Art.64 din Legea nr.85/2006
Art.121 pct.1 din Legea nr.85/2006
Emiterea facturii la o dată mult ulterioară efectuării reparaţiilor, fără o dovadă asupra efectuării altor reparaţii sau asupra necesităţii lor, nu strămută momentul efectuării acestora şi al naşterii creanţei, după data deschiderii procedurii, nefiind însă în discuţie, la acest moment, respectarea prevederilor art.155 din Codul fiscal, referitor la emiterea facturii.
Ca atare, cum reparaţia a fost efectuată anterior deschiderii procedurii, creditorul era obligat să formuleze declaraţii de creanţă, să ceară înscrierea în tabel şi să fie menţionat în acesta, în condiţiile art. 64 alin. 1 din L. nr. 85/2006, ceea ce nu s-a realizat în cauză.
Curtea constată că şi în ipoteza în care s-ar admite că ulterior deschiderii procedurii ar fi fost efectuate unele reparaţii, pentru ca acestea să poată constitui temei pentru creanţe născute după data deschiderii procedurii, în condiţiile art.64 alin.6 din Legea nr.85/2006, era necesar să se stabilească în adunarea creditorilor dacă aceste cheltuieli se impun a fi făcute.
Din prevederile art.121 pct.1 din L. nr.85/2006, care se referă la cheltuielile necesare pentru conservarea şi administrarea bunurilor valorificate, care trebuie suportate din valoarea acestor bunuri, rezultă că ceea ce nu se încadrează în atare categorie de cheltuieli (conservare şi administrare), respectiv, orice investiţie sau cheltuială pentru creşterea valorii bunului, trebuie stabilit de creditori.
(Decizia nr. 2340/R-com din 31 octombrie 2012)
La data de 6.01.2012 B.T. SA Cluj – Napoca Sucursala Piteşti a formulat contestaţie la raportul privind fondurile obţinute din lichidare şi încasarea de creanţe şi a planului de distribuire între creditori a fondurilor obţinute prin lichidarea şi încasarea de creanţe a debitoarei SC A.N.C. SRL.
Contestatoarea a adus raportului şi planului de distribuţie trei critici şi anume:
Onorariul de succes de 3% s-a calculat la întreaga sumă obţinută în urma valorificării bunului mobil garantat şi nu la suma fără TVA.
A fost repartizată suma de 2.517,08 lei reprezentând cheltuieli cu reparaţia auto, fără a exista o aprobare a adunării creditorilor sau a comitetului creditorilor pentru efectuarea acestor cheltuieli. Nu se cunoaşte dacă acest creditor (căruia i-a fost repartizată suma de 2517,08 lei) este înscris la masa credală.
Nu este corect modul în care s-a determinat ponderea creanţei garantate deţinute de contestatoare, întrucât, dacă ceilalţi creditori nu erau garantaţi, ei nu trebuiau menţionaţi în tabelul definitiv ca şi creditori garantaţi.
În apărare, lichidatorul judiciar a solicitat respingerea contestaţiei ca neîntemeiată.
Prin sentinţa nr. 353/29 februarie 2012 Tribunalul Comercial Argeş a respins contestaţia formulată de creditoarea B.T. SA Cluj – Napoca Sucursala Piteşti, reţinând că onorariul lichidatorului a fost stabilit în adunarea creditorilor din data de 17.10.2011 prin care s-a aprobat un onorariu de succes de 3% din valoarea vânzărilor.
Întrucât debitorul este înregistrat ca plătitor de TVA, valoarea vânzărilor include obligatoriu această taxă. Pe cale de consecinţă, onorariul de succes de 3% trebuie aplicat la valoarea vânzărilor, adică la valoarea care include şi TVA.
Dacă voinţa adunării creditorilor ar fi fost să modifice baza de aplicare a procentului de 3% din valoarea vânzărilor, în procesul verbal al adunării creditorilor s-ar fi consemnat aplicarea procesului la valoarea vânzărilor, fără TVA.
