Dispoziţie emisă de primar în condiţiile Legii nr. 10/2001. Inadmisibilitatea excepţiei de nelegalitate


Nu poate face obiectul prevederilor art. 4 din Legea nr. 554/2004 o dispoziţie emisă de primar în temeiul Legii nr. 10/2001.

Secţia administrativ şi fiscal, Decizia nr. 5345 din 6 decembrie 2012

Prin sentința civilă nr. 518 din 29.02.2012, Tribunalul Timiș a respins excepția de nelegalitate invocată de reclamanta P.C., împotriva pârâților Primarul Municipiului Timișoara, A.G. și E.E.M.

în cauză a declarat recurs reclamanta și prin decizia civilă nr. 5345 din 6.12.2012 pronunțată în dosarul nr. 8240/30/2011 Curtea de Apel Timișoara l-a respins ca nefondat conform art. 312 alin. (1) C.proc.civ., cu motivarea că în opoziție cu susținerilor recurentei, dispoziția Primarului Municipiului Timișoara nr. 669/13.03.2009 nu poate face obiect al excepției de nelegalitate, în condițiile impuse de art. 4 din Legea nr. 554/2004, întrucât aceasta nu poate fi calificată drept act administrativ, în înțelesul textului legal menționat.

într-adevăr, această dispoziție, deși emisă de către primar, organ ales și reprezentativ al unității administrativ-teritoriale, nu se încadrează în definiția dată noțiunii de „act administrativ” prin art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004. Astfel cum s-a reținut în întreaga literatură de specialitate și în practica judiciară, actele de soluționare a notificărilor prin care se solicită acordarea de măsuri reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001 nu au caracter administrativ, ci sunt de natură civilă, întrucât vizează exclusiv bunuri aflate în proprietate privată, iar nu în domeniul public al statului sau al unităților administrativ-teritoriale, fiind emise pentru trecerea acestora în patrimoniul persoanelor îndreptățite în natură sau pentru acordarea unor măsuri reparatorii în echivalent, respectiv pentru gestionarea domeniului privat al unității administrativ-teritoriale ori a patrimoniului unei alte entități învestite cu soluționarea notificării.

Este esențial a se observa că prevederile Legii nr. 10/2001 și ale Normelor metodologice de aplicare a acesteia recunosc calitatea de entitate învestită cu soluționarea notificărilor nu doar primăriilor, ci și unor societăți comerciale, regii autonome, persoane juridice care nu pot fi calificate drept autorități publice în sensul art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004, întrucât nu sunt organe ale statului ori ale unităților administrativ-teritoriale. Rezultă astfel că actele în care astfel de entități dispun soluționarea notificărilor nu sunt emise de autorități publice și nici în regim de putere publică, astfel încât nu corespund criteriilor instituite prin art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004.

Prin urmare, chiar dacă în speța particulară dedusă judecății actul de soluționare a notificării a fost emis de primar, entitate care poate fi calificată autoritate publică, acesta nu a fost emis în regim de putere publică, ci în cadrul unor raporturi juridice de drept civil, reglementate de dreptul civil, privat, iar nu de dreptul public.

Prin urmare, un astfel de act poate fi atacat chiar de către terțe persoane, cum este reclamanta, doar în procedura de drept comun, în fața instanțelor civile, neputând să facă obiect al unei acțiuni în contencios administrativ ori al excepției de nelegalitate.

Curtea constată că în mod corect instanța de fond a respins ca inadmisibilă excepția de nelegalitate invocată de reclamantă. Astfel, a fost respins ca nefondat recursul declarat.

(Judecător Rodica Olaru)