Actele administrative ale CNVM sunt valabile chiar nesemnate de preşedintele autorităţii emitente dacă persoanele semnatare ale acestora au primit împuternicire şi delegare expresă de competenţă în acest scop.
I.C.C.J., Secţia de administrativ şi fiscal, decizia nr. 1790 din 27 martie 2007
Curtea de Apel Bucureşti a examinat fondul acţiunii introductive promovată de reclamanta SC F.S.U.T.B. SA în contradictoriu cu pârâta CNVM, având ca obiect cererca dc anulare a dcciziei nr. 2401 din 21 mai 2004, prin care s-a respins contestaţia formulată de reclamantă împotriva Ordonanţei CNVM nr. 952 din 9 dcccmbrie 2003, act administrativ cc vatămă interesele reclamantei.
In motivarea acţiunii, reclamanta a susţinut că prevederile O.U.G. nr. 28/2002 (art. 121-122) nu-i sunt aplicabile de vreme ce nu este societate deţinută public şi nu este nici o societate deschisă, nefiind constituită prin subscripţia publică.
O.U.G. nr. 28/2002 a fost abrogată prin Legea nr. 297/2004 privind piaţa de capital.
(Articolele 121-122 din O.U.G. nr. 28/2002 au fost preluate cu modificări prin art. 224 şi art. 227 din Legea nr. 297/2004 privind piaţa de capital)
Prin sentinţa civilă nr. 1120 din 22 mai 2006, Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a VlII-a de contencios administrativ şi fiscal, a respins ca neîntemeiată acţiunca formulată de reclamanta SC F.S.U.T.B. SA. Pentru a pronunţa accastă soluţie instanţa de fond a reţinut că măsura dc sancţionare adoptată de pârât este temeinică şi legală întrucât reclamanta a refuzat fară temei să se supună îndeplinirii obligaţiei legale de transmitere la CNVM, la termen, a rapoartelor periodice, aferente încheierii fiecărui exerciţiu financiar.
împotriva sentinţei sus-menţionate, în termen legal, a declarat recurs SC F.S.U.T.B. SA, apreciind-o ca fiind netemeinică şi nelegală. S-a învederat prin motivele de recurs formulate că instanţa de fond nu a analizat temeinic modalitatea în care s-a aplicat sancţiunea cu amendă prin ordonanţa nr. 952 din 9 decembrie 2003, pe motiv că nu s-au depus situaţiile financiare aferente anului 2002, conform O.U.G. nr. 28/2002, art. 121-122, ignorând faptul că intimata nu a făcut dovada comunicării ordonanţei nr. 180/2003, prin care se susţine că recurenta a mai fost anterior sancţionată cu avertisment, pentru acelaşi motiv. S-a mai arătat dc către recurenta-reclamantă că actcle de sancţionare emise de intimata CNVM nu au fost semnate de reprezentantul legal al accstei autorităţi, ccea ce atrage nulitatea absolută a accstora.
In fine, recurcnta a mai susţinut, în ccea cc priveşte motivul esenţial de sancţionare, constând în neîndeplinirea obligaţiei de raportare periodică a situaţiei financiare, că instanţa de fond în mod eronat a apreciat că societatea reclamantă ar fi o societate deschisă, deţinută public, câtă vreme acest atribut nu mai exista la data apariţiei O.U.G. nr. 28/2002, motivaţia reţinută, în sensul că abia prin Hotărârea AGEA din 19 martie 2003 societatea s-a declarat de tip închis, fiind irelevantă întrucât o astfel de decizie a consfintit numai o situatie de fapt pre-existentă.
Recursul nu este fondat.
înalta Curte, examinând actele şi lucrările dosarului, în raport de prevederile legale incidente, incluzând art. 3041 C. proc. civ. reţine că niciuna dintre criticile formulate de recurenta-reclamantă nu este întemeiată şi ca atare nu poate conduce la modificarea şi/sau casarea hotărârii atacate pentru următoarele consideraţiuni.
După cum a reţinut şi instanţa de fond, prin acţiunea de faţă recurenta-reclamantă a solicitat anularea deciziei CNVM nr. 2401 din 21 mai 2004, prin care i-a fost respinsă contestaţia formulată împotriva ordonanţei CNVM nr. 952 din 9 decembrie 2003, de aplicare a amenzii în valoare de 97.537.500 lei, motivat de împrejurarea că până la data de 9 decembrie 2003, la sediul CNVM nu au fost depuse de către reclamantă raporturile aferente exerciţiului financiar pe anul
2002, fiind astfel încălcate prevederile art. 121 şi 122 coroborat cu
art. 172 lit. d), şi art. 176 din O.U.G. nr. 28/2002, aprobată şi modificată prin Legea nr. 525/2002.