În ceea ce priveşte suma repartizată către SC C.R. Grup SRL, instanţa a reţinut că aceasta este o firmă de service auto la care se afla pentru reparaţii autoutilitara Fiat Scundo, în momentul deschiderii procedurii.
După deschiderea procedurii reparaţia s-a finalizat, iar societatea SC C.R. Grup SRL a solicitat plata reparaţiei efectuate, întocmind în acest sens factura fiscală nr.11102675/11.08.2011.
S-a reţinut că, la momentul deschiderii procedurii, creanţa SC C.R. Grup SRL nu era scadentă, ea devenind scadentă după deschiderea procedurii iar potrivit art.64 pct.6 din Legea nr.85/2006, creanţele născute după data deschiderii procedurii, în perioada de observaţie sau în procedura reorganizării judiciare vor fi plătite conform documentelor, din care rezultă, nefiind necesar înscrierea la masa credală.
În consecinţă, s-a reţinut că în mod corect lichidatorul judiciar a achitat suma care reprezintă reparaţia autoturismului valorificat în cadrul procedurii, întrucât cheltuielile de procedură realizate în legătură cu reparaţia, conservarea şi administrarea bunurilor se satisfac cu prioritate faţă de toţi creditorii.
În ce priveşte faptul că, în mod nejustificat ar fi fost incluşi în tabelul definitiv şi alţi creditori care nu trebuiau menţionaţi ca şi creditori garantaţi, s-a reţinut că aceasta nu poate fi primită, întrucât distribuţia sumelor de bani se face potrivit tabelului definitiv al creanţelor.
În condiţiile în care contestatoarea ar fi avut nemulţumiri cu privire la înscrierea altor creditori cu titlu de creanţă garantată, aceasta ar fi avut la îndemână contestaţia la tabelul preliminar sau definitiv, după caz.
Instanţa a reţinut că lichidatorul judiciar a procedat în mod corect la distribuirea sumelor potrivit tabelului definitiv al creanţelor, rangul de creanţă garantată al altor creditori neputând fi contestat în cadrul contestaţiei la planul de distribuire, ci în cadrul contestaţiei la tabelele preliminare sau definitive.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs B.T. S.A. Cluj-Napoca Sucursala Piteşti solicitând admiterea acestuia, modificarea sentinţei şi admiterea contestaţiei, dispunându-se refacerea planului de distribuţie între creditori şi a fondurilor obţinute din lichidare şi a raportului privind fondurile obţinute din lichidare, potrivit variantei I de calcul efectuate de recurent, cu cheltuieli de judecată.
În motivare se arată că, în contestaţia formulată în temeiul art.122 alin.3 şi art.123 din Legea nr.85/2006 la raportul privind fondurile obţinute din lichidare şi încasare şi la planul de distribuţie între creditori a acestor fonduri, banca a invocat patru motive respectiv:
– aplicarea procentului de 3% reprezentând onorariu de succes care s-a făcut la întreaga sumă obţinută din valorificarea bunului mobil garantat în favoarea băncii, iar nu la suma fără TVA;
– repartizarea sumei de 2.517,08 lei cheltuieli cu reparaţia auto în lipsa unei cereri de înscriere la masa credală şi a unei aprobări a adunării creditorilor sau a comitetului creditorilor pentru efectuarea acestor cheltuieli;
– determinarea greşită a ponderii creanţei garantate deţinută de către recurentă în totalul creanţelor garantate, respectiv 35% utilizat la calculul cheltuielilor de procedură;
– nerespectarea de către lichidator a condiţiilor de formă prevăzută de Ordinul nr.1692/2006 pentru întocmirea raportului şi a planului de distribuţie.
Asupra primului aspect se arată că potrivit Codului fiscal, preţul de vânzare al bunului include TVA, din valoarea de 24.750 lei, TVA fiind de 4.790 lei, rezultând că venitul net este de 19.960 lei.
