Dovezi privind dreptul de proprietate asupra terenurilor şi construcţiilor pentru care se solicită despăgubiri
– Legea nr. 9/1998: art. 5
– H.G. nr. 753/1998: art. 6
Potrivit dispoziţiilor art. 5 din Legea nr. 9/1998: „(1) Dovada dreptului de proprietate asupra terenurilor şi construcţiilor pentru care se solicită compensaţii, se face cu înscrisuri’, legea nefăcănd distincţie după cum bunurile se aflau în mediul urban sau rural şi nicio ierarhizare a importanţei acestor înscrisuri”.
Prin înscris, în sensul dispoziţiilor art. 6 din H.G. nr. 753/1998 privind normele metodologice de aplicare a Legii nr. 9/1998, se înţelege orice dovadă eliberată de instituţiile statului.
Prin înscris, în sensul dispoziţiilor art. 6 din H.G. nr. 753/1998 privind normele metodologice de aplicare a Legii nr. 9/1998, se înţelege orice dovadă eliberată de instituţiile statului.
în cauză, nu există dovezi că autorul reclamanţilor a beneficiat de o reparaţie, în sensul art. 3 din Legea nr. 9/1998, iar dovada unei eventuale înstrăinări a imobilelor din mediul urban, până la apariţia Decretului nr. 513/03.12.1953 cădea în sarcina pârâtei.
(Decizia nr. 1759 din 29.06.2009, Secţia a VIH-a administrativ şi fiscal)
Prin acţiunea înregistrată la Tribunalul Bucureşti, Secţia a Vlll-a, sub nr. 7844/3/2007, reclamanta B.E.R. a chemat în judecată pârâta Cancelaria Primului Ministru – Autoritatea Naţionala pentru Restituirea Proprietăţilor şi Instituţia Prefectului Municipiului Bucureşti (pentru opozabilitate), solicitând, pe cale de contestaţie, anularea în tot a Ordinului nr. 655/01.02.2007, emis de Şeful Cancelariei Primului Ministru, prin care a fost validată hotărârea nr. 2811/27.05.2004 a Comisiei Municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 din cadrul Instituţiei Prefectului Municipiului Bucureşti, obligarea pârâtei la plata de daune materiale, echivalente cu suma de bani la care era îndreptăţită reclamanta şi de care a fost privată prin emiterea actului contestat, respectiv suma de 400.000 RON, ce urmează a fi dovedită cu expertize tehnice imobiliare şi horticole şi, în subsidiar, după anularea actului administrativ contestat, obligarea pârâtei Cancelaria Primului Ministru – Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor să emită un nou act administrativ intitulat „ordin” prin care se
fie invalidată hotărârea nr. 2811/27.05.2004 a Comisiei Municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legii nr. 9/1998.
Reclamanta critică acest ordin şi, de asemenea, hotărârea nr. 2811/27.05.2004 pentru că situaţia de avere a cărei prezentare o solicită comisia a fost efectuată complet, averea autorului său, F.M., preluată de statul bulgar în urma Tratatului de la Craiova, a fost dovedită cu actele depuse la dosar, fiind respectate astfel dispoziţiile art. 5 din Legea nr. 9/1998 şi art. 6 din H G. nr. 753/1998 privind Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 9/1998.
Nu există nicio probă contrară care se combată susţinerea că autorul reclamantei nu a deţinut aceste bunuri a căror compensare se solicită şi, de asemenea, este dovedit că bunurile au trecut în proprietatea statului bulgar ca urmare a Tratatului de la Craiova din anul 1940, înscrisurile doveditoare nefiind contestate, în condiţiile în care din comisia centrală ce funcţionează în cadrul pârâtei Cancelaria Primului Ministru, alături de alţi reprezentanţi ai unor instituţii ale statului face parte şi un reprezentant al Arhivelor Naţionale, respingerea cererii fiind făcută fără nicio motivare, deşi toate actele depuse la dosarul comisiei atestă fără niciun dubiu că reclamanta aparţinea persoanelor îndreptăţite la despăgubire, conform Legii nr. 9/1998.
Reclamanta a apreciat că a fost nedreptăţită şi în condiţiile în care cererea sa a fost formulată în anul 1998 şi a fost soluţionată în anul 2007, după 8 ani şi în mod ilegal, solicitând, în acest sens, admiterea acţiunii sale.
Reclamanta a depus la dosar actele care au stat la baza emiterii ordinului contestat: hotărârea nr. 2811/27.05.2004 a Comisiei Municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 şi actele depuse pentru determinarea valorii despăgubirilor, potrivit procedurii stabilite prin Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 9/1998, Ordinul nr. 655/01.02.2007, emis de Şeful Cancelariei Primului Ministru.
