Prin autorizaţia de construire nr. 640 din 23 iunie 2004, recurenta-reclamantă a fost autorizată să edifice un spaţiu comercial – parter, cu caracter provizoriu, pe terenul deţinut cu chirie în str. Sfânta Vineri, sector 3. caracteristicile sistemului constructiv fiind prevăzute în autorizaţie.
Finalizarea lucrărilor de construcţie a avut loc la data de 19 iulie 2004. conform procesul ui-verbal de recepţie finală încheiat între recurenta-reclamantă. în calitate de beneficiar şi proiectantul SC T. SRL.
Fără să fi fost emis vreun act administrativ în acest sens. prin două adrese semnate de arhitectul şef al sectorului 3 Bucureşti, recurentei-reclamante i s-a comunicat ..revocarea autorizaţiei de construire”, punându-i-se în vedere să desfiinţeze construcţia deja executată. La acea data, construcţia fusese, însă, finalizată, conform procesului-verbal de recepţie finală menţionat mai sus.
La data de 9 septembrie 2004. a fost încheiat procesul-verbal de recepţie nr. 209. de cătrc o comisie de recepţie din care a tăcut parte şi un reprezentant al Primăriei sectorului 3.
Ulterior, prin dispoziţia atacată în cauză. Primarul sectorului 3 a revocat autorizaţia, motivându-se în fapt actul administrativ numai printr-o trimitere la referatul nr. 2123 din 21 septembrie 2004. întocmit de Biroul Discipline în Construcţii aprobat de arhitectul şef. in acest referat nu se regăseşte niciun motiv de nelegalitate a autorizaţiei, ci un considerent de oportunitate – necesitatea unei lucrări de consolidare a unui alt imobil învecinat.
in drept, dispoziţia a fost motivată pe o serie de prevederi din Legea nr. 215/2001 şi Legea nr. 213/1998. precum şi pe dispoziţiile art. 28 din Legea nr. 50/1991 – text care nu se referă însă la revocarea autorizaţiilor de construire, ci la desfiinţarea pe cale administrativă a construcţiilor ridicate tară autorizaţie pe domeniul public sau privat al statului.
La data edificării construcţiei, recurenta-reclamantă avea autorizaţie de construire, iar rcvocarca ulterioară a acesteia nu echivalează cu lipsa autorizaţiei, aşa cum a reţinut instanţa de fond.
Rcfcrindu-se la o altă ipoteză, norma cuprinsă în art. 28 din Legea nr. 50/1991 nu putea constitui temei de drept al revocării autorizaţiei de construire.
Este adevărat că actele administrative sunt. în principiu revocabilc, din considerente de legalitate sau oportunitate, dar autoritatea emitentă poate dispune revocarea actclor administrative individuale numai dacă nu au fost executate material, aceasta fiind una dintre excepţiile de la regula caracterului revocabil al actclor administrative, pe care instanţa de fond nu a avut-o în vedere. Pe de altă parte, curtea a constatat că din înscrisurile aflate la dosarul cauzei nu rezultă că recurenta-reclamantă ar fi încălcat caracteristicile constructive prevăzute în autorizaţia de construire, iar noţiunea de construcţie provizorie, aşa cum este definită în anexa 2 a Legii nr. 50/1991, nu se reduce la catcgoria „chioşcurilor”, aşa cum s-a reţinut în sentinţă, această categoric fiind menţionată de legiuitor într-o enumerare exemplificativă.
Nu poate fi reţinută apărarea pârâtului, în sensul că revocarea s-a tăcut ca urmare a recursului administrativ exercitat de autoritatea administrativă ierarhic superioară, pentru că Municipiul Bucureşti nu este autoritate publică.
Dc asemenea, curtea a constat că în sentinţa atacată s-a reţinut, în mod greşit, că autorizaţia de construire ar fi fost emisă de o autoritate necompctentă material, pentru că prevederile art. 4 lit. a) pct. 4 din Legea nr. 50/1991. invocate în considerentele sentinţei, sunt străine de natura pricinii, referindu-se la construcţiile edificate în teritoriul administrativ al judeţului.
C.A. Bucureşti, s. a VII l-a cont. adm. şi fisc, decizia civilă nr. 1021 din 20 mai 2005, în C.P.J. cont. adm. şi fisc. 2005, p. 107
Notă: Faţă de această soluţie – evident corectă – nu dorim să subliniem decât un singur aspect: actul în cauză nu este irevocabil în mod obiectiv pentru că a fost realizat material, ci pentru că, pe de o parte a fost emis în mod legal iar, pe de alta, subiectiv nu i se poate imputa nimic; mai mult, el s-a încrezut în situaţia creată prin autorizaţia emisă în mod legal.