În practica lichidatorilor judiciari aplicarea procentului aferent onorariului de succes se face la suma încasată din care se scade TVA, neputând fi perceput onorariul la o taxă datorată statului.
Pe de altă parte, se arată că în cazul în care lichidatorul este plătitor de TVA, această taxă se calculează la onorariul aplicat la suma netă, or, aprobarea pe onorariul de succes a fost făcută fără menţiune cu sau fără TVA, instanţa dispunând onorariul fix de 1.000 lei/lună, fără a menţiona dacă acesta este cu sau fără TVA, ceea ce atrage fie concluzia că lichidatorul nu este plătitor de TVA, fie, în ipoteza contrară, că onorariul include şi TVA.
Al doilea aspect, referitor la repartizarea către S.C. C.R. Grup a sumei reprezentând reparaţia efectuată este detaliat în motivele de recurs, susţinându-se că la momentul deschiderii procedurii creanţa era scadentă, deoarece reparaţiile au fost executate anterior, dovadă procesul verbal de sechestru din 20.09.2010, care atestă că bunul se afla în parcul auto pentru reparaţii, potrivit devizului anexat.
Devizul este datat 4.09.2009, iar deschiderea procedurii s-a realizat la 9.02.2011, emiterea facturii nr. X/11.08.2011 nefiind posibilă la acel moment.
Se mai arată că dacă reparaţia a fost efectuată în anul 2009, factura trebuia să existe la acest moment, în temeiul art.155 Cod procedură fiscală, iar dacă reparaţia ar fi fost finalizată după deschiderea procedurii trebuia să existe adunarea comitetului creditorilor sau a comitetului creditorilor pentru efectuarea acestei cheltuieli.
Astfel, la 9.02.2011 s-a deschis procedura simplificată de , iar nu procedura generală, astfel încât să existe perioada de observaţie la care se referă art.64 din Legea nr.85/2006.
Planul de distribuţie nu include la cheltuieli de procedură această valoare, care nu poate fi calificată astfel, rezultând că ea nu poate fi distribuită către un creditor care nu figurează în tabelul de creanţe, iar numirea şi remunerarea acestuia nu a fost aprobată în condiţiile Legii nr.85/2006.
Într-o a treia critică se susţine că banca nu a susţinut că în mod nejustificat ar fi fost incluşi în tabelul definitiv alţi creditori care nu trebuiau menţionaţi ca şi creditori garantaţi.
Recurenta a criticat numai modul de determinare a ponderii creanţei garantate a băncii în totalul creanţelor garantate, respectiv 35% utilizat şi la calculul cheltuielilor de procedură.
Potrivit valorii creanţelor garantate procentul corect deţinut de bancă este de 21,62%, ponderea de 35% obţinută de lichidator, fiind rezultatul raportării creanţei băncii numai la valoarea creditorilor garantaţi cu active valorificabile.
Prin urmare, dacă ceilalţi creditori nu erau garantaţi, neavând garanţii mobile şi imobile valorificabile rezultă că nu trebuiau reţinuţi în această calitate. De vreme ce aceştia apar ca garantaţi în tabel, determinarea ponderii creanţei băncii se face la valoarea cumulată a creanţelor tuturor creditorilor garantaţi.
În ce priveşte nerespectarea cerinţelor de formă prevăzute de O.M.J. nr.1692/2006, se susţine că această critică a rămas nesoluţionată prin sentinţa atacată.
În final, se propun două variante de calcul, după cum urmează:
– dacă se exclude cheltuiala cu reparaţia auto, iar onorariul de succes de 3% se calculează la suma din care se scade TVA şi se aplică procentul corect de 21,62% ca rezultat al raportării creanţei băncii la cumulul tuturor creanţelor garantate din tabel, diferenţa în plus ce trebuie plătită băncii este de 4.132,7 lei;
– dacă ponderea de 35% este apreciată ca fiind corectă şi se exclude doar cheltuiala cu reparaţia auto, diferenţa de plătit băncii este de 2.661,28 lei.
