Litigiu cu natură mixtă, de litigiu contractual şi de fiscal. Imposibilitatea constituirii unui titlu executoriu pentru executarea obligaţiilor contractuale
Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, decizia nr. 3957 din 17 mai 2012
Prin sentinţa civilă nr. 154 din 10.02.2012 pronunţată de Tribunalul Bistriţa-Năsăud s-a luat act de renunţarea reclamantului la judecata petitului având ca obiect constatarea inaplicabilităţii clauzei contractuale de la art. 9 din contractul de concesiune încheiat la data de
31.10.1996 între acesta şi Consiliul Local M..
31.10.1996 între acesta şi Consiliul Local M..
S-a respins, ca nefondată, acţiunea în contencios administrativ formulată şi ulterior restrânsă de reclamantul M.A. în contradictoriu cu pârâtul Primarul Comunei M..
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Prin dispoziţia nr. 212/29.10.2010, pârâtul Primarul comunei M. a dispus recuperarea sumelor reprezentând diferenţa de redevenţă, penalităţi pentru neplata în termen a redevenţei, impozit pe teren şi majorări impozit pe teren, de la concesionarii de terenuri, destinate construirii de locuinţe, conform anexei nr. 1 care face parte integrantă din dispoziţie.
La poziţia 1 din anexa nr. 1 la dispoziţia menţionată, este menţionat reclamantul M.A. ca având obligaţia de a plăti cu titlu de diferenţe de plată, suma totală de 4665,37 lei, reprezentând diferenţă de redevenţă – 282 lei, penalităţi pentru neplata în termen a redevenţei – 4305,40 lei, impozit pe teren – 54.70 lei şi majorări pentru neplata impozitului pe teren – 23,27 lei.
Emiterea dispoziţiei atacate de reclamant în prezenta cauză s-a întemeiat pe procesul verbal de constatare nr. 742 din 15.06.2010 întocmit cu ocazia desfăşurării acţiunii de în perioada 4.05.2010-15.06.2010 de către Camera de Conturi Bistriţa-Năsăud, precum şi pe decizia nr. 21/6.07.2010 emisă de Curtea de Conturi a României – Camera de Conturi Bistriţa-Năsăud.
Analizând înscrisurile depuse la dosar, tribunalul a constatat că dispoziţia atacată şi anexa nr. 1, parte integrantă a acesteia, nu sunt afectate de cauze de nelegalitate.
Astfel, în privinţa sumelor imputate reclamantului, acestea au fost corect individualizate în tabelul ce constituie anexa nr. 1 la dispoziţia emisă de pârât, fiind respectate atât dispoziţiile contractuale, cât şi cele legale incidente.
Astfel, între părţi s-a încheiat la data de 31.10.1996, în temeiul prevederilor Legii nr. 50/1991, contractul de concesiune având ca obiect terenul în suprafaţă de 860 mp situat în loc. M., la nr. adm. 151/B. Preţul concesiunii a fost stabilit conform art. 5 din contract ca fiind de
200.000 lei (ROL) anual, la art. 6 din acelaşi contract prevăzându-se că preţul concesiunii va fi indexat anual cu rata inflaţiei.
Totodată, potrivit clauzei contractuale menţionate la art. 8, preţul astfel stabilit urma să fie plătit în rate trimestriale în termen de 10 zile de la expirarea fiecărui trimestru. Eventualele regularizări ca urmare a indexării datorate ratei inflaţiei se vor face odată cu achitarea celei de a
4- a rate.
Din cuprinsul procesului verbal de constatare întocmit de Curtea de Conturi, rezultă faptul că, în cursul anului 2009, cuantumul redevenţei aferente acestui an s-a calculat incorect de către concedentă, în condiţiile în care actualizarea s-a făcut cu indici de inflaţie mai mici de cât cei comuniaţi de Institutul Naţional de Statistică. Suma prevăzută în anexa la dispoziţia contestată ca reprezentând diferenţă de concesiune constă în redevenţa datorată de reclamant pe anul 2009, calculată prin indexarea redevenţei stabilite în contract cu indicele preţului de consum total cuprinsă între data contractului şi luna decembrie 2008, indici comunicaţi de Institutul Naţional de Statistică, astfel că nu sunt întemeiate susţinerile reclamantului vizând prescrierea sumelor ce reprezintă redevenţa.
