După cum se poate observa din analiza situaţiei de fapt şi a celor două texte legale se pot extrage următoarele concluzii: este vorba de incriminarea a două fapte distincte, deţinerea de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile (care constituie infracţiune în condiţiile în care cantitatea de alcool etilic deţinută este mai mare de 40 de litri), respectiv transportul de produse accizabile (care constituie contravenţie indiferent de cantitatea transportată). (…) Atâta timp cât petentul este cel care conducea autoutilitara în care se afla depozitată cantitatea de alcool, acesta efectua acţiunea de transport de produse accizabile în condiţiile art. 220 alin. (1) lit. k) şi alin. (2) din O.G. nr. 92/2002, astfel că încadrarea juridică făcută de către agentul constatator este cea corectă. Faptul că prin aceasta s-au încălcat şi prevederile art. 2067 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 571/ 2003, nu conduce la schimbarea încadrării. Este normal şi logic că prin efectuarea transportului ilegal a existat şi o deţinere ilegală care este înglobată în acţiunea de transport. Se poate face afirmaţia că transportul implică şi deţinere, în timp ce deţinerea nu presupune în mod necesar şi transport.
R O M Â N I A
TRIBUNALUL CLUJ
SECŢIA MIXTĂ DE ADMINISTRATIV ŞI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr. 23/219/2012
Cod operator de date cu caracter personal 3184
DECIZIA CIVILĂ Nr. 586/R/2013
Şedinţa publică de la 29 Aprilie 2013
Completul compus din: PREŞEDINTE
Judecător Judecător Grefier
Pe rol se află judecarea recursului declarat de recurentul împotriva Sentinţei civile nr. pronunţată în dosarul nr.al Judecătoriei Dej, privind şi pe intimat DIRECŢIA JUDEŢEANĂ PT. ACCIZE ŞI OPERAŢIUNI VAMALE CLUJ, intimat AUTORITATEA NAŢIONALĂ A VĂMILOR, având ca obiect anulare proces verbal de contravenţie.
La apelul nominal făcut în şedinţa publică se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă după care, tribunalul constată că mersul dezbaterilor şi cuvântul părţilor au fost consemnate în încheierea
de şedinţă din data de 17.04.2013, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
INSTANŢA
Prin Sentinţa civilă nr. pronunţată în dosarul nr.al Judecătoriei Dej, Respinge, ca neîntemeiată, plângerea contravenţională – atât capătul principal de cerere, cât şi capătul subsidiar de cerere –, formulată de către petentul , , împotriva procesului- verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor nr. 65 seria ANV/200 nr.
0015272/08.12.2011, în contradictoriu cu DIRECŢIA REGIONALĂ PENTRU ACCIZE ŞI OPERAŢIUNI VAMALE CLUJ, în nume propriu precum şi în numele şi pentru AUTORITATEA NAŢIONALĂ A VĂMILOR, precum şi în numele şi pentru DIRECŢIA JUDEŢEANĂ PENTRU ACCIZE ŞI OPERAŢIUNI VAMALE
CLUJ.
Pentru a pronunţa această hotărâre prim a instanţă a reţinut următoarele :
Prin procesul-verbal de constatarea şi sancţionare a contravenţiilor nr. 65 seria ANV/200 nr. 0015272 încheiat la data de 08.12.2011 de către agenţi constatatori din cadrul intimatei s-a reţinut că la data de 23.11.2011, orele 18:50, în localitatea Câţcău, jud. Cluj, în baza Ordinului O.M 119/21.11.2011 s-a încercat oprirea în trafic a autoutilitarei Mercedes Vito, cu nr. de înmatriculare . Conducătorul autovehiculului a refuzat să oprească la semnalul agentului vamal, a abandonat autovehiculul şi a fugit, ulterior fiind identificat de către organele de poliţie. La controlul mijlocului de transport s-a găsit cantitatea de 2000 litri alcool etilic, marfă pentru care nu s-a putut prezenta nici un document de provenienţă, de însoţire sau unul care să dovedească plata accizei, marfa nu era însoţită de D.A.I., nu avea timbru sau etichetă, încălcându-se astfel prevederile art. 2067 alin. (1) lit. b) din Legea nr.
571/2003, iar pentru neoprirea la semnal s-a constatat încălcarea art. 594 alin. (1) şi (2) din H.G. 707/2006. Totodată, s-a făcut aplicarea prevederilor art. 652 lit. a) din H.G. 707/2006 şi a art. 220 alin. (1) lit. k) şi alin. (2) din O.G. nr. 92/2003.
Petentul a fost sancţionat cu amendă contravenţională în cuantum de 30.000 lei conform art. 220 alin. (1) lit. k) şi alin. (2) din O.G. nr. 92/2003, respectiv 1500 lei conform art. art. 652 lit. a) din H.G. 707/2006.
Totodată, în temeiul art. 220 alin. (2) lit. a) şi b) O.G. nr. 92/2003 din a fost
aplicată sancţiunea complementară a confiscării a următoarelor bunuri destinate, folosite sau rezultate din contravenţie: 2000 litri de alcool etilic în recipiente din plastic de 5 litri; autovehiculul Mercedes Vito, serie , cu nr. de înmatriculare .
P etentul sancţionat contravenţional nu a semnat procesul-verbal şi nu a făcut vreo menţiune, fapt atestat de către martorul asistent .
Instanţa reţine că plângerea a fost depusă în termenul legal, potrivit art. 31 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor rap. la art. 104 din C. proc. civ.
De asemenea, instanţa observă că procesul-verbal respectă condiţiile de formă impuse, sub sancţiunea nulităţii absolute ce se poate constata şi din oficiu de către instanţă, de art. 17 din acelaşi act normativ.
După cum reiese din actele dosarului petentul a fost sancţionat contravenţional
şi în acelaşi timp a fost începută urmărirea penală împotriva sa pentru o infracţiune decurgând din acelaşi complex faptic.
Conţinutul principiului ne bis in idem trebuie înţeles în sensul că o persoană condamnată pentru o cauză soluţionată nu mai poate fi sub nicio formă urmărită şi pedepsită. Curtea Europeană a Drepturilor Omului (C.E.D.O.) a statuat că art. 4 din Protocolul nr. 7 adiţional la Convenţia europeană a drepturilor omului interzice atât dubla pedeapsă, cât şi dubla urmărire în urma unei fapte. Mai mult, principiul vizează nu numai dubla pedeapsă, ci şi dubla urmărire.
