C. civ., art. 998, art. 999
Pentru a se putea reţine angajarea răspunderii civile delictuale şi acordarea de daune morale, este necesară îndeplinirea în mod cumulativ a condiţiilor acestei răspunderi, privind existenţa prejudiciului, a faptei ilicite, a legăturii de cauzalitate între faptă şi prejudiciu, precum şi săvârşirea faptei cu vinovăţie, potrivit dispoziţiilor art. 998-999 C. civ.
Din probele dosarului se nasc prezumţii în sensul art. 1203 C. civ., dar acestea nu pot conduce nemijlocit la concluzia culpei şi a legăturii de cauzalitate, condiţii indispensabile ale răspunderii civile delictuale, care ar da naştere obligaţiei de a repara prejudiciul produs reclamantei prin disconfortul fonic suportat pe o perioadă de trei ani.
Legătura de cauzalitate şi culpa pârâtei, în sensul producerii disconfortului fonic suportat de reclamantă din cauza aparatelor şi echipamentelor acesteia, nu puteau fi stabilite indubitabil decât în baza unei expertize sonometrice, care să fi stabilit, prin măsurarea în interiorul apartamentului său, nivelul de zgomot, prin comparaţie cu aparatele pârâtei în funcţiune şi cu acestea oprite, pentru a se verifica dacă se încadra în standardele legale.
Faptul că pârâta a procedat chiar la efectuarea de lucrări pentru insonorizarea echipamentelor de la punctul său de lucru, pentru reducerea zgomotului nu echivalează cu o recunoaştere a pretenţiilor reclamantei.
C.A. Bucureşti, s. a VI-a corn., decizia nr. 413 din 5 iulie 2006, irevocabilă prin nerecurare, în C.A.B.C.P.J.com. 2006, voi. 2, p. 307
Prin sentinţa comercială nr. 4995/08.12.2005 a Tribunalului Bucureşti, Secţia a Vl-a comercială, s-a respins ca nefondată acţiunea formulată de reclamanta C.M.S. împotriva pârâtei SC O.R. SA, respectiv punctul 2 din acţiune (privind daunele morale) şi ca rămas fară obiect punctul 1 din acţiune (privind reducerea nivelului de zgomot la punctul de lucru din Bucureşti, Şoseaua Panteiimon), reţinându-se în motivare următoarele:
Nu se poate reţine ca probată legătura de cauzalitate între prejudiciul pretins de reclamantă şi fapta ilicită imputată pârâtei şi nu s-a indicat modul de calcul al daunelor morale solicitate. Pentru funcţionarea punctului de lucru al pârâtei s-au emis autorizaţiile prevăzute de lege (acord de mediu, aviz sanitar). Prin adresa ÎNCERC nr. 5232/28.10.2003, s-a reţinut că zgomotul produs după executarea lucrărilor de insonorizare se înscrie în limita maximă admisibilă, concluzii confirmate şi de expert.
Din buletinul de analiză sonometrică efectuat la 22 martie 2005, a rezultat un nivel de zgomot măsurat peste cel admis. Din 14 noiembrie 2005, sediul pârâtei s-a mutat de la adresa din Şoseaua Pantelimon.
împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta, solicitând admiterea apelului, schimbarea sentinţei şi obligarea intimatei-pârâte la despăgubiri morale în cuantum de 365.000.000 lei (ROL) pentru disconfortul fonic produs în perioada iunie 2002 – noiembrie 2005, invocând în motivare următoarele:
Sentinţa este nelegală, netemeinică, nemotivată, cu ignorarea proba-
ţiunii şi cu greşita aplicare a dispoziţiilor legale. In mod subiectiv şi incorect instanţa de fond a reţinut avizele pârâtei de funcţionare, acestea fiind emise în 1999, deşi poluarea fonică a devenit acută începând din
2000, agravându-se în 2002. In cauză a existat o depăşire substanţială a nivelului maxim admis de zgomot, fapt ce rezultă şi din atitudinea pârâtei care a efectuat lucrări de insonorizare, însă a refuzat efectuarea unei măsurători în apartamentul reclamantei. Instanţa nu a coroborat probele şi nu a aplicat art. 1203 C. civ. privind prezumţiile lăsate la latitudinea sa.
Instanţa a reţinut parţial şi incorect adresa ÎNCERC nr. 5232/2003 şi adresa expertului inginer, deşi măsurătorile respective nu au fost efectuate în mod corect, măsurându-se zgomotul exterior, şi nu în apartamentul reclamantei, fară ca toate instalaţiile să fie pornite. Instanţa a avut o atitudine părtinitoare în aprecierea materialului probator, reţinând
că hidroforul blocului ar fi putut constitui o sursă de zgomot, deşi nimeni nu s-a plâns de vreun disconfort fonic cauzat de acest hidrofor.