Dinu Ion, lichidator judiciar, a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor invocate, în raport de probatoriul administrat în cauză, se constată că recursul este fondat, numai pentru considerentele ce se vor expune în privinţa cheltuielii de reparaţii auto:
Prin încheierea din 9 februarie 2011, pronunţată de judecătorul sindic în dosarul nr.219/1259/2011, s-a dispus deschiderea procedurii simplificate de insolvenţă împotriva debitoarei S.C. ABC N.C. S.R.L., fiind numit lichidator provizoriu D.I., cu un onorariu de X lei lunar din averea debitoarei şi atribuţiile prevăzute de art.25 din Legea nr.85/2006.
Lichidatorul judiciar a valorificat bunul mobil proprietatea debitoarei, autoutilitara marca Fiat, care a constituit obiectul garanţiei reale mobiliare în favoarea creditorului B.T. S.A. Cluj-Napoca-Sucursala Piteşti.
Bunul a fost constituit garanţie pentru creditul acordat debitoarei potrivit contractului nr.178/30.01.2008, modificat prin actul adiţional din 26.06.2009.
Pentru suma încasată în urma vânzării s-a întocmit planul de distribuire între creditori, contestat în prezenta cauză.
Lichidatorul a repartizat 2% din valoarea vânzării la fondul de lichidare, 2.517,08 lei cheltuieli cu reparaţia auto, 4.592 lei cheltuieli de procedură constând în onorariu evaluator, anunţuri publicitare, 4.243 lei onorariu lichidator (10.000 lei pentru 10 luni şi 742 lei-3% onorariu de succes) şi creanţe garantate 12.450,92 lei către Banca Transilvania.
În privinţa onorariului de lichidator, Curtea reţine că potrivit art.38 din O.U.G. nr.86/2006 sunt stabilite criterii pentru determinarea nivelului onorariului lichidatorului, printre care valoarea patrimoniului, potrivit evaluării.
De asemenea, art.11 alin.1 lit.d) din Legea insolvenţei vorbeşte despre onorariul negociat pentru lichidator, stabilit în adunarea creditorilor.
Asupra calculării onorariului de succes, stabilit prin hotărârea adunării creditorilor din 17.10.2011, Curtea constată că potrivit menţiunilor acestei hotărâri, s-a stabilit că onorariul de succes este de 3% din valoarea vânzărilor, adresele transmise de B.R., D.G.F.P. Argeş şi creditoarea-recurentă arătând expres că aceşti creditori sunt de acord cu onorariul de succes în cuantum de 3% din valoarea vânzărilor.
În planul de distribuţie, onorariul de lichidator în procentul menţionat a fost stabilit în raport de valoarea încasată din vânzarea bunului, respectiv 24.750 lei, fără a se deduce TVA-ul datorat statului, anterior aplicării procentului.
Un asemenea mod de determinare a onorariului de succes, respectă întocmai hotărârea adunării creditorilor, care s-au raportat la preţul de vânzare al bunurilor, tocmai în ideea de a stimula obţinerea unui preţ cât mai ridicat din vânzarea bunurilor debitoarei.
De vreme ce creditorii au stabilit procentul menţionat din valoarea de vânzare a bunului, fără nicio menţiune cu privire la TVA-ul care trebuie dedus din această sumă şi achitat statului, înseamnă că au avut în vedere efectiv valoarea obţinută prin vânzare.
Practica judiciară depusă în susţinerea punctului de vedere exprimat de recurentă, nu se referă la modul de determinare a onorariului de succes prin aplicarea procentului la suma obţinută după scăderea TVA-ului, ci la suma concretă care se repartizează între creditori şi care trebuie să fie reprezentată de suma obţinută din vânzarea bunurilor, după deducerea TVA.
În speţă, se constată că lichidatorul a repartizat în planul de distribuţie numai suma de 19.960 lei, rămasă după deducerea sumei de 4.790 lei TVA datorat statului din suma de 24.750 lei, obţinută din vânzarea bunurilor.