Principiului ne bis in idem înglobează următoarele elemente: 1. să existe o situaţie faptică reală asupra căreia s-a pronunţat o sentinţă, indiferent de încadrarea sa juridică; 2. interdicţia de repetare care se referă la o nouă procedură sau o nouă condamnare pentru „infracţiuni” (în sensul de încadrări juridice) asupra cărora s-a luat deja o decizie. Astfel, o nouă urmărire penală pentru aceeaşi faptă ar fi permisă numai dacă a fi vorba despre un alt delict. În consecinţă mai multe acţiuni succesive iniţiate pentru mai multe delicte săvârşite în mod unitar, ar fi acceptabile.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului interpretează noţiunea de procedură penală prevăzută la articolul 4 paragraful 1 din Protocolul nr. 7 în lumina principiilor generale pe care le-a dezvoltat în privinţa noţiunilor corespunzătoare „acuzaţie în materie penală” şi „pedeapsă” prevăzute la articolele 6 şi 7 din Convenţie. În cadrul articolului 6, Curtea Europeană a Drepturilor Omului se bazează pe cele trei „criterii
Engel”, denumite după hotărârea în care le-a formulat pentru prima dată. Primul criteriu se referă la calificarea prevederii drept dispoziţie de drept penal conform dreptului naţional. C.E.D.O. nu interpretează această încadrare ca fiind determinantă, ci doar ca reprezentând un punct de plecare al examinării. În cadrul celui de al doilea criteriu, C.E.D.O. examinează mai întâi sfera destinatarilor unei reglementări care prevede sancţionarea unei anumite încălcări. În cazul în care o reglementare se adresează tuturor, iar nu unui grup care are un anumit statut, acesta este un argument care poate fi invocat în favoarea caracterului penal al sancţiunii. În plus, Curtea se întemeiază pe finalitatea sancţiunii aplicabile în temeiul dispoziţiei penale. Sancţiunea nu are caracter penal atunci când are ca finalitate numai o reparare a daunelor materiale. În schimb, în cazul în care sancţiunea are ca scop pedepsirea şi prevenirea, aceasta are caracter penal. Al treilea criteriu Engel se referă la natura şi la gravitatea pedepsei aplicabile. În cazul pedepselor privative de libertate, se prezumă în general caracterul penal al sancţiunii, această prezumţie putând fi răsturnată numai în cazuri excepţionale.
În privinţa contravenţiei reţinute în sarcina petentului (cea prevăzută de art.
220 alin. (1) lit. k) şi alin. (2) din O.G. nr. 92/2002) este fără dubiu, prin raportare la jurisprudenţa C.E.D.O. – la criteriile de analiză ce decurg din aceasta – că intră în domeniul de aplicare al materiei penale.
În cauza Oliveira, C.E.D.O. a concluzionat că în speţă fiind vorba de două
infracţiuni (în sens larg incluzând şi contravenţii) ce decurg din aceeaşi acţiune, o dublă urmărire este admisibilă, chiar dacă a avut loc un singur eveniment.
Relativ la principiul ne bis in idem invocat de către petent în apărarea sa, instanţa consideră relevantă abordarea acestuia din perspectiva prezentei cauze, cu toate că petentul susţine că se încalcă acest principiu prin raportarea unei pedepse (sancţiune contravenţională) la o procedură de urmărire şi nu invers, deşi în abordarea Convenţiei raportul este întotdeauna invers, fie o procedură nou începută
se raportează la o pedeapsă anterioară pronunţată pentru aceeaşi faptă penală, fie o pedeapsă nouă se raportează la o pedeapsă anterioară pronunţată pentru aceeaşi faptă penală. Cu toate acestea, pentru a se evita încălcarea acestui principiu, legiuitorul român a prevăzut expres, prin norme imperative, ordinea desfăşurării procedurilor, având întâietate procedura penală faţă de cea contravenţională, aspect ce reiese fără dubiu din prevederile art. 30 din O.G. nr. 2/2001. Astfel, în cazul în care o faptă ar
putea constitui atât contravenţie cât şi infracţiune, procedura contravenţională în faţa organului administrativ trebuie suspendată până se i-a o decizie în penal. În acest context, dacă există o faptă susceptibilă a-i fi aplicate două pedepse (una penală, alta contravenţională), existând o dublă identitate de faptă şi de incriminare, pentru a se respecta principiul enunţat se va putea aplica o singură sancţiune, procedura penală având – astfel – prioritate, iar orice încălcarea a ordinii, prin aplicarea unei contravenţii ar putea avea ca efect doar nulitatea procedurii şi tuturor actelor
efectuate în plan contravenţional (care în mod normal ar trebui suspendate).
În condiţiile enunţate, trebuie stabilit dacă există identitate de faptă şi de incriminare şi dacă s-a încălcat ordinea procedurilor.
Petentul susţine că fapta de a deţine o cantitate de alcool etilic în afara antrepozitului fiscal este calificată o dată ca fiind de natura contravenţională (art. 220 alin. (1) lit. k) şi alin. (2) din O.G. nr. 92/2002) şi în acelaşi timp de natură penală (art. 296 1 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 571/2003).
Conform art. 296 1 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 571/2003 deţinerea de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, potrivit titlului VII, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false, peste limita a 10.000 ţigarete, 400 ţigări de foi de 3 grame, 200 ţigări de foi mai mari de 3 grame, peste 1 kg tutun de fumat, alcool etilic peste 40 litri, băuturi spirtoase peste 200 litri, produse intermediare de alcool peste 300 litri, băuturi fermentate, altele decât bere şi vinuri, peste 300 litri constituie infracţiune. Pentru această infracţiune prin ordonanţa din data de 08.11.2011 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj în dosarul nr.
1219/P/2011 au fost extinsă cercetarea penală împotriva petentului.
În temeiul art. 220 alin. (1) lit. k) şi alin. (2) din O.G. nr. 92/2002 constituie contravenţie transportul de produse accizabile care nu sunt însoţite de documentul administrativ de însoţire a mărfii – DAI – prevăzut de titlul VII din Codul fiscal sau
pentru care documentul este completat cu date incorecte ori incomplete referitoare la cantitate, cod NC sau mijlocul de transport, precum şi transportul produselor accizabile efectuat prin cisterne ori recipiente care nu poartă sigiliile supraveghetorului fiscal ori au sigilii deteriorate.
După cum se poate observa din analiza situaţiei de fapt şi a celor două texte legale se pot extrage următoarele concluzii: este vorba de incriminarea a două fapte
distincte, deţinerea de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile (care constituie infracţiune în condiţiile în care cantitatea de alcool etilic deţinută este mai mare de
40 de litri), respectiv transportul de produse accizabile (care constituie contravenţie indiferent de cantitatea transportată).
În acest context, instanţa consideră că nu s-a încălcat în vreun mod principiul ne bis in idem, având în vedere din acelaşi complex faptic (cuprinzând mai multe acţiuni)
rezultă mai multe fapte penale (incriminări) care nu se suprapun şi că nu se poate vorbi despre două proceduri sau două pedepse pentru aceeaşi faptă. Pentru aceleaşi motive nici ordinea obligatorie a desfăşurării procedurilor prevăzută în O.G. nr.
2/2001 nu a fost încălcată.
Cu privire la nelegalitatea încadrării în norma de drept a faptei imputate, instanţa consideră că nici această critică nu poate fi reţinută în condiţiile în care
prevederile art. 17 alin. (1) din C .proc. fisc. statuează că subiectele raportului juridic fiscal sunt statul, unităţile administrativ-teritoriale, contribuabilul, precum şi persoanele care dobândesc drepturi şi obligaţii în cadrul acestui raport, iar în baza art. 17 alin. (2) din C. proc. fisc. prin contribuabil se înţelege orice persoană juridică sau fizică sau orice altă entitate fără personalitate juridică ce datorează impozite taxe, contribuţii şi alte sume bugetului general consolidat, în condiţiile legii, în timp ce din prevederile art. 221 alin. (2) din C. proc. fisc. reiese că sancţiunile
contravenţionale în cauză se aplică persoanelor fizice şi/sau juridice care au calitatea de subiect în raportul juridic fiscal.
