– H.G. nr. 1045/2001
Cumpărătorul datorează vânzătorului, dacă s-a desfiinţat contractul, daune interese constituite din dobânzi şi penalităţi pentru ratele scadente şi neachitate până la data desfiinţării contractului, precum şi penalităţi datorate ca urmare a neîndeplinirii celorlalte obligaţii contractuale, precum şi dividendele încasate de cumpărător cât timp contractul a fost în fiinţă şi sumele prevăzute de H.G. nr. 1045/2001 ca onorarii de succes.
(Secţia comercială şi de administrativ, sentinţa nr. 987/2009,
nepublicată)
Prin cererea înregistrată reclamanta AVAS a chemat în judecată pe pârâtul P.P.i solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 126.739.800 lei, reprezentând daune interese datorate AVAS în conformitate cu O.G. nr. 25/2002, urmare a desfiinţării contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni încheiat între părţi, din care suma de 46.354.724 lei dobânzi pentru ratele 1-4, suma de 80.385.076 lei penalităţi pentru
neplata aceloraşi rate, precum şi la plata dividendelor încasate pe perioada de valabilitate a contractului nr. CJ 6/2000, împreună cu alte prejudicii cauzate AVAS-ului prin nerespectarea obligaţiilor contractuale şi care se vor stabili printr-o expertiză conform art. 2! alin. 3 din O G. nr. 25/2000.
Prin sentinţa civilă nr. 151/COM/2005 Tribunalul Bistriţa-Năsăud a admis în parte acţiunea reclamantei şi a obligat pârâtul să-i plătească suma de 126.739.800 lei cu titlu de daune interese.
Sentinţa de mai sus a fost atacată cu recurs de ambele părţi, Curtea de Apel Cluj admiţând recursurile şi casând sentinţa cu trimiterea cauzei spre rejudecare pentru insuficienta cercetare a fondului.
Urmând dispoziţiile deciziei de casare tribunalul a procedat la examinarea tuturor capetelor de cerere, soluţionându-le distinct, iar sub aspectul stării de fapt a reţinut următoarele:
în ce priveşte starea de fapt, instanţa a stabilit că la data de 21 martie 2000 între vânzătorul F.P.S., antecesorul reclamantei, şi pârâtul P.P.I., cumpărător, s-a încheiat contractul CJ nr. 6, prin care s-a vândut, respectiv s-au cumpărat 91.730 acţiuni, reprezentând 40% din valoarea capitalului social subscris al SC C.I.C. SA Năsăud.
Pârâtul a achitat avansul prevăzut în contract, urmând ca restul preţului datorat să fie plătit în 4 rate eşalonate pe 2 ani, respectiv câte 10.434.200 lei fiecare rată, reprezentând preţul a 14.906 acţiuni (art. 5.I – 5.2 din convenţia părţilor).
După plata avansului, cumpărătorul nu a mai achitat nicio rată din cele prevăzute în contract, astfel încât la 25.03.2001 el s-a aflat în situaţia neplăţii la rând a două rate consecutive, motiv pentru care a devenit operantă clauza prevăzută de art. 53 din contract, conform căreia „prezentul contract este de drept reziliat în cazul în care cumpărătorul nu plăteşte la scadenţă două rate succesive”.
Convenţia dintre părţi fiind de natura unui contract de vânzare-cumpărare, în care proprietatea este de drept strămutată de la vânzător la cumpărător în momentul în care părţile s-au învoit asupra lucrului şi asupra preţului (art. 1295 C. civ.), instanţa face observaţia că în speţă este vorba de rezoluţiunea contractului şi nu de reziliere, chiar dacă preţul s-a prevăzut a fi achitat în rate.
Plata preţului într-un contract de vânzare-cumpărare constituie o prestaţie unică.
Plata în rate a preţului reprezintă numai modalitate de executare, nefiind de natură să schimbe caracterul unic al acestei prestaţii, pentru că prin natura obligaţiilor la care dă naştere, contractul de vânzare-cumpărare este un contract cu dintr-o dată şi nu un contract cu executare succesivă.
Conform regulilor aplicabile rezoluţiunii contractelor, desfiinţarea contractului ar trebui să aibă ca caracter retroactiv, cu consecinţa stingerii obligaţiunilor reciproce ale părţilor şi repunerea acestora în situatia anterioară încheierii contractelor, în baza art. 1365, 1367 şi art. 1020, 1021 C. civ.
