Domiciliul este unic, în sensul că o persoană fizică are un singur domiciliu chiar dacă are mai multe locuinţe statornice sau principale.
Domiciliul este unic, în sensul că o persoană fizică are un singur domiciliu chiar dacă are mai multe locuinţe statornice sau principale.
Domiciliul se caracterizează şi prin stabilitate, în sensul că indiferent de deplasările pe care le efectuează persoana domiciliul său rămâne neschimbat, atâta timp cât ea nu îşi constituie legal un alt domiciliu, adică nu îşi schimbă domiciliul în condiţiile stabilite de lege.
Domiciliul se caracterizează şi prin stabilitate, în sensul că indiferent de deplasările pe care le efectuează persoana domiciliul său rămâne neschimbat, atâta timp cât ea nu îşi constituie legal un alt domiciliu, adică nu îşi schimbă domiciliul în condiţiile stabilite de lege.
Locuinţa din timpul studiilor nu constituia un domiciliu în sensul definit de Codul civil aplicabil la momentul strămutării restului membrilor familiei, dacă aceasta nu întrunea caracterul unei locuinţe statornice, nefiind urmată procedura reglementată de acest act normativ. In acest context efectele strămutării forţate în privinţa părinţilor se răsfrâng în mod direct şi asupra membrului familiei care se afla la data strămutării într-o altă localitate în vederea desăvârşirii studiilor.
Decizia nr. 849 din 11 aprilie 2007
Prin sentinţa civilă nr. 212/26.01.2007 pronunţată de Tribunalul Cluj în dosar nr. 9672/117/2006 s-a admis plângerea reclamantului U.M. împotriva Deciziei nr. 86/2006 a Direcţiei de Muncă, Solidaritate Socială şi Familie şi, în consecinţă s-a stabilit că reclamantul îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 1 alin. 1 lit. e raportat la art. 3 alin. 1 din Decretul-Lege nr. 118/1990 dispunându-se anularea Deciziei nr. 87/2006 a Direcţiei de Muncă, Solidaritate Socială şi Familie şi obligarea pârâtei la emiterea unei decizii prin care să acorde indemnizaţia cuvenită reclamantului pentru perioada 3 martie 1949 – 31 iulie 1953.
Pentru a hotărî în acest sens, prima instanţă a reţinut că probele testimoniale şi probele cu înscrisul administrate în cauză atestă, fără putinţă de tăgadă, că efectele strămutării forţate a părinţilor reclamantului, precum şi exproprierea averii deţinute de aceştia în comuna Sic s-au răsfrânt şi asupra persoanei reclamantului, chiar dacă la momentul strămutării acesta avea calitatea de student în Târgu Mureş.
Împotriva acestei hotărâri judecătoreşti a declarat recurs pârâta Direcţia de Muncă Solidaritate Socială şi Familie Cluj, solicitând reformarea hotărârii atacate, în sensul respingerii acţiunii introductive.
În susţinerea recursului exercitat recurenta a relevat că instanţa de fond a realizat o greşită aplicare a prevederilor legale incidente în materia analizată, statuând în sensul că măsura luată de organele de represiune asupra familiei intimatului au avut efect negativ şi asupra acestuia, câtă vreme la acea dată el se afla în localitatea Târgu Mureş, unde îşi desăvârşea studiile.
Intimatul, prin întâmpinarea formulată s-a opus admiterii recursului.
Deliberând asupra cererii de recurs, Curtea reţine următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 30.10.2006 sub nr. 4.761/33/2006, reclamantul U.M. a solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâta Direcţia de Muncă, Solidaritate Socială şi Familie Cluj-Napoca, a se stabili că alături de părinţi a fost persecutat din motive politice şi astfel este îndreptăţit să beneficieze de prevederile Decretului-Lege nr. 118/1990 pentru perioada 03.03.1949 -31.07.1953.
In motivarea plângerii reclamantul a relevat că părinţii săi au fost strămutaţi din comuna de domiciliu Sic, fiindu-le stabilit domiciliul forţat în data de 2/3 martie 1949 în localitatea Târgu Mureş.
Totodată a învederat că în perioada amintită a trăit din mila altor persoane împreună cu părinţii în beciul unui imobil din str. Horea nr. 6, din Târgu Mureş, întrucât odată cu stabilirea domiciliului forţat averea familiei sale a fost expropriată. La momentul strămutării, reclamantul se afla în localitatea Târgu Mureş unde îşi desăvârşea studiile post-liceale.
Prin Hotărârea nr. 2320/2006 Comisia pentru aplicarea Decretului-Lege nr.118/1990 a respins cererea reclamantului pentru că nu a făcut dovada că pe motive politice s-a aflat în una din situaţiile prevăzute la art. 1 alin 1 şi art. 2 din Decretul-Lege nr. 18/1990. Considerentele hotărârii arată că petentul nu apare În adresa Tribunalului Teritorial Militar Bucureşti ca fiind strămutat şi asupra sa nu au fost dispuse măsuri de persecuţie politică deoarece era major, locuia În Târgu-Mureş Înainte de 1949, fiind student la Facultatea de Medicină.
