Atunci când partea îndreptăţită să formuleze o acţiune în anulare împotriva unui act administrativ depăşeşte termenul limită pentru introducerea acestei acţiuni, trebuie să accepte faptul că i se va opune caracterul definitiv al actului respectiv şi nu va mai putea solicita în instanţă controlul de legalitate al lui, nici chiar pe cale incidentală a excepţiei de nelegalitate.
Curtea de Apel Cluj, Secţia comercială şi de administrativ, decizia nr. 144 din 25 ianuarie 2010
Prin sentinţa civilă nr. 2796 din 26 august 2009 a Tribunalului Maramureş, s-a respins excepţia de nelegalitate invocată de către contestatoarea SC B. SA, în contradictoriu cu intimata Direcţia Generală a Finanţelor Publice Maramureş, cu privire la înştiinţarea de plată prin care i-au fost comunicate sumele înscrise în titlul de creanţă, cât şi la titlul de creanţă care a stat la baza emiterii titlurilor executorii nr. 34658/04.11.2004, respectiv nr. 34659 din 04.11.2004.
S-a dispus restituirea dosarulului Tribunalului Maramureş în vederea continuării judecăţii.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că instanţa de contencios administrativ a fost sesizată potrivit art. 4 din Legea nr. 554/2004, prin încheierea din 19.06.2009 pronunţată de Tribunalul Maramureş – Secţia Comercială, de Contencios Administrativ şi Fiscal, cu soluţionarea excepţiei de nelegalitate formulată de către contestatoarea SC B. SA Baia Mare, cu privire la înştiinţarea de plată prin care i-au fost communicate sumele inserate în titlul de creanţă cât şi la titlul de creanţă care a stat la baza emiterii titlurilor executorii nr. 34.658 din 4.11.2004, respectiv 34659/4.11.2004 de către intimata Diecţia Generală a Finanţelor Publice Maramureş.
Excepţia a fost ridicată de către contestatoarea SC B. SA în cadrul soluţionării contestaţiei în anulare pe care a formulat-o împotriva Deciziei civile nr. 568/R din 16.12.2005 pronunţată de Tribunalul Maramureş în dosarul nr. 5560/2005 pe rolul acestei instanţe.
Contestatoarea, fără a menţiona în concret motivele de nelegalitate ale titlului de creanţă şi înştiinţării de plată în legătură cu care a invocat această excepţie de nelegalitate, s-a mărginit la a face consideraţii teoretice pe seama acesteia şi a menţiona diferenţierile dintre excepţia de nelegalitate şi cea de neconstituţionalitate.
Intimata Direcţia Generală a Finanţelor Publice Maramureş a arătat prin întâmpinarea formulată în cauză că se impune respingerea excepţiei invocate.
S-a arătat că executarea silită a fost pornită de către intimată în baza titlurilor executorii reprezentate de declaraţiile fiscale depuse de către contestatoare şi semnate de către administratorul acesteia.
Analizând excepţia de nelegalitate a înştiinţării de plată prin care au fost comunicate sumele înscrise în titlul de creanţă, precum şi titlul de creanţă care a stat la baza emiterii titlurilor executorii nr. 34658 respectiv 34659 din 4.11.2004, instanţa de contencios administrativ a reţinut următoarele :
Potrivit dispoziţiilor art. 5 alin. 2 din Legea nr. 554/2004 nu pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ acte administrative pentru modificarea sau desfiinţarea cărora se prevede, prin lege organică, o altă procedură judiciară, în speţă cea prevăzută de dispoziţiile Codului de procedură fiscală.
Intimata, prin executorii bugetari din cadrul Biroului de colectare şi silită a persoanelor juridice, au emis în sarcina contestatoarei somaţia nr. 34657/4.11.2004 precum şi
titlurile executorii nr. 34658 respectiv 34659 pe baza declaraţiilor lunare depuse de societate sub semnătura administratorului ei, privind obligaţiile datorate bugetului general al statului.
Declaraţia fiscală întocmită potrivit art. 79 alin. 2 este asimilată cu o decizie de impunere, potrivit art. 33 alin. 4 Cod procedură fiscală, sub rezerva unei verificări ulterioare.