Raporturile dintre părţi sunt însă guvernate – inclusiv în materia analizată – de dispoziţiile din Codul comercial, din legile speciale referitoare la privatizare (astfel cum au apărut ele începând cu Legea nr. 77/1994, O.U.G. nr. 98/1997, O.U.G. nr. 8/2003 etc.), iar executarea obligaţiilor asumate de cumpărător pe perioada derulării contractelor de vânzare-cumpărare de acţiuni deţinute de stat la societăţile comerciale se subordonează regulilor stabilite prin O G. nr. 25/2000, modificată prin Legea nr. 506/2000 de aprobare a ordonanţei şi prin O G. nr. 40/2003, O.G. nr, 27/2005 şi Legea nr. 304/2005, după cum rezultă şi din dispoziţiile art. 1 din O.G. nr. 25/2002.
în ce priveşte aplicabilitatea acestui act normativ raporturilor dintre părţi, instanţa a făcut trimitere la dispoziţiile art. I, 2 şi 4 din ordonanţă din care rezultă că O.G. nr. 25/2002 se aplică şi contractelor de vânzare-cumpărare de acţiuni încheiate anterior
apariţiei ordonanţei, dar care sunt în derulare, pentru efectele produse de contracte după intrarea ordonanţei în vigoare.
Formularea iniţială a art. 2 din O.G. nr. 25/2002 conţinea enunţul de mai sus, ulterior – prin O.G. nr. 27/1.07.2005 textul s-a modificat şi nu mai conţine formularea referitoare la „contracte în curs de derulare şi pentru efecte produse după intrarea ei în vigoare”, dar s-a menţinut în art. 4 al normei legale.
Art. 3 din aceeaşi Ordonanţă nr. 27/2005 (prin care se modifică O.G. nr. 25/2002) conţine prevederea potrivit căreia „în scopul organizării şi desfăşurării în condiţii unitare a monitorizării post privatizare, prevederile cap. IV „Urmărirea modului de realizare a obligaţiilor contractuale din O.G. nr. 25/2002, cu modificările şi completările ulterioare. se aplică şi contractelor aflate în derulare pentru perioada rămasă de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe. Pentru perioada scursă până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe Autoritatea poate conveni cu cumpărătorul, prin act adiţional, aplicarea prevederilor alin. 1”.
Pentru aplicarea textelor legale anterior menţionate, în cronologia lor, instanţa a apreciat că se impune a se stabili – în raport de data introducerii acţiunii (16.03.2005, data poştei) – dacă la data intrării în vigoare a O.G. nr. 25/2002 şi a modificării sale prin O.G. nr. 27/2005 contractul părţilor se afla în derulare şi care este perioada „derulată” până la intrarea în vigoare a ordonanţei.
Răspunsul la problema de mai sus se găseşte în modul cum părţile şi-au executat obligaţiile ce le reveneau şi în felul în care clauzele din contract reglementează aceste situaţii.
Deoarece pârâtul nu a achitat două rate consecutiv, între părţi este aplicabil pactul comisoriu convenit în Cap. 5.3 din contractul nr. CJ 6 din 24.03.2000, pact conform căruia contractul „se desfiinţează de plin drept” în momentul în care au convenit părţile.în aceste condiţii prezenta instanţă nu poate decât să constate că pârâtul nu şi-a executat obligaţia de plată a celor două rate consecutive până la 24.03.2001 şi că la acea dată contractul este rezolvit de plin drept, fără a se pronunţa cu privire la oportunităţile rezoluţiunii sau a acorda termen de graţie debitorului. De altfel, aflându-ne în raporturi comerciale, oricum nu este posibilă acordarea unui termen de graţie (art. 43, 44 Cod comercial), deoarece părţile au prevăzut termen expres pentru executare şi sunt de drept în întârziere la data scadenţei obligaţiei.
în baza textelor din Codul comercial anterior menţionate, instanţa a înlăturat susţinerea reclamantei (bazată pe disp. art. 1021 C. civ.), potrivit căreia, pactul comisoriu expres convenit de părţi nu are eficienţă decât din momentul în care creditorul obligaţiei l-a notificat pe debitor că renunţă la executarea obligaţiei restante şi că înţelege să facă aplicabilitatea pactului comisoriu pentru rezoluţiunea convenţiei. Punctul de vedere al reclamantei este valabil numai în raporturile de drept civil şi pentru pactele comisorii care nu conţin prevederea expresă potrivit căreia rezoluţiunea acţionează de plin drept fără a fi necesară somaţie sau punere în întârziere din partea creditorului.