Ca atare, acesta a procedat conform practicii judiciare depuse la dosar, care însă nu se referă, aşa cum s-a reţinut mai sus, la modul de stabilire a onorariului de succes.
Prin urmare, singurul criteriu avut la dispoziţie de lichidator este hotărârea adunării creditorilor care statuează asupra raportării procentului la valoarea obţinută din vânzare, urmând ca la distribuţie, această sumă să fie achitată din valoarea reprezentând suma concretă rezultată din vânzare, din care se deduce TVA.
Nu are relevanţă calitatea lichidatorului de plătitor de TVA, aşa cum se afirmă de către recurentă, în condiţiile în care, plata TVA se face ulterior, din onorariul astfel repartizat, în funcţie de cum lichidatorul are sau nu calitatea de plătitor de TVA.
În privinţa onorariului fix, se constată că instanţa, prin sentinţa de deschidere a procedurii simplificate, a stabilit 1.000 lei lunar din averea debitoarei, fără referire la TVA, deoarece din această sumă lichidatorul urmează ca ulterior, în ipoteza în care este plătitor de TVA să achite statului taxa datorată.
Dispoziţiile art.89 alin.1 lit.a) din Statutul privind organizarea şi exercitarea profesiei de practician în insolvenţă se referă la plata onorariilor practicienilor în insolvenţă ce sunt achitate din fondul de lichidare, constituit conform art.4 din Legea nr.85/2006, iar nu la onorariile care se achită din averea debitoarei.
Faptul că textul prevede că onorariul se stabileşte prin hotărârea judecătorului sindic şi este în cuantum de 3.000 lei, iar pentru practicienii în insolvenţă înregistraţi cu vector fiscal de TVA onorariul va fi de 3.000 lei, exclusiv TVA, nu determină concluzia că aceeaşi regulă se aplică şi în ipoteza onorariilor achitate din averea debitoarei, de vreme ce în hotărârea judecătorului sindic nu s-a făcut nicio menţiune asupra acestui aspect.
Mai mult chiar, în planul de distribuire contestat se constată că onorariul de lichidator a fost determinat prin înmulţirea sumei acordate lunar cu perioada procedurii (1.000 lei/lună x 10 luni), raportat la procentul de cheltuieli care trebuie suportat de către creditoare, fără menţiune cu privire la TVA, urmând ca în ipoteza în care lichidatorul este înregistrat ca vector fiscal de TVA, să achite această taxă din onorariul astfel determinat.
În ce priveşte critica referitoare la modul în care s-a determinat ponderea creanţei garantate deţinute de B.T. S.A. Cluj-Napoca-Sucursala Piteşti în totalul creanţelor garantate, anume 35% din cheltuielile de procedură, Curtea constată că aceasta nu poate fi primită.
Astfel, la data de 6.04.2011, judecătorul sindic a luat act că nu s-au formulat contestaţii la tabelul preliminar al creanţelor, s-a dispus afişarea la uşa instanţei a tabelului definitiv şi s-a acordat termen pentru valorificarea bunurilor debitoarei.
Ca atare, înscrierea în tabel a unor creditori cu creanţe garantate nu poate fi reanalizată în acest moment, pe fondul lipsei unei contestaţii cu privire la acest aspect.
Curtea constată că într-adevăr în contestaţia depusă la 6 ianuarie 2012, B.T. a criticat modul de determinare a ponderii cheltuielilor de suportat, susţinându-se că procentul este de 21,62% stabilit prin raportare la cumulul tuturor creanţelor garantate din tabelul definitiv, rezultând astfel că s-a avut în vedere modul de determinare a procentului de suportare a cheltuielilor.
Însă, în aceeaşi contestaţie se arată că dacă ceilalţi creditori, afară de BT şi BR nu erau garantaţi cu bunuri mobile şi bunuri imobile valorificabile, aceştia nu trebuiau menţionaţi în această calitate, în tabel, rezultând că practic, se contestă modul în care au fost reţinuţi anumiţi creditori în tabelul definitiv.