Pârâta Instituţia Prefectului Municipiului Bucureşti a formulat întâmpinare, invocând excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, iar pe fondul cauzei solicitând respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
Pârâta Cancelaria Primului Ministru – Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietarilor a depus la dosarul cauzei un set de înscrisuri, reprezentând toate actele care au stat la baza emiterii ordinului contestat.
Prin sentinţa civilă nr. 164 din 16.01.2008 a Tribunalului Bucureşti, Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Instituţia Prefectului Municipiului Bucureşti, fiind respinsă acţiunea formulată în contradictoriu cu această pârâtă, ca fiind formulată în contradictoriu cu o persoană fără calitate procesuală pasivă, fiind respinsă şi acţiunea reclamanţilor, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţionala Română pentru Restituirea Proprietarilor, ca neîntemeiată.
împotriva acestei sentinţe s-a formulat recurs de către reclamanţi, recurs care a fost admis prin decizia civilă nr. 2144 din 09.10.2008, fiind casată sentinţa recurată şi trimisă cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţa.
La prezenta instanţă cauza a fost înregistrată sub nr. 20099/3/2007.
La data de 05.12.2008, pârâtul Prefectul Municipiului Bucureşti a depus la dosar întâmpinare prin care invoca excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Instituţiei Prefectului Municipiului Bucureşti, având în vedere dispoziţiile art. 6 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 9/1998, republicată, potrivit cărora:
Având în vedere dispoziţiile art. 7 alin. 1 din Legea nr. 9/1998, republicata, potrivit cărora atribuţiile de soluţionare a cererilor revin comisiei judeţene, respectiv municipiului Bucureşti care „primeşte, verifică şi rezolvă cererile de acordare a
compensaţiilor” depuse în temeiul prezentei legi, rezultă că Instituţia Prefectului Muni cipiului Bucureşti nu are calitate procesuală pasivă, cea obligată în raportul juridic dedus judecaţii de reclamanta fiind Autoritatea Naţională pentru Restituires Proprietarilor – Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 9/1998.
Chiar dacă Instituţia Prefectului Municipiului Bucureşti asigură secretariatu comisiei, iar preşedintele acesteia este prefectul, aceste aspecte nu sunt de natură să-confere calitate procesuală pasivă.
învederează instanţei că activitatea Instituţiei Prefectului Municipiului Bucureşt este reglementată strict de dispoziţiile Legii nr. 340/2004 privind prefectul şi instituţie prefectului, republicata, precum şi de H.G. nr. 460/2006 pentru aplicarea unor prevederi ale Legii nr. 340/2004 privind prefectul şi instituţia prefectului.
De altfel, art. 1 din Legea nr. 554/2004 stipulează că: „orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a une cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim, fie repararea pagubei ce i-a fost cauzată”, or, în speţă Instituţia Prefectului Municipiului Bucureşti nu a emis niciun act (ordin al Prefectului) care să vatăme vreun interes legitim al reclamantului.
Totodată invocă şi excepţia inadmisibilităţii acţiunii în ceea ce priveşte Comisia Municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legii nr. 9/1998, republicată, având în vedere dispoziţiile art. 7 alin. 4 din Legea nr. 9/1998, republicată, potrivit cărora sunt supuse controlului judecătoresc hotărârile comisiei centrale, putând fi atacate, în termen de 30 de zile de la comunicare, la secţia de contencios administrativ a tribunalului în raza căruia domiciliază solicitantul”.
Rezultă astfel că hotărârile adoptate de comisiile judeţene, respectiv a Municipiului Bucureşti, în temeiul Legii nr. 9/1998, republicată, sunt supuse controlului exclusiv al Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietarilor – Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 9/1998, în temeiul dispoziţiilor art. 7 alin. 2 şi 3 din Legea nr. 9/1998, republicată.
învederează instanţei că, în ceea ce priveşte obligaţiile conferite de Legea nr. 9/ 1998 în sarcina Comisiei Municipiului Bucureşti pentru Aplicarea Legii nr. 9/1998, acestea au fost îndeplinite în totalitate, raporturile dintre Comisia Municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 şi reclamanţi s-au stins odată cu adoptarea şi comunicarea hotărârii nr. 2811/27.05.2004, hotărâre validată prin Ordinul nr. 655/01.02.2007.