Nu s-au avut în vedere adresele nr. 305/02.05.2000 şi nr. 316/15.06.2000 ale Primăriei Municipiului Bucureşti, prin care se reţine depăşirea nivelului de zgomot de către aparaturile aparţinând intimatei.
Instanţa de fond nu a motivat de ce a înlăturat probele din dosar.
în ce priveşte daunele morale, evaluarea se face de către judecător, în temeiul unei puteri de liberă apreciere, cu observarea circumstanţelor particulare ale fiecărui caz şi a echităţii.
Instanţa a încălcat dispoziţiile art. 129 şi art. 167 C. proc. civ., respingând probe relevante în cauză (interogatoriu, expertiza psihiatrică a reclamantei).
Intimata a depus întâmpinare, solicitând respingerea apelului ca neîntemeiat.
Instanţa a încuviinţat administrarea probei cu înscrisuri, respingând proba cu interogatoriul, expertiză sonometrică şi expertiză psihiatrică propuse de apelantă.
Analizând actele dosarului în conformitate cu dispoziţiile art. 295 C. prov. civ., Curtea a constatat şi reţinut următoarele:
Din buletinul de analiză sonometrică nr. 8/22.03.2005, emis de Direcţia de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti – Biroul de Igiena Mediului, rezultă depăşirea nivelului normal de zgomot în apartamentul apelantei-reclamante cu circa 13-15 dB, conform STAS nr. 6156/1986 şi Ordinului Ministerului Sănătăţii nr. 536/1997. Nu se reţine însă şi culpa intimatei-pârâte SC O.R. SA, sub acest aspect menfionându-se doar „posibilitatea” transmiterii zgomotului produs de sistemul de ventilare a aerului către locuinţele aflate în vecinătăţile apropiate.
Legătura de cauzalitate şi culpa pârâtei-intimate, în sensul producerii disconfortului fonic suportat de apelanta-reclamantă din cauza aparatelor şi echipamentelor acesteia, nu puteau fi stabilite indubitabil decât în baza unei expertize sonometrice, care să fi stabilit, prin măsurarea în interiorul apartamentului său, nivelul de zgomot, prin comparaţie cu aparatele intimatei în funcţiune şi cu acestea oprite, pentru a se verifica dacă se încadra în standardele legale. O asemenea expertiză nu mai este însă posibilă, întrucât intimata şi-a mutat punctul de lucru împreună cu echipamentele tehnice aferente la o altă adresă, începând din noiembrie 2005.
Din probele dosarului se nasc prezumţii în sensul art. 1203 C. civ., dar acestea nu pot conduce nemijlocit la concluzia culpei şi a legăturii de cauzalitate, condiţii indispensabile ale răspunderii civile delictuale, care ar da naştere obligaţiei de a repara prejudiciul produs reclamantei-apelante prin disconfortul fonic suportat în perioada iunie 2002 – noiembrie 2005.
Dimpotrivă, din actele aflate la dosar, rezultă expres că echipamentele aparţinând intimatei-pârâte au respectat standardele legale privind nivelul zgomotului (în acest sens adresa ÎNCERC nr. 5232 către Asociaţia de locatari a blocului 47, Şoseaua P. din 28 octombrie 2003, raportul de încercare nr. 77/22.09.2003 al ÎNCERC pentru determinarea nivelului de zgomot generat de instalaţia dc răcire de la SC O.R. SA, sucursala Pantelimon, adresa şi procesul-verbal nr. 1515/18.03.2003 ale expertului inginer).
S-a reţinut că intimata-pârâtă a procedat chiar la efectuarea de lucrări pentru insonorizarea echipamentelor de la punctul său de lucru. Faptul că s-au efectuat asemenea lucrări pentru reducerea zgomotului nu echivalează însă, cu o recunoaştere a pretenţiilor reclamantei-apelante.
Nu pot fi reţinute sub acest aspect, adresele nr. 305/19.06.2000 şi nr. 316/15.06.2000 ale Primăriei Municipiului Bucureşti, Departamentul
Servicii Publice – Direcţia pentru Refacerea şi Protecţia Mediului înconjurător şi, respectiv a Direcţiei de Sănătate Publică – Municipiul Bucureşti – Inspecţia Sanitară de Stat, privind o creştere a nivelului de zgomot exterior, cauzată de echipamentele pârâtei-intimate, întrucât aceste adrese sunt din anul 2000, anterioare deci perioadei analizate şi care face obiectul judecăţii, şi anume, iunie 2002 – noiembrie 2005, în condiţiile în care intimata-pârâtă a luat măsuri succesive pentru remedierea zgomotului, prin izolarea fonică a echipamentelor sale.
In concluzie, pentru considerentele arătate, Curtea a respins apelul, în temeiul art. 296 C. prov. civ., ca nefondat.
