Pentru deducerea cheltuielilor de combustibil autovehiculul trebuie folosit exclusiv pentru desfăşurarea activităţii, orice altă interpretare constituind o „adăugare la lege”.
Secţia a II-a civilă, de administrativ şi fiscal, Decizia nr. 1685 din 18 septembrie 2012
Prin sentința civilă nr. 415 din 1.03.2012, Tribunalul Neamț a admis acțiunea formulată de reclamantul Biroul executorului judecătoresc M.I., în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Neamț.
A anulat decizia cu nr. 710/16.06.2010 emisă de pârâtă, precum și impunerile fiscale stabilite prin decizia de impunere nr. 2763/03.03.2010. A obligat pârâta să restituie reclamantului suma de 3.344 lei, reprezentând creanță fiscală încasată necuvenit.
S-a reținut de instanța de fond că:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Neamț, reclamantul Biroul executorului judecătoresc M.I., reprezentat legal prin judecătoresc M.I., a chemat în judecată pe pârâta D.G.F.P. a județului Neamț, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea deciziei nr. 710/16.06.2010 emisă de D.G.F.P. a județului Neamț și, în consecință, admiterea contestației formulate de reclamant în sensul deducerii din încasări a cheltuielilor cu combustibilul și în sensul deducerii TVA-ului din valoarea combustibilului în perioada 1.05.2009 – 13.12.2009 pentru suma de 3.344 lei (reprezentând 1.715 lei impozit pe venit, l.599 lei taxa pe valoarea adăugată, 30 lei majorări de întârziere aferente ) și a se dispune obligarea pârâtei să îi restituie reclamantului suma 3.344 lei, sumă pe care a fost obligat să o plătească în mod ilegal și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Examinând materialul probator, actele și susținerile părților, instanța a reținut următoarea situație de fapt:
Potrivit deciziei privind nemodificarea bazei de impunere cu nr. 2763/30.03.2010 și în urma raportului de inspecție fiscală cu nr. 2763/30.03.2010 emise de Activitatea de Inspecție Fiscală din cadrul D.G.F.P. a județului Neamț, reclamantului nu i-au fost admise ca și cheltuieli deductibile cheltuielile cu combustibilul începând cu data de 1.05.2009. Neadmiterea ca și cheltuieli deductibile a cheltuielilor cu carburantul a fost menținută de organul fiscal și prin decizia nr. 710/16.06.2010, prin care a fost soluționată contestația administrativă formulată de reclamant împotriva deciziei privind nemodificarea bazei de impunere cu nr. 2763/30.03.2010 și împotriva raportului de inspecție fiscală cu nr. 2763/30.03.2010.
Reclamantul a susținut că se încadrează în excepțiile prevăzute de lege pentru deducerea din încasări a cheltuielilor cu combustibilul și pentru deducerea TVA-ului din valoarea combustibilului. A arătat reclamantul că autovehiculul este utilizat pentru transportul personalului la și de la locul de desfășurare a activității.
Atât în cuprinsul deciziei cu nr. 710/16.06.2010, cât și în întâmpinarea depusă, organul fiscal nu a contestat faptul că reclamantul, cu vehiculul său nu s-ar încadra la situația de excepție prevăzută de art. 1451alin. (1) lit. a) C.fisc., ci a susținut că reclamantul nu face dovada că autovehiculul este utilizat exclusiv în scopul și în această situație excepțională. Astfel, susținerea organului fiscal este aceea că, pentru a se încadra la excepția menționată, reclamantul trebuia să dovedească cu documente utilizarea exclusivă a vehiculului în scopul prevăzut de art. 1451alin. (1) lit. a) C.fisc. în cazul în care acest lucru nu poate fi dovedit, vehiculul fiind utilizat parțial pentru activitățile exceptate și parțial pentru activități care nu se regăsesc la excepțiile prevăzute de lege, reclamantul nu poate beneficia de dreptul de deducere a cheltuielii cu combustibilul și a taxei pe valoarea adăugată. Susținerea organului fiscal este aceea că nici pe parcursul inspecției fiscale și nici pe parcursul soluționării contestației administrative, reclamantul nu a prezentat documente cu privire la cheltuielile cu combustibilul, care să justifice încadrarea la excepții, respectiv nu a demonstrat utilizarea exclusivă a vehiculului pentru transportul personalului angajat calificat și care desfășoară activitatea în domeniul prevăzut de excepții. Organele de inspecție fiscală susțin astfel că în mod legal și corect au diminuat cheltuielile cu combustibilul în sumă de 10.719 lei și nu au acordat dreptul de deducere pentru aferentă cheltuielilor cu combustibilul.