Fiind vorba de raporturi comerciale, obligaţiilor părţilor în bani ajunse la scadenţă sunt de executare imediată pentru că sunt exigibile şi produc dobândă de drept, fără a fi necesară punerea debitorului în întârziere, astfel că în comercial nu se face diferenţierea care există în raportul civil între pactul comisoriu expres de gradul III (care necesită punere în întârziere din partea creditorului) şi pactul comisoriu de gradul al IV-lea în care notificarea nu este necesară.
în speţa dedusă judecăţii, apreciază instanţa, rezultă cu claritate că pactul comisoriu expres dintre părţi a dus la desfiinţarea contractului din 25 martie 2001, cu consecinţa naşterii dreptului la acţiune în despăgubiri pentru partea care nu este în culpă, respectiv pentru reclamantă.
De altfel, reclamanta însăşi susţine iniţial că data desfiinţării contractului este data prevăzută în pactul comisoriu expres, pentru ca apoi să invoce data notificării.
Oricum, toate pretenţiile formulate de reclamantă vor fi raportate la data de mai sus şi vor fi apreciate ţinând cont de caracterul contractului, de clauzele contractuale şi de dispoziţiile O.G. nr. 25/2002, modificată şi completată.
Deşi – aşa după cum s-a arătat – convenţia dintre părţi nu este de executare succesivă şi se impune a se reţine că desfiinţarea ei a operat prin rezoluţiune şi nu prin reziliere, nu este posibilă punerea părţilor în starea anterioară încheierii contractului, pentru că acest contract nu este reglementat de reguli de drept civil, ci este supus legislaţiei comerciale şi îndeosebi reglementărilor anterior menţionate. Pentru efectele produse şi consecinţele desfiinţării contractului se aplică dispoziţiile O.G. nr. 25/2002, act normativ special ce reglementează urmărirea executării obligaţiilor cumpărătorului în acest gen de contract.
Apreciind că se află în prezenţa unei desfiinţări a contractului pe cale convenţională (instanţa constatând doar rezoluţiunea), textul aplicabil în ce priveşte drepturile autorităţii este cel de la art. 21 din O.G. nr. 25/2002 şi care prevede că „autoritatea va reţine de la cumpărător toate sumele achitate de acesta în contul contractului, reprezentând, după caz, avans, rate, dobânzi, penalităţi achitate cu orice titlu, până la desfiinţarea acestuia”. Dintre aceste categorii de plăţi pârâtul a achitat avansul, dar neformulând acţiune reconvenţională pentru restituirea prestaţiei, rezultă că a înţeles reglementarea legală şi că nu se opune aplicării ei, chiar dacă, teoretic, a susţinut inaplicabilitatea acestei ordonanţe.
Potrivit alin. 11 şi 12 din acelaşi articol, cumpărătorul mai datorează vânzătorului, dacă s-a desfiinţat contractul, daune interese constituite din dobânzi şi penalităţi pentru ratele scadente şi neachitate până la data desfiinţării contractului, precum şi penalităţi datorate ca urmare a neîndeplinirii celorlalte obligaţii contractuale, precum şi dividendele încasate de cumpărător cât timp contractul a fost în fiinţă şi sumele prevăzute de H G. nr. 1045/2001 ca onorarii de succes.
Analizând pe rând drepturile pecuniare prevăzute în favoarea reclamantei de art. 21 alin. 11 şi 12 , instanţa a stabilit că:
– aşa cum s-a constatat prin expertiză şi cum menţionează reclamanta, societatea a cărei acţiuni au fost vândute pârâtului a înregistrat pierderi pe perioada 2000-2002, cumpărătorul nu a încasat dividendele, astfel că nu are ce restitui;
– se impune respingerea şi a pretenţiilor prevăzute de art. 21 alin. 11 lit. c), nefiind dovedite onorarii de succes plătite consultanţilor conform H.G. nr. 1045/2001, cu atât mai mult cu cât H.G.-ul a apărut ulterior încheierii contractului;
– dobânzi şi penalităţi datorate pentru ratele scadente şi neachitate până la data desfiinţării contractului. Aşa după cum instanţa a stabilit anterior, data desfiinţării contractului este 25.03.200l, conform convenţiei părţilor.