Susţinerea petentului că subiectul activ al unei conduite de evaziune fiscală trebuie să fie producător, fie importator şi că astfel acesta nu ar fi purtat obligaţia plăţii accizei este contrară înţelesului întregului Cod fiscal. În plus, art. 2066 alin. (1) statuează că accizele devin exigibile în momentul eliberării pentru consum, iar prin
eliberarea pentru consum în înţelesul art. 2067 alin. (1) lit. b) se înţelege şi deţinerea de produse accizabile (manifestată inclusiv prin transport) în afara unui regim suspensiv de accize pentru care accizele nu au fost percepute în conformitate cu dispoziţiile prezentului capitol.
Relativ la încadrarea eronată şi nelegală a faptei în norma de drept, s-a susţinut că potrivit procesului-verbal textul sancţionator este art. 220 al. (l) lit. k) din O.G. nr.
92/2003, respectiv transportul de produse accizabile care nu sunt însoţite de
documentul administrativ de însoţire a mărfii şi că aceasta nu concordă cu ceea ce intimata considera ca fiind încălcarea legii, respectiv art. 2067 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 571/ 2003. S-a mai arătat că petentul deţinea cantitatea de alcool etilic nu efectua un serviciu de transport. Având calitatea de detentor, în vederea uzului propriu, nu ar fi putut fi asimilat transportatorului şi ca atare textul sancţionator trebuia să fie eventual art. 220 alin. (l) lit. c) din O.G. nr. 92/2003 care sancţionează deţinerea în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, potrivit titlului VII din Codul fiscal, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false sub limitele prevăzute la art. 2961 alin. (1) lit. l) din Legea nr. 571/2003.
Având în vedere conţinutul susţinerilor petentului trebuie stabilită situaţia de fapt, iar în această privinţă instanţa porneşte de la următoarele aspecte necontestate:
– autoutilitara folosită la transportul de produse accizabile era proprietatea petentului
la momentul efectuării transportului şi a fost părăsită la scurt timp după ce a fost sustrasă controlului agenţilor vamali;
– petentul nu contestă că deţinea cantitatea de 2000 litri de alcool etilic, însă face precizarea că intenţiona să o folosească pentru uz propriu ceea ce i-ar fi conferit doar calitatea de detentor al mărfii, iar nu de transportator în sensul Codului fiscal;
– petentul nu a contestat procesul-verbal în privinţa contravenţiei constând în neoprirea la semnalul agenţilor vamali.
Având în vedere premisele prezentate, instanţa concluzionează că petentul este cel care conducea autoutilitara în momentul în care agentul vamal a încercat, prin semnalele specifice, să o oprească. Nu prezintă relevanţă pentru soluţionarea cauzei dacă petentul deţinea şi transporta cantitatea de 2000 litri de alcool etilic pentru uz propriu sau pentru comerţ (deşi este greu de crezut că petentul folosea întreaga cantitate de 2000 litri alcool etilic, care nu este un produs final şi este utilizat la
producerea, printre altele, a băuturilor alcoolice, doar pentru consum propriu).
Atâta timp cât petentul este cel care conducea autoutilitara în care se afla depozitată cantitatea de alcool, acesta efectua acţiunea de transport de produse accizabile în condiţiile art. 220 alin. (1) lit. k) şi alin. (2) din O.G. nr. 92/2002, astfel că încadrarea juridică făcută de către agentul constatator este cea corectă. Faptul că prin aceasta s-au încălcat şi prevederile art. 2067 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 571/
2003, nu conduce la schimbarea încadrării. Este normal şi logic că prin efectuarea
transportului ilegal a existat şi o deţinere ilegală care este înglobată în acţiunea de transport. Se poate face afirmaţia că transportul implică şi deţinere, în timp ce deţinerea nu presupune în mod necesar şi transport.
Sub aspectul capătului subsidiar de cerere din plângere, instanţa consideră că sancţiunea aplicată este proporţională în raport cu fapta constatată şi că s-au respectat prevederile art. 21 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001. Având în vedere că se
transporta o cantitate mare de alcool etilic (2000 litrii) care dacă ar fi fost valorificat prin vânzare de către petent ar fi adus statului un prejudiciu de aproximativ 61.628 lei (echivalentul accizei neplătite) conform adresei aflate la filele 54-57 din dosar, că petentul s-a sustras controlului agenţilor vamali neoprind la semnalul acestora, ţinând seama de amploarea fenomenului evazionist la nivelul ţării, instanţa apreciază că amenda aplicată este proporţională în raport cu gravitatea faptei.
Mai mult, instanţa consideră că sancţionarea petentului cu suma de 30.000 lei,
10.000 peste minimul special al amenzii prevăzute de lege pentru contravenţia de la art. 220 alin. (1) lit. k) şi alin. (2) din O.G. nr. 92/2002, era chiar imperios necesară în raport cu criteriile prezentate anterior.
Referitor la celelalte sancţiuni complementare aplicate, instanţa apreciază că acestea sunt legale. Totodată, în privinţa contravenţiei prevăzute la art. 652 lit. a) din H.G. nr. 707/2006, instanţa consideră că agentul constatator a făcut o corectă aplicare a legii la situaţia de fapt şi că amenda în cuantum de 1500 lei aplicată
petentului este legală.
Faţă de toate aspectele evidenţiate şi în raport cu prevederile art. 34 din O.G. nr. 2/2001, instanţa de fond a respins plângerea contravenţională, atât capătul principal de cerere, cât şi capătul subsidiar de cerere, ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentinţe civile a formulat recurs în termen legal recurentul
– admiteţi recursul subsemnatului astfel cum acesta a fost formulat sa dispuneţi modificarea in totalitate a hotărârii re cu rate si, pe cale de consecinţa sa dispuneţi admiterea plângerii contravenţionale in sensul :
In principal, anularii procesului verbal de constatare si sancţionare a contravenţiilor nr. ANV/200 nr. 0015272 / 08.12.2011 ca nelegal si netemeinic;
In subsidiar, transformării sancţiunii amenzii in avertisment potrivit art. 7 al. 3 din OG nr. 2/2001
Prin Sentinţa civila nr. 600/2012 pronunţata in cauza instanţa de fond a înţeles sa respingă ca netemeincă plângerea contravenţionala formulata de subsemnat împotriva procesului-verbal de constatare si sancţionare a contravenţiilor nr. ANV/200 nr. 0015272 / 08.12.2011 emis de intimată.
Consider aspectele reţinute de instanţa ca fiind eronate, soluţia fiind astfel data fara temei si cu aplicarea greşita a legii.
In primele zile ale lunii decembrie 2011 am fost solicitat telefonic de către un lucrător din cadrul IPJ Cluj – Politie oraşului Dej, sa mă prezint la sediul acestei instituţii in vederea discutării anumitor aspecte despre evenimentele petrecute in data de 23.11.2011. Am procedat in consecinţa, iar in data de 08.12.2011 m-am prezentat la sediul Politiei Dej unde lucrători ai Direcţiei Judeţene pentru Accize si Operaţiuni Vamale Cluj mi-au comunicat ca urmează sa fiu sancţionat contravenţional pentru săvârşirea următoarelor fapte :
neîndeplinirea de către conducătorul mijlocului de transport a obligaţiei de a opri la semnalul formal specific al personalului vamal abilitat – art. 652 alin. 1 lit. a din HG nr. 707/ 2006.
transportul de produse accizabile care nu sunt însoţite de documentul administrativ de însoţire a mărfii – DAI – prevăzut la titlul VII din Codul fiscal sau pentru care documentul este completat cu date incorecte ori incomplete referitoare la cantitate, cod NC sau mijlocul de transport, precum şi transportul de produse accizabile efectuat prin cisterne ori recipiente care nu poartă sigiliile supraveghetorului fiscal ori au sigilii deteriorate; – art. 220 alin. 1 lit. K si alin. 2 din OG nr. 92/2002 actualizata.