Contrar celor susţinute de recurenta-reclamantă înalta Curte reţine că actele atacate, respectiv decizia nr. 2401 din 21 mai 2004 şi ordonanţa nr. 952 din 9 decembrie 2003, deşi într-adevăr nesemnate dc preşedintele autorităţii emitente, CNVM, nu sunt lovite de nulitate întrucât persoanele semnatare au primit împuternicire şi delegare expresă de competenţă în acest sens. Astfel, în chiar cuprinsul actelor atacate se face referire la decizia CNVM nr. 4206 din 28 noiembrie
2003 şi respectiv la decizia CNVM nr. 109 din 12 ianuarie 2004. Prima decizie reprezintă delegarea de către preşedintele CNVM către
D.D.E. a prerogativei de a semna ordonanţele de sancţionare cu amendă de 0,5 % din capitalul societăţilor deţinute public care nu au transmis raporturile aferente încheierii anului 2002, cum este şi cazul societăţii reclamante, iar prin cea de a doua decizie sus arătată, D.D.J. a primit, la rândul său, împuternicirea expresă de semnare din partea preşedintelui CNVM. Nu se poate aşadar vorbi de nulitatea absolută a acestor acte, cum eronat susţine recurenta, ele fiind întocmite cu respectarea formalităţilor legale cerute.
Nu este întemeiată nici critica vizând cauza de nulitate datorată necomunicării ordonanţei nr. 952/2003 şi nici a celei anterioare, nr. 180/2003, care de altfel nici nu face obiectul prezentului dosar, câtă vreme ambele acte au fost publicate în publicaţia oficială a CNVM, respectiv buletinul CNVM. Potrivit dispoziţiilor art. 7 alin. (1) din Statutul CNVM şi a O.U.G. nr. 25/2002, actele publicate sunt opozabile părţilor de la publicare.
înalta Curte reţine totodată caracterul pur formal al acestui motiv de recurs şi al pretinsei cauze de nulitate invocate câtă vreme recurenta-reclamantă a luat deplină cunoştinţă de conţinutul ordonanţei CNVM nr. 932/2003, pe care apoi a şi contestat-o în termen legal.
In fine, şi în ceea ce priveşte fondul litigiului, respectiv motivul pentru care s-a aplicat recurentei sancţiunea amenzii, înalta Curte apreciază că instanţa de fond a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale în raport de Statutul juridic al societăţii recurente. Corect s-a stabilit astfel că la data aplicării sancţiunii de către CNVM, recurenta-reclamantă trebuia să se supună prevederilor art. 121-122 din O.U.G. nr. 28/2002, având obligaţia de a întocmi rapoarte financiare pe care să le transmită CNVM, fiind o societate de tip deschis, aşa cum se prevedea de altfel şi în actul constitutiv al acesteia [art. 3 alin. (3)].
Această prevedere statutară a fost modificată abia la data de 19 martie 2003, când a avut loc adunarea generală extraordinară a acţionarilor societăţii, la care s-a hotărât că societatea devine de tip închis, hotărâre publicată în Monitorul Oficial nr. 373 din 4 februarie 2004 şi care potrivit Legii nr. 31/1990, privind societăţile comerciale, cu modificările ulterioare, sunt opozabile terţilor numai dc la publicare şi pot fi exccutatc numai după îndeplinirea accstor formalităţi.
In fine, actcle dosarului atestă incontestabil şi împrejurarea că demersurile dc transformare a socictăţii recurcnte în socictate dc tip închis, au fost finalizate la data de 1 iunie 2004 când s-au retras de la tranzacţionare dc pe piaţa Rasdaq acţiunilc emise dc SC F.S.U.T.B. SA. Aşa fiind, corect s-a reţinut că reclamantei-recurente, îi reveneau obligaţiile legale de raportare aferente anului financiar 2002, dată fiind poziţia sa de societate deschisă la acel moment, ca o reflectare a principiului tempus regit actum.
Faţă dc toate argumentele prezentate, înalta Curte, a reţinut netemeinicia criticilor recurentei-reclamante, a respins ca nefondat recursul formulat, potrivit art. 312 C. proc. civ.