Părţile au prevăzut „plata de dobânzi aferente fiecărei rate, dobânda urmând să acopere inflaţia, la care se adaugă două procente” (Cap. 5.3 alin. 2 din contract), iar pentru nerespectarea termenului de plată a ratelor s-a convenit „plata de penalităţi de 0,3%/zi de întârziere, calculată la valoarea fiecărei rate (art. 5.4 din convenţie).
Dreptul vânzătoarei-reclamante de a solicita plata de dobânzi şi penalităţi [prevăzut de art. 21 alin. 11 lit. a)] s-a născut, conform clauzelor contractuale, în data de 24.09.2000 pentru neplata primei rate, respectiv în 24.03.2001 pentru neachitarea celei de a doua rate.
Aşa fiind, la data introducerii acţiuni, 16.03.2005 (data poştei) dreptul la acţiune al reclamantei era prescris conform art. 3 din Decretul nr. 167/1958 privind prescripţia extinctivă.
Aceeaşi concluzie a prescrierii dreptului la acţiune datorită neexercitării lui în intervalul de timp prevăzut de lege, se desprinde şi dacă s-ar admite că dreptul la acţiune s-a născut la 30 ianuarie 2002, data apariţiei O.G. nr. 25/2002;
– penalităţile datorate ca urmare a neîndeplinirii celorlalte obligaţii contractuale sunt cele solicitate de reclamantă pentru neplata ratelor nr. 3 şi 4, cu scadenţă în
24.09.2001, respectiv 24.03.2002.
Este mai mult decât evident că dreptul reclamantei de a solicita penalităţi pentru neplata acestor rate s-a născut la aceeaşi dată de 24.03.2001, pentru că fiind desfiinţat de drept contractul, este cât se poate de clar că o plată ulterioară a ultimelor două rate este exclusă. In niciun caz nu se poate pretinde că în această situaţie dreptul la acţiune pentru plata penalităţilor începe să curgă la dat scadenţei ratelor, pentru simplu fapt că urmare a desfiinţării contractului acele rate nu mai sunt datorate (şi deci nu vor mai fi scadente vreodată), contractul rezolvit fiind, poate genera doar daune sau penalităţi pe care convenţia părţilor sau legea le prevede.
în ce priveşte dobânzile pentru ratele 3 şi 4, instanţa a constatat că nu sunt datorate, textul legal prevăzând pentru ratele neachitate doar plata unor penalităţi, evident din considerentele de logică juridică pe care le-am expus mai sus – contractul fiind desfiinţat înainte de ajungerea ratelor la scadenţă, acestea nu se mai datorează, nu vor fi achitate şi nu sunt purtătoare de dobânzi.
în sfârşit este de observat că acţiunea reclamantei este lipsită de eficienţă şi prin prisma dispoziţiilor art. 3 din O.G. nr. 27/14.07.2005 emisă pentru modificarea O.G. nr. 25/2002, textul acelei ordonanţe prevăzând expres că: „Urmărirea modului de realizare a obligaţiilor contractuale din O.G. nr. 25/2002 se aplică şi contractelor (încheiate înainte de intrarea ei în vigoare) aflate în derulare pentru perioada rămasă de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe. Pentru perioada scursă până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe Autoritatea poate conveni cu cumpărătorul, prin act adiţional, aplicarea prevederilor alin 1”.
O.G. nr. 27/2005 a apărut după introducerea acţiunii reclamantei, dar instanţa a analizat pretenţiile formulate în acţiune prin prisma dispoziţiilor art. 1, 2 şi 4 din O.G. nr. 25/2002, care se referă – de asemenea – la perioada de derulare a contractului, astfel cum expresia este explicitată în art. 3 lit. c) din ordonanţa republicată după modificările aduse de O.G. nr. 40/2003.
Textul legal defineşte perioada de derulare a contractului ca fiind „perioada până la îndeplinirea oricăreia şi a tuturor obligaţiilor părţilor contractante, conform clauzelor contractuale şi prevederile prezentei ordonanţe”, motiv pentru care, raportându-se la petitele formulate de reclamantă, instanţa a analizat în amănunt atât clauzele convenţiei părţilor, cât şi dispoziţiile din ordonanţă, care putea genera obligaţie în sarcina pârâtei, concluzionând în modalitatea expusă mai sus.