Potrivit art.1 alin.1 lit.d şi e din Decretul-Lege 118/1990 constituie vechime în muncă şi se ia în considerare la stabilirea pensiei şi a celorlalte drepturi ce se acordă timpul cât o persoană după data de 6 martie 1945 pe motive politice, a avut stabilit domiciliul obligatoriu sau a fot strămutată într-o altă localitate. De asemenea potrivit art.3 alin. 1 din Decretul-Lege nr. 118/1990 persoanele care s-au aflat într-una din situaţiile prevăzute la art.1 alin.1 lit.e din acelaşi act normativ au dreptul la o indemnizaţie lunară de 100 lei pentru fiecare an de strămutare în altă localitate.
În mod corect tribunalul a reţinut că efectele strămutării forţate a părinţilor reclamantului şi a exproprierii bunurilor avute în comuna Sic s-au răsfrânt în mod direct şi asupra persoanei reclamantului, care avea stabilit domiciliul la părinţii săi din comuna Sic, chiar dacă la momentul strămutării reclamantul avea calitatea de student în Târgu Mureş. Dacă reclamantul s-ar fi aflat în
comuna Sic la data strămutării, ar fi fost prins în ordinul de strămutare alături de ceilalţi membrii ai familiei sale. Pe de altă parte, prin exproprierea bunurilor, inclusiv a casei familiale, reclamantul nu mai avea posibilitatea să se întoarcă în comuna Sic şi nici măcar să se poată prevala de faptul că domiciliul său era în comuna Sic unde nu mai avea locuinţă.
La momentul emiterii ordinului de strămutare, 2 martie 1949, noţiunea de domiciliu ca şi atribut de individualizare al unei persoane fizice era reglementată de Codul Civil.
Potrivit prevederilor art. 87 din acelaşi act normativ, domiciliul cetăţenilor români în ceea ce priveşte exercitarea drepturilor civile era considerat ca fiind acolo unde aceştia îşi aveau principala aşezare.
Conform prevederilor art. 88 din Codul civil, schimbarea de domiciliu putea opera prin locuirea în fapt într-o altă localitate, unită cu intenţia persoanei fizice de a îşi statornici acolo principala aşezare. Pentru a putea constitui un domiciliu, locuinţa în discuţie trebuia să fie în primul rând, statornică, iar nu temporară.
Potrivit art. 89 Cod civ., dovada intenţiei privitoare la schimbarea domiciliului putea rezulta din cuprinsul declaraţiei făcute la autorităţile locale din circumscripţia domiciliului ce se părăseşte, precum şi a declaraţiei date în faţa autorităţilor locale competente din circumscripţia noului domiciliul.
În lipsa unei declaraţii exprese, dovada intenţiei de schimbare a domiciliului putea fi făcută după circumstanţe.
În sprijinul tezei potrivit căreia nu putea constitui un domiciliu locuinţa care nu avea un caracter statornic, fiind temporară, vin şi dispoziţiile art. 91 din Cod civ., aplicabile la momentul strămutării.
Astfel, persoanele chemate să exercite o funcţie publică temporară sau revocabilă, îşi păstrau domiciliul avut anterior, dacă nu şi-au manifestat o altă intenţie. Numai primirea unei funcţii „pe viaţă” atrăgea după sine strămutarea nemijlocită a domiciliului în locul unde acesta era chemat să exercite funcţia.
Minorul neemancipat avea domiciliul la părinţii săi.
Domiciliul, ca şi atribut al persoanei fizice, are mai multe caractere juridice.
El este obligatoriu în sensul că orice persoană fizică trebuie să aibă un domiciliu.
Intimatul a avut domiciliul determinat în mod legal la domiciliul părinţilor săi în perioada minorităţii şi ulterior după ajungerea la majorat.
În vederea desăvârşirii studiilor a locuit temporar în Târgu Mureş. Locuinţa avută în timpul studiilor nu constituia un domiciliu în sensul definit de Codul civil aplicabil la momentul strămutării familiei sale.
Intimatul nu şi-a ales domiciliul voluntar de drept comun în localitatea unde îşi urma studiile, neavând efectiv o statornică în acea localitate, dobândită în condiţiile legii şi neurmând procedura reglementată de Codul civil.
Pentru aceste considerente Curtea apreciază că deşi intimatul se afla la Târgu Mureş anterior datei de 3 martie 1949, dată la care s-a dispus strămutarea părinţilor şi fraţilor săi din localitatea Sic în localitatea Târgu Mureş, efectele strămutării forţate s-au răsfrânt în mod direct şi asupra sa, întrucât s-a adus atingere dreptului referitor la elementul de identificare a persoanei fizice şi anume dreptului la domiciliu.
Schimbarea domiciliului se face în mod liber, fără nici o restricţie ori în raport de circumstanţele de fapt ale speţei rezultă că la momentul emiterii ordinului de strămutare care a vizat familia intimatului, acesta din urmă mai avea domiciliul în sensul definit de lege, ca atribut de
identificare în comuna Sic, el locuind doar cu caracter temporar în Târgu Mureş, în vederea finalizării studiilor. Prin exproprierea bunurilor, inclusiv a casei familiale, intimatul nu mai avea posibilitatea să se prevaleze de faptul că domiciliul său legal se afla în comuna Sic, unde nu mai deţinea nici o locuinţă.
Pentru aceste considerente, Curtea va aprecia recursul exercitat de către recurentă drept nefondat, considerent pentru care urmează să îl respingă. (Judecător Simona Szabo)
