Drepturi prevăzute de Decretul-lege nr. 118/1990. Data de la care se acordă beneficiul acestora.


Data depunerii cererii, iar nu data hotărârii prin care se constată calitatea persoanei de luptător în rezistenţa anticomunistă

Decizia nr. 3137 din 7 decembrie 2009

Prin sentinţa civilă nr.986 din 10 aprilie 2009 a Tribunalului Cluj, s-a admis cererea formulată de reclamantul N.I., în contradictoriu cu pârâta Direcţia de Muncă şi Protecţie Socială Cluj, şi în consecinţă, s-a completat sentinţa civilă nr.1973/2008 a Tribunalului Cluj, în sensul că s-a precizat faptul că începând cu 31.05.2007 urmează a fi acordate drepturile prevăzute de D.L. 118/1990.

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că prin cererea înregistrată sub nr. de mai sus, reclamantul N.I. în contradictoriu cu pârâta Direcţia de Muncă şi Protecţie Socială Cluj, a solicitat completarea sentinţei civile nr.1973/2008 a Tribunalului Cluj, în sensul menţionării datei acordării drepturilor prevăzute de Decretul-Lege nr.118/1990, respectiv

31.05.2007.

În motivarea cererii, a arătat că instanţa, deşi a admis acţiunea, astfel cum a fost formulată, a omis să se pronunţe cu privire la data acordării acestor drepturi, respectiv

31.05.2007, dată la care i s-a recunoscut calitatea de luptător în rezistenţa anticomunistă.

În baza prevederilor art. 2812 C.pr.civ., tribunalul a admis cererea de completare, întrucât s-a omis a se stabili data acordării drepturilor prevăzute de D.L. 118/1990, respectiv 31.05.2007 şi a completat dispozitivul hotărârii în acest sens.

Împotriva hotărârii a declarat recurs pârâta DIRECTIA DE SI PROTECTIE SOCIALA CLUJ, solicitând admiterea recursului şi casarea hotărârii atacate.

În motivarea recursului s-a arătat că întrucât OUG 214/1999 nu dispune modul de stabilire si cuantumul drepturilor ce se cuvin titularului, acesta, in vederea valorificării

22

drepturilor ca urmare a deţinerii titlului de luptător in rezistenta anticomunista, trebuie să se adreseze cu cerere instituţiilor abilitate cu stabilirea şi acordarea drepturilor. In această situaţie, stabilirea drepturilor si determinarea cuantumului acestora are loc în condiţiile prevăzute de legislaţia care le reglementează, astfel încât data acordării drepturilor ce fac obiectul acţiunii nu poate fi determinată decât conform art. 14 din Decretul lege nr. 118/1990.

Analizând recursul declarat, Curtea reţine că el este fondat, pentru următoarele considerente:

Reclamantul a depus la data de 21.07.2008, la DMPS Cluj, cererea prin care solicita acordarea a drepturilor prevăzute de Decretul Lege nr.118/1990, întemeindu-se pe decizia 961/2007, emisă in baza OUG 214/1999 si pe actele din care rezulta perioada cat a fost lipsit de libertate in locuri de deţinere ca urmare a unei condamnări pentru refuzul de a îndeplini serviciul militar obligatoriu.

Întrucât cererea nu a fost soluţionată în termenul prevăzut de lege, petentul s-a adresat instanţei, fiind pronunţată sentinţa civilă nr.1973/2008, a Tribunalului Cluj, prin care pârâta a fost obligată să recunoască reclamantului drepturile prevăzute de D.L. 118/1990.

Prin sentinţa recurată, a fost completat dispozitivul acestei hotărâri, în sensul că s-a stabilit data de acordare a acestor drepturi ca fiind 31.05.2007, data obţinerii deciziei privind recunoaşterea calităţii de luptător în rezistenţa anticomunistă.

Prin recursul declarat de către pârâtă, se arată că această abordare este greşită, întrucât trebuia luată în considerare data depunerii cererii, conform art. 14 din decret, care prevede că drepturile sunt stabilite şi acordate, începând cu de întâi a lunii următoare depunerii cererii la DMPS, în speţă, 01.08.2008.

Curtea achiesează la această poziţie, întrucât, în baza prev. OUG nr. 214/1999 se stabileşte doar titlul de luptător în rezistenţa anticomunistă, precum şi drepturile de care pot beneficia titularii acestor decizii, dar valorificarea acestora are loc în condiţiile prevăzute de fiecare dintre legile speciale care reglementează respectivele drepturi ce se conferă în baza acestui titlu, drepturi prevăzute generic în cuprinsul art.7.

Or, pârâta subliniază în mod corect că expresia “beneficiază” folosită în acest text reprezintă doar vocaţia, îndreptăţirea titularului de a solicita aceste drepturi, dar stabilirea concretă si acordarea lor are loc în condiţiile legilor speciale care reglementează acordarea acestor drepturi.

În acest context, sunt pertinente susţinerile conform cărora de prevederile Decretului nr. 118/1990 beneficiază persoanele care au suferit condamnări politice în perioada 1945-1989, fie că deţin sau nu titlul de luptător în rezistenţa anticomunistă, dar stabilirea şi acordarea efectivă a drepturilor are loc numai cu respectarea art.14 din Decret.

Deşi toate persoanele care intră sub incidenţa acestui act normativ aveau “vocaţia” de la data 01.04.1990, data intrării în vigoare a Decretului Lege nr. 118/1990, beneficiază de drepturile prevăzute numai de la data stabilită de către legiuitor, în raport cu persecuţia suferită şi cu perioada cât s-a aflat în una din situaţiile prevăzute la art.1 alin 1 lit a-e sau alin. 2 din Decretul Lege nr.118/1990.

În concluzie, vocaţia reclamantului la acordarea acestor drepturi s-a concretizat abia la data depunerii cererii, respectiv în cursul lunii iulie 2008, ea fiind înregistrată sub nr. 6011/21.08.2008, astfel încât, cu aplicarea art. 14 din Decret, data acordării lor nu poate fi decât 1 august 2008.

23

În plus, se constată că cele statuate de către tribunal, în acord cu solicitările formulate de către reclamant nu îşi găsesc vreun temei legal în dispoziţiile OUG nr. 214/1999, iar faptul că acest act normativ nu condiţionează acordarea drepturilor prev. de art. 7 lit. b de formularea unei cereri nu are relevanţă.

Aceasta întrucât beneficiarii acestui act normativ trebuie să ţină cont de reglementările şi condiţiile prevăzute de legea specială, în speţă, Decretul Lege nr.118/1990, din interpretarea coroborată a textelor cuprinse în acest act rezultând necesitatea depunerii unei cereri din partea beneficiarilor, data înregistrării acesteia urmând a fi luată în considerare, conform art. 14.

De reţinut este şi că, aşa cum a subliniat şi pârâta, drepturile prevăzute de Decretul Lege nr.118/1990, sunt reglementate diferenţiat în funcţie de forma de persecuţie politică suferită de solicitantul drepturilor şi de durata acesteia, astfel încât, în lipsa unor acte doveditoare, care trebuie să facă referire la aceste aspecte şi care însoţesc cererea, nu se poate stabili cuantumul indemnizaţiei cuvenite beneficiarului, astfel justificându-se prev. art. 14 din Decret.

Aşa fiind, în baza prev. art. 20 din Legea nr. 554/2004, art. 304 pct. 9 şi art. 312 alin. 1 C.pr.civ., recursul va fi admis, iar sentinţa va fi modificată, în sensul stabilirii datei de acordare a drepturilor, ca fiind 1 august 2008. (Judecător Mirela Budiu)