Art.121 din Legea nr.85/2006
Suma de bani menţionată, nu poate fi restituită necondiţionat masei credale, cu consecinţa ca toţi creditorii să beneficieze de aceasta, în condiţiile în care scopul pentru care s-a constituit garanţia reală mobiliară este asigurarea priorităţii creditorului garantat.
Caracterul concursual, colectiv şi egalitar al procedurii insolvenţei nu poate fi negat, însă el nu susţine transformarea unui creditor garantat la momentul deschiderii procedurii într-un simplu creditor chirografar prin desfiinţarea unilaterală a garanţiei acestuia, în temeiul art.86 din Legea nr.85/2006.
Este cert că suma existentă în contul de depozit cu afectaţiune specială va urma distribuţia prevăzută de art.121 din Legea nr.85/2006, la momentul la care se va pune problema distribuirii, însă prin sentinţa atacată, instanţa a dispus în faza prealabilă lichidării, restituirea necondiţionată a acestei sume în contul de lichidare, ceea ce ar afecta însăşi raţiunea constituirii garanţiei.
De altfel, dacă bunul obiect al garanţiei ar fi fost un bun mobil corporal, nu o sumă de bani, acesta ar fi fost inventariat, evaluat şi înstrăinat în procedură iar valoarea obţinută ar fi servit la acoperirea creditorului garantat cu prioritate, în aceleaşi condiţii reglementate de art.121 din Legea nr.85/2006.
(Decizia nr. 2678/R-COM/28 Noiembrie 2012)
La data de 28.07.2011, debitorul SC C. M. C. D&S SRL a formulat cerere de deschidere a procedurii de , în dosarul nr.1318/1259/2011.
Prin încheierea din data de 10.08.2011, judecătorul sindic investit a admis cererea, a deschis procedura insolvenţei împotriva debitorului SC C. M. C. D&S SRL, a desemnat provizoriu în calitate de administrator judiciar SCP L. I. IPURL, a dispus asupra celorlalte măsuri.
Prin cererea înregistrată la data de 6.09.2011, debitorul SC C. M. C. D&S SRL, prin administrator judiciar, a solicitat, în contradictoriu cu Unicredit Ţiriac Bank, să se dispună ridicarea garanţiei în cuantum de 500.000 lei, aferentă contului de afectaţiune specială nr.ROXXX deschis la Unicredit Ţiriac Bank – Sucursala Argeş Piteşti, conform contractului de garanţie reală mobiliară înregistrat în Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare.
Prin sentinţa nr.1259/F/6.09.2011, judecătorul sindic investit a admis cererea formulată de debitoarea SC C. M. C. D&S SRL şi a obligat SC Unicredit Tiriac Bank SA la restituirea în mod necondiţionat a garanţiei în cuantum de 500.000 lei în contul de lichidare nr.ROXXX, deschis la Banca Raiffeisen Bank Piteşti – Sucursala Centru.
S-a reţinut că anterior deschiderii procedurii insolvenţei asupra debitorului SC C. M. C. D&S SRL, acesta a încheiat contractul de credit nr.150-273/CRD-MD/2008 ce a fost garantat cu garanţia reală mobiliară având ca obiect soldul de 500.000 lei aferent contului de afectaţiune nr.ROXXX deschis la Unicredit Ţiriac Bank – Sucursala Argeş, conform contractului de garanţie reală mobiliară înregistrat în Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare.
Prin adresa nr.280/5.09.2011, toate contractele încheiate cu această societate bancară au fost denunţate de către administratorul judiciar, în temeiul art.86 din Legea nr.85/2006, inclusiv contractul de garanţie reală mobiliară nr.150/2008 asupra soldului contului de depozit cu afectaţiune specială încheiat la 1.02.2008, astfel că, în aplicarea dispoziţiilor art.48, 36 şi 20 lit.h) din Legea insolvenţei, având în vedere că procedura insolvenţei este o procedură colectivă. S-a apreciat că cererea este întemeiată.
Creditorul Unicredit Ţiriac Bank, a formulat recurs împotriva sentinţei nr.1259/F/6.09.2011 a Tribunalului Specializat Argeş, pe care a criticat-o pentru nelegalitate, susţinând că prin soluţionarea cererii fără ca partea să fie citată, conform art.7 din Legea insolvenţei, a fost încălcat dreptul la apărare; totodată s-a invocat faptul că dispoziţiile art.80 referitoare la anularea garanţiei nu au aplicabilitate în speţă întrucât garanţia nu a fost constituită în cele 120 de zile anterioare deschiderii procedurii.