Ceea ce susține practic organul fiscal este faptul că utilizarea autovehiculului și consumul de carburant pentru care s-a refuzat deducerea nu sunt exclusiv efectuate pentru transportul personalului la și de la locul de desfășurare a activității. Altfel spus, organul fiscal susține că reclamantul a solicitat deducerea de cheltuieli cu carburantul și pentru alte deplasări decât cele efectuate pentru transportul personalului la și de la locul de desfășurare a activității.
Susținerea organului fiscal este infirmată de probatoriul depus la dosar.
Astfel, pe lângă bonurile fiscale depuse la dosar, nu pot fi ignorate ordinele de deplasare, care dovedesc că deplasările au fost efectuate în interesul serviciului și pentru transportul personalului la și de la locul de desfășurare a activității. Existența documentelor justificative care fac dovada scopului utilizării de carburant este confirmată și de expertul contabil. Nu rezultă din probe, iar organul fiscal nu indică în ce împrejurări anume a fost utilizat în scop personal (și nu în interes de serviciu) autovehiculul, iar consumul de carburant astfel efectuat să fi fost solicitat la deducere. în cazul în care autovehiculul ar fi utilizat și în alt scop decât pentru transportul personalului la și de la locul de desfășurare a activității, doar consumul de carburant aferent acestor deplasări nu este deductibil, reclamantului rămânându-i dreptul de a deduce cheltuieli și TVA ori de câte ori deplasarea se încadrează la situația de excepție prevăzută de art. 1451alin. (1) lit. a) C.fisc. Altfel spus, chiar dacă reclamantul utilizează autovehiculul și în alte scopuri decât cel prevăzut de art. 1451alin. (1) lit. a) C.fisc., această utilizare nu atrage pierderea dreptului la deducere, în situațiile în care reclamantul utilizează autovehiculul în scopul prevăzut de art. 1451alin. (1) lit. a) C.fisc.
Pentru motivele astfel reținute, instanța a constatat că organul fiscal a dat o interpretare juridică eronată sintagmei „vehicule utilizate exclusiv”, înlăturând nejustificat dreptul la deducere pentru cheltuieli cu carburantul consumat de reclamant. Eronat, organul fiscal a considerat că, dacă „vehiculul fiind utilizat parțial pentru activitățile exceptate și parțial pentru activități care nu se regăsesc la excepțiile prevăzute de lege, reclamantul nu poate beneficia de dreptul de deducere a cheltuielii cu combustibilul și a taxei pe valoarea adăugată”. Dacă interpretarea organului fiscal ar fi acceptată, aceasta ar echivala cu faptul că, dacă un autovehicul care în mod excepțional este utilizat în interes personal de un angajat, combustibilul consumat de același autovehicul nu mai poate fi admis niciodată la deducere (chiar și în acele împrejurări în care autovehiculul este utilizat în interes de serviciu). Or, interpretarea reținută de instanța de judecată ca fiind corectă este aceea că pot fi deduse cheltuielile cu carburantul ori de câte ori autovehiculul este utilizat în scopul prevăzut de art. 1451alin. (1) lit. a) C.fisc., neputând fi deduse (doar) cheltuielile cu carburantul atunci când aceste cheltuieli nu au fost efectuate în același scop, ci într-un scop ce excedează situațiile de excepție prevăzute de lege. Dacă vehiculul este utilizat parțial pentru activitățile exceptate și parțial pentru activități care nu se regăsesc la excepțiile prevăzute de lege, nu este în totalitate înlăturat dreptul de deducere a cheltuielii cu combustibilul și a taxei pe valoarea adăugată. Deductibilitatea se raportează la combustibilul utilizat, nu la autovehicul. Nu este obligatoriu ca un contribuabil să utilizeze autovehiculul numai pentru activitățile exceptate pentru a putea beneficia de deducere (chiar dacă din interpretarea strict gramaticală a sintagmei „vehicule utilizate exclusiv” ar rezulta și o astfel de interpretare).