Faţă de aceste considerente, instanţa a respins ca tardiv formulată acţiunea în pretenţii comerciale intentată de reclamanta Autoritatea pe valorificarea activelor statului împotriva pârâtului P.P.I. prin sentinţa civilă nr. 1029 din 17.11.2006.
Recursul declarat de Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 1029 din 17 noiembrie 2006, pronunţată în dosarul sus arătat de Tribunalul Bistriţa-Năsăud, a fost admis în parte prin decizia civilă nr. 496 din 2 martie 2007 pronunţată de Curtea de apel Cluj, Secţia comercială de contencios administrativ şi fiscal în dosar nr. 3283/112/2005, hotărârea instanţei de fond a fost casată parţial în ceea ce priveşte dobânzile şi penalităţile aferente ratei nr.4 de preţ, dividendele şi alte daune interese şi a trimis cauza spre rejudecare sub aceste aspecte, Judecătoriei Năsăud.
Au fost menţinute dispoziţiile sentinţei privind respingerea ca prescrise a dobânzilor şi penalităţilor aferente ratelor I-3 din preţ.
în considerentele deciziei de casare se arată că cele reţinute de către instanţa de fond prin hotărârea recurată, în sensul că pactul comisoriu expres din 25 martie 2001 cu consecinţa naşterii dreptului la acţiune în despăgubiri, pentru partea care nu este în culpă, nu subzistă întrucât în situaţia înscrierii în contract a unui pact comisoriu de gradul IV cum este în speţă, singura parte care este în drept să desfiinţeze contractul, sau, după caz, să însereze rezoluţiunea este în exclusivitate creditorul, debitorul neavând dreptul de a se prevala de pactul comisoriu expres, deoarece neexecutarea de către el a obligaţiilor este cauza desfiinţării sau rezoluţiuni contractului.
Prin urmare, apreciază instanţa de control judiciar, data de la care s-a născut dreptul la acţiune a reclamantei în vederea solicitării daunelor interese urmare desfiinţării contractului curge de la data de 15.05.2002 şi nu de la data de 24.03.2001, data scadenţei celei de a patra rate.
Cu toate acestea, dreptul la acţiune având ca obiect, plata dobânzilor şi penalităţilor pentru rata I, scadentă la 24.09.2000, rata a II scadentă la 24.03.2001 şi rata a III scadentă la 24.09.2001 sunt prescrise, întrucât dobânzile şi penalităţile sunt accesorii creanţei principale care este rata, or soluţia prescriptibilităţii se extinde -mutatis mutandis – asupra cererii principale, plata preţului fixându-se potrivit convenţiei părţilor prin plata unor rate succesive.
Potrivit art. 12 din Decretul nr. 167/1958 „în cazul în care un debitor este obligat la penalităţi succesive, dreptul la acţiune cu privire la fiecare din acestea prestaţiuni se stinge printr-o prescripţie deosebită”. Dobânzile de întârziere prev. de art. 1988 C. civ., fiind prestaţii succesive în sensul art. 12 din Decretul nr. 167/1958, dreptul la acţiune potrivit acestui text , cu privire la fiecare din aceste prestaţiuni se stinge printr-o prescripţie deosebită, sub acest aspect, acţiunea reclamantei introdusă la 21.03.2005
– nefiind prescrisă la sumele accesorii celei de a 4 rate, cu termen de scadentă la
24.03.2002.
în temeiul acestor considerente, Curtea a admis în parte recursul, a casat parţial sentinţa recurată în ceea ce privesc dobânzile şi penalităţile aferente ratei a 4-a de preţ.