Pentru neachitarea la scadenţă a redevenţei datorate de reclamant pe anul 2009, au fost calculate penalităţi de întârziere de 5% din suma datorată, până la data de 11.06.2010, conform art. 9 din contractul de concesiune.
În ceea ce priveşte impozitul pe teren, acesta a fost calculat în funcţie de suprafaţa concesionată, deoarece reclamantul nu a depus declaraţii de impunere, prin raportare la destinaţia de teren intravilan cu construcţii. Pentru neachitarea la scadenţă a impozitului pe teren, reclamantul datorează majorări de întârziere calculate în conformitate cu prevederile art. 120 din OG nr. 92/2003.
Nu reprezintă motive de nelegalitate a actului administrativ atacat împrejurarea că dispoziţia şi anexa la aceasta vizează recuperarea unor sume datorate de mai multe persoane, printre care şi reclamantul, astfel încât, în condiţiile în care pentru fiecare persoană menţionată în anexă sunt defalcate şi menţionate distinct sumele datorate şi titlul acestora, nu se impunea emiterea de dispoziţii individuale distincte. Aceasta, întrucât dispoziţia atacată nu-şi pierde caracterul de act administrativ unilateral individual, destinatarii acestuia fiind expres determinaţi, iar obligaţiile individualizate distinct pentru fiecare subiect.
Faţă de cele ce preced, în temeiul prevederilor art. 1, 8 şi 18 din Legea nr. 554/2004, tribunalul a respins, ca nefondată, acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamant, luând act totodată, în temeiul prevederilor art. 246 C.pr.civ, de actul de dispoziţie al reclamantului constând în renunţarea la judecată cu privire la petitul având ca obiect constatarea inaplicabilităţii clauzei contractuale de la art. 9 din contractul de concesiune încheiat la data de
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul M.A. solicitând admiterea recursului formulat in termen, sa se caseze sentinta atacata si rejudecand cauza sa se admită actiunea in contencios precizata de recurent in sensul de a se admite contestatia formulata in termen si precizata ulterior si pe cale de consecinta sa se anulezei (in parte) dispozitia nr. 212/2010 eliberat de primarul Comunei M. cu sediul in loc. M., nr. 170, jud. Bn, prin care s-a stabilit plata unei sume de 4665,37 lei reprezentand concesiune( fara a fi explicitat – redeventa, impozit, penalitati sau regularizari) ca fiind netemeinic si nelegal, in ceea ce priveste contestatorul si sa se anuleze si anexa nr. 1 la dispozitie punctul 1, rubrica la care este mentionat numele petentului, pentru motivele invocate in contestatia initiala iar in subsidiar: -sa se anuleze in totalitate dispozitia atacata in termen ca fiind netemeinic si nelegal, si anularea partiala a punctului 1 din anexa nr. 1 la dispozitie in sensul mentinerii sumei de 282 lei, reprezentind concesiune stabilita ulterior, fara penalitati de intarziere si alte creante In subsidiar admiterea recursului si trimiterea cauzei spre rejudecare instantei de fond, cu obligarea la plata cheltuielilor de judecata a celor ce se opun admiterii prezentului recurs in fond si in recurs, reprezentand taxa de timbru si timbru judiciar.
În dezvoltarea motivelor de recurs, a arătat recurentul că, un simplu calcul matematic, poate arata urmatoarele aspecte: cuantumul redeventei in anul 2008 a fost 168 lei (initial in anul 1996 fiind de 20,6 lei/an), la care se aplica valoarea inflatiei in cunatum de 6.3%, din anul 2008 ar fi 10.54 lei, un total de apr. 180 lei. Pentru anul 2009 rata inflatiei s-a situat la valoarea de 4,74 %/an.
Daca calculam, matematic suma de 11 lei cu 5% /zi de intarziere, fiind eventual scadente 365 +302 zile( conform celor comunicate) , suma de incasat nu este cea trecuta in tabel.
