Textul art. 22 pct. 6 din Ordinul nr. 3108/2004 vizează cheltuielile de a hotărârilor penale privind plata despăgubirilor, în vreme ce textul art. 50 din Legea nr. 136/1995 se referă la cheltuielile de judecată pe care asiguratul este obligat să le plătească persoanelor păgubite prin vătămare corporală sau deces, precum şi avarierea ori distrugerea de bunuri. Autorii excepţiei de nelegalitate susţine în mod nefondat identitatea de ipoteză juridică între cheltuielile de judecată la care se referă art. 50 din Legea nr. 136/1995 şi cheltuielile de executare la care se referă ordinul atacat prin excepţia de neexecutare. Or, este evident că cele două tipuri de despăgubiri care se solicită societăţii de asigurări, respectiv cheltuielile de judecată şi cheltuielile de executare, sunt diferite sub raportul momentului la care intervin, unele ţinând de faza de judecată a procesului penal, iar celălalt ţinând de faza de executare a hotărârii penale.
Secţia a II-a civilă, de administrativ şi fiscal, Decizia nr. 1203 din 9 mai 2012
Prin încheierea din 11.10.2011, pronunțată de Judecătoria Pitești, instanța de contencios administrativ a fost învestită cu soluționarea excepției de nelegalitate a dispozițiilor art. 22 pct. 6 din Ordinul nr. 3108/2009, privind Normele de aplicare a legii în domeniul asigurărilor de răspundere civilă pentru pagube produse terților.
Excepția a fost invocată de intimații D.M.S., T.S. și T.M. în dosarul nr. 9890/280/2009, aflat pe rolul Judecătoriei Pitești în contradictoriu cu contestatoarea SC A.R.A.V.I.G. SA București și a fost înregistrată la această instanță la data de 19.10.2011.
în motivarea excepției de nelegalitate se arată că textul legal susmenționat contravine dispozițiilor art. 50 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările în România.
Tribunalul Argeș, Secția civilă, prin sentința civilă nr. 1331/2011 a admis excepția de nelegalitate, a constatat nelegalitatea dispozițiilor art. 22 pct. 6 din Ordinul nr. 3108/2004 privind Normele de aplicare a legii în domeniul asigurărilor de răspundere civilă pentru pagube produse terților și a dispus trimiterea cauzei la Judecătoria Pitești pentru continuarea judecății, după rămânerea irevocabilă a prezentei.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că potrivit art. 22 pct. 6 din Ordinul nr. 3108/2004 privind Normele de aplicare a Legii în domeniul asigurărilor de răspundere civilă pentru pagube produse terților, „asigurătorii RCA nu acordă despăgubiri pentru amenzile de orice fel și cheltuielile penale la care ar fi obligat proprietarul sau conducătorul autovehiculului asigurat, răspunzător de producerea pagubei, precum și cheltuielile de executare a hotărârilor penale privind plata despăgubirilor”.
Acest text legal încalcă dispozițiile art. 50 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările în România care prevăd că „despăgubirile se acordă pentru sumele pe care asiguratul este obligat să le plătească cu titlu de despăgubiri și cheltuieli de judecată persoanelor păgubite prin vătămare corporală sau deces”.
în cauză, intimații au figurat ca părți civile în procesul penal, acțiunea civilă exercitată în acest cadru fiind guvernată de normele de procedură civilă.
Procesul civil se finalizează prin executarea silită în cazul în care debitorul nu-și îndeplinește în mod benevol obligațiile stabilite.
în cauză, contestatoarea nu și-a îndeplinit aceste obligații, fiind în culpă procesuală, astfel încât cheltuielile de executare dobândesc caracterul unor cheltuieli de judecată, în sensul dispozițiilor art. 50 din Legea nr. 136/1995.
împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta SC A.R.A.V.I.G. SA criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, prin prisma următoarelor motive de recurs:
1. Prin dispozițiile constatate de instanța de fond ca fiind legale nu se încalcă dispozițiile art. 50 din Legea nr. 136/1995, întrucât prin Ordinul nr. 3108/2004 nu se fac referiri la cheltuielile de judecată excluse și nici la cheltuieli de executare.
2. Cheltuielile de judecată în sensul dispozițiilor art. 50 din Legea nr. 136/1995 sunt cele pe care asiguratul este obligat să le plătească persoanelor păgubite prin vătămare corporală sau deces.