Pe fondul cauzei în soluţionarea cererii nr. 6207/1830/10.09.1998 depusă de dna F.I.C. în temeiul Legii nr. 9/1998, Comisia Municipiului Bucureşti de aplicare a Legii nr. 9/ 1998 a adoptat hotărârea nr. 2811/27.05.2004, prin care se respinge solicitarea de acordare de despăgubiri pentru bunurile defunctului F.M., trecute în proprietatea statului bulgar, motivat de faptul că documentele aflate la dosar, nu sunt suficiente pentru dovedirea celor solicitate.
Astfel, deşi au fost solicitate, reclamanta nu a înţeles să depună spre analiză situaţia de avere, tabelele de imobile, acte de identitate şi de stare civilă pentru toţi moştenitorii, nefăcând nici dovada calităţi succesorale. Ţinând cont de lipsa acestor documente, soluţia evidentă şi legală, în conformitate cu prevederile Legii nr. 9/1995, republicată, a fost respingerea cererii.
La data de 5.12.2008, pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a depus la dosar întâmpinare prin care invocă excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, învederând că prin hotărârea nr. 2811/27.05.2004 a Comisiei
pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 Municipiul Bucureşti, conform art. 7 alin. 2 din Legea nr. 9/1998, ce stipulează obligaţia beneficiarului nemulţumit de hotărârea Comisiei locale să facă contestaţie în termen de 15 zile la comisia centrală, astăzi Serviciul pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor. Prin urmare chiar dacă Ordinul nr. 655/01.02.2007 ar fi anulat hotărârea Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 ar rămâne valabilă aceasta nefiind atacată în termen.
în fapt, prin Ordinul nr. 655/01.02.2007 al Şefului Cancelariei Primului Ministru a fost validată hotărârea nr. 2811/27.05.2004 emisă de Comisia Municipiului Bucureşti pentru Aplicarea Legii nr. 9/1998, ce respinge cererea numiţilor: F.I.C., B.E.R., E.C., de acordare de despăgubiri în temeiul Legii nr. 9/1998 întrucât documentele aflate la dosar sunt insuficiente pentru dovedirea celor solicitate.
Pe lângă această condiţie imperativă, învederează instanţei că, deşi se susţine că autorul deţinea bunuri imobile în localităţile Turtucaia şi Silistra, acestea nu se regăsesc în tabelele anexă la Tratat întocmite pentru aceste localităţi de către Ministrul Afacerilor Externe.
Astfel, autorul nu figurează în tabelele eliberate de Ministerul Afacerilor Externe şi verificate de Comisia mixtă româno-bulgară (singurele documente doveditoare) pentru oraşul Turtucaia/Silistra.
Situaţia mixtă româna-bulgară şi Tabelul Nominal menţionate în contestaţie nu constitute act doveditor cu privire la acordarea despăgubirilor pentru proprietăţile din mediul urban, întrucât autorul a beneficiat de prevederile art. 5 din Tratatul din 1940, fiind liber să dispună neîngrădit de proprietăţile sale, o perioadă de 18 luni, ulterior aceasta prelungindu-se până la data încheierii Decretului nr. 513/03.12.1953 prin care să definitiveze situaţia juridica a imobilelor din mediul urban, care nu fuseseră înstrăinate de proprietarii lor şi care au făcut dovada existenţei acestora cu actele autentice.
Instanţa a respins excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Instituţia Prefectului Municipiului Bucureşti, inadmisibilităţii acţiunii şi prescripţiei dreptului la acţiune al reclamanţilor.
Prin sentinţa civilă nr. 3517/10.12.2008 Tribunalul Bucureşti, Secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea, a anulat Ordinul nr. 655/01.02.2007 emis de Şeful Cancelariei Primului Ministru prin care a fost validată hotărârea nr. 2811/27.05.2004 a Comisiei Municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legii nr. 9/1998. A fost obligată pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor să invalideze hotărârea nr. 2811/27.05.2004.
A fost obligată pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor să retrimită întreaga documentaţie la Comisia Municipiului Bucureşti pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 în vederea despăgubirilor ce se cuvin reclamanţilor pentru întreaga avere abandonată statului bulgar de autorul lor F.M., avere compusă din 10 ha. teren arabil, loc de casă intravilan în suprafaţă de 1998 mp., 1,289 ha. teren vie; 3,014 pepinieră sistematizată, recolte neculese; 1,3 ha vie mobilă pe rod; 42.000 puieţi pomi fructiferi altoiţi; 10.000 viţe altoite, floarea soarelui pe 10 ha. teren arabil.
