Reclamantul, absolvent al Institutului E.B. – Facultatea de Tehnologie Chimică, profilul I)., studii universitare de scurtă durată (3 ani), a frecventat cursurile de conversie profesională pe durata a trei semestre la Facultate de Agricultură din cadrul Universităţii din C. şi a susţinut examenul de absolvire în urma căruia i s-a eliberat Diploma de Conversie Profesională seria A nr.(…)/2005. Ulterior, prin Decizia nr. 141 B din 16 mai 2007, Universitatea din C. a dispus anularea diplomei eliberată reclamantului.
Curtea reţine mai întâi că anularea diplomei de conversie profesională a fost dispusă de pârâta Universitatea din C. pentru că reclamantul nu îndeplinea condiţiile legale de a urma cursurile postuniversitare de conversie profesională şi de a obţine Diploma, în sensul câ studiile sale universitare au fost de scurtă durată.
în al doilea rând. Curtea reţine că măsura anulării a fost dispusă la data de 16 mai 2007, deci la peste doi ani de la emiterea diplomei respective.
Potrivit art. 1 alin. (6) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004. autoritatea publică emitentă a unui act administrativ unilateral nelegal poate să ceară instanţei anularea actului dacă acesta nu mai poate fi revocat pentru că a intrat în circuitul civil. Acţiunea trebuie introdusă în termen de lan de la data emiterii actului.
Chiar dacă în cauză s-ar putea aprecia că actul administrativ unilateral – Diploma de conversie profesională – nu a intrat în circuitul civil şi nu a produs efecte. întrucât reclamantul nu a profesat noua specializare recunoscută prin Diplomă, se constată că. trecând mai mult de un an de la emiterea diplomei, revocarea acesteia nu mai era posibilă.
Astfel, de vreme ce legea stabileşte şi pentru acţiunea în justiţie pentru anularea actului administrativ un termen maxim de exercitare – un an de la emiterea actului – cu
atât mai mult revocarea – care este o măsură unilaterală a autorităţii publice – nu poate interveni peste respectivul termen.
Termenul de un an pentru acţiunea în justiţie respectă principiul securităţii raporturilor juridice care rezultă din dispoziţiile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (Convenţia), ratificată de România prin Legea nr. 30 din 18 mai 1994. principiu care implică. între altele, respectarea caracterului definitiv al unui act ce nu a fost atacat în justiţie în termenul unei acţiunii de drept comun în materie sau. în lipsă. într-un termen rezonabil – înainte de a fi considerat ca devenit „definitiv”.
Posibilitatea de a ataca fără limită în timp un act administrativ unilateral cu caracter individual pune în pericol ordinea juridică în sensul că raporturile juridice şi cele sociale ordonate de primele pot fi modificate oricând, fiind afectată în acest fel însăşi ordinea socială. Ori. orice relaţie socială şi orice relaţie juridică trebuie să aibă un termen suficient pentru a fi. la nevoie, consacrate în justiţie, termen dincolo de care nu mai pot interveni modificări prin verificarea legalităţii sau a altor aspecte ce caracterizează raportul respectiv.
Aceleaşi considerente sunt valabile şi pentru posibilitatea revocării actului administrativ de către emitent, măsura neputând, deci. fi luată oricând, ci într-un termen care să respecte principiul securităţii raporturilor juridice.
Nelegalitatea anulării propriului act de către emitenta însăşi a fost invocată de către reclamat în cererea de chemare în judecată şi este întemeiată. Chiar dacă, ulterior, reclamantul a stabilit ca temei de drept al susţinerilor sale dispoziţiile art. 38 alin. (3) din Regulamentul privind actele de studii şi documentele şcolare în învăţământul preuni-versitar, aprobat prin Ordinul nr. 3502 din 3 martie 2005, şi care reglementează anularea actelor de studii prin hotărâre judecătorească, instanţa este obligată să dea calificarea în drept corectă pretenţiilor părţilor. Astfel, art. 38 sus amintit stabileşte că un act de studii poate 11 anulat şi în baza unei hotărâri judecătoreşti, fără a exclude posibilitatea legală pentru emitentul actului de a-1 revoca în condiţiile art. 1 alin. (6) din Legea nr. 554/2004. Aşa cum s-a arătat anterior, însă, în cauza de faţă dispoziţiile art. I alin. (6) nu sunt respectate.
