Investiţiile efectuate la un imobil primit în comodat de o societate reprezintă, în înţelesul legii, mijloace fixe amortizabile. Procedura de deducere, în baza unor documente justificative, este cea prevăzută la art. 24 alin. (11) C.fisc., prin amortizarea fiscală neexplicându-se procedura deducerii prin raportare la art. 21 alin. (4) C.fisc.
Deducerea TVA-ului aferent cheltuielilor de consultanţă trebuie analizată prin prisma exigenţelor impuse de art. 21 alin. (4) lit. m) C.fisc. coroborate cu art. 48 din Normele metodologice şi art. 145 alin. (3) şi (8) C.fisc.
În vederea realizării cerinţelor impuse de art. 21 alin. (1) C.fisc., pentru deducerea cheltuielilor efectuate cu ocazia deplasărilor este necesar să se dovedească faptul că deplasarea s-a efectuat în scopul realizării de venituri impozabile, deci în folosul societăţii.
Secţia comercială, de administrativ şi fiscal, Decizia nr. 716 din 15 aprilie 2011
Prin sentința nr. 593/28.05.2010 a Tribunalului Mureș, s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta SC T.C.I. SRL, în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P. Mureș, s-a anulat în parte Decizia nr. 150/31.03.2008 emisă de pârâtă, s-a dispus exonerarea reclamantei de obligația de a achita suma de 52.521 lei, din suma totală de 66.345 lei, prevăzută la pct. 1 din dispozitivul Deciziei nr. 150/2008 emisă de pârâtă, s-au menținut pct. 1 până la limita sumei de 13.914 lei respectiv pct. 2 al dispozitivului Deciziei nr. 150/2008 emisă de pârâtă și a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 5.954,3 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
în considerentele hotărârii atacate s-a reținut că, în ceea ce privește cheltuielile înregistrate de reclamantă, apreciate de către organele de control ca nelegal deduse, s-a reținut că, în raport de concluziile expertizei contabile efectuate în cauză, în mod corect, societatea a procedat la deducerea acestora, întrucât sunt necesare desfășurării obiectului de activitate al reclamantei.
S-a mai reținut că reclamanta ar datora bugetului de stat din taxa de 2%, asupra activităților dăunătoare sănătății, suma de 13.914 lei, cu accesoriile aferente, cuantum rezultat din concluziile raportului de expertiză contabilă întocmit de expertul desemnat în cauză.
împotriva acestei sentințe, a declarat recurs în termenul legal, pârâta D.G.F.P. Mureș, criticând hotărârea atacată ca nelegală, prin prisma art. 304 pct. 9 C.proc.civ., susținând, în esență, insuficienta motivare a hotărârii atacate, precum și greșita aplicare a dispozițiilor legale aplicabile în cauză.
Astfel, în ceea ce privește contravaloarea modernizărilor făcute la spațiul închiriat, s-a susținut că în mod nelegal au fost înlăturate de la aplicare prevederile art. 24 alin. (1) și (3) lit. a) C.fisc., întrucât acestea reprezintă investiții efectuate la mijloace fixe care fac obiectul contractului de închiriere, fiind considerate de legiuitor drept mijloace fixe amortizabile.
Referitor la cheltuielile ocazionate de plata facturilor emise de SC T.F.I. SRL, s-a arătat că acestea au fost în mod nelegal deduse întrucât nu au fost respectate cerințele legale prevăzute de art. 21 alin. (4) C.fisc., raportat la art. 48 din Normele metodologice de aplicare a Codului fiscal. S-a susținut că reclamanta nu a prezentat documente din care să rezulte natura serviciilor, faptul că au fost efectiv prestate precum și că acestea au fost destinate obiectului de activitate al societății.
Referitor la deductibilitatea cheltuielilor ocazionate de deplasarea administratorului societății împreună cu soția în Honolulu, s-a susținut că acestea au fost nelegal deduse, cu încălcarea dispozițiilor legale precitate.
Referitor la taxa activităților dăunătoare sănătății, s-a arătat că pentru perioada 1.01.2004 – 30.06.2006, reclamanta nu a prezentat o evidență distinctă a adaosului comercial practicat la vânzarea produselor din tutun, iar în ce privește suma de 13.914 lei, s-a apreciat că, în mod eronat, a fost stabilită această sumă de către instanța de fond.
Prin întâmpinare, reclamanta a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat, susținând în esență că hotărârea atacată este la adăpost de critici, arătând că în ceea ce privește cheltuielile de exploatare aferente contractului de comodat, acestea sunt deductibile fiscal, nefiind relevantă împrejurarea că societatea ar fi înregistrat într-un cont diferit această cheltuială și că aceste cheltuieli erau în fapt necesare și utile realizării obiectului de activitate al societății.
Referitor la cheltuielile aferente contractelor de consultanță, s-a arătat că recurenta, în mod nelegal, susține că acestea nu ar fi deductibile întrucât concluziile raportului de expertiză sunt edificatoare în acest sens, existând material documentar justificativ referitor la consultanța acordată.
în ceea ce privește cheltuielile reprezentând contravaloarea facturii fiscale emisă de SC C.T.A.A. SRL, pentru deplasarea în interes de serviciu, s-a arătat că, în cauză, sunt incidente dispozițiile art. 21 alin. (1) lit. e) C.fisc., aceste cheltuieli fiind destinate realizării de venituri întrucât administratorul și soția acestuia au participat la o conferință având ca obiect marketingul în domeniu.
Referitor la taxa asupra activității dăunătoare sănătății, s-a arătat că, în mod nelegal, organele fiscale au stabilit un debit suplimentar de 5.443 lei, societatea calculând taxa în mod corespunzător, în raport de valoarea adaosului comercial aferent produselor de tutun vândute.