In acest sens a fost întocmit procesul-verbal nr. ANV/200 nr. 0015272 /08.12.2011 prin care s-a dispus sancţionarea contravenţionala a subsemnatului cu amenda in cuantum de 1500 lei pentru fapta prev. de art. 652 alin. 1 lit. a din HG nr.
707/ 2006 si 30000 lei pentru fapta prev. de art. 220 alin. 1 lit. K si alin. 2 din OG nr. 92/2002 actualizata. Totodată s-a dispus si măsura confiscării cantităţii de 2000 litri alcool etilic si a autovehiculului marca Mercedes Vito cu nr. de Înmatriculare BC 16 CAM.
Netemeinica hotărârii atacate in raport de aplicabilitatea principiului „ non bis in idem „ întemeiat in jure pe prevederile art. 4 din Protocolul nr. 7 adiţional la Convenţia Europeana a Drepturilor Omului invocarea in speţa a principiului „ non bis in idem” îşi găseşte justificarea imperativul statuarii ca unei singure violări a normei juridice ii corespunde o singura imputare ori cu alte cuvinte nimeni nu poate fi sancţionat de doua ori pentru aceeaşi fapta.
Articolul 4 al Protocolului 7 al Convenţiei consacră „dreptul de a nu fi judecat sau pedepsit de doua ori”, cunoscut sub denumirea tradiţională de „ne bis in idem”:
„Nimeni nu poate fi urmărit sau pedepsit penal de către jurisdicţiile aceluiaşi Stat pentru săvârşirea infracţiunii pentru care a fost deja achitat sau condamnat printr-o hotărâre definitiva conform legii şi procedurii penale ale acestui Stat, {…)”
Legea şi procedura „penală” de care vorbeşte articolul respectiv au un înţeles
autonom comun identic cu cel al „acuzaţiei în materie penală” din articolele 6 şi 7 din Convenţie. Pe scurt, Curtea determină dacă fapta intră in domeniul de aplicare al
„materiei penale” în funcţie de criterii alternative: calificarea juridică a infracţiunii litigioase în dreptul naţional, natura însăşi a acesteia şi severitatea sancţiunii aplicabile (Engel şi alţii c. Olandei; Ozturk c. Germaniei; Jussila c. Finlandei). în situaţia în care o faptă nu este calificată drept penală după primul criteriu (deoarece
în dreptul intern al statului membru este calificată drept contravenţie, faptă administrativă sau disciplinară etc,}, intră în joc criteriile doi şi trei. Dintre cele două, esenţial este al doilea criteriu, cel privind natura sancţiunii şi în special primul subcriteriu – cui anume se adresează norma în discuţie: unui grup specific (expl: militari; funcţionari publici etc.) sau, dimpotrivă, are un caracter general {Eggs c. Elveţiei; comp. Weber c. Elveţiei).
Cel de-al treilea criteriu (severitatea sancţiunii aplicabile) are o importanţă
redusă, Curtea decizând că nu există o jurisprudenţă clară din care să rezulte că gradul redus de severitate al sancţiunii aplicabile poate fi decisivă în excluderea unei fapte de natură penală din câmpul de aplicare al articolului 6 {Jussila c. Finlandei (MC)
Aspectul cu privire la care exista unanimitate in doctrina si in jurisprudenţa CEDO, opinii întărite si de unele decizii de speţa ale CJCE este acela ca, o fapta nu poate fi calificata concomitent ca fiind de natura penala si contravenţionala ( administrativa) fiind astfel nelegala aplicarea unei duble sancţiuni.
Revenind ia speţa dedusa judecaţii observam ca fapta subsemnatului ( de a deţine o cantitate de alcool etilic in afara antrepozitului fiscal) este calificata o data ca fiind de natura contravenţionala ( art. 220 alin. 1 lit. K si alin. 2 din OG nr.
92/2002 actualizata) si in acelaşi timp de natura penala (art. 296 1 alin. 1 lit. I din
Legea 571/ 2003). Consecinţa este, in acesta situaţie, sancţionarea subsemnatului pentru aceeaşi fapta de doua ori aspect ce contrazice flagrant nu numai regulile de drept interne si internaţionale cat si morala !!!
Din parcurgerea considerentelor hotărârii atacate ( pag 8 paragraf 3) observam ca in ceea ce priveşte aplicabilitatea in cauza a principiului „ non bis in idem” instanţa de fond împărtăşeşte statuările subsemnatului insa greşeşte in momentul calificării ca neunitare sub aspectul faptei si incriminării a celor doua sancţiuni aplicate.
Deşi considera prioritar demersul penal ce face obiectul dosarului penal nr.
1219/P/2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj ( Ordonanţa de începere a urmăririi penala din data de 08.11.2011) in cadrul căruia se vor dispune masurile legale in raport de faptele comise instanţa de fond consemnează ca de fapt subsemnatul sunt sancţionat pentru doua fapte distincte : deţinerea in condiţiile art. 296 1 alin. 1 lit. I din Legea 571/ 2003 ( sancţiune penala) si transportul in condiţiile art. 220 alin. 1 lit. K si alin. 2 din OG nr, 92/2002 actualizata ( sancţiune contravenţionala) – vezi pag. 9 paragraf 2 din Sentinţa.
Interpretarea este eronata. Unitatea conduitei nelegale este data de starea de fapt ( de acţiunea subsemnatului concretizata in comportament) si nicidecum de dualitatea incriminării. Cu alte cuvinte raţionamentul trebuie inversat primatul identităţii de fapta si de incriminare fiind dat de fapta comisa ( de natura penala asa cum este necontestat in cauza), fiind inadmisibil ca o singura fapta sa fie incorporata in doua texte legale de incriminare.
Consecinţa fireasca este constatarea neregularităţii încadrării in drept a faptei,
calificarea acesteia ca deţinere de produse accizabile în afara unui regim suspensiv de accize pentru care accizele nu au fost percepute, in temeiul art. . 296 1 alin. 1 lit. I
din Legea 571/ 2003 iar, prin operarea in cauza a principiului „non bis in idem” constatarea nelegalităţii dublei sancţiuni şi anularea celei contravenţionale.
Evidenta celor susţinute este necontestabil reglementata in art. 30 al.l si 2 din OG nr. 2/2001 care prevede EXPRES si IMPERATIV/’ Daca persoana împuternicita sa aplice sancţiunea apreciază ca fapta a fost săvârşită in astfel de condiţii încât, potrivit legii penale, constituie infracţiune, sesizează organul de urmărire penala competent.
In consecinţa intimata avea obligaţia legala de a stopa orice demers sancţionator si de a sesiza organele legal abilitate pentru a lua masurile legale.
Potrivit art. 30 alin. 2 din OG 2/2001 doar in cazul in care se stabileşte de către procuror ori instanţa de judecata ca fapta ar putea constitui contravenţie este posibila sesizarea organului in drept sa constatate contravenţia si sa ia masurile legale.