In esenţă, în motivarea hotărârii s-a reţinut că extragerea unui argument de respingere a cererii din faptul că F.M. nu se află pe listele anexă la Tratat eliberate de Ministerul Afacerilor Externe este contrară dispoziţiilor legale, întrucât acestea nu prevăd că anumite înscrisuri au o forţă probantă mai mare decât alte înscrisuri, nici în ceea ce priveşte forma, nici emitentul lor. Reclamanţii au probat temeinicia cererii lor au acte care intră în categoriile prevăzute de lege şi au aceeaşi valoare probatorie cu listele anexă, respectiv cu contractele de vânzare-cumpărare.
împotriva sentinţei, în termen legal, a formulat recurs pârâta Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor criticând-o pentru următoarele motive:
– deşi se susţine că autorul deţinea bunuri imobile în localităţile Turtucaia şi Silistra, acestea nu se regăsesc în tabelele anexă la Tratat întocmite pentru acele localităţi de către Ministerul Afacerilor Externe;
– situaţia întocmită de Comisia Mixtă româno-bulgară şi Tabelul Nominal menţionate în contestaţie nu constituie acte doveditoare cu privire la acordarea despăgubirilor pentru populaţiile din mediul urban, întrucât proprietarul a beneficiat de prevederile art. 5 din Tratatul din 1940, fiind liber să dispună neîngrădit de proprietăţile sale pe o perioadă de 18 luni, ulterior aceasta prelungindu-se până la data încheierii Decretului nr. 513/03.12.1953 prin care se definitiva situaţia juridică a imobilelor din mediul urban, care nu fuseseră înstrăinate de proprietarii lor. Or, reclamanţii nu au depus acte din care să rezulte că autorul lor nu a înstrăinat bunurile abandonate până la definitivarea situaţiei juridice a acestora prin Decretul nr. 513/03.12.1953.
Examinând sentinţa prin prisma motivelor invocate prevăzute de art. 304, art. 9 şi de art. 3041 C. pr. civ., Curtea reţine următoarele:
Potrivit dispoziţiilor art. 5 din Legea nr. 9/1998: „(1) Dovada dreptului de proprietate asupra terenurilor şi construcţiilor pentru care se solicită compensaţii, se face cu înscrisuri”, legea nefăcând distincţie după cum bunurile se aflau în mediul urban sau rural şi nicio ierarhizare a importanţei acestor înscrisuri”.
Or, în cauză, faţă de înscrisurile depuse de reclamant la dosarul cauzei: contract de vânzare-cumpărare autentificat prin procesul-verbal nr. 2038/09.12.1938 de Tribunalul Judeţului Durostor împreună cu copia extras de la Arhivele Statului din „Tabel privind situaţia populaţiei şi gospodăriilor coloniştilor români – regăţeni din Comuna Turtucaia, judeţul Durostor, procesul-verbal încheiat la data de 15.02.1945 de Delegaţiunea Română în Comisia mixtă Româno-Bulgară pentru aplicarea Tratatului de la Craiova” se constată că s-a făcut dovada dreptului de proprietate asupra terenurilor, construcţiilor, recoltelor pentru care se solicită compensaţii, iar împrejurarea că până ia apariţia Decretului nr. 513/03.12.1953 prin care se definitiva situaţia juridică a imobilelor din mediul urban, autorul reclamanţilor putea înstrăina aceste bunuri, este lipsită de relevanţă.
în cauză, nu există dovezi că autorul reclamanţilor a beneficiat de o reparaţie, în sensul art. 3 din Legea nr. 9/1998, iar dovada unei eventuale înstrăinări a imobilelor din mediul urban, până la apariţia Decretului nr. 513/03.12.1953, cădea în sarcina pârâtei.
Un argument în sprijinul concluziei că reclamanţii au dreptul de a primi despăgubirile solicitate şi care atestă inclusiv faptul că numitul M.F. nu a fost despăgubit este şi faptul că acesta a formulat mai multe cereri în acest sens, în anii 1941, 1942, 1944, 1945 şi 1947, cereri ce i-au fost respinse aşa cum rezultă din menţiunea existentă în procesul-verbal nr. 3/06.08.1947 (dosar nr. 20099/3/2007).
Reţinând că pârâta nu a depus nicio dovadă din care să rezulte că autorul reclamanţilor a primit o reparaţie parţială sau totală, sau a înstrăinat proprietăţile sale deţinute în mediul urban (Turtucaia şi Silistra), în cauză existând dovezi suficiente, respectiv contracte de vânzare-cumpărare ce au aceeaşi valoare probatorie ca şi listele anexă la Tratatul de la Craiova, Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. 1 C. pr. civ., va respinge recursul ca nefondat.