Examinând hotărârea atacată, prin prisma acestor considerente, precum și din oficiu, potrivit art. 3041C.proc.civ., Curtea a constatat următoarele:
în ceea ce privește cheltuielile ocazionate de investițiile efectuate la imobilul primit în comodat de către societate, este de observat că dispozițiile aplicabile în cauză sunt cele ale art. 24 alin. (1) și (3) lit. a) C.fisc., în raport de care este cert că aceste cheltuieli, cu investițiile efectuate la imobilul închiriat (prin contract de comodat, cu titlu gratuit), reprezintă în înțelesul legii mijloace fixe amortizabile. Este cert că, după cum a susținut și reclamanta prin întâmpinare, înregistrarea unei cheltuieli într-un cont sau altul, este nerelevantă, dar această ipoteză este aplicabilă în condițiile în care aceste cheltuieli sunt înregistrate în baza unor documente justificative; însă procedura de deducere a acestor cheltuieli este cea prevăzută de art. 24 alin. (11) C.fisc., respectiv prin amortizarea fiscală, care urma a fi calculată pentru aceste investiții, pe perioada contractului de comodat încheiat de societate, nefiind aplicabilă procedura deducerii acestor cheltuieli prin raportare la art. 21 alin. (4) C.fisc.
în ceea ce privește facturile emise de către SC T.F.I. SRL, Curtea a constatat că, în raport de prevederile art. 21 alin. (4) lit. m) C.fisc. și ale art. 48 din Normele metodologice, reclamanta nu este în măsură să justifice necesitatea și realitatea prestării serviciilor de natura celor indicate de textul legal precitat și, pe cale de consecință, raportat la art. 145 alin. (3) și (8) C.fisc., nu poate nici să beneficieze de dreptul de deducere a TVA-ului aferent acestora.
Aceasta, întrucât nu se poate susține cu suficient temei că înscrisurile prezentate de reclamantă ar putea avea natura unui studiu de fezabilitate sau de piață, iar listele cu posibili viitori clienți ar reprezenta un real studiu de piață și implicit o respectare de către consultant a obligațiilor asumate prin contractele încheiate cu reclamanta. De altfel, în cuprinsul contractelor nu rezultă în mod concret care anume servicii de specialitate urmează a fi prestate către reclamantă și tarifele aplicate pentru aceste servicii de consultanță, contractele având formulări generice în definirea clauzelor.
în ceea ce privește cheltuielile ocazionate de deplasarea administratorului societății împreună cu soția acestuia în Honolulu, în vederea unei întâlniri profesionale pe tema distribuției țigărilor, Curtea a constatat că reclamanta nu a prezentat în justificarea cheltuielilor ocazionate cu această deplasare, necesitatea și utilitatea sa, pentru activitatea societății. Astfel, pentru a proba necesitatea deplasării în folosul societății, reclamanta avea obligația să prezinte eventualele procese-verbale încheiate cu potențiali parteneri comerciali, scrisori de intenție adresate acestora sau, în ultimul rând, material documentar sau sinteze ale discuțiilor purtate cu prilejul acelei conferințe. Simpla prezentare a ordinului de deplasare ștampilat de către o societate comercială din Honolulu nu este de natură a justifica de către reclamantă împrejurarea că, cheltuielile ocazionate cu această deplasare au fost efectuate în scopul realizării de venituri impozabile și deci nici realizarea cerințelor prevăzute de art. 21 alin. (1) C.fisc.
Referitor la cheltuielile înregistrate de către societate reprezentând contravaloare cadă hidromasaj „I.”, Curtea urmează a se pronunța asupra acestui aspect, în virtutea rolului devolutiv al prezentei căi de atac, prevăzut de art. 3041C.proc.civ., având în vedere că pârâta a solicitat prin cererea de recurs, ca urmare a admiterii acesteia, menținerea în întregime a actului atacat (decizia nr. 150/2008) și implicit și a dispoziției privind nelegalitatea deducerii acestei cheltuieli.
în acest sens, Curtea a apreciat că într-adevăr, fără a contesta necesitatea unei asemenea achiziții, respectiv a unei căzi de duș, în vederea dotării unui sediu, nu se poate omite faptul că această cadă depășește limitele unei dotări necesare și utile, reprezentând în acest sens o cheltuială voluptorie și implicit cheltuială care nu se încadrează în ipoteza legală prevăzută de art. 21 alin. (1) C.fisc.
Și nu în ultimul rând, referitor la taxa asupra activităților dăunătoare sănătății, aferentă perioadei 1.01.2004 – 30.06.2006, societatea nu a ținut o evidență distinctă a adaosului comercial practicat la vânzarea produselor din tutun, astfel încât organele de control fiscal au aplicat metoda estimării, prevăzută de art. 67 din O.G. nr. 92/2003, situație în care suma stabilită este legal datorată de societate.
în acest sens este de observat că răspunsul expertului la acest obiectiv a fost fundamentat pe studiile de piață ale consultantului și nicidecum pe documentele evidențiate de către societatea reclamantă, fiind încălcate așadar dispozițiile precitate ale art. 67 C.proc.fisc., întrucât în acest caz, baza de impunere neputând fi stabilită în baza documentelor înscrise în contabilitate, se impunea ca aceasta să fie estimată prin raportare la întregul adaos comercial al societății reclamante.
în consecință, pentru motivele expuse anterior, recursul promovat în cauză va fi admis ca întemeiat, potrivit art. 312 alin. (1) teza I C.proc.civ., iar hotărârea atacată se impune a fi modificată în sensul celor de mai sus, respectiv acțiunea formulată de reclamanta SC T.C.I. SRL urmând a fi respinsă ca neîntemeiată.
