textului legal anterior arătat, rezultă că o primă cerinţă pentru a interveni această măsură excepţională de întrerupere a efectelor unui act administrativ este aceea de a fi în prezenţa unui asemenea act.
Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din actul normativ mai sus citat, prin noţiunea de act administrativ se înţelege actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice.
In mod evident, decizia aflată în discuţie adoptă o măsură prin care se modifică raportul de serviciu existent între o autoritate publică şi un funcţionar public: mai prccis, este vorba de eliberarea din funcţia de director exccutiv de la Centrul Judeţean Argeş din cadrul Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, în temeiul O.U.G. nr. 37/2009.
In plus, măsura supusă analizei în cauza de faţă a fost luată în regim de putere publică, în vederea organizării executării unei norme cu putere de lege, respectiv, a O.U.G. nr. 37/2009.
Pe de altă parte, trebuie amintit faptul că suspendarea executării actelor administrative este un instrument procedural eficient pus la dispoziţia autorităţii emitente sau a instanţei de judecată în vederea respectării principiului legalităţii: atâta timp cât autoritatea publică sau judecătorul se află într-un proces de evaluare, din punct dc vedere legal, a actului contestat, este echitabil ca acesta din urmă să nu-şi producă efectele asupra celor vizaţi.
După cum se cunoaşte, suspendarea actelor juridice reprezintă operaţiunea de întrerupere vremelnică a efectelor acestora, ca şi cum actul dispare din circuitul juridic, deşi, formal-juridic, el există.
Actul administrativ se bucură de prezumţia de legalitate care, la rândul său, se bazează pe prezumţia dc autenticitate (actul emană de la cine se afirmă că emană) şi pe prezumţia de veridicitate (actul exprimă ceea ce în mod real a decis autoritatea emitentă).
De aici, rezultă principiul executării din oficiu, întrucât actul administrativ unilateral este el însuşi titlu executoriu.
Cu alte cuvinte, a nu executa actcle administrative, carc sunt emise în baza legii, echivalează cu a nu executa legea, ceea cc este dc neconceput într-o bună ordine juridică, într-un stat de drept şi o democraţie constituţională.
Din acest motiv, suspendarea efectelor actclor administrative reprezintă o situaţie de excepţie, la care judecătorul de contencios administrativ poate să recurgă atunci când sunt îndeplinite condiţiile impuse de Legea nr. 554/2004.
Aşa cum am amintit mai sus, o condiţie impusă de legiuitor pentru a se dispune această măsură este aceea a existenţei unui caz bine justificat.
Conform art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, modificată, cazurile bine justificate presupun împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.
Prin urmare, condiţia existenţei unui caz bine justificat este îndeplinită în situaţia în care se regăsesc argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actului administrativ aflat în litigiu.
Altfel spus, pentru a interveni suspendarea judiciară a executării unui act administrativ trebuie să existe un indiciu temeinic de nelegalitate.
In acest context, trebuie subliniat faptul că, în prezent, principiul legalităţii a devenit un principiu fundamental în toate sistemele dc drept, iar acesta constă în respectarea întocmai a legii de cătrc destinatarii ei (cetăţeanul şi statul).
In sistemul juridic românesc, acest principiu este reglementat în art. 1 alin. (5) şi art. 16 alin. (2) din Constituţie. Astfel, primul text constituţional precizează faptul că, în România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie. Pe de altă parte, al doilea text cuprins în Legea fundamentală arată că nimeni nu este mai presus de lege.
In cazul actelor administrative, legalitatea înseamnă recunoaşterea caracterului valabil al actelor şi al efectelor lor până în momentul
anulării, în baza prezumţiei de legalitate. Chiar dacă beneficiază de putere discreţionară, autorităţile publice nu pot ignora legea, a cărei organizare a executării şi executare în concret trebuie să o realizeze.
Cu alte cuvinte, între actul administrativ şi lege există în mod necesar un raport de subordonare.
In speţa de faţă, înalta Curte constată că suntem în prezenţa unui caz bine justificat în raport de împrejurarea că O.U.G. nr. 37/2009 a fost declarată ncconstituţională, prin Dccizia nr. 1257 din 7.10.2009 pronunţată de Curtea Constituţională.
Or, actul administrativ aflat în discuţie a fost emis tocmai pentru a se asigura punerea în executare a unei norme cu putere de lege, respectiv, a ordonanţei anterior individualizate.
Potrivit art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004, modificată, prin noţiunea de pagubă iminentă se înţelege prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public.
în concepţia instanţei de control judiciar, şi această condiţie legală este îndeplinită în speţă, fiind vorba de diminuarea unor drepturi salariale; acest prejudiciu material este viitor şi previzibil cu evidenţă, chiar în condiţiile acceptării unei alte funcţii publice de către intimatul reclamant, aşa cum susţine recurenta pârâtă.
Pe de altă parte, se poate afirma faptul că măsura adoptată în privinţa intimatului, datorită, pe de-o parte, caracterului său imprevizibil, iar, pe de altă parte, funcţiei de conducere deţinute de acesta, poate genera o perturbare previzibilă gravă a funcţionării serviciului public.
Prin urmare, în speţa de faţă, sunt întrunite cerinţele impuse de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, pentru a se dispune suspendarea executării actului administrativ atacat, până la pronunţarea instanţei de fond.
Intr-adevăr, potrivit art. 14 alin. (1) teza finală din acelaşi act normativ, în cazul în care persoana vătămată nu introduce acţiunea în anularea actului în termen de 60 de zile, suspendarea încetează de drept şi fară nicio formalitate.
După cum reiese din formularea legii, termenul în discuţie se calculează din momentul admiterii cererii de suspendare de către instanţa de judecată. Depăşirea acestui termen echivalează cu încetarea de drept a efectelor suspendării.
Aşadar, eventuala încetare a suspendării efectelor unui act administrativ intervine ope legis şi fară a fi necesară o constatare expresă din partea vreunei instanţe de judecată.
Pe cale de consecinţă, recursul a fost respins ca nefondat.