Cele doua paliere ale controlului exercitat de autoritatea publica – penal / contravenţional nu sunt si nu pot fi considerate ca având aplicabilitate simultana ori cumulativa ci una alternativa, rang prioritar deţinând demersul penal.
Caracterul netemeinic in raport de prev. art. 206 ind. 14 din Codul fiscal
Observând textul legal desemnat EXPLICIT de intimata ca norma de drept încălcata prin conduita subsemnatului, respectiv art. 206 7 alin.l lit b din Legea 571/
2003 putem deduce ca am fost sancţionat pentru „deţinerea de produse accizabile în afara unui regim suspensiv de accize pentru care accizele nu au fost percepute în conformitate cu dispoziţiile prezentului capitol/’.
Aceasta fapta, cuprinsa in reglementarea art. 2067 – Eliberarea pentru consum, nu îmi poate fi imputata !!! Pentru a putea fi subiect activ al faptei contravenţionale este necesar sa am calitatea de contribuabil/ plătitor de accize deoarece aceasta lipsa
(de plata a accizelor) face ca actul deţinerii sa fie nelegal.
In consecinţa sunt de acord cu statuarea instanţei ţ pag. 9 paragraf, 4) ca potrivit art. 2 al. 1 lit. b din Legea 241/2005 si art. 17 din CPF este contribuabil – orice persoana fizica ori juridica sau orice alta entitate fără personalitate juridica care datorează impozite, taxe, contribuţii si alte sume bugetului general consolidat, insa nu înţeleg de ce raţionamentul nu este dus pana la capăt. Aşadar ope ligis avem doua condiţii esenţiale , incipiente, pentru ca o entitate sa poată fi susceptibila la a fi
obligata la plata de obligaţii bugetare : SA EXISTE/ sa aibă personalitate juridica si sa DATOREZE impozite , taxe… ( accize).
Subsemnatul sunt persoana fizica care nu desfăşor o activitate economica , comerciala , fiind in fata unui singur act material de deţinere pentru uzul propriu – vezi art. 3 si 5 din codul comercial) deci nu sunt înregistrat fiscal in nici un fel deci prin deducţie logica nu imi poate fi imputata o obligaţie fiscala pentru ca NU AM CALITATE in raport cu acesta.
Cu alte cuvinte suntem in prezenta unei infracţiuni calificate prin scop : pentru care accizele nu au fost percepute – insa logica ne îndeamnă sa observam ca subsemnatul nu ma pot sustrage de la o obligaţia fiscala pe care nu o am
IN CAUZA NU ESTE DIRECT APLICABIL ART. 17 AL 1 DIN CODUL DE PR. FISCALA DEOARECE NU VORBIM DE CONTRIBUŢII LA BUGETUL DE STAT CI DE ACCIZE. Cu alte cuvite trebuie sa-mi platesct impozitul pe casa si maşina, ori impozitul pe profit insa NICIODATĂ ACCIZE.
In susţinerea normativa a celor învederate anterior fac trimitere la art. 206 ind. 5 lit a si b din Codul fiscal /text normativ ce individualizează LIMITATIV SI IMPERATIV faptul generator al accizei si momentul in care se naşte
ART. 2065 Faptul generat or Produsele accizabiie sunt supuse accizelor la momentul: a)producerii acestora, inclusiv, acolo unde este cazul, la momentul extracţiei acestora, pe teritoriul Comunităţii;
b)importului acestora pe teritoriul Comunităţii.
Din nou apelând la logica subsemnatul, pentru a imi fi imputate obligaţii fiscale –
accize- si deci de a fi subiect activ al unei conduite de evaziune fiscala trebuie sa fiu
fie PRODUCĂTOR fie IMPORTATOR. Este fara putinţa de tăgada ca nu am nici una din aceste calităţi, sunt un detentor precar al unei mărfi, chiar si in cazul in care am accepta ca detenţia in sine nu este legala. !!! Subliniez ca prin simpla lecturare a prevederilor codului fiscal in cadrul Secţiunii 15 cap 2 art. 206 ind. 14 este prevăzut : „Plătitori de accize pentru produsele prevăzute la art. 207 sunt operatorii economici –
persoane juridice, asociaţii familiale şi persoane fizice autorizate – care achiziţionează din teritoriul comunitar ori din afara teritoriului comunitar astfel de produse.
Subsemnatul nu sunt autorizat, nu sunt înregistrat fiscal aspect in virtutea căruia conţinutul procesul-verbal nr. AIW/200 nr. 0015272 / 08.12.2011 este o abe raţie, un nonsens nefiind aplicabile prevederile art. 176 privitor la nivelul accizelor si art. 218 privitor la conversia in lei a sumelor exprimate in euro. Singura sancţiune admisibila este de natura contravenţionala si priveşte neregularitatea de autorizare
încadrarea eronata si neleaala a faptei in norma de drept
Potrivit Procesului-verbal nr. ANV/200 nr. 0015272/ 08.12.2011 textul
sancţionator este art. 220 al. 1 lit. K din OG nr. 92/2003 : „transportul de produse accizabile care nu sunt însoţite de documentul administrativ de însoţire a mărfii – DAI – prevăzut la titlul VII din Codul fiscal sau pentru care documentul este completat cu date incorecte ori incomplete referitoare la cantitate, cod NC sau mijlocul de transport, precum şi transportul de produse accizabile efectuat prin cisterne oh recipiente care nu poarta sigiliile supraveghetorului fiscal ori au sigilii deteriorate”.
Coroborând descrierea faptei contravenţionale din art. 220 al. 1 li K din OG nr. 92/2003 este evidenţa neconcordanta cu textul normativ care descrie fapta ( încălcarea legii) respectiv art. 2067 alin. 1 lit. B din Legea 571/2003. Atâta vreme cat textul normativ ce descrie fapta săvârşită prevede ca latura obiectiva a conduitei DEŢINEREA textul sancţionator nu poate fi decât art. 220 alin. 1 lit. C din OG nr.
92/2003 respectiv „deţinerea in afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe
teritoriul României a produselor acccizabile supuse marcării, potrivit titlului VII din Codul fiscal, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător. Instanţa evita sa răspundă problematicii susţinute făcând referire la elemente de fapt deşi prezenta critica vizează regularitatea normativă a încadrării in drept. In limbaj profan : daca fata contravenţionala este descrisa la art. art. 2067 alin. 1 lit. B din Legea 571/2003 – DEŢINERE- atunci textul sancţionator trebuie sa fie exclusiv cel aferent acestei reglementări – 220 alin. 1 lit. C din OG nr. 92/2003 – DEŢINERE, si nicidecum transport.
Din aceasta perspectiva solicitam se impune:
constatarea nulităţii absolute a procesului-verbal nr. ANV/200 nr. 0015272/
08.12.2011 având in vedere lipsa menţiunilor asupra faptei săvârşite.