Pe de altă parte. Curtea constată că recurcntele-pârâte niciodată nu au adus la cunoştinţă reclamantului faptul că acesta urmează „studii de specializare”, iar ambiguitatea asupra formei de învăţământ a existat din momentul formulării de către reclamant a cererii de înscriere la „cursul postuniversitar” şi pe tot parcursul cursurilor. Astfel, aşa cum rezultă din foaia matricolă, din Adeverinţa eliberată reclamantului la 23 februarie 2004 şi din Tabelul nominal cu rezultatele la examenul de diplomă, în cele trei semestre reclamantul a urmat „cursuri postuniversitare”, deşi nici Ordinul nr. 5021 din 12 noiembrie 2001 care a înfiinţat programele de conversie profesională de nivel postuniversitar în Educaţie Tehnologică la Universitatea din C. nici în art. 75, art. 159, 160 şi art. 161 din Legea nr. 84/1995/R nu se vorbesc de „cursuri”. Astfel, art. 75 din lege se referă la „studii postuniversitare de specializare”, iar art. 159-161 se referă la „programe de conversie profesională”.
Singurul articol care se referă la „cursuri postuniversitare” – ca formă de învăţământ postuniversitar – este art. 76 din Legea nr. 84/1995 republicată, care vizează perfecţionarea postuniversitară şi despre care pârâtele au susţinut că nu a stat la baza formei de învăţământ postuniversitar urmată de reclamant.
Prin urmare, „greşeala” proprie pe care o invocă pârâtele nu a existat doar la momentul înscrierii reclamantului la cursuri, ci pe tot parcursul formei de învăţământ
urmate de acesta, iar revocarea/anularea diplomei – ca act final al studiilor/cursurilor – de cătrc emitenta însăşi nu mai poate interveni după un an de la emiterea acestuia.
Folosirea termenilor „studii” şi „cursuri” este impusă de Legea nr. 84/1995 republicată. care face distincţie clară între aceste două forme de învăţământ postuniversitar.
„Prejudiciul grav” pe care îl invocă pârâtele în recurs prin menţinerea în circuitul civil a diplomei reclamantului nu poate fi un motiv legal de anulare/revocare a acesteia, iar perpetuarea situaţiilor de acest fel depinde exclusiv de pârâte.
C.A. Piteşti, s. com„ cont. adm. şi fisc., decizia nr. 1026/R-C din 31 octombrie 2008
Notă: sintagma „intrare în circuitul civil” ridică prima problemă: ce înseamnă exact acest lucru? în ce ne priveşte, credem că nu este cazul să lărgim această noţiune mai mult decât semnificaţia ei efectivă: circuitul civil este sinonim cu comerţul; a spune deci că dreptul creat de act (iar nu actul însuşi) a intrat în circuitul civil echivalează cu a susţine că dreptul în cauză a fost tranzacţional, deci că a făcut obiectul unei operaţiuni patrimoniale. Concluzia corectă pe care ar trebui să o desprindem din această idee ar fi aceea că ipoteza legală de irevocabilitate prevăzută de art. I alin. (6) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ stabileşte doar un caz de irevocabilitate, dar nu şi singurul. Pe de altă parte însă, comoditatea unor instanţe care forţează litera textului numai pentru siguranţa de a se afla într-o ipoteză de irevocabilitate legală (iar nu jurisprudenţială) duce la rezultate hazardate, uneori hilare, alteori cu consecinţe chiar asupra fondului litigiului:
Se susţine că o diplomă universitară a intrat în circuitul civil. Mai mult, se nuanţează poziţia: „intrarea” se produce numai prin exerciţiul efectiv al profesiei, deci este posibil ca, in concreto, diploma să nu fi intrat în circuitul civil încă. în realitate, |)e de o parte se confundă circuitul juridic, în care un act „intră” o dată cu producerea efectelor sale (momentul comunicării, în ipoteza actelor administrative individuale) cu circuitul civil, noţiune cu o sferă mai restrânsă, şi în care pot intra numai acte juridice cu efecte patrimoniale. Ne întrebăm, oare nu era mai simplu şi mai onest ca instanţa să considere că diploma este irevocabilă întrucât a creat în favoarea destinatarului un drept subiectiv în care acesta s-a încrezut cu bună-credinţă astfel încât, în baza dreptului la stabilitate de care trelxjie să se bucure cetăţenii, diploma a devenit irevocabilă? Desigur, în această ipoteză la baza soluţiei ar fi stat un principiu, iar nu un text legal (art. 1 alin. (6) mai sus citat).
De remarcat, în această speţă, şi viziunea bizară a instanţei care arată că, în termenul de un an, actul poate fi atât atacat în administrativ de către organul emitent, cât şi revocat de acesta. Desigur, susţinerea este favorabilă principiului stabilităţii situaţiilor legal dobândite (căci după trecerea termenului de un an actul devine intangibil) însă, practic, ea nu se justifică întrucât, dacă ar fi aşa, atunci fără îndoială că o acţiune în contencios introdusă de emitent ar fi întotdeauna respinsă ca lipsită de interes (de vreme ce acesta poate revoca singur actul în cauză).
