Nu poate fi considerat ca un refuz nejustificat de eliberare a certificatului de urbanism solicitat, atât timp cât acesta este motivat pe existenţa unor neconcordanţe existente între planul de situaţie prezentat de petentă şi evidenţele deţinute de organul administrativ privind dreptul de proprietate al acestuia, în sensul că terenul vizat ar aparţine domeniului public.
Decizia nr. 461/CA/17.09.2007
Prin sentinţa civilă nr.162/CA/11.06.2007 a Tribunalului Vaslui a fost respinsă acţiunea reclamantei Biserica „Sf.T.” de Rit Vechi Vaslui, în contradictor cu Primarul Municipiului Vaslui, având ca obiect eliberarea unui certificat de urbanism, în vederea obţinerii autorizaţiei de construcţie a unui gard.
A reţinut instanţa de fond:
„Biserica de Rit Vechi „Sf.T.” este proprietara unei suprafeţe de teren de 1821.3 m.p. teren intravilan în municipiul Vaslui. La data de 1.03.2006 a solicitat certificat de urbanism pentru suprafaţa respectivă pentru construirea unui gard împrejmuitor de 42,36 m.
Comisia de urbanism a făcut verificări şi a constatat că suprafaţa deţinută de biserică excede dreptul de proprietate, fiind de 1850 m.p. Deci deţine în plus 28,7 m.p. faţă de dreptul de proprietate. In consecinţă s-a comunicat petentei cu adresa 7842 din 14.04.2006 că nu se poate elibera certificat de urbanism pentru suprafaţa deţinută fără drept (Dosar nr. 7338/89/2006 al Tribunalului Vaslui). La 2.04.2007 s-a făcut plângere împotriva faptului că nu s-a răspuns.
Reclamantul recunoaşte că în dosarele 4031/89/2005, 6590/89/2006, 5195/89/2006 şi 7338/89/2006 ale Tribunalului Vaslui, având aceeaşi cauză i s-a respins cererea pe diferite excepţii. Solicită în prezent să fie obligată pârâta să elibereze certificatul de urbanism (refuzul fiind nejustificat).
În speţă, nu s-a răspuns în termen de 30 de zile solicitării petentei. Nu se formulează vreo pretenţie legată de această chestiune. Se pretinde că în mod nejustificat se refuză eliberarea actului. In speţă nu există un refuz explicit la cererea actuală pentru certificat de urbanism şi, în consecinţă, acţiunea pe acest temei este nefondată. Din explicaţiile pârâtei rezultă că cererea trebuie clasată conform art. 10 alin. (2) din OG nr. 27/2002. De asemenea se susţine că reclamanta insistă să obţină autorizaţie pentru terenul deţinut fără acte de proprietate. Nu rezultă că reclamanta a încercat să clarifice aceste chestiuni, fără de care autoritatea administrativă nu poate elibera actele solicitate şi, din lipsa acestei procedurii prealabile acţiunile similare au fost respinse în alte dosare.
Curtea a constatat că recursul ca fiind nefundat, pentru considerentele de mai jos.
Astfel, reclamantul – recurent invocă prin acţiunea sa introductivă faptul că, pârâtul nu ar fi răspuns în termenul prevăzut de lege, solicitării sale depuse la 1.03.2007 privind eliberarea unui certificat de urbanism pentru construirea unui gard care să împrejmuiască proprietatea sa în suprafaţă de 1821,3 mp aferent construcţiei – Biserica „Sf.T.” Vaslui.
Numai că, o cerere cu acelaşi obiect mai fusese formulată de reclamant şi înregistrată la instanţă – sentinţa nr. 7482/29.03.2006, prin care aceasta din urmă i-a răspuns cu adresa nr.7482/14.04.2006, în sensul că certificatul solicitat nu poate fi acordat, datorită neconcordanţelor existente între planul de situaţie prezentat de petentă şi evidenţele deţinute de organul administrativ privind dreptul de proprietate al acesteia, în sensul cuprinderii în cerere a suprafeţei de 28,7 mp ce aparţinea în realitate domeniului public. Acest fapt a fost reţinut de altfel – cu autoritate de lucru judecat în speţă – prin sentinţa civilă nr.103/CA/2006 a Tribunalului Vaslui, menţinută prin decizia civilă nr.274/CA/2006 a Curţii de Apel Iaşi, aşa încât, la înregistrarea adresei cu acelaşi conţinut din 1.03.2007 – ce constituie obiectul acţiunii introductive conform Legii 554/2004 a contenciosului administrativ, în cauză – intimata a procedat în sensul art.10 din OUG nr.27/2002, în sensul „clasării” unei petiţii având acelaşi conţinut cu cea anterior soluţionată.
Ori, reclamanta – recurentă nu a criticat prin acţiunea din prezenta cauză, modul de soluţionare a cererii sale de eliberare a certificatului de urbanism pentru gardul împrejmuitor al proprietăţii sale – exprimat anterior în sensul necesităţii modificării planului de situaţie, conform situaţiei de fapt şi de drept din teren – ci pretinsul „refuz” de soluţionare a cererii în termen legal, critică ce nu se verifică nici în cauză, astfel cum s-a analizat în cele ce preced.
În acest context, corect instanţa de fond nu a procedat la administrarea de probe de natură a lămuri situaţia din teren privind limitele proprietăţii reclamantei – recurenta, ci doar existenţa unui răspuns al organului administrativ emis conform obligaţiilor ce-i reveneau conform O.G. nr. 27/2002, critica lipsei de rol activ a primei instanţe dovedindu-se nefondată.
