DE CĂTRE INSTANŢA DE JUDECATĂ A EXISTENŢEI
FAPTELOR IMPUTATE FUNCŢIONARULUI PUBLIC.
REFUZUL PARTICIPĂRII ACESTUIA LA TESTAREA
DISPUSĂ DE CONDUCĂTORUL UNITĂŢII. CALITATEA DE
CONTRASEMNATAR AL EVALUĂRII.
-art. 11 Anexa 3 din H.G. nr. 1209/2003, privind organizarea şi
dezvoltarea carierei funcţionarilor publici,
-art. 1 alin. 1 şi art. 8 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 privind
contenciosul administrativ.
Notă: H.G. nr. 1209/2003 a fost abrogată, cu excepţia secţiunii a 2-a din Anexa 3, prin H.G. nr.
611/2008, modificată, pentru aprobarea normelor privind organizarea şi dezvoltarea carierei
funcţionarilor publici.
Instanţa de judecată are îndatorirea, în raport de dispoziţiile art. 11
alin. 4 din Anexa 3 la H.G. nr. 1209/2003 raportat la art. 1 alin. 1 şi art. 8
alin. 1 din Legea contenciosului administrativ nr.554/2004, de a verifica actul
juridic inclusiv sub aspectele temeiniciei susţinerilor emitentului, fără ca aceasta să
constituie o substituire a instanţei în rolul organelor de evaluare. În măsura în care se
constată existenţa faptelor şi temeinicia acuzaţiilor, notarea este atributul exclusiv al
evaluatorului/ contrasemnatarului, fără altă apreciere din partea instanţei.
Refuzul reclamantei de a se prezenta la testarea impusă de conducătorul
instituţiei, învestit cu soluţionarea contestaţiei administrative şi tocmai în scopul
soluţionării acestei contestaţii, este legal şi întemeiat, deoarece art. 11 din Anexa 3 la
H.G. nr. 1209/2003 nu o prevede.
Calitatea de contrasemnatar nu este conferita de lege niciodată
conducătorului instituţiei publice, pentru că acesta, conform art. 11 alin. 1 din
Anexă, este „destinatarul” contestaţiei administrative formulată de cel evaluat
împotriva Raportului de evaluare.
(Curtea de Apel Piteşti – s.c.c.a.f., decizia nr. 587/R-C/06 iunie
2008)
În rejudecare, după administrarea interogatoriului şi a probei
testimoniale, prin sentinţa nr.329/26.02.2008, Tribunalul Vâlcea –
Secţia comercială şi de administrativ şi fiscal a admis acţiunea
reclamantei C.L.M., a anulat calificativul „nesatisfăcător” acordat de
contrasemnatar pe Raportul de evaluare a performanţelor individuale ale
reclamantei pentru perioada 01.12.2005 – 01.12.2006, a menţinut
calificativul „foarte bine” acordat de evaluator şi l-a obligat pe pârâtul
I.T.M. Vâlcea la plata sumei de 2804,3 lei cheltuieli de judecată către
reclamantă.
În motivarea sentinţei, prima instanţă a reţinut că modificarea
Raportului de evaluare de către contrasemnatar nu s-a făcut prin decizie,
conform art. 10 alin. 3 din Anexa 3 la H.G. nr. 1209/2003, ci printr-o
Anexă la Raportul de evaluare prin care nu s-a făcut o nouă notare a
obiectivelor şi criteriilor de performanţă ale reclamantei şi care să justifice
schimbarea calificativului, ci doar s-a specificat că reclamanta nu şi-a
realizat sarcinile de serviciu prevăzute în fişa postului, în Regulamentul
de ordine interioară şi în Regulamentul de funcţionare a instituţiei. Nici
în Raportul de evaluare, nici în Anexa la aceasta, contrasemnatarul nu a
modificat notele şi calificativul stabilite de evaluator, ceea ce înseamnă că
înscrisul depus la instanţă la filele 62-63 dosar a fost întocmit în timpul
procesului.
Faptele imputate reclamantei au fost plasate în timp în altă
perioadă decât cea evaluată şi existenţa lor nu a fost dovedită.
Martorii audiaţi la propunerea pârâtului nu au confirmat
săvârşirea faptelor imputate reclamantei, ci au făcut afirmaţii vagi despre
modul în care reclamanta îşi îndeplinea atribuţiile, contrazişi de martorii
audiaţi la propunerea reclamantei.
S-a mai reţinut nelegalitatea deciziei de a fi verificate
cunoştinţele reclamantei în vederea soluţionării contestaţiei
administrative formulate de aceasta, evaluarea profesională făcându-se
doar anual şi pentru activitatea din anul anterior evaluării.
