Îndeplinirea atribuţiilor specifice funcţiei de administrator reprezintă servicii destinate utilizării în folosul operaţiunilor taxabile ale reclamantei, opinia contrară conducând la concluzia de neacceptat cum că funcţia de administrator, respectiv managementul firmei, nu ar putea fi delegat unei societăţi specializate care, în schimbul unei remuneraţii, îşi asumă succesul ori răspunderea pentru insuccesul societăţii administrate.
Pentru delegarea managementului unei societăţii comerciale nu este necesar ca societatea care decide delegarea să aibă înscris acest aspect în statutul său ca obiect de activitate, pentru a considera această acţiune ca privind operaţiunile sale taxabile, fiind greu de conceput ca o societate să aibă înscris ca obiect delegarea propriului management.
Secţia a II-a civilă, de administrativ şi fiscal, Decizia nr. 1876 din 10 aprilie 2012
Prin cererea adresată Tribunalului Botoșani, Secția comercială, contencios administrativ și fiscal, în data de 18.06.2010, reclamanta SC D. SRL Dorohoi, jud. Botoșani, în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Județene Botoșani a solicitat anularea deciziei nr. 70/18.12.2009 și a deciziei de impunere nr. 341/12.10.2009, în ceea ce privește neacordarea dreptului de deducere pentru suma de 4.798 lei, aferentă indemnizației de administrator plătită către SC C. ATG SRL Baia Mare.
în motivarea contestației, reclamanta a arătat că, prin decizia de impunere nr. 341/12.10.2009, emisă in baza raportului de inspecție fiscală, organele de inspecție fiscală nu au acordat drept de deducere a taxei pe valoare adăugată pentru suma de 4.798 lei, pe considerentul că emitentul facturii nu a putut fi identificat în urma controalelor încrucișate și nu s-a putut determina realitatea prestării și nici realitatea datelor înscrise în factura fiscală în baza căreia s-a dedus TVA.
SC D. SRL Dorohoi a dedus TVA în sumă de 4.798 lei înscrisă în factura nr. 44/31.03.2009, reprezentând servicii de administrare firmă conform contractului pentru luna iunie 2009, emisă de SC C. ATG SRL Baia Mare, înregistrând în factura pentru care s-a exercitat dreptul de deducere a TVA.
Având în vedere dispozițiile art. 146 alin. (1) lit. a) și art. 145 din Legea nr. 571/2003, reclamanta a apreciat că are dreptul la deducerea TVA.
în cursul judecății s-a dispus introducerea în cauză a ANAF – Direcția Generală de Administrare a Marilor Contribuabili București, întrucât societatea a fost preluată de către aceasta, având loc transmiterea calității procesuale pasive. întrucât actele contestate au fost emise de Direcția Generală a Finanțelor Publice Județene Botoșani, instanța a menținut în cauză și această instituție în calitate de pârâtă.
Pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Județene Botoșani, prin întâmpinare a solicitat respingerea contestației ca neîntemeiată.
în motivare a arătat că reclamanta nu a putut face dovada că serviciile de administrare firmă prestate de SC C. ATG SRL Baia Mare au fost executate în scopul operațiunilor sale taxabile și în ce s-au concretizat serviciile respective, considerând că pentru exercitarea dreptului de deducere a taxei pe valoare adăugată este suficientă doar prezentarea facturilor emise de SC C. ATG SRL Baia Mare, care este de altfel unul din cei trei membri ai consiliului de administrație ai SC D. SRL Dorohoi, iar obligațiile si răspunderile sale în calitate de administrator sunt prevăzute în Legea societarilor comerciale în limita competentelor aprobate de Adunarea Generală.
Prin sentința nr. 3200/07.12.2011 Tribunalul Botoșani a respins ca nefondată contestația.
în motivare, prima instanță a reținut că reclamanta a plătit cu factura fiscală nr. 44/31.13.2009 contravaloarea serviciului de administrator prestat de SC C. ATG SRL Baia Mare, iar organele fiscale nu au acordat dreptul de deducere a TVA-ului aferent acestui serviciu.
Din expertiza efectuată în cauză a rezultat că SC C. ATG SRL Baia Mare și-a îndeplinit mandatul de administrare la SC D. SRL Dorohoi și că indemnizația s-a decontat conform facturii comerciale nr. 44/31.03.2009, potrivit prevederilor Legii nr. 31/1990 și Legii nr. 571/2003, arătând că documentele justificative care sau stat la baza deducerii TVA furnizează toate informațiile prevăzute prin dispozițiile legale în vigoare la data efectuării operațiunii.
Aceste aspecte corespund situației de fapt reținute prin actele administrative contestate.
Ceea ce contrazice reclamanta prin acțiunea formulată este modalitatea de interpretare a dispozițiilor art. 145 din Legea nr. 571/2003 privind dreptul de deducere a TVA-ului aferent acestor servicii de administrare.
Deși expertul afirmă că aceste servicii trebuie să beneficieze de dreptul de deducere a TVA, instanța a constatat că interpretarea legii este atributul exclusiv al instanței de judecată, reținând următoarele:
Potrivit art. 145 din Legea nr. 571/2003, persoana impozabilă are dreptul să deducă taxa aferentă achizițiilor, dacă acestea sunt destinate utilizării în folosul operațiunilor taxabile.
Prin urmare, nu poate fi dedus TVA aferent intrărilor pentru operațiuni care nu au legătură cu activitatea economică a persoanei impozabile, întrucât dreptul de deducere a taxei aferente achizițiilor de servicii este condiționat de efectuarea acestora în scopul operațiunilor taxabile ale persoanei impozabile.