Dispozitiile contractuale prevad in sarcina cedentului, stabilirea ratei inflatiei si aplicarea acesteia in ultima rata a anului urmator pentru anul anterior, reprezentind regularizari, conform art. 6 din contractul de concesiune.
Calculul comunicat prin dispozitie este unul netemeinic si nefondat, este astfel lezat un drept obtinut de petent si culpa autoritatii locale nu poate fi acoperita printr-o dispozitie controversata, mai ales ca acest act priveste mai multe persoane aflate in aceeasi situatie. Nu poate achita o suma de bani, care nu a devenit certa, exigibila, care nu se cunoaste cand devine lichida. In lipsa unor calcule clare, cu arătarea corecta a perioadelor pentru care se calculeaza, precum si modalitatea de calcul, respectindu-se contractul de concesiune, anexele sunt lovite de nulitate si implicit si actul in care sunt inserate sunt lovite de ineficacitate juridica.
Conform art. 8 din contract, primaria M. trebuia sa fie cea care comunica rata inflatiei si nu rata pretului de consum conform adresei, si sa colecteze sumele. Nu este de asemenea indeplinita nici cerinta avizului de legalitate a actului, primarul semnand acte in necunostinta de cauza.
In opinia reclamantului, se impunea intocmirea si eliberarea de dispozitii individuale, deoarece sunt contracte individuale, si nu colective, chiar daca sumele stabilite incorect sunt stabilite in baza unui tabel, fara alte acte anexe, calcule sau altele.
In momentul in care s-au solicitat aceste acte, s-a raspuns ca ele nu exista, si daca vor fi solicitate de instanta vor fi intocmite corespunzator ulterior.
Contractul semnat a fost unul impus si nu unul negociat, astfel ca clauzele inserate nu au putut fi combatute, dar trebuiau sa fie intocmite cu respectarea cerintelor legale la data aceea, respectiv. HG, 291/1996 pentru perioada 01.05.1996-01.02.1997 in valoare de 0,12% iar ulterior in perioada 01.02.1997 pana in 01.06.1997 in suma de 0,16% conform HG. 8/1997, 01.06.1997 -06.05.1999 HG 251/1997 in suma de 0,25% pe zi. Este o proportie foarte mare intre prestatia asumata si obiectul contractului, care in raport cu aceasta dispozitie abuziva in termen de 11 zile creanta scadenta initial Ex. 20 lei, se dubleaza, chiar daca legile aplicabile la data respectiva Legea 76/1992 nu au permis penalitati mai mari decat creanta la care s-a calculat (20 lei). Raportul disproportional al acestei clauze contractuale, nu poate sa stea la baza calculelor unor penalitati de intartiere, pentru care petentul nu este raspunzator, nefiind in culpa.
Un alt aspect invocat este acela că ca sumele de bani restante calculate anterior anului 2004 sunt prescrise, raportat la dispozitioile art. 135 si urm cod de proc fiscala.
Instanta de fond nu a acceptat ideea de a i se comunica modalitate a de calcul a redeventei si a textelor legale invocate precum si lapidara examinare a sustinerilor privind inaplicabilitatea art. 9 din contract.
Din motivarea instantei nu poate deduce, care sunt motivele temeinice si legale de respingere a actiunii, deoarece in analiza se face o radiografiere a lucrarilor si pieselor dosarului, nicidecum o motivare juridica sau in limbaj juridic. Sunt astfel incalcate dipozitiile legale in materie, prin care instanta de judecata trebuie sa motiveze sentinta atacata. Nu cunoaste modalitatea prin care instanta de fond a ajuns la concluzia, ca sumele inscrise in tabel sunt corecte, din moment ce nu a efectuat o cercetare stiintifica, (expertiza de specialitate) si a avut in vedere doar documentele bizare depuse la dosar in care se prevad date din 1996 sume care azi sunt prescrise.
Aplicarea si gresita incadrare in textele legale, care au guvernat acest raport juridic, nascut in baza unui contract bilateral in care ” legea partilor este principiul general” si terta persoana, precum Curtea de conturi a Romaniei nu are nici o calitate, nu poate intervenii in acest contract. Aceasta a fost grav nesocotit de instnata de fond. Curtea de conturi avea obligatia de a efectua atragerea raspunderii personale patrimoniala a functionarilor publici si nu a cocontractantului, care poate sa fie actionat in judecată doar pe dispozitiile contractuale si nu cele generale.