Curtea de Apel Piteşti, investită cu soluţionarea recursului, a dispus, prin decizia nr.757/R-COM/23.03.2012, admiterea recursului şi trimiterea spre rejudecare a cauzelor, apreciind în recursul Unicredit Ţiriac Bank că partea recurentă nu a fost legal citată la soluţionarea cererii în fond.
În rejudecare, judecătorul sindic investit cu soluţionarea dosarului nr.1318/1259/2011 a formulat cerere de abţinere, care a fost admisă, şi, în urma repartizării aleatorii, a fost investit prezentul complet, care, prin încheierea din data de 7.06.2012, având în vedere Hotărârea Plenului C.S.M. cu nr.425/2011, a constatat că cele două cereri, respectiv opoziţia la deschidere formulată de SC MKB Romextera Leasing IFN SA şi cererea de restituire garanţie, formulată de debitor în contradictoriu cu Unicredit Ţiriac Bank SA, au natură contencioasă, cadrul procesual în cele două cauze este diferit, probatoriul ce se impune a fi administrat este, de asemenea diferit, şi, a dispus în temeiul art.165 Cod procedură civilă, disjungerea celor două cereri şi soluţionarea separată, după punerea în discuţie a părţilor.
Prin sentinţa nr.1248/28 iunie 2012, pronunţată în dosarul cu nr.1318/1259/2011/a1*/a1, judecătorul sindic din cadrul Tribunalului Comercial Argeş a admis cererea formulată de debitoarea SC C. M. C. D&S SRL prin administrator judiciar SCP L. I. IPURL şi a dispus obligarea SC Unicredit Tiriac Bank SA la restituirea în mod necondiţionat a garanţiei în cuantum de 500.000 lei în contul de lichidare nr.ROXXX, deschis la Banca Raiffeisen Bank Piteşti-Sucursala Centru.
Pentru a pronunţa această soluţie instanţa a reţinut că anterior deschiderii procedurii insolvenţei asupra debitorului SC C. M. C. D&S SRL, acesta a încheiat contractul de credit nr.150/2008 ce a fost garantat cu garanţia reală mobiliară având ca obiect soldul de 500.000 lei aferent contului de afectaţiune nr. ROXXX deschis la Unicredit Ţiriac Bank – Sucursala Argeş, conform contractului de garanţie reală mobiliară înregistrat în Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare.
Prin adresa nr.280/5.09.2011, toate contractele încheiate cu această societate bancară au fost denunţate de către administratorul judiciar, în temeiul art.86 din Legea nr.85/2006, inclusiv contractul de garanţie reală mobiliară nr.150/2008 asupra soldului contului de depozit cu afectaţiune specială încheiat la 1.02.2008.
S-a solicitat ridicarea garanţiei în cuantum de 500.000 lei, aferentă contului de afectaţiune specială nr.ROXXX deschis la Unicredit Ţiriac Bank, motivat de faptul că procedura concursuală nu permite urmăriri individuale, deoarece ele ar leza interesele colective ale creditorilor.
Cererea nu a fost întemeiată pe dispoziţiile art.80 din Legea nr.85/2006 şi nici nu s-a invocat caracterul fraudulos al constituirii garanţiei, astfel că – reţinând dispoziţiile art.129 alin.6 Cod procedură civilă, potrivit cu care judecătorul hotărăşte numai asupra obiectului cererii dedusă judecăţii, s-a reţinut că nu se impune analiza cerinţelor impuse de textul de lege respectiv, astfel cum a susţinut Unicredit Ţiriac Bank SA.
În drept s-a reţinut că, în conformitate cu prevederile art.36 din Legea nr.85/2006, ”de la data deschiderii procedurii, se suspendă de drept toate acţiunile judiciare şi extrajudiciare pentru realizarea creanţelor asupra debitorului sau bunurilor sale”, fiind evidentă extinderea aplicabilităţii acestor dispoziţii legale şi asupra oricărei forme de urmărire silită individuală pornită împotriva debitorului.