Prin urmare, chiar dacă cheltuielile de executare ar putea dobândi caracterul unor cheltuieli de judecată, în sensul art. 50, ele nu ar putea fi considerate ca prevăzute de acest text, întrucât asiguratul R.C.A. nominalizat în documentul de este D.G., iar acesta nu a fost obligat la plată, nefiind parte în proces.
Cheltuielile de executare nu pot fi asimilate celor de judecată și nu sunt o consecință directă a prejudiciului cauzat prin fapta delictuală a conducătorului autovehiculului asigurat.
Prin decizia nr. 1203/R-CONT din 9 Mai 2012 pronunțată de Curtea de Apel Pitești – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a fost admis recursul formulat de reclamanta SC A.R.A.V.I.G. SA și a fost modificată sentința în sensul respingerii excepția de nelegalitate, ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, Curtea a reținut următoarele:
Dispozițiile art. 22 pct. 6 din Ordinul nr. 3108/2004, în forma în vigoare la momentul la care se pune problema aplicării sale, în raport de hotărârea penală nr. 1166/13 iunie 2008 a Judecătoriei Pitești, Secția penală, a căror nelegalitate este invocată pe cale de excepție în prezenta cauză, prevăd ca: „Asigurătorii RCA nu acordă despăgubiri pentru:amenzile de orice fel și cheltuielile penale la care ar fi obligat proprietarul sau conducătorul autovehiculului asigurat, răspunzător de producerea pagubei, precum și cheltuielile de executare a hotărârilor penale privind plata despăgubirilor”.
Pe de altă parte, dispozițiile art. 50 alin. (1) din Legea nr. 136/1995, în forma în vigoare la acel moment, în raport de care este invocată excepția, prevăd că: „Despăgubirile se acordă pentru sumele pe care asiguratul este obligat să le plătească cu titlu de dezdăunare și cheltuielile de judecată persoanelor păgubite prin vătămare corporală sau deces, precum și prin avarierea ori distrugerea de bunuri”.
Curtea constată că între cele două texte nu există identitate de ipoteză juridică, pentru a se pune problema unei contradictorialități între aceste norme juridice.
Astfel, textul art. 22 pct. 6 din Ordinul nr. 3108/2004 vizează cheltuielile de executare a hotărârilor penale privind plata despăgubirilor, în vreme ce textul art. 50 din Legea nr. 136/1995 se referă la cheltuielile de judecată pe care asiguratul este obligat să le plătească persoanelor păgubite prin vătămare corporală sau deces, precum și avarierea ori distrugerea de bunuri.
Autorii excepției de nelegalitate susține în mod nefondat identitatea de ipoteză juridică între cheltuielile de judecată la care se referă art. 50 din Legea nr. 136/1995 și cheltuielile de executare la care se referă ordinul atacat prin excepția de neexecutare.
Or, este evident că cele două tipuri de despăgubiri care se solicită societății de asigurări, respectiv cheltuielile de judecată și cheltuielile de executare, sunt diferite sub raportul momentului la care intervin, unele ținând de faza de judecată a procesului penal, iar celălalt ținând de faza de executare a hotărârii penale.
Nu rezultă din textul art. 50 în raport de care se invocă excepția de nelegalitate faptul că prin cheltuielile de judecată se înțeleg și cheltuielile de executare, astfel încât textul art. 22 pct. 6 din ordinul atacat, nici nu contravine și nici nu adaugă la textul din lege.
în cadrul prezentei excepții de nelegalitate, instanța de contencios administrativ este ținută să verifice legalitatea actului administrativ atacat, în raport de actul normativ cu forță juridică superioară invocat.
Or, în cauză, autorii excepției de nelegalitate urmează să execute despăgubirile primite, potrivit dispozițiilor Codului de procedură civilă și cu respectarea regimului instituit de acesta, inclusiv în ceea ce privește suportarea cheltuielilor de executare.
Prin urmare, faza de executare a sentinței în raport de care se invocă excepția de nelegalitate scapă domeniului de aplicare a legii speciale nr. 136/1995 și este întrutotul supusă regimului de drept comun instituit de C.proc.civ., astfel încât o eventuală neregularitate a dispozițiilor Ordinului nr. 3108/2004 referitoare la regimul suportării cheltuielilor de executare nu ar putea fi susținută decât cel mult în raport de dispozițiile referitoare la executarea silită cuprinse în legea procedurală.
Pentru aceste motive, în baza art. 312 alin. (2) C.proc.civ., reținându-se că în mod greșit instanța de fond a admis excepția de nelegalitate, admițându-se recursul, Curtea a respins excepția ca nefondată.
