Conform art. 1 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală al României, noţiunea de inspecţie fiscală este asimilată noţiunii de „administrare a taxelor şi impozitelor”.
Prin art. 32 cu referire la art. 17 C. proc. fisc. (în forma în vigoare la data efectuării inspecţiei fiscale, în cauză), a fost instituită regula generală a competenţei Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (A.N.A.F.) de a efectua inspecţia fiscală asupra contribuabililor.
Excepţia de la această regulă este expres prevăzută în art. 33 din codul amintit şi vizează „marii contribuabili”. Potrivit acestui din urmă text legal, prin ordin al ministrului finanţelor publice (Ordinul M.F.P.) sc poate stabili în sarcina altor organe fiscale competenţa de administrare a impozitelor, taxelor, contribuţiilor şi a altor sume datorate bugetului general consolidat, datorate de marii contribuabili.
Conform evidenţelor cuprinse în anexa nr. 2 la Ordinul M.F.P. nr. 343/2005 (privind organizarea activităţii de administrare a marilor contribuabili), societatea recurentă figurează pe lista marilor contribuabili (poziţia nr. 391).
Procedura de administrare şi monitorizare a marilor contribuabili în vederea aplicării Ordinul M.F.P. nr. 343/2005 a fost aprobată prin Ordinul M.F.P. nr. 516/2005.
Aşa cum rezultă din lit. HO pct. 1 din Procedura aprobată prin Ordinul nr. 516/2005. „activitatea de inspecţie fiscală (…) se desfăşoară de personal cu atribuţii de inspecţie fiscală din cadrul Direcţiei Generale de Administrare a Marilor Contribuabili'” (D.G.A.M.C.).
O delegare de competenţă este posibilă numai în condiţiile pct. 5 din procedura în discuţie, anume numai dacă este acordată de către structurile de inspecţie fiscală din cadrul D.G.A.M.C.
în speţă, inspecţia fiscală din 9-24 iunie 2005 şi actele administrative contestate de recurenta-reclamantă sunt întocmite de un organ fiscal necompetent, respectiv de Direcţie Antifraudă Fiscală din cadrul A.N.A.F., prin încălcarea lit. H) pct. 1 al anexei la Ordinul nr. 561/2005 şi în condiţiile inexistenţei unui delegări de competenţă date acestei autorităţi de către D.G.A.M.C.
întrucât, potrivit art. 2 alin. (3) C. proc. fisc., dispoziţiile acestuia sc completează cu cele ale Codului de procedură civilă, iar regulile de competenţă sunt de ordine publică, actele administrativ-fiscale în litigiu nu pot fi validate prin soluţia instanţelor de judecată, urmând a se dispune anularea lor pentru motivul prezentat în detaliu în considerentele deciziei de faţă.
în acest context, înalta Curte apreciază drept superfluuă orice altă analiză asupra elementelor legate de fondul inspecţiei fiscale efectuate la sediul SC JTI.M. (România) SA.
în consecinţă, în temeiul art. 312 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., s-a admis recursul, s-a modificat sentinţa atacată şi s-a admis acţiunea de anulare a actelor emise de A.N.A.F. –
D.A.F. cu ocazia inspecţiei fiscale din perioada 9-24 iunie 2005 la sediul recurentei-reclamante.
I.C.CJ., s. cont. adm. şi fisc., decizia nr. 4167 din 23 noiembrie 2006, în Jurisprudenta s. cont. adm. şi fisc., 2006, scm. II, p. 296
Notă: Fără îndoială că soluţia este corectă. Mai trebuie doar să remarcăm că instanţa noastră supremă a recunoscut în această speţă un alt mare principiu în materie de competenţă administrativă: caracterul de ordine publică al acesteia, motiv pentru care orice confirmare (validare) a actului în cauză este exclusă.
