O.G. nr. 2/2001, art. 21 alin. (3)
Deşi contravenientul era posesorul unei autorizaţii de construire, nu a respectat condiţiile din acel document, iar încălcările nu au fost minore, ci a executat o extindere în domeniul public cu o suprafaţă mult mai mare, în timp ce autorizaţia fusese obţinută pentru executarea unui balcon. Prin urmare, pericolul social nu este minim, aşa încât instanţa de fond, reducând amenda la minim, nu a procedat corect la individualizarea sancţiunii, conform art. 21
din O.G. nr. 2/2001, ţinând cont de împrejurările concrete în care fapta a fost comisă şi de pericolul social.
Trib. Bucureşti, s. a VIII-a confl. mun., asig. soc., cont. adm. şi fisc.,
dec. civ. nr. 403/R/2005, nepublicată
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei sectorului 3 Bucureşti sub nr. 7602/2004, petenta G.O.L., în contradictoriu cu intimata Primăria sectorului 3 Bucureşti, a solicitat anularea procesului-verbal
nr. 35 din 8 aprilie 2004, întocmit de intimată. In motivarea plângerii, petenta a arătat că a fost amendată pentru efectuarea de lucrări de construire fară autorizaţie, i s-a pus în vedere să intre în legalitate prin obţinerea autorizaţiei, dar primarul a dispus anterior, prin dispoziţie, demolarea construcţiei, deci i s-a încălcat dreptul de a obţine autorizaţia. Prin sentinţa civilă nr. 9496 din 23 noiembrie 2004 a Judecătoriei sectorului 3 Bucureşti, s-a admis în parte plângerea contravenţională şi s-a dispus reducerea amenzii la 20.000.000 Ici, cu motivarea că petenta nu a avut posibilitatea de a respecta termenul prevăzut pentru intrarea în legalitate, fiind dispusă şi demolarea. Intimata a formulat recurs împotriva acestei sentinţe, invocând motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., considerând că sancţiunea aplicată de agentul constatator corespunde gravităţii faptei.
Analizând actcle şi lucrările dosarului, tribunalul a reţinut următoarele: prin procesul-verbal nr. 35 din 8 aprilie 2004, s-a aplicat intimatei o amendă de 75.000.000 lei pentru săvârşirea faptei prevăzute de art. 23 lit. b) din Legea nr. 50/1991, reţinându-se că a executat lucrări de construcţie cu ncrespectarca autorizaţiei. Tribunalul a apreciat că instanţa de fond, reducând amenda la minimul de 20.000.000 lei, nu a procedat corect la individualizarea sancţiunii, conform art. 21 din O.G. nr. 2/2001, ţinând cont de împrejurările concrete în care a fost comisă şi de pericolul social. Chiar dacă intimata era posesoarea unei autorizaţii de construire, aceasta nu a respectat condiţiile din acel document, iar încălcările nu au fost minore, ci a executat o extindere în domeniul public cu suprafaţa de 80 mp – suprafaţa unui apartament cu 3 camere confort I în timp ce autorizaţia fusese obţinută pentru executarea unui balcon. Prin urmare, pericolul social nu este minim, intimata ocupând nepermis domeniul public cu o construcţie neautorizată de mari proporţii.
împrejurarea că se dispusese anterior demolarea nu este de natură să diminueze pericolul social ori să înlăture răspunderea contravenţională. Construcţia a fost cdificată pe domeniul public, iar art. 28
din Legea nr. 50/1991 permite demolarea acesteia de către organele administraţiei publice locale. Totodată, fapta este contravenţie şi se sancţionează ca atare, conform art. 23 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 50/1991, intimata fiind obligată ca la demararea lucrărilor să fie în posesia unei autorizaţii care să permită efectuarea acestora. Faptul că s-a dispus intrarea în legalitate prin încadrarea lucrărilor în limitele autorizaţiei sau suplimentarea acesteia, dar nu i s-a modificat autorizaţia de construire pentru lucrările suplimentare, este irelevant din punct de vedere al existenţei contravenţiei şi individualizării sancţiunii, fapta fiind comisă anterior, iar recurenta nu poate fi obligată să repare încălcarea dispoziţiilor legale de către intimată prin emiterea unei autorizaţii, dacă legislaţia aplicabilă nu o permite.
Prin urmare, tribunalul a constatat că subzistă motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., soluţia instanţei de fond a fost dată cu aplicarea greşită a legii, în condiţiile în care s-a diminuat cuantumul sancţiunii contravenţionale, deci recursul a fost apreciat ca întemeiat, a fost admis, iar sentinţa recurată a fost modificată, în sensul că tribunalul a respins plângerea ca neîntemeiată.