Anularea procesului-verbal in temeiul art. 16 al. 1 din OG nr. 2/2001 pentru neindicarea „ actului normativ prin care se stabileşte si se sancţionează
contravenţia”. Fiind vorba de o numitate relativa înţelegem sa explicitam vătămarea produsa prin inadvertenţa sub aspectul inadmisibilităţii aplicării măsurii complementare a confiscării „ cisternelor, recipienţilor si a mijloacelor de transport utilizate in transportul produselor accizabile
Consideram sancţiunea aplicata ca fiind vădit si nejustificat disproporţionata cu fapta constatata fiind astfel nerespectate prev. art. 21 al. 3 din OG nr. 2/2001. Principiul proporţionalităţii dintre fapta si sancţiune are aplicabilitate imperativa in
raport de criteriile enunţate in textul legai, fiind inacceptabila o apreciere discreţionara a agentului constatator. Având in vedere ca sa-a dispus confiscarea cantităţii de 2000 litrii de alcool etilic ce urmează a fi valorificat prin vânzare fapta contravenţionala nu reclama nici un prejudiciu. Susţinerea instanţei de fond despre probabilitatea unui ipotetic prejudiciu in ipoteza unei comercializări este strina e natura cauzei instanţa pronunţându-se asupra unor supoziţii fără temei.
Ţinând seama de acesta contravaloarea amenzii de 30.000 lei ( de 40 ori > decât salariul minim pe economie) este absolut nejustificata si abuziva
Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Cluj cu sediul în Oradea a formulat întâmpinate la recursul declarat de împotriva Sentinţei civile nr. pronunţate de Judecătoria Dej în şedinţa publică din data de 26.04.2012 in dosarul nr.solicitând respingerea recursului declarat ca nefondat şi neprobat şi implicit cererea recurentului ca neîntemeiată, cu consecinţa menţinerii în tot a hotărârii instanţei fondului ca fiind pronunţată cu respectarea legii
Recursul declarat NU ESTE, în opinia noastră argumentat prin motive care să conţină critici pertinente la cele reţinute de instanţa fondului în considerentele hotărârii recurate, nefiind incidente motivele de modificare prevăzute de dispoziţiile vechiului Cod de procedură civilă
Opinăm că motivele recursului nu sunt apte a conduce la admiterea acţiunii promovate, nefiind de fapt decât o reiterare puţin nuanţată a argumentelor prezentate
în demersul introductiv la instanţă.
Prima instanţă NU a aplicat sau a interpretat eronat dispoziţiile de lege relative la acţiunea dedusă judecăţii, iar hotărârea sa este temeinică şi legală, fiind dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale aplicabile speţei, pentru următoarele argumente;
Instanţa de fond şi-a motivat detaliat hotărârea atacată, indicând în considerentele acesteia, în concret, care sunt elementele prevăzute şi care le-a avut în
vedere la dresarea acesteia, împrejurările în care a fost comisă fapta, modul şi mijloacele de săvârşire ale acesteia, scopul urmărit, urmarea produsă, cât şi circumstanţele personale pe care le-a reţinut şi care au condus la soluţia dată în cauză.
Prima instanţă şi-a motivat hotărârea nu numai pe baza probelor propuse de petent, ci Ie-a coroborat cu documentele întocmite de către autoritatea vamală cu
ocazia controlului, probe care în opinia noastră sunt concludente.
Instanţa fondului, verificând potrivit art. 34 alin.1 din OG 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor legalitatea procesului verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor contestat a constatat „că acesta a fost încheiat cu respectarea dispoziţiilor legale incidente, prevăzute de art. 16 şi 17 din OG 2/2001, neexistând nici un motiv de nulitate a acestuia”.
Întrucât în speţă nu s-a putut reţine existenţa vreunei cauze de nulitate
absolută s-a apreciat că forţa probantă a acestuia nu a fost înlăturată, el bucurându-se în continuare de prezumţia de legalitate instituită de lege în favoarea sa.
Din perspectiva temeiniciei procesului-verbal atacat, instanţa fondului de asemenea a reţinut că aceasta nu a putut fi răsturnată în urma probatoriului încuviinţat şi administrat in cauză, petentul neaducând nici un argument de fapt şi de drept, care să combată constatările organelor de control, sau probe concrete din care
să rezulte o altă situaţie de fapt decât cea menţionată şi consemnată de agenţii constatatori, procesul verbal conţinând constatările personale ale organului de control care s-a aflat la faţa locului în momentul săvârşirii faptei.
Prin urmare, actul întocmit în aceste condiţii are forţa probantă prin el însuşi şi constituie o dovada suficientă a vinovăţiei petentului.
Pe cale de consecinţă, Judecătoria Dej observând „că nu există nici un motiv de nelegalitate a procesului verbal atacat” care să impună anularea acestuia şi nici
„motive care să înlăture răspunderea contravenţională” nedovedindu-se existenţa unei situaţii de fapt contrare celei reţinute în cuprinsul acestuia” şi constatând că
„fapta a existat, în mod legal „a apreciat ca nefondată plângerea contravenţională formulată de petent, urmând să o respingă ca neîntemeiată şi să menţină procesul verbal ca legal şi temeinic întocmit.”
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că, „întrucât în
speţă au fost întrunite elementele constitutive ale contravenţiilor prevăzute de
dispoziţiile art.220, alin.1, lit.k) din O. G. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală şi art. 652 alin a) din HG 707/2006, prin procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor seria ANV/200 nr.0030030/39/24.08.2010, autoritatea vamală a dispus sancţionarea petentului atât cu amendă contravenţională cât şi cu confiscarea bunurilor destinate, folosite sau rezultate din contravenţie, respectiv a
2.000 litrii de alcool etilic în recipiente din plastic de 5 litri, cât şi a autovehiculului
Mercedes Vito, serie , cu nr. de înmatriculare , aparţinând petentului.
În cauza pendinte s-a observat faptul că, deşi s-a încercat oprirea în trafic a autoutilitarei anteprecizate, conducătorul acesteia a refuzat să oprească la semnalul agenţilor vamali, a abandonat autoturismul şi a fugit, ulterior fiind identificat de către organele de poliţie. La controlul mijlocului de transport s-a descoperit cantitatea de 2.000 litii alcool etilic, marfă pentru care nu s-a putut prezenta nici un document de provenienţă, de însoţire sau unul care să dovedească plata
accizei, marfă care nu era însoţită de DAI, nu avea marcaje sau banderole fiscale, fiind încălcate astfel prevederile art. 2067 alin.1 din Legea 571/2003, iar pentru neoprirea la semnal s-a constatat încălcarea art.594 alin.1) şi 2) din H.G. 707/2006.
Judecătoria Dej, în urma probatoriului administrat, analizând în ce măsură fapta concret reţinută în sarcina petentului întruneşte elementele constitutive ale contravenţiei prevăzute de art. 220 alin.1 lit. k) din OG 92/2003, reţine sub un prim
aspect faptul că în prezenta cauză ne regăsim în prezenţa unor produse accizabile
„definite de dispoziţiile art. 2063 pct.1 ca fiind produsele prevăzute la art.2062 şi supuse reglementărilor privind accizele”, norma la care se face trimitere definind accizele drept „taxe speciale percepute direct sau indirect asupra consumului anumitor produse care se datorează bugetului de stat”, pentru produsele provenite din producţia internă sau de import, inclusiv pentru produse ca alcoolul etilic, acesta din urmă fiind supus accizelor în momentul
producerii.
Coroborând aceste dispoziţii cu rezultatele raportului de încercare nr.0570/30.11.2011 dresat de Prodvinalco Cluj, din care,reiese fără echivoc că substanţa prelevată în speţă are o concentraţie de cea. 96,32% +- 0,0963 în volum şi reprezintă de fapt alcool etilic, rezultă că petentul nu transporta altceva decât alcool, iar în conformitate cu dispoziţiile art. 206/2. lit. a) si art. 206/3, punctul 1 raportate la
art. 206A14, lit. – şi) din Codul fiscal, acesta face parte din categoria produselor accizabile, fiind supus plăţii accizelor în condiţiile legii..