Împotriva titlului de creanţă contestatoarea putea formula contestaţie, conform art. 172 din OG nr. 92/2003, cale administrativă de atac cu privire la suma înscrisă în somaţie.
Potrivit art. 141 alin. 2 din OG nr. 92/2003 titlul de creanţă devine titlu executoriu la data la care creanţa fiscală este scadentă prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege sau stabilit de organul competent, ori în alt mod prevăzut de lege.
În speţă, fiind vorba de o declaraţie fiscală, în sensul prevederilor art. 81 din OG nr. 92/2003, nu suntem în prezenţa unui act administrativ care să poată face obiectul unei excepţii de nelegalitate, în sensul prevederilor art. 2 lit. “c” din Legea nr. 554/2004.
Mai mult, înştiinţarea de plată a cărei nelegalitate o invocă, în fapt nu există, tocmai acest lucru constituind motiv al contestaţiei la executare ce a făcut obiectul dosarului Judecătoriei Baia Mare, în care s-a pronunţat sentinţa 5945/19.05.2005, verificată în recurs prin decizia ciilă nr. 568/R/16.12.2005, care face obiectul contestaţiei în anulare în a cărui soluţionare a fost invocată prezenta excepţie de nelegalitate.
Prin recursul declarat împotriva acestei sentinţe de către reclamanta SC”B.”SA Baia Mare, s-a solicitat modificarea ei în sensul admiterii excepţiei şi a constatării nelegalităţii titlului de creanţă care a stat la baza emiterii titlurilor executorii nr.34659 din 4.11.2004 şi 34658 din 4.11.2004 ale AFP Baia Mare, respectiv a documentului declarat de , DGFP Maramureş şi AFP Baia Mare, ca titlu executoriu, precum şi a înştiinţării de plată prin care s-au comunicat sumele datorate incluse în titlul de creanţă, care a stat la baza emiterii acestor titluri executorii.
În drept, au fost invocate prevederile art.304 pct.5,7,8 şi 9 C.pr.civ., solicitându-se şi aplicarea disp.art.3041 C.pr.civ.
În motivare s-a relevat că a fost invocată excepţia de nelegalitate cu privire la actele mai sus enumerate, de către reclamantă, făcându-se aplicarea prev.art.4 alin.1 din Legea nr.554/2004 şi fiind sesizată instanţa competentă material cu soluţionarea acesteia.
Prima instanţă a respins excepţia invocată, însă recurenta apreciază că a procedat în mod nelegal, in condiţiile în care a confundat titlul de creanţă cu titlul executoriu şi nu s-a pronunţat asupra actului administrativ constând în înştiinţarea de plată.
De asemenea, la respingerea acţiunii, au fost validate exclusiv susţinerile făcute de către DGFP Maramureş, fiind ignorate în totalitate motivele de nelegalitate invocate de către recurentă, în cuprinsul înscrisului ce conţine dezvoltarea motivelor excepţiei de nelegalitate.
Nu sunt reale susţinerile conform cărora înştiinţarea de plată nu este un act administrativ, existând o altă cale procedurală de desfiinţare a acesteia, iar prima instanţă nu şi-a motivat în nici un fel aceste alegaţii.
Pe de altă parte, se relevă că nu există o creanţă certă, lichidă şi exigibilă, deţinută de către AFP Baia Mare împotriva societăţii, în condiţiile în care sumele cuprinse în titlurile executorii emise nu corespund cu cele cuprinse în declaraţiile fiscale depuse de către societate.
Mai mult, întinderea obligaţiilor accesorii nu este certă, atâta timp cât nu există un titlu de creanţă valabil, care să le constate şi să le individualizeze.
Au fost astfel încălcate prevederile art.137 al.6 din OG nr.92/2003, neexistând proces verbal de calcul al accesoriilor, acesta fiind desfiinţat prin decizia nr.192/15.12.2003 a Biroului de soluţionare a contestaţiilor din cadrul DGFP Maramureş.