Contestaţia în anulare formulată de reclamanta AVAS împotriva deciziei civile nr. 496/02.03.2007 pronunţată de Curtea de Apel, Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a fost respinsă ca neîntemeiată prin decizia civilă nr. 511 din 27.02.2008 pronunţată de C A. Cluj, Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
Urmare dispoziţiilor deciziei de casare mai sus arătate, cauza a fost înregistrată la Judecătoria Năsăud sub nr. 1944/112/2007, care prin sentinţa civilă nr. 660/21.06.2007 a admis excepţia necompetenţei materiale a judecătoriei, invocată de reclamanta AVAS în contradictoriu cu pârâtul P.P.I. şi a declinat competenţa de soluţionare în favoarea Tribunalului Bistriţa Năsăud – Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
La Tribunalul Bistriţa-Năsăud, Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, cauza a fost înregistrată sub nr. 1944/112/2007 şi având în vedere cele reţinute prin decizia Curţii de Apel Cluj nr. 496/2.03.2007 s-a dispus efectuarea unui supliment la raportul de expertiză contabilă efectuată în dosar nr. 3250/C0l/I/2005, nr. nou 3283/112/2005, având obiect dobânzile şi penalităţile aferentei ratei a 4-a de preţ, dividendele şi alte daune interese, lucrare ce a fost întocmită de expert M.T.
Potrivit concluziilor suplimentului raportului de expertiză efectuat în cauză, dobânzile aferente contractului CJ nr. 6/24.03.2000 se aplică la cuantumul ratei şi va acoperi inflaţia, la care se adaugă 2%, iar suma ce se cuvine reclamantei aferentă ratei a 4-a de preţ pentru perioada cuprinsă între 24.03.2002 şi momentul rezoluţiunii contractului stabilit prin decizia de casare ca fiind 15.05.2002, este de 31,76 lei.
Penalităţile determinate în cuantum prev. de pct. 5.4 din contract, adică de 0,3 % pentru fiecare zi de întârziere, aferente ratei a 4-a din preţ, pentru acelaşi interval de timp, este de 162,77 lei.
în ce priveşte dividendele şi alte daune interese, reţine expertul desemnat că, aşa cum rezultă din contul de profit şi pierdere încheiat la finele anului 2000-2002, societatea a înregistrat pierderi în fiecare an şi nu a înregistrat profit, care este singura sursă necesară pentru repartizarea şi distribuirea de dividende, astfel că pârâtul în perioada derulării contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni nu a beneficiat de dividende.
Concluzionând, expertul apreciază că dobânzile şi penalităţile aferente ratei a 4-a de preţ, împreună cu dividendele sau alte daune interese, pentru perioada cuprinsă între data scadenţei acestei rate 24.03.2002 şi momentul rezoluţiunii contractului în temeiul pactului comisoriu expres, stabilit prin decizia Curţii de apel Cluj nr. 496/2007 ca fiind 5.05.2002, sunt în sumă de 194,53 lei.
Raportul de expertiză contabilă a fost comunicat părţilor, iar reclamanta a formulat obiecţiuni în ceea ce priveşte calcul dobânzilor care sunt egale cu rata inflaţiei pentru perioada analizată, la care se adaugă 2% şi a căror sumă este de 66,26 lei.
Verificând calculul formulat de către reclamantă, instanţa îl găseşte ca fiind corect, urmând a fi admis ca atare, astfel că prin hotărârea ce se va pronunţa, cuantumul dobânzilor la care va fi obligat pârâtul va fi de 66,26 lei.
Pentru considerentele arătate şi în limitele stabilite prin decizia Curţii de apel nr. 496 din 2.03.2007, instanţa urmează a admite în parte acţiunea ca fiind întemeiată şi va obliga pe pârâtul PPI să plătească reclamantei în total suma de 229,03 lei, cu titlu de daune interese, respectiv dobânzi şi penalităţi aferente ratei a 4-a din contractul de vânzare-cumpărare de acţiuni nr. CJ 6 din 24.03.2000, pentru perioada 24.03.2002 -15.05.2002 şi urmează a fi respinse ca neîntemeiate celelalte petite ale acţiunii introductive.
în temeiul art. 274 C. pr. civ., potrivit căruia, parte care cade în pretenţiuni va fi obligată la cerere să plătească cheltuielile de judecată, instanţa îl va obliga pe pârâtul P.P.I. să plătească reclamantei suma de 1,800 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu expert în dosarul nr. 3283/112/2005.
Suplimentul de expertiză efectuat în prezenta cauză, întocmită de expert M.T. s-a dispus de către instanţă, în condiţiile în care reclamanta nu a avansat sume stabilite prin încheierea din 27.05.2009, iar în temeiul aceloraşi dispoziţii legale mai sus arătate, pârâtul urmează a fi obligat să plătească suma de 750 lei contravaloarea acestui supliment în contul BLE de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud (judecător Părăuan loan).