S-a reţinut că, fără posibilitate de interpretare contrară, principiul efectului suspensiv consacrat de aceste prevederi legale opreşte demersurile individuale ale creditorilor împotriva debitorului sau bunurilor sale, interzicând acestora să înceapă sau să continue o urmărire silită pe cont propriu asupra debitorului, fiind suspendate sau oprite şi măsurile de indisponibilizare, procedura insolvenţei fiind un impediment la executarea silită individuală.
Efectul suspensiv de urmărire individuală urmăreşte prezervarea caracterul concursual, colectiv şi egalitar al procedurii insolvenţei în cadrul căreia creditorii sunt chemaţi să-şi realizeze creanţa în mod colectiv şi organizat pentru evitarea incertitudinii la nivelul masei pasive care nu ar putea fi stabilită cu exactitate în cazul în care unele creanţe se realizează în afara procedurii, prin continuarea acţiunilor individuale ale creditorilor şi evitarea diminuării patrimoniului debitorului în detrimentul colectivităţii creditorilor şi totodată menţinerea averii debitorului în starea existentă la data deschiderii procedurii în scopul sporii şansele unei reorganizări care de altfel a şi fost cerută în cauză de către debitor.
S-a mai reţinut că suspendarea nu este lăsată la latitudinea judecătorului-sindic sau executorului (fiscal, bancar, judecătoresc) ci operează de drept, în efectul legii, fiind evident că după deschiderea procedurii faţă de debitor, produsă în cauză la data de 10.08.2011, creditorul garantat nu mai pot proceda la indisponibilizarea sumei ce face obiectul contractului de garanţie, aferent contractului de credit nr.150/2008, denunţat de administratorul judiciar în condiţiile art. 86/2006.
Regula imperativă a suspendării acţionează oriunde şi faţă de orice creditor al debitorului, iar ridicarea suspendării poate fi acordată prin excepţie, doar în condiţiile strict şi limitativ prevăzute de art.39 din Legea nr.85/2006 conform căruia, creditorul titular al unei creanţe garantate cu ipotecă, gaj sau altă garanţie reală mobiliară ori drept de retenţie de orice fel poate solicita judecătorului-sindic ridicarea suspendării prevăzută de art.36 cu privire la creanţa sa şi „valorificarea imediată, în cadrul procedurii ,,cu aplicarea corespunzătoare a dispoziţiilor art.116-118 şi cu condiţia achitării din preţ a cheltuielilor prevăzute de art.121 alin.1 pct.1,a bunului asupra căruia poartă garanţia sau dreptul de retenţie…”.
Creditorul garantat nu a formulat cerere de ridicare a suspendării prevăzută de art.36 din Legea insolvenţei, iar din adresa nr.961984/10.04.2012 a Unicredit Tiriac Bank, adresată administratorului judiciar, rezultă intenţia de indisponibilizare a sumei constituită drept garanţie, de transfer a acesteia în contul creanţei deţinută de creditor asupra debitorului.
Judecătorul sindic a reţinut că, nefiind vorba de o garanţie imobiliară, ci de o sumă de bani, indisponibilizarea acesteia, este de natură a afecta posibilitatea redresării pe baza unui plan de reorganizare a societăţii aflată în procedura insolvenţei iar în calitate de creditor garantat, Unicredit Tiriac Bank, în cazul în care un astfel de plan nu va fi propus, este îndreptăţit la satisfacerea cu prioritate în situaţia distribuirii sumelor realizate în urma lichidării, conform reglementării din art.121 din Legea insolvenţei.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs Unicredit Ţiriac Bank S.A. solicitând admiterea acestuia, modificarea sentinţei şi pe fond respingerea cererii formulată de administratorul judiciar.
În motivare se arată că după deschiderea procedurii generale de insolvenţă împotriva debitorului SC C. M. C. D&S SRL, instanţa a decis restituirea în mod necondiţionat a garanţiei în cuantum de 500.000 lei, în contul de lichidare deschis la Raiffeisen Bank Piteşti.
Într-un prim ciclu procesual soluţionat fără citarea părţilor, sentinţa a fost casată cu trimitere spre rejudecare, iar în al doilea ciclu procesual prin sentinţa nr.1248/28.06.2012, judecătorul sindic a pronunţat aceeaşi soluţie.
Se arată că fondurile băneşti înregistrate în conturile de depozit colateral deschise în evidenţele băncilor comerciale în scop de garantare a unor angajamente irevocabile, nu reprezintă disponibilităţi asupra cărora lichidatorii, judecătorii sindici sau executorii judecătoreşti pot dispune fără acordul băncii.