în consecință, în cazul unor servicii facturate care nu sunt legate de obiectul de activitate al persoanei impozabile sau nu au fost efectuate în scopul operațiunilor sale taxabile, taxa pe valoare adăugată nu este deductibilă.
Așa fiind, instanța de fond a apreciat că îndeplinirea atribuțiilor specifice funcției de administrator nu constituie echivalentul unor servicii destinate utilizării în folosul operațiunilor taxabile, respectiv, aferente unor servicii efectuate în vederea îndeplinirii scopului economic al societății comerciale, ci acestea au un caracter intrinsec, ținând doar de buna funcționare și administrare a societății, motiv pentru care apreciază că reclamanta nu poate beneficia de dreptul de deducere pentru TVA-ul aferent indemnizației de administrator.
Prin decizia nr. 1876/10.04.2012, Curtea de Apel Suceava, Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC D. SRL, reținând următoarele:
în motivarea recursului, reclamanta a arătat că eronat prima instanță a reținut faptul că indemnizația de administrator plătită și a cărei deducere și rambursare s-a solicitat este aferentă facturii nr. 44/31.03.2009. în realitate, s-a solicitat dreptul de deducere și rambursare pentru indemnizația de administrator conform facturilor nr. 44/31.03.2009 și nr. 47/30.04.2009.
în mod greșit s-a reținut de asemenea și situația de fapt dedusă judecății, în cauză nefiind vorba de servicii, ci de mandat de administrator executat de către SC C. ATG SRL Baia Mare pe baza numirii de către AGA.
De asemenea, greșit instanța de fond a apreciat că „atribuțiile specifice funcției de administrator nu constituie echivalentul unor servicii efectuate în vederea îndeplinirii scopului economic al societății comerciale”. în acest sens și în contradicție cu aprecierile instanței de fond, recurenta a considerat că sunt relevante prevederile art. 70 din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, care stabilesc că „administratorii pot face toate operațiunile cerute pentru aducerea la îndeplinire a obiectului de activitate al societății”.
Deci, în mod incorect instanța de fond a considerat că „administrarea societății nu are legătură cu obiectul de activitate ale societății” și că „atribuțiile specifice funcției de administrator nu constituie echivalentul unor servicii efectuate în vederea îndeplinirii scopului economic al societății comerciale” din moment ce activitatea de administrare presupune chiar aducerea la îndeplinire a obiectului de activitate și a scopului societății.
De altfel, reclamanta a făcut dovada îndeplinirii condițiilor de exercitare a dreptului de deducere a TVA aferent acestor servicii, conform prevederilor art. 146 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 571/2003 – Codul fiscal, aspect confirmat și de raportul de expertiză întocmit în cauză de către expertul fiscal M.G.
Curtea a constatat că recurenta SC D. SRL Dorohoi a dedus TVA în sumă de 4.798 lei înscrisă în facturile nr. 44/31.03.2009 și 47/30.04.2009 reprezentând servicii de administrare firmă emise de SC C. ATG SRL Baia Mare, înregistrând în facturile pentru care și-a exercitat dreptul de deducere a TVA.
Organele fiscale au stabilit că suma de 4.798 lei cu titlu de TVA a fost nelegal dedusă întrucât s-a constatat că emitentul facturii nu a putut fi identificat în urma controalelor încrucișate și nu s-a putut determina realitatea prestării și nici realitatea datelor înscrise în factura fiscală în baza căreia contestatoarea a dedus TVA.
Cu privire la considerentele primei instanțe, Curtea a reținut că îndeplinirea atribuțiilor specifice funcției de administrator reprezintă servicii destinate utilizării în folosul operațiunilor taxabile ale reclamantei, opinia contrară conducând la concluzia de neacceptat cum că funcția de administrator, respectiv managementul firmei, nu ar putea fi delegat unei societăți specializate care, în schimbul unei remunerații, își asumă succesul ori răspunderea pentru insuccesul societății administrate.
Pentru delegarea managementului unei societăți comerciale nu este necesar ca societatea care decide delegarea să aibă înscris acest aspect în statutul său ca obiect de activitate, pentru a considera această acțiune ca privind operațiunile sale taxabile, fiind greu de conceput ca o societate să aibă înscris ca obiect delegarea propriului management.
Pe de altă parte, însă, pretențiile reclamantei recurente sunt nefondate, atâta timp cât din niciun mijloc de probă nu rezultă realitatea prestării serviciului înscris în facturile fiscale nr. 44/31.03.2009, respectiv nr. 47/30.04.2009, aspect care a fost reținut în decizia nr. 70/18.12.2009 emisă de Direcția Generală a Finanțelor Publice Botoșani.
Asta, în condițiile în care art. 155 alin. (5) C.fisc. impune ca, pentru deducerea TVA, factura fiscală să fie emisă pe numele persoanei solicitante de către o persoană impozabilă înregistrată ca plătitor de TVA.
Or, SC C. ATG SRL Baia Mare nu a fost identificată la sediul social declarat pentru a se putea stabili realitatea prestării serviciului pretins de reclamantă, realitatea datelor înscrise în factura fiscală și exigibilitatea TVA (colectare TVA de către prestator).
Cum recurenta a avut posibilitatea de a dovedi realitatea consemnărilor din facturile fiscale nr. 44/31.03.2009 și nr. 47/30.04.2009, atât la prima instanță cât și în recurs, neîndeplinindu-și această obligație, Curtea, în baza art. 312 C.proc.civ., a respins recursul, ca nefondat.