Împotriva sentinţei, în termen legal, a formulat recurs
pârâtul I.T.M. Vâlcea, prin inspectorul şef, care a criticat-o pentru
nelegalitate şi netemeinicie.
1. Astfel, în rejudecare, instanţa de fond nu a respectat
dispoziţiile art.315 Cod pr.civilă, considerând că nu există decizie din
partea contrasemnatarului şi referire la noile note acordate, deşi Curtea
de Apel statuase deja dimpotrivă. Tribunalul nu a stabilit în raport de ce
moment şi potrivit cărei probe a fost întocmit „ulterior” înscrisul de la
filele 62-63 dosar. În fapt, contrasemnatarul a corectat notele acordate de
evaluator în raport de criteriile pe care acesta din urmă nu le-a avut în
vedere şi a ajuns la altă notare şi alt calificativ în urma cărora reclamanta
a refuzat semnarea Raportului de evaluare.
2. Instanţa de rejudecare a fondului trebuia să se rezume la
verificarea legalităţii Raportului de evaluare şi nu să se substituie
organelor limitativ prevăzute de Anexa 3 la H.G. 1209/2003 abilitate să
acorde calificative profesionale.
În acest sens este şi decizia nr. 3166/2005 a Înaltei Curţi de
Casaţie şi Justiţie – Secţia contencios administrativ. În consecinţă,
instanţa nu avea posibilitatea să înlocuiască nota sau calificativul acordat.
3. Calificativul acordat de contrasemnatar corespunde
performanţelor profesionale ale reclamantei, însă instanţa de fond a
interpretat greşit probele administrate şi a ajuns la altă concluzie.
Atitudinea instanţei a fost de părtinire a reclamantei pe întreaga
desfăşurare a procedurii de judecată, inclusiv sub aspectul acordării unor
termene de judecată.
Astfel, martora A.G., audiată fără să fie propusă de
reclamantă, este fostul conducător al I.T.M. Vâlcea care a tolerat
neperformanţa profesională a reclamantei şi a favorizat-o prin stimulente
substanţiale. Evaluările făcute de martoră în anii 2000-2004 sunt nule
pentru vicii de formă, aprecierile fiind acordate cu superficialitate. Din
aceste motive, ele nu pot constitui punct de comparaţie cu evaluarea
prezentă.
Reclamanta a suferit o mustrare scrisă şi retragerea salariului
de merit. În raport de acestea, retragerea sesizării Comisiei de disciplină
nu este decât un gest de clemenţă din partea conducătorului ITM Vâlcea
faţă de circumstanţele personale din viaţa reclamantei, care nu poate fi
valorificat în favoarea cesteia.
Tot greşit valorificat a fost şi refuzul reclamantei de a se
prezenta la testarea organizată în faţa unei comisii din care făcea parte şi
evaluatorul, pentru „aplicarea echidistantă a legii”. Niciun text de lege nu
permite funcţionarului să refuze a-i fi verificate oricând cunoştinţele.
Greşit a reţinut instanţa împrejurarea că unele fapte imputate
reclamantei nu au fost săvârşite în anul 2006 şi nu a reţinut că doar în
anul evaluării s-au aflat unele încălcări grave ale atribuţiilor acesteia.
Aceste abateri erau grave, ca de exemplu: executarea unora din sarcinile
de serviciu de către persoane din instituţie; refuzul de a da notele
explicative solicitate; activitatea de control desfăşurată defectuos.
4. Instanţa de fond a evaluat greşit declaraţiile martorilor.
Martorii pârâtului au arătat explicit împrejurări din care rezultă
necompetenţa profesională a reclamantei, afirmaţiile lor coroborându-se
cu înscrisurile din dosar. Declaraţia martorei A. G. fost nelegală şi
subiectivă, aceasta având interesul de a-şi proteja calificativul acordat
reclamantei. Aceasta din urmă, în perioada anterioară, s-a bucurat de
protecţie, iar poziţia sa nu a fost ocupată pe baza performanţelor ei
profesionale.
Părţile au depus la dosar înscrisuri.
Examinând sentinţa prin prisma motivelor de recurs invocate,
în raport de dispoziţiile art.304 pct.9 şi 3041Cod pr.civilă, Curtea
constată că recursul este nefondat.