împotriva hotărârii pronunțate de Tribunalul Neamț a promovat recurs pârâta D.G.F.P. Neamț, considerând-o nelegală motivat de faptul că nu s-a făcut o analiză corectă și completă a actelor dosarului din care rezultă, fără echivoc, netemeinicia acțiunii formulate de reclamant.
Recursul promovat de D.G.F.P. a fost apreciat ca fiind fondat, pentru următoarele considerente:
Prin considerente, instanța de fond, în esență, arată că s-a interpretat de organul fiscal – recurentul din prezenta cauză – în mod eronat sintagma „vehicule utilizate exclusiv”, luând astfel dreptul reclamantului de a deduce cheltuielile făcute. Interpretarea instanței este peste textul expres al art. 1451din Legea nr. 571/2003 care prevede:
(1) în cazul vehiculelor rutiere motorizate care sunt destinate exclusiv pentru transportul rutier de persoane, cu o greutate maximă autorizată care să nu depășească 3.500 kg și care să nu aibă mai mult de 9 scaune de pasageri, incluzând și scaunul șoferului, nu se deduce taxa pe valoarea adăugată aferentă achizițiilor acestor vehicule și nici taxa aferentă achizițiilor de combustibil destinat utilizării pentru vehiculele care au aceleași caracteristici, aflate în proprietatea sau în folosința persoanei impozabile, cu excepția vehiculelor care se înscriu în oricare dintre următoarele categorii:
a) vehiculele utilizate exclusiv pentru: intervenție, reparații, pază și protecție, curierat, transport de personal la și de la locul de desfășurare a activității, precum și vehiculele special adaptate pentru a fi utilizate drept care de reportaj, vehiculele utilizate de agenți de vânzări și de agenți de recrutare a forței de muncă.
Condițiile generale pe care trebuie să le îndeplinească cheltuielile aferente veniturilor pentru a putea fi deduse sunt:
Condițiile generale pe care trebuie să le îndeplinească cheltuielile aferente veniturilor pentru a putea fi deduse sunt:
a) să fie efectuate în cadrul activităților desfășurate în scopul realizării venitului, justificate prin documente.
(…)
Referitor la condițiile de deducere a cheltuielilor în determinarea venitului net din activități independente, pct. 37 din H.G. nr. 44/2004 prevede:
„Din venitul brut realizat se admit la deducere numai cheltuielile care sunt aferente realizării venitului, astfel cum rezultă din evidențele contabile conduse de contribuabili, cu respectarea prevederilor art. 48 alin. (4)-(7) C.fisc.
a) să fie efectuate în interesul direct al activității;
b) să corespundă unor cheltuieli efective și să fie justificate cu documente;
c) să fie cuprinse în cheltuielile exercițiului financiar al anului în cursul căruia au fost plătite”.
Aceste condiții sunt prevăzute la pct. 4 din Normele metodologice privind organizarea și conducerea evidenței contabile în partidă simplă de către persoanele fizice care au calitatea de contribuabili în conformitate cu prevederile Legii nr. 571/2003.
Prin întâmpinarea depusă în recurs, intimatul arată că a prezentat copii după bonurile de combustibil și ordinele de deplasare pentru a dovedi utilizarea exclusivă a autovehiculului pentru transport personal la locul de activitate, bonurile de combustibil și ordinele de deplasare nefiind însoțite de dovada că în ziua respectivă a executat în mod real o activitate a biroului de executor judecătoresc.
Raportul de expertiză efectuat în cauză relevă aceeași situație ca și intimatul, în sensul că s-au depus ordine de deplasare și are dreptul la încadrarea acestor cheltuieli ca deductibile, însă nu poate stabili situația de fapt de folosire exclusivă a autovehiculului în activitatea profesională.
Instanța de fond argumentează că nu poate fi în totalitate înlăturat dreptul de deducere, însă unde legea nu distinge, nu se poate face această distingere prin interpretarea actului normativ.
(Judecător Claudia Popescu)
