Prevederile legale criticate dau posibilitatea persoanei vătămate de o autoritate publică printr-un act administrativ de a solicita şi de a obţine suspendarea executării actului administrativ până la pronunţarea instanţei de fond. Chiar dacă soluţionarea cererii de suspendare a executării actului administrativ se poate realiza pe cale separată, aceasta se justifică prin urgenţa şi caracterul provizoriu al măsurii de suspendare a executării actului contestat, cerinţe pe care le apreciază instanţa. Această măsură nu are nicio influenţă asupra soluţionării fondului cauzei.
Curtea Constituţională, Decizia nr. 671 din 18 mai 2010 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 14, 15 şi 20 din Legea contenciosului administrativ
nr. 554/2004
Prin încheierea din 16 noiembrie 2009, Curtea de Apel Suceava, Sccţia comercială, administrativ şi fiscal, a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 14, 15 şi 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de SC G.C. SRL din Botoşani într-o cauză având ca obiect soluţionarea cererii de suspendare a executării unui act administrativ, aflată în stadiul procesual al recursului.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că, prin instituirea unei singure căi de atac, textele de lege criticate derogă de la normele procedurale de drept comun, încălcând astfel prevederile constituţionale referitoare la accesul liber la justiţie şi la folosirea căilor de atac. De asemenea, prin termenele foarte scurte de declarare şi judecare a recursului, este încălcat dreptul constituţional la apărare.
Curtea, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de jude-cătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 14, 15 şi 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.154 din 7 dccembrie 2004, modificată prin Legea nr. 262/2007 pentru modificarea şi completarea Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 510 din 30
iulie 2007, care au următorul cuprins: Art. 14: „(1) In cazuri bine justi
ficate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond. In cazul în care persoana vătămată nu introduce acţiunea în anularea actului în termen de 60 de zile, suspendarea încetează de drept şi fară nicio formalitate.
(2) Instanţa soluţionează ccrerea de suspendare, de urgenţă şi cu prccădcre, cu citarea părţilor.
(3) Când în cauză este un interes public major, de natură a perturba grav funcţionarea unui serviciu public administrativ, cererca de suspendare a actului administrativ normativ poate fi introdusă şi de Ministerul Public, din oficiu sau la sesizare, prevederile alin. (2) aplicându-se în mod corespunzător.
(4) Hotărârea prin care se pronunţă suspendarea este de drept. Ea poate fi atacată cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare. Recursul nu este suspensiv de executare.
(5) In ipoteza în care se emite un nou act administrativ cu acelaşi conţinut ca şi cel suspendat de către instanţă, acesta este suspendat de drept, în acest caz nu este obligatorie plângerea prealabilă.
(6) Nu pot fi formulate mai multe cereri de suspendare succesive pentru aceleaşi motive.
(7) Suspendarea executării actului administrativ are ca efect încetarea oricărei forme de executare, până la expirarea duratei suspendării”.
Art. 15: „(1) Suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant, pentru motivele prevăzute la art. 14, şi prin ccrerca adresată instanţei competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat. In acest caz, instanţa va putea dispune suspendarea actului administrativ atacat, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei. Cererea de suspendare se poate formula odată cu acţiunea principală sau printr-o acţiune separată, până la soluţionarea acţiunii în fond.
(2) Dispoziţiile alin. (2) şi (4) ale art. 14 se aplică în mod corespunzător.
(3) Hotărârea dată cererii dc suspendare este executorie de drept, iar introducerea recursului, potrivit art. 14 alin. (4), nu suspendă executarea”.
Art. 20: „(1) Hotărârea pronunţată în primă instanţă poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare.
(2) Recursul suspendă executarea şi se judecă de urgenţă.
(3) In cazul admiterii recursului, instanţa de recurs, modificând sau casând sentinţa, va rejudeca litigiul în fond, dacă nu sunt motive de casare cu trimitere. Când hotărârea primei instanţe a fost pronunţată fară a se judeca fondul, cauza se va trimite, o singură dată, la această instanţă”.
In opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, textele de lege criticate contravin următoarelor dispoziţii din Legea fundamentală: art. 21 – „Accesul liber la justiţie”, art. 24 – „Dreptul la apărare” şi art. 129 – „Folosirea căilor de atac”.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că s-a mai pronunţat asupra prevederilor de lege criticate, prin raportare la aceleaşi texte constituţionale şi din perspectiva unor critici similare, după cum urmează: prin Decizia nr. 679 din 5 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 411 din 16 iunie 2009, cu privire la dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, şi prin Decizia nr. 549 din 15 mai 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 430 din 9 iunie 2008, cu privire la dispoziţiile art. 20 din Legea nr. 554/2004. Cu acele prilejuri, Curtea a statuat că prevederile de lege criticate nu sunt de natură să nesocotească prevederile constituţionale care garantează dreptul de acces liber la justiţie, dreptul la
apărare şi dreptul de a uza de căile de atac oferite de lege. întrucât, în cauză nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice reconsiderarea acestei jurisprudenţe, soluţiile pronunţate în deciziile menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă. Totodată, faţă de criticile formulate de autorul excepţiei, Curtea constată că aceleaşi considerente reţinute în cuprinsul deciziilor mai sus amintite conduc şi la respingerea ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 15 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.
Pentru considerentele expuse mai sus, Curtea Constituţională respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 14, 15 şi 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.
Notă: Curtea Constituţională s-a mai pronunţat asupra constituţionalităţii dispoziţiilor art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004, prin următoarele decizii:
• Decizia nr. 225 din 9 martie 2010 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 14 şi ale art. 15 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004;
• Decizia nr. 1.349 din 22 octombrie 2009 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 14 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004;
• Decizia nr. 1.211 din 11 noiembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 832 din 10 decembrie 2008;
• Decizia nr. 804 din 27 septembrie 2007 referitoare la excepţia
de neconstituţionalitate a prevederilor art. 14 şi art. 15 din Legea
contenciosului administrativ nr. 554/2004;
• Decizia nr. 939 din 19 decembrie 2006, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 74 din 31 ianuarie 2007;
• Decizia nr. 673 din 15 decembrie 2005 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, prin care s-au reţinut următoarele:
Prevederile legale criticate dau posibilitatea persoanei vătămate de o autoritate publică printr-un act administrativ de a solicita şi de a obţine suspendarea executării actului administrativ până la pronunţarea instanţei de fond. Chiar dacă soluţionarea cererii de suspendare a executării actului administrativ, se poate realiza pe cale separată, aceasta se justifică prin urgenţa şi caracterul provizoriu al măsurii de suspendare a executării actului contestat, cerinţe pe care le apreciază instanţa. Această măsură nu are nicio influenţă asupra soluţionării fondului cauzei. De altfel, prevede şi în alte materii posibilitatea încuviinţării de către instanţă a unor măsuri vremelnice, în cazuri urgente, cum ar fi, de exemplu, art. 581 referitor la ordonanţa preşedinţială.
Aşadar, soluţionarea de către instanţă a cererii de suspendare a executării actului administrativ nu este de natură să încalce accesul liber la justiţie, prevederea legală criticată fiind în acord cu dispoziţiile art. 129 din Constituţie, referitoare la folosirea căilor de atac, deoarece părţile le pot exercita în condiţiile legii, stabilirea lor fiind de competenţa legiuitorului, şi nu de nivelul Constituţiei.
Astfel, potrivit art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, încheierea sau, după caz, sentinţa prin care se pronunţă suspendarea poate fi atacată cu recurs în termen de 5 zile de la pronunţare. De asemenea, dispoziţiile generale ale Codului de procedură civilă, şi anume art. 299, prevăd că „Hotărârile date fără drept de apel […] sunt supuse recursului”, dispoziţii la care fac trimitere, de altfel, prevederile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, conform cărora: „Dispoziţiile prezentei legi se completează cu prevederile Codului de procedură civilă, în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de autoritate dintre autorităţile publice, pe de o parte, şi persoanele vătămate în drepturile sau interesele lor legitime, pe de altă parte, precum şi cu procedura reglementată de prezenta lege. Compatibilitatea aplicării unor norme ale Codului de procedură civilă se stabileşte de instanţă, cu prilejul soluţionării excepţiilor”.