Astfel, norma nr.13 a B.N.R. arată că instituţiile financiare au obligaţia de a evidenţia în sume constituite de clientelă în depozit colateral, pentru acoperirea angajamentelor de plată asumate, distinct în funcţie de afectaţiunea specială pentru care au fost constituite (deschiderea de acreditiv, emiterea de scrisori de garanţie, cec-uri, certificate, ordine de plată cu scadenţă, pentru garanţi gestionari etc.)
Practica în România este ca depozitele colaterale constituite de bănci să se realizeze în baza unui contract de garanţie reală mobiliară, înregistrat la arhiva electronică.
O soluţie ca cea criticată transformă practic banca din creditor garantat în simplu creditor chirografar, sancţionând-o astfel deşi a fost diligentă să-şi constituie o garanţie.
Banii nu se află într-un cont de disponibil, ei fiind destinaţi acoperirii unor obligaţii speciale, la dispoziţia băncii, deposedarea de acest depozit colateral echivalând cu executarea garanţiei băncii a cărei valorificare trebuie să se facă în folosul creditorului garantat.
Art.36 din Legea insolvenţei a fost greşit interpretat, deoarece în cazul depozitului colateral plata obligaţiei asumată de către bancă prin utilizarea sumelor puse la dispoziţie de client, se bazează pe un contact de mandat, încheiat înaintea declanşării procedurilor de insolvenţă şi care reprezintă expresia de voinţă a părţilor, fără a putea fi denunţat de administratorul judiciar.
Şi practica demonstrează susţinerile recurentei, popririle instituite după anul 2000 de către şi A.V.A.S., neafectând conturile de depozit colateral, acestea fiind indisponibilizate la dispoziţia exclusivă a băncilor comerciale.
În recurs, au fost depuse la dosar dovezi privind înlocuirea administratorului judiciar S.C.P. L. I. IPURL cu practicianul în insolvenţă E. N. la 9.10.2012 şi S.C.P. A.I. SPRL.
Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor invocate, în raport de probatoriul administrat în cauză, Curtea constată că recursul este fondat, pentru următoarele considerente:
Recurenta a formulat cerere de înscriere în tabelul creditorilor debitoarei SC C. M. C. D&S SRL, fiind reţinut în această calitate cu suma de 3.087.585,77 lei, potrivit contractului de credit nr.150/2008.
Potrivit debitoarei, din suma menţionată în tabelul creditorilor, S.C. T. D. S.A., în calitate de garant, a achitat suma de 2.108.063 lei, aspect susţinut cu înscrisurile de la filele 47 şi 48, ordin de plată nr.104/19.01.2012, respectiv ordin de plată nr.3264/28.12.2011.
Pentru garantarea executării contractului de credit, prin contractul nr.150/2008, înscris la arhiva electronică de garanţii reale mobiliare, debitoarea a constituit o garanţie reală mobiliară în cuantum de 500.000 lei, făcându-se menţiune expresă despre faptul că obiectul contractului îl reprezintă garantarea creditului în cuantum de 1.000.000 lei, plus dobânzi aferente, comisioane şi costuri legate de acesta.
Suma menţionată reprezintă soldul aferent contului de depozit cu afectaţiune specială, deschis de către împrumutat la bancă (art.1 pct.2 din Contractul de garanţie reală mobiliară din 1.02.2008.
Cuantumul garanţiei s-a menţinut şi prin actul adiţional nr.1 din 30.01.2009, specificându-se la acelaşi art.1 pct.2 că suma reprezintă soldul aferent contului de depozit cu afectaţiune specială, deschis de împrumutat la bancă.
Temeiul contractului de garanţie reală mobiliară şi al actului adiţional este reţinut în contract ca fiind Legea nr.99/1999, cu modificările ulterioare (art.9 din contract).
Prin adresa nr.280/5.09.2011, practicianul în insolvenţă desemnat ca administrator judiciar pentru debitoare a transmis Unicredit Ţiriac Bank că, printre altele, înţelege să denunţe contractul de garanţie reală mobiliară nr.150/2008 asupra soldului contului de depozit cu afectaţiune specială, încheiat la 1.02.2008, precum şi contractul de credit nr.150/2008 din 1.02.2008.
