2. Cerere de restituire a bunurilor confiscate pe calea ordonanţei preşedinţiale. Admisibilitate
O.G. nr. 2/2001, art. 41
1. Ceea ce se suspendă în cazul formulării plângerii împotriva procesului-verbal de contravenţie este declanşarea procedurii valorificării bunurilor confiscate, iar nu însăşi măsura confiscării, iar suspendarea executării nu constă în restituirea bunurilor confiscate, întrucât aceasta ar echivala cu o desfiinţare temporară a măsurii confiscării, şi nu cu suspendarea ei, în sensul prevăzut de dispoziţiile art. 41 din O.G. nr. 2/2001.
2. în examinarea condiţiilor de admisibilitate a ordonanţei preşedinţiale, nu este îndeplinită condiţia urgenţei atunci când nu se probează vreo vătămare cauzată de nerestituirea bunurilor, simpla obligaţie de plată a chiriei pentru trailerele pe care se află încărcate bunurile confiscate de la petent neputând justifica urgenţa cererii, câtă vreme acestea pot fi descărcate şi folosite în alte scopuri de către transportator.
Trib. Arad, dec. civ. nr. 139/R din 18 februarie 2010,
nepublicată
Prin sentinţa civilă nr. 1164 din 10 decembrie 2009, pronunţată de Judecătoria Chişineu Criş, s-a respins cererea de ordonanţă preşedin-ţială formulată de reclamantul l.D. împotriva pârâtei G.F. Arad, ca neîntemeiată. Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut următoarele: în fapt, în baza procesului-verbal de contravenţie seria G nr. 0089375 din 21 noiembrie 2009, s-a dispus amendarea reclamantului cu suma de 1500 lei şi confiscarea a 11 autoturisme, reţinându-se în sarcina reclamantului faptul că a efectuat activităţi comerciale fară a
fi autorizat. In prezenta cerere, reclamantul solicită ca, pe calea ordonanţei preşcdinţiale, instanţa să dispună restituirea autovehiculelor confiscate către reclamant până la soluţionarea irevocabilă a plângerii contravenţionale. In drept, potrivit art. 581 C. proc. civ., instanţa va putea să ordone măsuri vremelnice în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara, precum şi pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări. Aşadar, în cazul procedurii speciale a ordonanţei preşedinţiale, pe lângă condiţiile generale care trebuie îndeplinite în cazul oricărei acţiuni civile, admisibilitatea ordonanţei preşedinţiale presupune îndeplinirea unor condiţii speciale, şi anume urgenţa, caracterul vremelnic şi neprejudecarea fondului.
In speţă, nu este îndeplinită condiţia caracterului urgent prevăzut de art. 581 C. proc. civ., întrucât reclamantul nu indică niciun motiv pentru care, prin nerestituirea autovehiculelor, s-ar cauza acestuia o vătămare care nu ar putea fi reparată altfel. Instanţa nu a putut reţine susţinerea reclamantului potrivit căreia urgenţa ar fi justificată de plata chiriei pentru trailerele care urmau să transporte autovehiculele, întrucât, în cazul admiterii plângerii, acesta are posibilitatea recuperării integrale a pagubelor provocate de la intimată. Instanţa a mai constatat faptul că suspendarea executării în ceea ce priveşte măsura confiscării constă în aceea că, până la rămânerea irevocabilă a hotărârii judecătoreşti prin care se soluţionează plângerea contravenţională, bunurile confiscate nu pot fi valorificate. Suspendarea executării nu constă în restituirea bunurilor confiscate, întrucât aceasta ar echivala cu o desfiinţare temporară a măsurii confiscării, şi nu cu suspendarea ci, în sensul prevăzut de dispoziţiile art. 41 din O.G. nr. 2/2001.
