În aceste condiţii, au fost încălcate şi prevederile art. 10 din Legea nr. 54/2003 privind sindicatele, respectiv aceea că în timpul mandatului şi în termen de doi ani de la încetarea mandatului reprezentanţilor aleşi în organele de conducere ale organizaţiilor sindicale nu li se poate modifica sau desface contractul individual de muncă pentru motive neimputabile lor, decât cu acordul scris al organului de conducere ales al organizaţiei sindicale. Or, acest acord nu a fost solicitat de către pârâtă, anterior emiterii deciziei nr. 36/22.12.2009.
În aceste condiţii, au fost încălcate şi prevederile art. 10 din Legea nr. 54/2003 privind sindicatele, respectiv aceea că în timpul mandatului şi în termen de doi ani de la încetarea mandatului reprezentanţilor aleşi în organele de conducere ale organizaţiilor sindicale nu li se poate modifica sau desface contractul individual de muncă pentru motive neimputabile lor, decât cu acordul scris al organului de conducere ales al organizaţiei sindicale. Or, acest acord nu a fost solicitat de către pârâtă, anterior emiterii deciziei nr. 36/22.12.2009.
Prin sentinţa nr. 1366/CA/09.12.2010, Tribunalul Bihor a admis în parte cererea formulată de reclamanta GDD, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Judeţeană pentru Prestaţii Sociale Bihor şi, în consecinţă :
A dispus anularea Deciziei nr.36 din 22.12.2009 emisă de pârâtă.
A obligat pârâta să o reintegreze pe reclamantă pe funcţia deţinută anterior şi să-i plătească acesteia drepturile salariale la care ar fi fost îndreptăţită, începând cu data de 21.01.2010 şi până la punerea în a hotărârii judecătoreşti.
A obligat pârâta în favoarea reclamantei la plata sumei reprezentând echivalentul în lei al sumei de 2000 EUR, cu titlu de daune morale.
A obligat pârâta în favoarea reclamantei la plata sumei de 1504,3 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că, prin Decizia nr. 36 din 22.12.2009 emisă de pârâta Agenţia Judeţeană pentru Prestaţii Sociale Bihor s-a decis că „ începând cu data de 21.01.2010, doamnei GD îi încetează raportul de serviciu prin eliberarea din funcţia publică de execuţie de consilier, clasa I, grad profesional asistent, tr. 1″.
În preambulul acestei decizii, au fost invocate dispoziţiile art.III din HG 1384/2009, art. 6 al. 5 din Legea nr. 329/2009 , art.97 lit.c art.99 al.1 lit b şi art. 99 al. 3 din Legea nr. 188/1999.
În conformitate cu dispoziţiile art. 6 al. 5 din L.329/2009 privind reorganizarea unor autorităţi si instituţii publice, raţionalizarea cheltuielilor publice, susţinerea mediului de afaceri si respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeana si Fondul Monetar Internaţional, „încetarea raporturilor de sau de serviciu ale personalului, ca urmare a reorganizării potrivit prezentei legi, se face cu respectarea procedurilor legale aplicabile categoriei de personal din care face parte si a prevederilor legale privind protecţia sociala, pe baza criteriilor stabilite între conducerea autorităţii ori instituţiei publice si reprezentanţii salariaţilor sau, după caz, ai sindicatelor, în termen de maximum 60 de zile de la data intrării în vigoare a actelor normative prevăzute la art. 5 alin. (1)-(4).
Ignorând dispoziţiile legale, pârâta, după cu arată şi în întâmpinare, a omis organizarea consultărilor între conducerea instituţiei şi organizaţia sindicală care exista la nivelul instituţiei şi era constituită la data emiterii deciziei, contrar celor afirmate de autoritatea pârâtă.
Astfel, potrivit art. 18 alin. 1 din Legea nr. 130/1996, organizaţiile sindicale reprezentative la nivel naţional sunt reprezentative şi la nivelul grupurilor de unităţi în care au organizaţii sindicale proprii. Prin urmare, SNFP îndeplinea condiţiile de reprezentativitate pentru negocierea criteriilor de disponibilizare, în temeiul art. 6 din Legea nr. 329/2009, SNFP desemnând ca reprezentant din partea sindicatului în acest scop pe reclamanta Galiş Delia, potrivit adresei nr. 305/22.12.2009.