Continuând raţionamentul, instanţa reţine că datorită faptului că petentul transporta produsele accizabile fără plata accizelor şi fără a fi acoperite de documentul administrativ electronic, sau, după caz, de alt document utilizat pentru acest regim, iar dispoziţiile art.206/21, alin. 10 din Codul fiscal, „interzic deţinerea unui produs accizabil în afara antrepozitului fiscal, dacă acciza pentru acest produs
nu a fost percepută”, şi întrucât prevederile art. 206/61, alin. 3 din acelaşi act normativ stabilesc că „produsele accizabile pot fi eliberate pentru consum numai dacă au fost marcate corespunzător şi totodată art.206/9, punctul 2, lit. b) statuează că „este plătitoare de accize persoana care deţine produsele accizabile sau orice altă persoană implicată în deţinerea acestora”, fără a se distinge după cum aceasta persoană este fizică sau juridică, autorizată sau nu (ubi lex non distinguit, nec nos
distinguere debemus), rezultă fără echivoc a fi îndeplinite condiţiile textului legal reţinut a fi încălcate de către petent.
Totodată, pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa fondului porneşte de la următoarele premise necontestate: ;
„ – autoutilitara folosită la transportul de produse accizabile era proprietatea petentului la momentul efectuării transportului şi a fost părăsită la scurt timp după ce
a fost sustrasă controlului agenţilor vamali;
– petentul nu contestă că deţinea cantitatea de 2.000 litri de alcool etilic, însă face precizarea că intenţiona să o folosească pentru uz propriu ce i-ar fi conferit doar calitatea de detentor al mărfii, iar nu de transportator în sensul Codului fiscal;
– petentul nu a contestat procesul verbal în privinţa contravenţiei constând la neoprirea la semnalul agenţilor vamali”.
Urmarea acestor aspecte prezentate pe larg în considerentele hotărârii recurate,
„instanţa concluzionează” în primul rând „că petentul este cel care conducea autoutilitara în momentul în care agentul vamal a încercat, prin semnale specifice, să o oprească” iar în cel de al doilea rând că „Nu prezintă relevanţa pentru soluţionarea cauzei dacă petentul deţinea şi transporta cantitatea de 2000 litrii de alcool etilic, pentru uz propriu sau pentru comerţ (deşi este greu de crezut că petentul folosea întreaga cantitatea de 2.000 litrii alcool etilic, care nu este un produs final şi este utilizat la producerea, printre altele, a băuturilor alcoolice, doar pentru consum propriu”).
În conformitate cu dispoziţiile art. 206A14 alin,2 Cod Fiscal, care statuează că “ţuica si rachiurile de fructe destinate consumului propriu, al gospodăriilor individuale în limita unei cantităţi echivalente cu cel mult 50 litrii de produs pentru fiecare gospodărie individuală cu concentraţia alcoolică de 100% în volum, se accizează prin aplicarea unei cote de 50% din cota standard a accizei aplicată
alcoolului etilic, potrivit prevederilor din norme”, rezultă că şi în cazul în care alcoolul etilic ar fi fost produs de un particular într-o gospodărie particulară, pentru cantitatea deţinută în plus faţă de cele 50 de litri produs/gospodărie trebuiau achitate accize
Prin urmare, persoana de la care petentul a achiziţionat cantitatea de 2000 l alcool cu o concentraţie de cea. cea 96,32% +- 0,0963 în volum, trebuia să fie înregistrată la autoritatea fiscală ca plătitoare de accize, să emită documente
doveditoare în acest sens, iar petentul să solicite dovada achitării accizelor.
Drept urmare, prima instanţă în mod corect conchide că „de altfel, scopul achiziţionării bunurilor accizabile nu prezintă relevanţă, câtă vreme şi în cazul cumpărării acestora pentru consum propriu, persoanele fizice datorează accize, iar pentru calificarea drept contravenţie a faptei prevăzute de ari. 220 alin.1 lit.k) din O.G. 92/2003, nu se cere urmărirea unui anumit scop, fiind suficientă deţinerea,
respectiv transportul de produse accizabile în alte condiţii decât cele stabilite de aceste texte. în caz contrar, contravenienţii ar putea invoca mereu argumentul achiziţionării bunurilor în scopul consumului propriu, spre a eluda prevederile legale”.
III. Cu privire la susţinerile recurentului în sensul că ar „deţine cantitatea de alcool etilic” şi nu „că ar fi efectuat un serviciu de transport’ cât şi a Încadrării
eronate şi nelegale a faptei în norma de drept”, prima instanţă în mod corect reţine „atâta timp cât petentul este cel care conducea autoutilitara în care se afla depozitată cantitatea de alcool, acesta efectua acţiunea de transport de produse accizabile în condiţiile art. 220 alin.1 lit.k şi alin.2 din OG 92/2003 astfel încadrarea juridică făcută de către agentul constatator este cea corectă.”
Drept urmare, Judecătoria Dej constată că în cauză pendinte au fost întrunite elementele constitutive ale contravenţiei prevăzute de dispoziţiile art.220 alin.1 lit.k
şi alin.2 din O.G. 92/2003 subliniind că „Este normal şi logic că prin efectuarea transportului ilegal a existat şi o deţinere ilegală care este înglobată în acţiunea de transport. Se poate face afirmaţia că transportul implică deţinere, în timp ce deţinerea nu presupune în mod necesar şi transport”.
Cele două contravenţii sunt total diferite si nu se suprapun pentru a se exclude reciproc, noţiunea de „transport” ilegal produse accizabile fiind total diferită de noţiunea de „deţinere”.
Acest aspect se poate deduce şi din cuprinsul procesului verbal de contravenţie atacat, unde este consemnat faptul că ,„s-a încercat oprirea în trafica autoutilitarei…Ia controlul autovehiculului s-a găsit cantitatea….”. Prin urmare … se poate observa că recurentul este cel care „transporta” cu autoturismul aceste produsele accizabile, şi nu s-a constatat că doar le „deţinea”.
Diferenţa dintre cele două sintagme ne-o oferă de altfel chiar şi DEX-ul care
statuează că noţiunea „de transport’ reprezintă de fapt „a deplasa (cu un vehicul) bunuri sau persoane dintr-un loc în altul; a căra, a duce, a purta” pe când termenul „a deţine” reprezintă de fapt „a avea în stăpânire sau în păstrare un bun material”.
Ca atare, în mod corect în prezenta cauză s-a reţinut contravenţia relativă la transportul de produse accizabile şi în nici un caz cea care se referă la deţinerea acestora.
Urmarea a faptului că produsele accizabile erau transportate de recurent cu
autoturismul proprietate personală, „transportul” incluzând aşa cum am arătat şi
„deţinere”, iar pentru aceste produse exista obligativitatea plăţii accizelor şi întrucât la data controlului acciza nu era plătită, iar totodată produsele accizabile nu se regăseau în incinta unui antrepozit fiscal, fiind transportate fără a fi acoperite de documentul administrativ electronic, sau, după caz, de alt document utilizat pentru acest regim, rezultă fără echivoc că au fost îndeplinite condiţiile textului legal reţinute a fi încălcate de către recurent.