Faţă de această situaţie de fapt, Curtea reţine că potrivit art.86 alin.1 din Legea nr.85/2006, în forma în vigoare la data denunţării contractelor prevede că toate contractele în derulare se consideră menţinute la data deschiderii procedurii, dar în vederea creşterii la maximum a valorii averii debitorului, administratorul judiciar/lichidatorul poate să denunţe orice contract, închirierile neexpirate sau alte contracte pe termen lung, atât timp cât aceste contracte nu vor fi fost executate în totalitate ori substanţial de către toate părţile implicate.
Reţinând, ca atare, posibilitatea administratorului judiciar de a denunţa contractele pe termen lung, încheiate de debitoare, aflate în curs la data deschiderii procedurii, Curtea constată că trebuie realizată o distincţie între efectele denunţării contractelor în temeiul textului menţionat.
Astfel, contractul de credit, încheiat cu recurenta, a fost denunţat ca urmare a faptului că debitoarea nu a executat substanţial obligaţiile asumate, iar consecinţa acestei denunţări este reţinerea creditorului în tabelul de creanţe cu suma datorată, denunţarea neputând produce efectul ştergerii datoriei asumate prin contract.
Însă, contractul de garanţie reală mobiliară, ca accesoriu al contractului de credit, avea ca scop garantarea executării contractului de credit, banca asigurându-şi în mod diligent posibilitatea de recuperare cu prioritate faţă de alţi creditori a creanţei rezultată din contractul de credit.
Ca atare, denunţarea acestuia nu poate produce efectul restituirii bunului dat în garanţie către debitor, scopul garanţiei riscând să fie anihilat într-o atare interpretare.
Astfel, faţă de momentul încheierii contractului de garanţie reală mobiliară, natura juridică şi efectele acestuia sunt determinate de legea în vigoare la data încheierii sale, respectiv Titlul VI din Legea nr.99/1999.
Potrivit art.1 din Titlul VI din Legea nr.99/1999, legeareglementează regimul juridic al garanţiilor reale mobiliare, destinate să asigure îndeplinirea unei obligaţii civile sau comerciale născute din orice contract încheiat între persoane fizice sau juridice.
Art.7 din titlul menţionat arăta că „În sensul prezentului titlu, prin bun afectat garanţiei se înţelege toate bunurile prevăzute la art.6”.
Potrivit art.6 alin.5 lit.b) din acelaşi titlu, între bunurile mobile, corporale sau necorporale, care pot constitui obiect al garanţiei se înscriu şi soldurile creditoare ale conturilor de depozit, depunerile de economii ori depozitele la termen deschise la instituţii bancare sau financiare.
În ce priveşte efectele contractului de garanţie reală mobiliară, art.9 din Titlul VI al Legii nr.99/1999, prevedea că garanţia reală constituie un drept real care are ca finalitate garantarea îndeplinirii oricărei obligaţii şi acordă creditorului garantat dreptul de a-şi satisface creanţa cu bunul afectat garanţiei înaintea oricărui creditor negarantat şi înaintea altor creditori ale căror garanţii reale sau drepturi asupra bunului afectat garanţiei au un grad de prioritate inferior.
Faţă de toate aceste dispoziţii, rezultă că Unicredit Ţiriac Bank S.A. este creditor garantat, specificul contractului de garanţie fiind însă reprezentat de obiectul dat în garanţie şi anume soldul contului de depozit cu afectaţiune specială deschis de împrumutat la bancă pentru garantarea creditului.
Suma de bani menţionată, nu poate fi restituită necondiţionat masei credale, cu consecinţa ca toţi creditorii să beneficieze de aceasta, în condiţiile în care scopul pentru care s-a constituit garanţia reală mobiliară este asigurarea priorităţii creditorului garantat.
Caracterul concursual, colectiv şi egalitar al procedurii insolvenţei nu poate fi negat, însă el nu susţine transformarea unui creditor garantat la momentul deschiderii procedurii într-un simplu creditor chirografar prin desfiinţarea unilaterală a garanţiei acestuia, în temeiul art.86 din Legea nr.85/2006.
Este cert că suma existentă în contul de depozit cu afectaţiune specială va urma distribuţia prevăzută de art.121 din Legea nr.85/2006, la momentul la care se va pune problema distribuirii, însă prin sentinţa atacată, instanţa a dispus în faza prealabilă lichidării, restituirea necondiţionată a acestei sume în contul de lichidare, ceea ce ar afecta însăşi raţiunea constituirii garanţiei.
De altfel, dacă bunul obiect al garanţiei ar fi fost un bun mobil corporal, nu o sumă de bani, acesta ar fi fost inventariat, evaluat şi înstrăinat în procedură iar valoarea obţinută ar fi servit la acoperirea creditorului garantat cu prioritate, în aceleaşi condiţii reglementate de art.121 din Legea nr.85/2006.
Curtea nu poate admite punctul de vedere referitor la consecinţele art.36 coroborat cu art.39 din Legea nr.85/2006.
Într-adevăr, art.36 din lege reglementează suspendarea de drept a tuturor acţiunilor judiciare şi extrajudiciare sau a măsurilor de silită asupra debitoarei sau bunurilor sale, de la data deschiderii procedurii.
Însă, menţinerea bunului obiect al garanţiei în contul de depozit constituit la creditorul garantat, nu presupune o acţiune de executare silită asupra bunului debitoarei, realizată de un creditor în mod individual, în afara procedurii, efectul suspensiv, prevăzut de art.36 din Legea nr.85/2006, producându-se şi în raport de posibilitatea creditorului garantat de a-şi recupera creanţa din obiectul supus garanţiei, anterior realizării planului de distribuţie de către lichidator, cu atât mai mult cu cât art.63din lege prevede că dacă debitorul are bunuri supuse înregistrării în registrele de publicitate, administratorul judiciar/lichidatorul trimite instituţiilor care ţin aceste registre o copie de pe sentinţa de deschidere a procedurii, spre a se face menţiune.
Suma de bani rămâne proprietatea debitoarei şi nu poate fi folosită de creditorul garantat, anterior dispoziţiei administratorului judiciar, sub controlul judecătorului sindic, în condiţiile art.121 din lege.
Indisponibilizarea sumei este specifică destinaţiei pe care a primit-o aceasta, respectiv aceea de garanţie, nefiind vorba despre indisponibilizarea de către un creditor a unei sume de bani a debitoarei, care ar fi trebuit depusă la masa credală, pentru a servi acoperirii creanţelor tuturor creditorilor.
În ipoteza în care debitorul s-ar reorganiza, iar pentru reuşita planului de reorganizare ar fi necesară utilizarea bunurilor debitorului, inclusiv a sumei menţionate, creditorii vor avea la dispoziţie posibilitatea votării planului, însă o atare chestiune nu s-a ridicat în cauză.
În ce priveşte aplicarea art.39 alin.1 din Legea nr.85/2006, Curtea constată că acesta are în vedere situaţia în care creditorul garantat solicită valorificarea imediată, în cadrul procedurii, a bunului afectat garanţiei, situaţie în care trebuie să respecte dispoziţiile art.116-118, urmând să se achite din preţ (bun) cheltuielile prevăzute la art.121 alin.1) pct.1.
Or, recurenta susţine numai necesitatea menţinerii sumei în contul de depozit cu afectaţiune specială, iar nu încasarea sa pentru recuperarea creanţei cu prioritate faţă de alţi creditori, deoarece art.36 din Legea nr.85/2006, se opune unei atare valorificări.
În acest context, restituirea sumei la dispoziţia creditorilor, anterior fazei lichidării şi întocmirii planului de distribuţie, în lipsa dovedirii intenţiei de reorganizare a debitoarei, reprezintă o măsură prematură, nesusţinută de dispoziţiile legale.
Pentru aceste considerente, în temeiul art.8 din Legea nr.85/2006 raportat la art.312 Cod procedură civilă, Curtea va admite recursul, va modifica sentinţa în sensul că va respinge cererea.
Pentru aceste motive, a fost admis recursul formulat de creditoarea Unicredit Ţiriac Bank SA, cu sediul în Bucureşti, sector 1, împotriva sentinţei nr.1248/F din 28 iunie 2012, pronunţată de Tribunalul Specializat Argeş, în dosarul nr.1318/1259/2011/a1*/a1, intimate fiind debitoarele SC C. M. C. D&S SRL, cu sediul în Piteşti, judeţul Argeş, SC C. M. C. D&S SRL, cu sediul în Piteşti, judeţul Argeş, prin administrator judiciar SCP L. I. SPRL şi SC C. M. C. D&S SRL, cu sediul în Piteşti, judeţul Argeş prin administrator judiciar Cabinet Individual de Insolvenţă E.N. şi a fost modificată sentinţa în sensul respingerii cererii formulate.
