Potrivit art. 55 alin. (1) din Legea nr. 7/1996. eliberarea acestui certificat este rezultatul constatării, realizată de autoritatea emitentă, a identităţii dintre conţinutul autorizaţiei de construire şi starea fizică a construcţiei realizată în baza acelei autorizaţii.
Dc asemenea, aceeaşi verificare şi în acelaşi scop, este prevăzută tot în sarcina emitentului autorizaţiei de construire de art. 37 alin. (2) din Legea nr. 50/1991.
Este deci o obligaţie legală, stabilită de două actc normative în sarcina autorităţii publicc, într-un anumit sector al domeniului său de exercitare a puterii publice.
Autoritatea publică, prin acel act, confirmă respectarea ccrinţelor unui act administrativ ce a fost emis anterior, autorizaţia de construire, iar prezentarea dovezii (denumită ccrtificat), la cartea funciară, în vederea înscricrii în cartca funciară a dreptului de proprietate dobândit prin construire, este obligatorie pentru beneficiar.
Din toate aceste aspecte se configurează caracterul de act administrativ al actului atacat, aspect discutat şi în faţa instanţei de recurs.
C.A. Cluj, s. com., cont. adm. şi fisc., decizia nr. din 8 mai 2008
Notă: în opinia noastră, calificarea dată de instanţe dovezii de liuire în folosinţă este greşită. Astfel, argumentele prezentate de instanţa de recurs nu conving, căci este eludat un lucru fundamental: nu se explică în niciun fel ce efecte juridice (drepturi subiective ori obligaţii) creează această dovadă de luare în folosinţă. în ce ne priveşte, credem că acest înscris nu face altceva decât să ateste identitatea între ceea ce s-a construit şi ceea ce a fost autorizat să se construiască. Or, în măsura în care această identitate există, este evident faptul că „dovada” nu aduce nimic nou faţă de drepturile şi obligaţiile create prin autorizaţia de construire. în plus, ar fi exagerat să considerăm că dovada de luare în folosinţă creează chiar dreptul de proprietate asupra construcţiei edificate.
Desigur, refuzul de a emite dovada de luare în folosinţă este un act administrativ (asimilat) căci este susceptibil să vatăme drepturi subiective.
Aşadar, într-o atare ipoteză, actul administrativ iniţial produce efecte juridice (drepturi şi obligaţii), care sunt stinse prin lapte materiale. Actul constatator al acestei stări de lucruri nu poate fi decât o operaţiune administrativă.
Bunăoară, în ipoteza în care. printr-o hotărâre judecătorească un organ administrativ este obligat să emită, in favoarea unui particular, un act administrativ, hotărârea este actul juridic care dă naştere efectelor juridice iar actul administrativ subsecvent – actul juridic care stinge aceste efecte juridice.