Contravenientul avea obligaţia de a proba la data şi locul supus controlului că produsul în speţă a fost achiziţionat în mod legal şi că deţine documentul administrativ electronic tipărit.
IV. Cu privire la alegaţiile formulate atât în demersul introductiv de instanţă cât şi în recurs relative la faptul că „a deţine o cantitate de alcool etilic în afara antrepozitului fiscal este calificată o dată ca fiind de natură contravenţională (art.220
alin.1 lit.k şi alin.2 din OG 92/2003) şi în aceeaşi timp de natură penală (art.2961 alin.1 lit.l din Legea 571/2003, arătam că reţinerile instanţei fondului, sunt corecte şi temeinice, în sensul că în speţă „este vorba de incriminarea a două fapte distincte, deţinerea de către o persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile care constituie infracţiune în condiţiile în care cantitatea de alcool etilic deţinută este mai mare de 40 de litrii), respectiv transportul de produse accizabile (care constituie contravenţie indiferent de cantitatea transportată)”.
În acest context, prima instanţa consideră în mod legal că în speţă” nu s-a încălcat în vreun mod principiul ne bis in idem, având în vedere că din acelaşi complex faptic (cuprinzând mai multe acţiuni) rezultă mai multe fapte penale (incriminări) care nu se suprapun şi că nu se poate vorbi despre două proceduri sau două pedepse pentru acelaşi fapt” pe cale de consecinţă în speţă NU există “identitate de faptă şi de incriminare, aşa cum în mod eronat susţine petentul.
Cu privire la „nelegalitatea încadrării în norma de drept a faptei imputate”, arătăm că nici această critică nu poate fi reţinută în condiţiile în care contravenţia constatată în speţă se aplică si persoanelor fizice care nu sunt comercianţi, tocmai pentru că deţin, transportă sau comercializează produse accizabile fără a fi autorizate
în acest sens, generând un raport juridic fiscal prin săvârşirea faptei ilicite, în conformitate cu prevederile art.17 alin.(1) din Codul de procedură fiscală, subiecte ale raportului juridic fiscal sunt statul, unităţile administrativ-teritoriale, contribuabilul, precum şi alte persoane care dobândesc drepturi şi obligaţii în cadrul acestui raport, iar potrivit alin.(2) al aceluiaşi articol, contribuabilul este orice persoană fizică sau juridică, sau orice altă entitate fără personalitate juridică ce
datorează impozite, taxe, contribuţii şi alte sume bugetului general consolidat, în condiţiile legii.
In ceea ce priveşte calitatea de subiect activ al contravenţiei, învederăm că obligaţia de a nu deţine în afara regimului suspensiv produse accizabile care nu au fost introduse în sistemul de accizare revine fiecărei persoane, nu doar comercianţilor.
In sprijinul acestui fapt, vin modificările aduse de art. 221 din actul normativ
mai sus enunţat, în sensul că “Sancţiunile contravenţionale prevăzute la art. 219-220 se aplică, după caz, persoanelor fizice sau persoanelor juridice”, astfel că existenţa contravenţiei prevăzută de art. 220 alin.1 lit.k) nu mai este condiţionată de calitatea de subiect în raportul juridic fiscal a contravenientului, astfel eliminându-se interpretările aduse, inclusiv de către petent, cu privire la calitatea de subiect în raportul juridic fiscal.
Relativ la solicitarea recurentului în sensul transformării sancţiunii amenzii în avertisment, arătăm că ne opunem cu fermitate admiterii acesteia întrucât:
•Scopul pentru care a fost incriminată această faptă este evident evitarea eludării plăţii accizelor către stat datorate odată – cu punerea în circulaţie a acestor produse, acesta fiind de altfel obiectul juridic al acestei contravenţii.
•Faptele imputate petentului sunt fapte de pericol, raţiunea instituirii lor fiind, în primul rând, prevenirea evaziunii fiscale şi a punerii în circulaţie a unor produse
sustrase de la plata accizelor şi de la controalele prevăzute de lege, iar limitele ridicate ale amenzii contravenţionale (între 20 000 lei şi 100 000 lei), denotă un pericol social sporit.
•Ca atare, solicitarea recurentului nu poate fi apreciată de Onorata instanţă ca fiind fondată. în acest caz nu s-ar respecta regula proporţionalităţii între faptele săvârşite şi sancţiunile aplicate, care trebuie dozate în aşa fel încât să îmbine
caracterul punitiv cu cel preventiv şi educativ, cu atât mai mult cu cât recurentul dovedeşte un comportament care nu denotă respect faţă organele de control, o sancţiune pecuniara fiind absolut necesara pentru corectarea atitudinii făptuitorului. Or, pentru realizarea scopului educativ şi preventiv al sancţiunii nu este suficientă o simplă sancţiune contravenţională întrucât faptele nu prezintă o gravitate redusă, fiind vorba de abateri la regimul vamal al produselor accizabile, săvârşite de o persoană fizică, care trebuie să respecte prevederile legale privind transportul, deţinerea şi comercializarea produselor accizabile pe teritoriul României, a căror necunoaştere nu poate fi invocată conform principiului de drept „nemo censetur ignorare legem”.
De asemenea opinăm că reţinerile instanţei fondului de respingere acestui petit sunt corecte, fiind motivate pe larg în considerentele hotărârii atacate, în sensul că „având în vedere case transporta o cantitate mare de alcool etilic (2000 litrii) care dacă ar fi fost valorificat prin vânzare de către petent ar fi adus statului un prejudiciu de aproximativ 61.628 lei (echivalentul accizei neplătite), a faptului că petentul s-a sustras controlului agenţilor vamali neoprind la semnalul acestora, şi ţinând seama de amploarea fenomenului evazionist la nivelul ţării” se „apreciază că amenda aplicată este proporţională în raport cu gravitatea faptei”.
Mai mult, arătăm că instanţa de constată că „sancţionarea petentului cu suma de 30.000 lei cu 10000 peste minimul special al amenzii prevăzute de lege
pentru contravenţia de la ari. 220 alin. 1 lit.k şi alin. 2 din OG nr. 92/2002, era chiar imperios necesară în raport cu criteriile prezentate anterior.”
Întrucât recurentul, pentru bunurile pe care le transporta, nu a fost în măsură să prezinte organelor de control documente legale (de provenienţă, de TRANSPORT), produsele supuse accizelor nefiind acoperite de un document administrativ electronic procesat (e-DA) şi, întrucât nu a probat nici faptul că pentru marfă transportată deţine Autorizaţie de utilizator final, emisă de autoritatea vamală
teritorială, iar produsele în speţă sunt scutite de la plata accizelor, apreciem că în mod corect şi legal autoritatea vamală a încheiat procesul-verbal de contravenţie contestat
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII D E C I D E
Respinge recursul declarat de recurentul , cu domiciliul în Mun. Bistriţa, str. cu domiciliul procesual ales la sediul mandatarului , împotriva Sentinţei civile nr. pronunţată în dosarul nr.al Judecătoriei Dej, pe care o menţine în totul.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică de la 29 Aprilie 2013
Preşedinte, Petru Urs
Judecător, Ioan-Marius Lupea
Judecător,
Alina-Camelia Ţopan
Grefier,
Livia Coman
Red.A.Ţ:/C.B./2 ex.
Jud. fond : Ghica Mihai Ştefan