Chiar trecând peste acest aspect, Curtea constată că reţinerea unor creditori garantaţi, care nu sunt titularii unor garanţii mobile sau imobile valorificabile, pe lângă faptul că nu mai poate fi cenzurat la acest moment, nu impietează asupra calculării cheltuielilor de procedură prin raportare la bunurile concret valorificate.
Dispoziţiile art.121 alin.1 pct.1 din Legea nr.85/2006, stabilesc determinarea taxelor şi oricăror alte cheltuieli aferente vânzării bunurilor debitoarei, inclusiv cheltuielile necesare pentru conservarea şi administrarea acestor bunuri, în raport de valoarea bunurilor care au constituit obiect al garanţiei şi care au fost valorificate în procedură, rezultând astfel că legiuitorul a avut în vedere determinarea cheltuielilor, prin raportare la bunurile înstrăinate în mod concret în procedură.
Faptul că alţi creditori ar fi fost menţionaţi în calitate de garantaţi în tabel, deşi garanţiile lor nu sunt reale, sau nu se raportează la bunuri concrete valorificabile, nu poate determina suportarea cheltuielilor de către toţi aceşti creditori, prin raportare la masa totală a creanţelor garantate, de vreme ce o asemenea suportare ar presupune avansarea cheltuielilor de către aceşti creditori, iar nu deducerea lor din sumele obţinute din vânzare.
În ipoteza în care procentul ar fi determinat prin raportare la toate creanţele garantate din tabelul definitiv, deşi nu toate beneficiază de bunuri mobile sau imobile valorificabile, ar însemna că onorariul lichidatorului se determină din sume neîncasate în averea debitoarei şi pe care aceşti creditori trebuie să le suporte din patrimoniul personal sau că onorariul lichidatorului se reduce în consecinţă, imputându-se cota aferentă creditorilor care nu beneficiază de garanţii asupra unor bunuri valorificabile.
Cât priveşte repartizarea cheltuielii cu reparaţia bunului valorificat, în valoare de 2.517,08 lei, către S.C. C.G. S.R.L., Curtea constată că sunt întemeiate criticile aduse în recurs.
Astfel, inclusiv în concluziile scrise depuse de lichidator, se arată că la data deschiderii procedurii simplificate a falimentului (9.02.2011), bunul se afla în service-ul auto pentru efectuarea unor reparaţii, aspect rezultat şi din procesul verbal de sechestru depus de către creditoare, întocmit la 20.09.2010.
În acelaşi proces verbal, semnat şi de către S.C. C.R. Grup, se arată că reparaţiile la autoutilitara marca Fiat Scudo au fost executate conform devizului anexat, iar maşina nu a fost ridicată de proprietarul debitor, care nu a achitat valoarea reparaţiei până la data de 20.09.2010.
Totodată, rezultă că nici ulterior, autoutilitara nu a fost ridicată de către proprietar, fiind lăsată la S.C. Concret Ro Grup S.R.L. în calitate de custode, fiind ulterior înstrăinată de către lichidator.
Analizând devizul întocmit la data de 4.09.2009, curtea constată că valoarea manoperei şi a materialelor prezentate este de 2.517,08 lei, aceeaşi sumă fiind menţionată şi în factura emisă de către S.C. C.R. Grup la 11.08.2011.
Nu există nicio dovadă la dosar care să ateste efectuarea altor reparaţii decât cele menţionate în devizul din anul 2009, care corespunde facturii emise de S.C. C.R. Grup la 11.08.2011, sau care să susţină contrariul celor arătate în procesul verbal de sechestru, referitor la efectuarea reparaţiilor anterior datei sechestrării cu atât mai mult cu cât bunul a rămas la SC C.R. Grup SRL.