1. Astfel, chiar dacă a făcut aprecieri asupra existenţei şi
legalităţii „deciziei” contrasemnatarului în condiţiile în care instanţa de
recurs a statuat asupra acestor aspecte, prima instanţă nu a încălcat
dispoziţiile art. 315 Cod pr.civilă întrucât nu a soluţionat cauza prin
prisma respectivelor aprecieri proprii. Prima instanţă de recurs a făcut
interpretarea dispoziţiilor art. 10 alin. 3 din Anexa nr. 3 la H.G. nr.
1209/2003 în privinţa existenţei „deciziei” contrasemnatarului şi a formei
îmbrăcate de aceasta, nu şi cu privire la legalitatea notelor acordate de
către contrasemnatar în speţă şi la referirea la aceste note în chiar
„decizia” acestuia.
Instanţa de rejudecare în fond a stabilit momentul în raport
de care s-a apreciat înscrisul de la filele 62-63 dosar ca fiind întocmit
„ulterior”, şi anume „după ce reclamanta a înaintat acţiunea în instanţă”.
Înscrisul de la filele respective reprezintă notele acordate de
contrasemnatar pentru obiectivele îndeplinite de reclamantă şi pentru
criteriile de performanţă atinse de aceasta, nota finală a evaluării şi
calificativul final de „nesatisfăcător”. Acest înscris nu s-a dovedit a fi fost
întocmit de contrasemnatar în momentul în care a intervenit în Raportul
de evaluare şi respectiv, a fi fost comunicat reclamantei ca parte a
Raportului de evaluare, astfel că este justificată concluzia instanţei de
fond cu privire la întocmirea „ulterioară”.
Simpla afirmaţie conform căreia reclamanta a refuzat să
semneze Raportul de evaluare după parcurgerea ultimei etape – aceea a
contrasemnării – nu este suficientă pentru a dovedi legalitatea parcurgerii
etapei „contrasemnării”.
2. Instanţa de judecată are îndatorirea, în raport de
dispoziţiile art. 11 alin. 4 din Anexa 3 la H.G. nr. 1209/2003 raportat la
art. 1 alin. 1 şi art. 8 alin. 1 din Legea contenciosului administrativ
nr.554/2004, de a verifica actul juridic ce face obiectul acţiunii în justiţie
sub toate aspectele aduse în discuţie de partea vătămată. În acest sens,
instanţa de judecată verifică legalitatea actului inclusiv sub aspectele
temeiniciei susţinerilor emitentului. Astfel, pentru a înlătura orice abuz,
în litigii ca cel din speţă, instanţa este abilitată să verifice existenţa
faptelor şi temeinicia acuzaţiilor aduse funcţionarului public, fără ca
aceasta să constituie o substituire a instanţei în rolul organelor de
evaluare. În măsura în care se constată existenţa faptelor şi temeinicia
acuzaţiilor, notarea este atributul exclusiv al evaluatorului/
contrasemnatarului, fără altă apreciere din partea instanţei.
Prin urmare, în speţă, verificând temeinicia acuzaţiilor care au
stat la baza noilor notări, instanţa de fond a avut posibilitatea legală şi de
fapt de a înlătura un calificativ acordat de un organ de evaluare şi de a
menţine un alt calificativ al altui organ de evaluare. Deci, instanţa de fond
nu a stabilit un calificativ propriu pentru activitatea reclamantei, ci a ales
calificativul stabilit de organul abilitat, cu respectarea legii.
3. Martora A. G. a fost audiată la propunerea reclamantei,
propunere făcută în scris şi depusă la fila 369 dosar, astfel că susţinerile
recurentului legate de audierea „din oficiu” a martorei nu se confirmă.
Proba testimonială a fost încuviinţată ambelor părţi, aşa cum s-a reţinut
şi în prima decizie de recurs, prin încheierea din data de 20.03.2007 (f.34
dosar).
Afirmaţii de „părtinire” a reclamantei în defavoarea pârâtului
nu pot constitui motiv de recurs în măsura în care nu se concretizează în
motive de nelegalitate ori de netemeinicie concrete ale hotărârii
judecătoreşti, ci se plasează la nivelul unor aprecieri generale.
„Acordarea unor termene uneia dintre părţi” sau „strigarea
cauzei în lipsa altei părţi” sunt afirmaţii generale ce nu corespund
caracterului cert, evident, precis pe care trebuie să îl aibă motivele de
recurs.
Legalitatea evaluărilor făcute de martora A.G. în perioada
2000 – 2004 asupra activităţii profesionale a reclamantei nu poate fi pusă
în discuţie în speţă, în lipsa unei învestiri a instanţei sub acest aspect.