Apărările formulate de reprezentanţii pârâtei, prin întâmpinare, în sensul că solicitarea SNFP adresată instituţiei este tardivă nu au relevanţă, în condiţiile în care, din interpretarea dispoziţiilor legale, nu rezultă că iniţiativa participării reprezentanţilor sindicatului la negocieri ar aparţine acestora şi nu instituţiei, care avea obligaţia să-i invite.
Termenul scurt, de 60 de zile de la intrarea în vigoare a actelor normative prevăzute de art. 5 din Legea nr. 329/2009, nu poate justifica omisiunea iniţierii şi efectuării consultărilor.
În continuare, în condiţiile în care lipsesc consultările şi stabilirea criteriilor în urma lor, la alineatul 6 al art. 6 din L.329/2009, legiuitorul a stabilit că „în absenta criteriilor stabilite potrivit alin. (5), la aplicarea măsurii de încetare a raporturilor de munca sau, după caz, de serviciu, se vor avea în vedere următoarele criterii minimale:
a) daca sunt îndeplinite condiţiile de pensionare, prevăzute de lege;
b)calificativul obţinut la ultima evaluare a performantelor profesionale individuale, realizata în condiţiile legii;
c) existenta unor sancţiuni disciplinare, aplicate în condiţiile legii;
d) măsura sa afecteze mai întâi persoanele care nu au copii în întreţinere;
e) daca măsura ar afecta 2 soţi care lucrează în aceeaşi unitate, desfacerea contractului de munca sau, după caz, a raportului de serviciu al soţului care are venitul cel mai mic;
f) măsura sa afecteze în ultimul rând familiile monoparentale care au în îngrijire copii, întreţinătorii de familie, precum si salariaţii bărbaţi sau femei care au cel mult 5 ani până la îndeplinirea condiţiilor de pensionare.”
Ori, din probele administrate în cauză, rezultă că faţă de persoana reclamantei nu au fost respectate prevederile art. 6 alin. 6 lit. “b” şi “c” din Legea 329/2009. Astfel potrivit raportului de evaluare anual reclamanta a obţinut calificativ “foarte bine” urmare calităţii şi performanţelor profesionale manifestate pe parcursul desfăşurării activităţii, ceea ce presupune lipsa oricărei sancţiuni disciplinare, fapte necontestate de către părţi.
Pârâta nu a făcut dovada modului în care au fost aplicate criteriile de disponibilizare, astfel ca decizia de disponibilizare să poată fi supusă cenzurii instanţei de judecată raportat la criteriile prevăzute de art. 6 din Legea nr. 329/2009, respectiv aplicarea lor corectă angajaţilor instituţiei publice şi selectarea justă a celor ce urmează a fi disponibilizaţi. Acesta în condiţiile în care se afirmă de către reclamantă că există angajaţi care cumulează pensia cu salariul, spre exemplu. Or, sarcina probei revine pârâtei în acest caz.
Atribuţiile reclamantei şi volumul de muncă al acesteia nu au relevanţă în cauză, atât timp cât aceasta nu a fost sancţionată disciplinar şi nu i s-a încetat raportul de serviciu ca urmare a reducerii postului în temeiul art. 100 alin. 4 din Legea nr. 188/1999, ci în temeiul Legii nr. 329/2009. Astfel, instanţa se poate raporta doar la criteriile de disponibilizare prevăzute de Legea nr. 329/2009, şi nu poate analiza volumul de muncă al reclamantei sau posibilitatea exercitării atribuţiilor acesteia de către o altă persoană, ceea ce ar impune reducerea postului reclamantei, conform afirmaţiilor pârâtei.
Cu privire la calitatea reclamantei de membru de sindicat şi membru în organele de conducere ale organizaţiei sindicale SNFP, instanţa a reţinut că reclamanta este lider de grupă sindicală din cadrul AJPS Bihor, iar potrivit statutului SNFP liderii grupelor sindicale alcătuiesc Consiliul Naţional al Sindicatului, organ de conducere deliberativ şi decizional care organizează întreaga activitate a sindicatului, potrivit art. 19 din Statutul SNFP, astfel cum rezultă din înscrisurile de la dosar filele 25 – 31.
Nu poate fi reţinută apărarea pârâtei în sensul că reclamanta nu intră sub incidenţa prevederilor art. 10 din Legea nr. 54/2003 deoarece art. 94 alin. 1 lit. d din Legea nr. 188/1999 prevede că raportul de serviciu se suspenda de drept atunci când desfăşoară activitate sindicală pentru care este prevăzută suspendarea în condiţiile legii (face parte din organele de conducere ale organizaţiei sindicale).