O alta neregularitate comisa de instanta este aceea, ca nu a solicitat paratei sa comunice instantei care au fost sumele incasate de-a lungul anilor de la petent, care a fost cuantumul sumei la care trebuia sa se raporteze inflatia si imposibilitatea de a achita penalitati de intarziere cand recurentul nu era in culpa.
Supune atentiei instantei de recurs si aspectul ca prezenta cauza, ar putea fi trimis si spre rejudecare cu cuvenitele precizarii si obligatii imperative pentru instanta de fond, deoarece legea comuna civila nu poate sa fie subrogata de dispozitiile legii si principiilor de contencios administrativ.
Sunt nefondate aceste dispozitii in care se incearca recuperarea unor sume atat timp cat exista contract scris intre parti, care nu poate fi modificat unilateral iar raspunderea recurentului este una contractuala.
In drept s-au invocat prevederile art. 299, 304 pct. 8 si 8, 312, 274, 242 alin. 2, 112 Cod de proc. civ.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate, Curtea constată că acesta este fondat, însă pentru alte motive decât cele indicate de recurent.
Prin dispoziţia nr. 212/29.10.2010, Primarul com. M. a dispus recuperarea unor sume de bani reprezentând diferenţa de redevenţă, penalităţi pentru neplata în termen a redevenţei, impozit pe teren şi majorări impozit pe teren.
Se observă, astfel, că actul administrativ emis de către intimatul-pârât, priveşte, pe de o parte, redevenţa datorată în baza unui contract administrativ, iar pe de altă parte, impozitul şi majorările de întârziere aferente impozitului, datorate potrivit Codului fiscal. Prin urmare, prezentul litigiu are o natură juridică mixtă, respectiv de litigiu contractual şi de contencios fiscal.
În ceea ce priveşte redevenţa datorată în baza unui contract de concesiune încheiat între autoritatea administrativă şi recurent, Curtea constată că intimatul pârât nu îşi poate constitui un titlu executoriu pentru executarea obligaţiilor contractuale, astfel cum s-a întâmplat în speţa de faţă, din această perspectivă dispoziţia nr. 212/29.10.2010 fiind nelegală.
Referitor la taxa pe teren datorată potrivit dispoziţiilor art. 256 alin. 3 Cod fiscal, Curtea constată că aceasta se poate stabili doar printr-un act administrativ fiscal, care trebuie să cuprindă elementele prevăzute de dispoziţiile art. 43 din Codul de procedură fiscală şi comunicat contribuabilului, potrivit dispoziţiilor art. 44.
Analizând dispoziţia contestată, Curtea constată că aceasta nu cuprinde elementele prevăzute de dispoziţiile art. 43 Cod procedură fiscală, neputând fi asimilat unui act administrativ fiscal, care să poată fi, ulterior, contestat potrivit procedurii prevăzute la art. 205 şi următoarele din Codul de procedură fiscală.
Prin urmare, Curtea constată că dispoziţia atacată este nelegală şi în măsura în care aceasta a stabilit taxa pe teren şi majorările de întârziere aferente datorate de recurent cu încălcarea dispoziţiilor art. 41-43 Cod procedură fiscală,
În consecinţă, pentru toate considerentele expuse anterior, Curtea constată că recursul formulat este întemeiat, fiind incident motivul de modificare prevăzut de dispoziţiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, motiv pentru care îl va admite, cu consecinţa modificării sentinţei recurate, în sensul admiterii acţiunii şi anulării Dispoziţiei nr. 212/29.10.2010 emise de intimatul-pârât Primarul com. M., în ceea ce-l priveşte pe recurent şi stabilirea în sarcina acestuia a sumei de 4665,37 lei, precum şi a anexei 1 pct. 1.
În conformitate cu dispoziţiile art. 274 Cod procedură civilă, intimatul-pârât Primarul com. M. va fi obligat la plata, în favoarea recurentului M.A. a cheltuielilor de judecată reprezentând contravaloarea taxei judiciare de timbru şi a timbrului judiciar. (Judecător Monica Diaconescu)