împotriva acestci sentinţe a declarat recurs petentul I.D., solicitând admiterea recursului, modificarea sentinţei atacate, în sensul admiterii
cererii de ordonanţă preşedinţială, astfel cum a fost formulată. In motivare arată că reţinerea bunurilor confiscate înainte de a se obţine un titlu executoriu este nelegală, dcoarece s-ar realiza în fapt o silită, interzisă de art. 37 din O.G. nr. 2/2001. Prin întâmpinare, intimata G.F. Arad arată că, după formularea unei plângeri împotriva procesului-verbal, ope legis, operează suspendarea executării, în sensul că această măsură (confiscarea) nu este urmată şi de valorificarea bunurilor, ci bunurile rămân în această stare (în custodie) până la rămâ
nerea irevocabilă a hotărârii judecătoreşti ce se va pronunţa în soluţionarea plângerii.
Verificând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate şi ţinând seama de dispoziţiile art. 299 şi urm., respectiv art. 581 C. proc. civ., tribunalul a constatat că recursul promovat în cauză este nefondat, întrucât instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică, atât sub aspectul stării de fapt reţinute, cât şi al dispoziţiilor legale aplicabile. Astfel, principala problemă criticată prin prezenta cale de atac se referă la modul în care prima instanţă a interpretat dispoziţiile art. 32 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001, recurentul opinând că, potrivit prevederilor arătate anterior, măsura confiscării bunurilor este suspendată de drept de la data înregistrării plângerii contravenţionale la Judecătoria Chişineu Criş, respectiv de la data de 24 noiembrie 2009. Instanţa de recurs nu a împărtăşit această opinie a recurentului, întrucât ceea ce se suspendă în cazul formulării plângerii împotriva procesului-verbal de contravenţie este declanşarea procedurii valorificării bunurilor confiscate, acest fapt rezultând din interpretarea dispoziţiilor art. 24 alin. (1) coroborat cu art. 41 din O.G. nr. 2/2001. Altfel spus, potrivit art. 24 alin. (1), agentul constatator va descrie în procesul-verbal bunurile supuse confiscării şi va lua în privinţa lor măsurile de conservare sau de valorificare prevăzute de lege, făcând menţiunile corespunzătoare în procesul-verbal.
Pe de altă parte, potrivit art. 31 alin. (3), plângerea suspendă
executarea. In ce priveşte măsura confiscării, executarea acesteia este reglementată la Capitolul 5 (art. 41) din O.G. nr. 2/2001, capitol în care se porneşte de la premisa existenţei unui titlu executoriu, reprezentat de hotărârea judecătorească irevocabilă sau procesul-verbal neatacat la instanţă; aşadar, potrivit art. 41 alin. (1) şi (2), confiscarea se aduce la îndeplinire de organul carc a dispus măsura în condiţiile legii [alin. (1)]; în caz de anulare sau de constatare a nulităţii proce-sului-verbal, bunurile confiscate se restituie de îndată celui în drept [alin. (2) al art. 41]. Or, în situaţia în care interpretarea recurentului referitor la dispoziţiile art. 32 alin. (3) ar fi cea justă, nu ar exista nicio explicaţie logică a reglementării cuprinse în art. 41 alin. (2) privind restituirea bunurilor confiscate; mai mult, potrivit art. 41 alin. (3), dacă bunurile confiscate au fost valorificate, instanţa va dispune să se achite celui în drept o despăgubire, care se stabileşte în raport cu valoarea de circulaţie a bunurilor.
In concluzie, tribunalul a constatat că în mod corect prima instanţă, analizând condiţiile de admisibilitate a ordonanţei preşedinţiale, a apreciat că nu este îndeplinită condiţia urgenţei, în sensul că reclamantul nu a fost în măsură a justifica vreo vătămare cauzată de neres-tituirea autovehiculelor, vătămare ce nu ar putea fi reparată altfel; faptul că reclamantul este nevoit a plăti chiria celor două trailerc pe carc se află încărcate autovehiculele confiscate nu poate justifica urgenţa cererii sale, câtă vreme blocarea trailerelor nu se datorează intimatei, acestea putând fi descărcate de autovehiculele confiscate şi folosite în alte scopuri de cătrc transportator.
Faţă de cele expuse anterior, considerând legală şi temeinică hotărârea primei instanţe, în tribunalul a respins recursul declarat de petent.
