– Legea nr. 554/2004: art. 1 alin. (1), art. 8 alin. (1)
– Legea nr. 247/2005: art. 16, art. 19 alin. (1)
Prevederile art. 16 din Legea nr. 247/2005 modificată permit actualizarea despăgubirii stabilite în baza acestei legi, conform indicelui de inflaţie.
(Sentinţa civilă nr. 443 din 13 octombrie 2010, Secţia administrativ şi fiscal, R.O.)
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara sub nr. 564/59/2010 la 19 mai 2010, reclamantul G.O.P. a formulat în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor contestaţie împotriva deciziei nr. 7109 din 18 noiembrie 2009 în sensul completării deciziei prin stabilirea sumei cu titlu de despăgubire actualizată cu coeficientul de inflaţie pentru perioada de până la executarea plăţii.
Reclamantul şi-a întemeiat acţiunea pe prevederile art. 22 pct. 4 din Legea nr. 247/2005.
Prin sentinţa civilă nr. 443 din 13 octombrie 2010, Curtea de Apel Timişoara a admis cererea şi a dispus modificarea deciziei nr. 7109 din 18 noiembrie 2009 emisă de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor în sensul că despăgubirile acordate reclamantului vor fi actualizate cu indicele de inflaţie până la data plăţii.
Curtea a reţinut pretenţia reclamantului privind reactualizarea sumei stabilite cu titlul de despăgubire prin raportare la indicele de inflaţie, pretenţie întemeiată pe dispoziţiile art. 22 pct. 4 din Legea nr. 247/2005; instanţa reţine că dispoziţiile art. 22 alin. (4) sunt cuprinse la dispoziţiile tranzitorii şi finale al Cap. VII şi se referă exclusiv la situaţia în care statul şi persoanele îndreptăţite au obligaţii reciproce de plată şi respectiv de restituire a unor despăgubiri rezultate din aplicarea Legii nr. 112/1995 sau a Legii nr. 10/2001, situaţie în care art. 22 prevede posibilitatea adoptării măsurii compensării până la concurenţa sumei reprezentând cuantum despăgubirilor după deducerea sumei reprezentând despăgubirea încasată actualizată cu coeficientul de actualizare prin aplicarea indicelui de inflaţie [alin. (5)]. Rezultă, aşadar, că posibilitatea de actualizare a despăgubirilor prin aplicarea indicelui de inflaţie la care face referire art. 22 alin. (4) din Legea nr. 247/2005 vizează exclusiv suma reprezentând despăgubirea încasată în prealabil de persoană îndreptăţită, iar nu obligaţia de plată a statului rezultată din aplicarea prevederilor cuprinse în Titlul VII din Legea nr. 247/2005 întrucât art. 22 alin. (4) face referire la despăgubirea încasată de către beneficiar, iar nu la despăgubirea ce i se cuvine acestuia prin aplicarea Legii nr. 247/2005.
Aceasta nu înseamnă însă că în legislaţia reglementată de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 nu este prevăzută posibilitatea actualizării sumei stabilite cu titlul de despăgubire aşa cum pretinde pârâta, Curtea reţinând că, potrivit art. 16 alin. (9) din Cap. V, Titlul VII din Legea nr. 247/2005, se prevede că titlul de despăgubire se va emite de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor până la concurenţa sumei reprezentând cuantumul despăgubirilor consemnate/propuse actualizate cu indicele de inflaţie, dispoziţie care face referire expresă la prevederile art. 16 alin. (8) ce vizează situaţia deciziilor/ordinelor emise în baza art. 6 alin. (4) şi art. 32 din Legea nr. 10/2001 în care s-au consemnat/propus sume ce urmează a se acorda ca despăgubire, situaţie ce este pe deplin aplicabilă reclamantului. Din această perspectivă, instanţa nu poate reţine nici apărarea pârâtei potrivit căreia hotărârea judecătorească prin care s-au acordat despăgubirile nu face nicio referire la posibilitatea de actualizare a acestora, întrucât instanţa apreciază că în fapt nici nu este necesară o asemenea referire în condiţiile în care sunt direct incidente prevederile art. 16 alin. (9) din Legea nr. 247/2005, fiind în intenţia legiuitorului să asigure o reparaţie integrală a prejudiciului suferit de beneficiari prin actualizarea despăgubirilor cu indicele de inflaţie, atât în situaţia în care despăgubirile au fost stabilite în procedura reglementată de Cap. V, cât şi în cazul în care despăgubirile au fost consemnate în baza unor acte emise pe baza Legii nr. 10/2001 confirmate ulterior prin hotărâri judecătoreşti rămase irevocabile.
în consecinţă, instanţa a apreciat întemeiată cererea reclamantului privind modificarea deciziei nr. 7109 din 18 noiembrie 2009 emisă de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, urmând ca, în baza art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 ce permite oricărei persoane vătămate printr-un act administrativ a se adresa instanţei de contencios administrativ pentru anularea actului şi repararea pagubei produse, coroborat cu art. 8 alin. (1) din acelaşi act normativ şi văzând şi dispoziţiile art. 19 alin. (1) din Legea nr. 247/2005, să admită în parte acţiunea reclamantului, modificând în parte decizia atacată, în sensul că despăgubirile acordate reclamantului vor fi actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii.