Dobânzi legale. Drepturi salariale cuvenite la data pensionării


Este legală acordarea de dobânzi legale pentru drepturile salariale cuvenite, neacordate la pensionare.

Secţia administrativ şi fiscal, Decizia nr. 1389 din 11 octombrie 2011

Prin sentința civilă nr. 78/21.01.2011 pronunțată în dosar nr. 7796/30/2010 Tribunalul Timiș a respins excepțiile lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâți, a admis acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul U.A.L. în contradictoriu cu pârâții Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră Timiș, Inspectoratul General al Poliției de Frontieră Română, Ministerul Administrației și Internelor București, și în consecință a obligat pârâții să plătească reclamantului, suma de 67.968 lei, cu titlu de drepturi bănești acordate ca urmare a încetării raportului de serviciu, actualizată în raport cu rata inflației de la data plății efective, precum și dobânda legală aferentă debitului, calculată începând cu data de 30.09.2010 și până la data plății.

Prin decizia civilă nr. 1389/2011 pronunțată în dosarul nr. 7796/30/2010 C.A.Timișoara a respins ca nefondat recursul formulat în cauză de pârâtul I.J.P.F. Timiș reținându-se că recurentul a criticat prima instanță pentru că în mod nelegal s-au acordat reclamantului dobânzi legale aferente drepturilor salariale cuvenite la pensie.

Curtea a constatat că legat de aspectul invocat în cauză, sunt incidente dispozițiile art. 2 din O.G. nr. 9/2000, art. 1088 C.civil și art. 78 raportat la art. 161 alin .(4) C.muncii, pentru că debitul aflat în litigiu decurge dintr-un raport de muncă.

Astfel art. 2 din O.G: nr. 9/2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligațiile bănești, prevede că în cazul în care, potrivit dispozițiilor legale sau prevederilor contractuale obligația este purtătoare de dobânzi, fără se arăta rata dobânzii, se va plătii dobânda legală.

Art. 5 alin. (2) din Ordonanță mai prevede că dobânda trebuie să fie stabilită prin act scris. în lipsa acestuia se datorează numai dobânda legală.

Art. 1088 C.civil dispune de asemenea, că la obligațiile care au ca obiect o sumă oarecare, daunele interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală, cu anumite excepții.

Art. 161 alin. (4) din C.muncii, care completează dispozițiile Legii nr. 188/1999 privind statutul funcționarului public, în temeiul căruia a fost angajat reclamantul la pârâtul I.J.P.F. Timiș dispune că întârzierea nejustificată a plății salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului.

Deci, acordarea dobânzii legale de către prima instanță către reclamant este legală față de dispozițiile legale suscitate.

în consecință, cum sentința s-a pronunțat cu respectarea acestor dispoziții legale, recursul s-a respins ca nefondat conform art. 312 alin. (1) C.proc.civ.

(Judecător Rodica Olaru)