Faptul că, în concluziile scrise, lichidatorul arată că această creanţă a S.C. C.R. Grup a apărut la 11.08.2011, fiind o cheltuială efectuată după data deschiderii procedurii, nu înlătură dovezile de la dosar în sensul efectuării acestor reparaţii anterior deschiderii procedurii.
Emiterea facturii la o dată mult ulterioară efectuării reparaţiilor, fără o dovadă asupra efectuării altor reparaţii sau asupra necesităţii lor, nu strămută momentul efectuării acestora şi al naşterii creanţei, după data deschiderii procedurii, nefiind însă în discuţie, la acest moment, respectarea prevederilor art.155 din Codul fiscal, referitor la emiterea facturii.
Ca atare, cum reparaţia a fost efectuată anterior deschiderii procedurii, creditorul era obligat să formuleze declaraţii de creanţă, să ceară înscrierea în tabel şi să fie menţionat în acesta, în condiţiile art. 64 alin. 1 din L. nr. 85/2006, ceea ce nu s-a realizat în cauză.
Curtea constată că şi în ipoteza în care s-ar admite că ulterior deschiderii procedurii ar fi fost efectuate unele reparaţii, pentru ca acestea să poată constitui temei pentru creanţe născute după data deschiderii procedurii, în condiţiile art.64 alin.6 din Legea nr.85/2006, era necesar să se stabilească în adunarea creditorilor dacă aceste cheltuieli se impun a fi făcute.
Din prevederile art.121 pct.1 din L. nr.85/2006, care se referă la cheltuielile necesare pentru conservarea şi administrarea bunurilor valorificate, care trebuie suportate din valoarea acestor bunuri, rezultă că ceea ce nu se încadrează în atare categorie de cheltuieli (conservare şi administrare), respectiv, orice investiţie sau cheltuială pentru creşterea valorii bunului, trebuie stabilit de creditori.
În ce priveşte contestaţia referitoare la nerespectarea condiţiilor de formă pentru întocmirea raportului şi a planului de distribuţie, Curtea constată că o asemenea critică nu a fost dezvoltată, la fond în contestaţie arătându-se că planul de distribuţie nu a fost datat, creditoarea neavând cunoştinţă la ce dată a fost depus la instanţă.
Un asemenea aspect, nu poate constitui motiv de nulitate a planului de distribuţie, Curtea constatând că raportul poartă menţiunea primirii la Tribunalul Comercial, respectiv 4 ianuarie 2012, singura consecinţă negativă în ce priveşte pe creditor fiind raportată la o eventuală tardivitate a contestaţiei.
Or, cererea formulată la data de 6 ianuarie 2012 împotriva raportului de distribuţie nu a fost analizată prin prisma unei asemenea excepţii, astfel că nu se poate constata nicio vătămare în ce o priveşte pe creditoare.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 8 din L. nr. 85/2006 rap. la art.312 C.proc.civ., curtea va admite recursul, va modifica în parte sentinţa în sensul că admite contestaţia în parte şi dispune refacerea planului de distribuţie cu înlăturarea sumei de 2517,08 lei, cheltuială cu reparaţia auto.
Pentru aceste motive, Curtea admite recursul formulat de contestatoarea BT SA Cluj Napoca, Sucursala Piteşti împotriva sentinţei nr.353/F/29.02.2012, pronunţată de Tribunalul Specializat Argeş în dosarul nr.219/1259/2011/a1, intimaţi fiind debitoarea SC Abc N.C. SRL, creditorii DirecţiaGenerală a Finanţelor Publice Argeş, Inspectoratul Teritorial de Muncă Argeş, Primăria Curtea de Argeş, B.R.D. – G.S.G. – Grup Piteşti, BP SA, BR SA, UŢB, M. IFN SA, , SC V. SA, SC S. SRL, SC N. I. SRL, SC GDF S.E. România SA şi lichidatorul judiciar D. I.
Modifică în parte sentinţa în sensul că admite contestaţia în parte şi dispune refacerea planului de distribuţie, cu înlăturarea sumei de 2.517,08 lei, cheltuială cu reparaţia auto.
