Eroare materială privind data întocmirii procesului-verbal de contravenţie. Relevantă


O.G. nr. 2/2001, art. 16 alin. (1), art. 17

Potrivit prevederilor art. 16 alin. (1) şi art. 17 din O.G. nr. 2/2001, procesul-verbal de constatare a contravenţiei va cuprinde sub sancţiunea nulităţii absolute, printre altele, data şi locul unde este încheiat. Rezultă, astfel, că legea sancţionează cu nulitatea absolută numai lipsa datei la care a fost întocmit procesul-verbal, şi nu alte erori materiale privind această menţiune din cuprinsul proce-sului-verbal contestat.

Jud. Giurgiu, sent. civ. nr. 1164/2009, portal.just.ro

Petenta C. a solicitat instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa în contradictoriu cu intimata D., să dispună anularea procesului-verbal de control încheiat la data de 3 aprilie 2009 de constatare şi sancţionare a contravenţiilor, întocmit în baza notei aprobate şi semnate de ministrul agriculturii. La data de 4 iunie 2009, petenta a formulat cerere precizatoare a plângerii contravenţionale, prin care s-a invocat excepţia nulităţii absolute a procesului-verbal pentru lipsa datei, motivat de faptul că procesul-verbal contestat are două date: 3 aprilie 2009 şi 12 martie 2009, care induc în eroare cu privire la data întocmirii acestuia, iar sancţiunea neprecizării datei este nulitatea absolută a procesului-verbal. Petenta a invocat şi excepţia nulităţii absolute a procesului-verbal pentru lipsa temeiului legal. S-a menţionat faptul că amenda a fost aplicată în temeiul art. 51 lit. 1) şi art. 52 lit. b) din Legea nr. 244/2002, republicată, care a fost modificată prin Legea nr. 83/2007, iar art. 51 a fost abrogat, deci nu se cunoaşte temeiul de drept al procesului-verbal. S-a invocat şi excepţia nulităţii procesului-verbal pentru lipsa martorului, având în vedere prevederile legale cu privire la necesitatea întocmirii procesului-verbal în prezenţa unui martor, precum şi a celor ce obligă organul constatator la precizarea motivelor care au dus la încheierea procesului-verbal în această modalitate.

Analizând actclc şi lucrărilc dosarului, instanţa a reţinut următoarele: prin procesul-verbal de control încheiat în data de 3 aprilie 2009 de constatarc şi sancţionare a contravenţiilor, petenta C. a fost sancţionată cu amendă contravenţională în cuantum de 6000 lei pentru săvârşirea faptei prevăzute de art. 51 lit. 1) şi art. 52 lit. b) din Legea

nr. 244/2002, republicată. In ceea ce priveşte motivul de nulitate a procesului-verbal pentru lipsa datei, instanţa a reţinut că, potrivit prevederilor art. 16 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, „procesul-verbal de constatare a contravenţiei va cuprinde în mod obligatoriu data şi locul unde este încheiat’’. Acest motiv de nulitate nu este întemeiat, întrucât agenţii constatatori au menţionat data întocmirii procesului-verbal, şi anume 3 aprilie 2009. De altfel, prin plângerea contravenţională formulată, cât şi prin cererea precizatoare formulată, se confirmă faptul că procesul-verbal de control a fost întocmit la data de 3 aprilie 2009. Faptul că la pct. 6 din procesul-verbal se menţionează o altă dată nu este de natură să atragă nulitatea actului constatator, dat fiind faptul că aceasta este o eroare materială de dactilografiere. Totodată, Legea contravenţională sancţionează cu nulitatea absolută lipsa datei la care a fost întocmit procesul-verbal, şi nu alte erori materiale privind această menţiune din cuprinsul procesului-verbal contestat.

Nici celelalte motive de nulitate invocate de petent nu au fost găsite întemeiate şi, pentru aceste considerente, plângerea contravenţională a fost respinsă.