Astfel, în mod corect a făcut instanţa de fond referiri la evaluările
anterioare ale reclamantei, evaluări în care aceasta a primit calificativul
„foarte bine”.
Pretinsele gesturi de clemenţă ale conducătorului ITM Vâlcea
– aceeaşi persoană cu contrasemnatarul – nu au fost în niciun fel evaluate
de instanţa de fond, astfel că motivul de recurs ce vizează „valorificarea”
gestului în favoarea reclamantei este superfluu.
Refuzul reclamantei de a se prezenta la testarea impusă de
conducătorul ITM Vâlcea, învestit cu soluţionarea contestaţiei
administrative şi tocmai în scopul soluţionării acestei contestaţii, a fost
legal şi întemeiat.
Dimpotrivă, metoda impusă de respectivul conducător de
instituţie a fost nelegală, abuzivă, având în vedere că art. 11 din Anexa 3
la H.G. nr. 1209/2003 nu o prevede. Prin urmare, instanţa de fond a dat
interpretarea corectă faptelor respective în raport de normele legale care
le guvernau.
Instanţa de fond a stabilit corect că unele fapte pentru care
activitatea reclamantei în anul 2006 a fost apreciată „nesatisfăcător”, au
fost săvârşite anterior perioadei evaluate: faptele de la pct. 1 şi 3 din
Anexa la Raportul de evaluare şi fapta pentru care reclamanta a primit
„Mustrare scrisă” (f.16, 26, 27 şi 30 dosar). Chiar dacă se pretinde
cunoaşterea consecinţelor doar în anul 2006, nu este legală evaluarea
activităţii din anul 2006 prin prisma unor fapte ce exced anului respectiv,
săvârşite în alţi ani.
4. Instanţa de fond a apreciat corect declaraţiile martorilor, în
condiţiile în care martorii reclamantei se contrazic cu cei a pârâtului.
Astfel, interpretând în ansamblu proba testimonială, se adevereşte faptul
că, după schimbarea conducerii ITM Vâlcea, în anul 2006, între
reclamantă şi conducătorul instituţiei au existat discuţii legate de modul
în care reclamanta şi-a îndeplinit sarcinile de serviciu, însă unele dintre
faptele imputate reclamantei, aşa cum s-a arătat şi mai sus – nu au avut
legătură cu activitatea acesteia în anul 2006.
În privinţa întocmirii situaţiilor, declaraţiile martorilor sunt
contradictorii şi nu se coroborează cu alte probe.
Celelalte susţineri din Anexa la Raportul de evaluare sunt
nesusţinute de probe şi unele se plasează la nivelul unor supoziţii în urma
reclamaţiilor primite de ITM Vâlcea.
Nu în ultimul rând, Curtea reţine şi un alt aspect de
nelegalitate a contrasemnării efectuate de conducătorul ITM Vâlcea.
Astfel, conform art. 10 alin. 2 lit. a) din Anexa 3 la HG nr. 1209/2003,
contrasemnatar este „funcţionarul public ierarhic superior evaluatorului,
potrivit structurii organizatorice a autorităţii sau instituţiei publice. În
mod excepţional, în cazul în care, potrivit structurii organizatorice a
autorităţii sau instituţiei publice, nu există un funcţionar public ierarhic
superior evaluatorului, va fi desemnat contrasemnatar
care deţine cea mai înaltă funcţie publică din autoritatea sau instituţia
publică respectivă, iar atunci când nu este posibil, contrasemnatar va fi
adjunctul conducătorului autorităţii sau instituţiei publice”.
Aşa cum se poate observa din lecturarea textului legal,
calitatea de contrasemnatar nu este conferita de lege niciodată
conducătorului instituţiei publice, pentru că acesta, conform art. 11 alin.
1 din Anexă, este „destinatarul” contestaţiei administrative formulată de
cel evaluat împotriva Raportului de evaluare.
În speţă, în situaţia în care nu exista un funcţionar public
ierarhic superior evaluatorului or, în mod excepţional, un funcţionar
public care să deţină cea mai înaltă funcţie publică din ITM Vâlcea,
calitatea de contrasemnatar revenea adjunctul conducătorului ITM
Vâlcea, iar nu conducătorului însuşi.
Cumularea calităţii de contrasemnatar cu aceea de conducător
al autorităţii sau instituţiei publice a fost expres evitată de lege, tocmai
pentru a asigura o evaluare obiectivă a activităţii funcţionarului public.
Pentru cele expuse, văzând dispoz. art. 312 alin. 1 C.proc.civ.,
Curtea va respinge recursul ca nefondat.