În acest sens, instanţa a constatat că raportul de serviciu al reclamantei nu a fost suspendat de către pârâtă nu din cauza faptului sugerat de către aceasta nu ar fi membru în organele de conducere ale sindicatului, ci, aşa cum prevede art. 11 alin. 1 din Legea nr. 54/2003, deoarece raportul de serviciu se suspendă numai în perioada în care persoana aleasă în organul de conducere este salarizată de organizaţia sindicală, caz în care pe acel post poate fi încadrată o persoană cu contract de muncă pe durată determinată.
Faţă de cele reţinute, instanţa a conchis că la emiterea Deciziei nr. 36/22.12.2009 a Agenţiei Judeţene pentru Prestaţii Sociale Bihor, nu au fost respectate criteriile prevăzute de lege pentru a decide încetarea raportului de muncă al reclamantei, precum şi art. 10 din Legea nr. 54/2003, şi astfel, în temeiul dispoziţiilor art. 18 din L.554/2004 a admis cererea reclamantei şi a dispus anularea actului administrativ contestat.
Pe cale de consecinţă, în temeiul dispoziţiilor art. 106 al.1 şi 2 din L.188/1999 a dispus reintegrarea reclamantei pe funcţia publică deţinută anterior emiterii deciziei şi a obligat pârâta în favoarea reclamantei la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate si recalculate, si cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamanta.
Cât priveşte daunele morale solicitate de reclamantă, instanţa a reţinut că prejudiciul, ca element necesar al răspunderii delictuale, poate să fie material sau moral, în ultimul caz, contând într-o atingere adusă acelor valori care definesc personalitatea cum sunt şi cinstea, demnitatea, onoarea prestigiul profesional, drepturi care se bucură de ocrotire juridică, potrivit art.54 al.1 din Dec.31/19954.
Legea nu distinge între cele două tipuri de prejudicii, ceea ce duce la concluzia că indiferent de natura lui, patrimonială sau morală, poate şi trebuie să fie reparat pe cale pecuniară, instanţa fiind chemată să constate existenţa daunelor materiale şi să stabilească întinderea acestora.
Instanţa a constatat îndeplinite condiţiile răspunderii civile delictuale, existenţa faptei ilicite, a prejudiciului, a legăturii de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciu, a vinovăţiei pârâtei, pentru argumentele expuse mai sus.
În privinţa cuantumului despăgubirilor, în speţă, instanţa a reţinut că se impune o corelare a despăgubirilor cu realitatea măsurată a suferinţelor îndurate de reclamantă, ca urmare a pierderii locului de muncă în baza unei decizii care s-a dovedit a fi neîntemeiate.
S-a reţinur, în temeiul declaraţiei martorei, audiată în cauză (fila 100), că încetarea raportului de serviciu a fost traumatizantă pentru reclamantă, afecţiunile oftalmologice ale acesteia s-au agravat, starea reclamantei fiind una de deprimare în urma concedierii sale. Toate acestea i-au creat reclamantei o suferinţă prin faptul că i s-a adus atingere imaginii sociale a acesteia.
Nu este de neglijat faptul că reclamantei i s-au respectat drepturile stabilite prin dispoziţiile Legea nr. 188/1999 privind acordarea preavizului, reducerea programului de lucru la 4 ore, în vederea căutării unui nou loc de muncă.
Astfel, suma de 5.000 EURO solicitată cu titlu de despăgubire nu este proporţională cu atingerea suferită, instanţa apreciind că echivalentul în lei al sumei de 2000 Euro este în măsură să acopere prejudiciul moral cauzat.
Fiind în culpă procesuală, instanţa a obliga autoritatea pârâtă, în favoarea reclamantei, în temeiul dispoziţiilor art. 274 al.1 C.pr.civ., la plata sumei de 1504, 3 lei reprezentând cheltuieli de judecată – taxă timbru, timbru judiciar şi onorariu avocaţial.
Sentinţa a fost menţinută prin Decizia nr. 1262/CA/2011 – R a Curţii de Apel Oradea, fiind modificată în ceea ce priveşte data de la care se plătesc drepturi salariale reclamantei, respectiv începând cu data de 21.04.2010, când s-au încetat efectiv raporturile de serviciu ale intimatei, prin decizia nr. 65/15.04.2010
