Despăgubiri. Imobil preluat abuziv vândut foştilor chiriaşi. Acţiune în anularea contra ctului de vânzare cumpărare respinsă. Acordarea de despăgubiri potrivit Titlului VII din legea 247/2005. Despăgubiri, penalităţi


Prin contestatia inregistrata sub numarul de mai sus, contestatorii M M si M A au chemat in judecata intimatul Primarul Orasului Rasnov , solicitand anularea Dispozitiei nr. – din 31.03.2011 emisa de intimat si restituirea in natura a imobilului inscris in C.F- Rasnov , nr. top – , preluat de statul roman din proprietate a contestatorilor.

Se arata ca, la data de 23.07.1998 au depus la Consiliul judetean acte de stare civila si extrase de carte funciara, dar notificarea a fost respinsa tocmai cu motivarea nedepunerii acestora.

In drept , au fost evocate dispozitiile Legii 10/2001 .

Intimatul Primarul Orasului Rasnov a depus intampinare , prin care a invocand si exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a acesteia , potrivit prevederilor art. 77 din Legea 215/2001, acesta impreuna cu viceprimarul, secretarul unitatii administrativ-teritoR.e si aparatul de specialitate constituind o structura functionala cu activitate permanenta .

Pe fond, solicita respingerea contestatiei, sustinand legalitatea dispozitiei atacate, imobilul fiind vandut legal fostilor chiriasi, vanzare confirmata de instantele judecatoresti potrivit Deciziei civile nr. 337/02.12.2008 .

In probatiune, s-au depus decizia atacata si documentatia aferenta acesteia.

Analizand exceptia invocata si contestatia formulata, in raport cu dispozitiile legale in materie si probele existente la dosarul cauzei, instanta retine urmatoarele :

Potrivit art. 137 Cod procedura civila, instanta va analiza mai intai exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a intimatului Primarul Orasului Rasnov, invocata de aceasta, exceptie ce se dovedeste neintemeiata si va fi respinsa .

Dispozitiile speciale ale Legii 10/2001 au prioritate in fata celor din Legea nr. 215/2001 a administratiei publice locale , insusi legiuitorul intelegand sa atribuie calitate intimatului care , de altfel , a si emis dispozitia atacata , in baza prerogativelor conferite legal, ca reprezentant al unitatii detinatoare si nu in nume propriu .

Pe fond , contestatorii sunt soti si , in calitate de persoane indreptatite la restituirea imobilului , au formulat Notificarea nr. – din 11.02.2002 , solicitand restituirea in natura a imobilului din Rasnov , str. F nr. -, inscris in C.F – Rasnov, nr. top -, cerere respinsa prin Dispozitia nr. – din 31.03.2011 cu motivarea ca nu au fost depuse acte de stare civila si doveditoare ale dreptului de proprietate al contestatorilor.

Aceste retineri sunt contrare dovezilor detinute de insusi intimatul Primarul Orasului Rasnov, din cartea funciara rezultand ca imobilul a fost preluat de stat in baza Decretului 223/1974 , trecut in proprietatea acestuia pentru ca ulterior sa fie vandut fostilor chiriasi prin Contractul de vanzare – cumparare nr.- din 31.10.1996.

Contestatorii au solicitat constatarea nulitatii acestui contract , dar actiunea acestora fiind respinsa potrivit Deciziei civile nr. 337 din 02.12.2008 data in dosar nr. 802/64/2008 al Curtii de Apel Brasov, rezultand imposibilitatea restituirii in natura a imobilului.

Potrivit art. 1 al. 2 din Legea nr. 10/2001, in situatia in care nu se poate restitui in natura imobilul preluat abuziv, persoanele indreptatite pot opta pentru acordarea de despagubiri sau compensarea cu alte bunuri sau servicii, iar, conform art. 26 alin. 1 din Legea nr. 10/2001 , in aceasta situatie entitatea investita cu solutionarea notificarii are obligatia sa propuna acordarea de despagubiri in conditiile legii speciale in situatiile in care masura compensarii nu este posibila sau aceasta nu este acceptata de persoana indreptatita, in speta neexistand dovezi ale unei solicitari similare din partea contestatorilor .

Potrivit art. 4 din legea speciala , Titlul VII din Legea nr. 247/2005 privind regimul stabilirii si platii despagubirilor aferente imobilelor preluate abuziv au fost consacrate principiile acordarii unor „despagubiri juste si echitabile in raport cu practica jurisdictionala interna si internationala avand ca obiect cauze prin care s-au stabilit despagubiri pentru imobilele preluate in mod abuziv de Statul Roman” ca si cel al neplafonarii prin lege a acestora.

Si Curtea Europeana a Drepturilor Omului a statuat ca, in caz de imposibilitate de restituire in natura, despagubirile ce urmeaza a fi acordate reprezinta valoarea de piata a bunului la momentul acordarii acestora (Cauza Porteanu impotriva Romaniei – M.O. nr. 783/15.09.2006).

Neacordarea acestora la nivelul de piata contravine principiului repararii integrale a prejudiciului suferit ca urmare a privarii de prerogativele conferite de proprietate din perspectiva art. 44 al. 3 din Constitutie raportat la art. 1 din Protocolul 1 al Conventiei Europene a Drepturilor Omului.

Potrivit art. 16 alin. 1 din legea speciala, decizia urmeaza a fi predata Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despagubirilor in conditiile in care, potrivit art. 4, despagubirile ce urmeaza a fi acordate sunt neplafonate , iar potrivit art. 19 al legii exista posibilitatea atacarii deciziei adoptate de Comisia Centrala in conditiile Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Pentru toate aceste considerente, contestatia va fi admisa cu consecinta anularii Dispozitiei nr. – din 31.03.2011 emisa de intimat si obligarii acestuia sa emita o noua dispozitie prin care sa propuna acordarea de despagubiri in favoarea contestatorilor , in conditiile legii speciale privind regimul de stabilire si plata a despagubirilor – Titlul VII al Legii 247/2005 , pentru imobilul inscris in C.F – Rasnov , nr. top -, preluat de statul roman din proprietatea acestora .

In temeiul art. 274 Cod procedura civila , intimatul va fi obligat plata sumei de 972,36 lei cheltuieli de judecata catre contestatori , din totalul de 1354,94 lei solicitat.