Recurenta invocă şi prevederile art.107 al.1 şi 3 şi art.136 al.1-4 C.pr.fiscală, susţinând că înainte de începerea executării silite trebuie să existe un titlu de creanţă valabil, condiţie neîndeplinită în cauză, raportat la anularea procesului verbal, în cadrul procedurii administrative de soluţionare a contestaţiei şi, ca atare, titlul executoriu emis este nul, neputând produce nici un fel de efecte juridice.
Analizând recursul, Curtea constată că el este nefondat, pentru următoarele considerente
Tribunalul Maramureş a fost sesizat prin încheierea şedinţei publice din data de
19.06.2009, pronunţată în dosarul aceleiaşi instanţe, în temeiul prev.art.4 alin.1 din Legea nr.554/2004, cu excepţia de nelegalitate invocată de către contestatoarea SC”B.”SA în ceea ce
priveşte titlurile de creanţă ce au stat la baza emiterii titlurilor executorii nr.34659 din 4.11.2004 şi 34658 din 4.11.2004 emise de AFP Baia Mare şi a înştiinţării de plată prin care s-au comunicat sumele datorate înscrise în aceste titluri de creanţă.
Prima instanţă a respins excepţia invocată, reţinând şi aplicabilitatea disp.art.5 alin.2 din Legea nr.554/2004, în condiţiile în care titlurile executorii mai sus arătate au fost emise pe baza declaraţiilor lunare depuse de societate, sub semnătura administratorului ei, privind obligaţiile datorate bugetului general al statului.
Cum titlul de creanţă devine titlu executoriu la data la care creanţa fiscală este scadentă prin expirarea termenului de plată, iar în cauză este vorba de o declaraţie fiscală, nu ne aflăm în prezenţa unui act administrativ care să poată face obiectul unei excepţii de nelegalitate.
Cu privire la înştiinţarea de plată a cărei nelegalitate se invocă, s-a arătat că aceasta s-a susţinut că nu există, iar împotriva unui act inexistent nu se poate invoca excepţia de nelegalitate.
Raportat la susţinerile părţilor şi la contextul în care a fost invocată prezenta excepţie de nelegalitate, Curtea constată că soluţia de respingere este corectă, motivarea făcută de către tribunal urmând a fi completată, în sensul mai jos arătat.
Astfel, nu s-a contestat de către nici una dintre părţile litigante faptul că titlurile executorii nr.34659 şi 34658/2004 au fost emise în temeiul unor declaraţii fiscale întocmite şi depuse de către recurentă.
Se arată în susţinerea recursului că sumele trecute în declaraţii nu corespund celor înscrise în titlurile executorii şi că nu există un proces verbal care să respecte prevederile art.137 alin.6 din OG nr.92/2003, prin care să se fi calculat dobânzi şi penalităţi de întârziere, acesta fiind anulat prin decizia nr.192/15.12.2003 a Biroului de soluţionare a contestaţiilor din cadrul DFGP Maramureş.
Or, raportat la aceste susţineri, Curtea constată că, în esenţă, ceea ce doreşte recurenta să se verifice este legalitatea titlurilor executorii înseşi, iar nu a titlurilor de creanţă, în condiţiile în care se arată că sumele înscrise în declaraţiile fiscale sunt corecte, dar nu au fost preluate ca atare în titlurile executorii, iar procesul verbal întocmit pentru calculul majorărilor şi penalităţilor a fost deja anulat, urmare a contestaţiei administrative promovate de petentă.
În mod corect a arătat tribunalul faptul că din analiza prevederilor art.79 şi 81, art. 107 alin. 2 şi 3, art. 136 alin. 2, art. 137 alin. 6 din OG nr.92/2003, raportat la cele ale Capitolului XI din Titlul VIII şi la cele ale Capitolului I din Titlul IX C.pr.fisc., existau alte mijloace procedurale specifice prin care petenta avea posibilitatea de a sesiza instanţa, în vederea verificării apărărilor formulate pe calea excepţiei de nelegalitate.
Astfel, pe de o parte, dacă s-ar fi apreciat că informaţiile cuprinse în declaraţiile fiscale depuse de către societate nu erau corecte, aceasta ar fi putut proceda la corectarea acestora, din proprie iniţiativă şi fără a fi nevoie de mijlocirea instanţei.
De asemenea, în condiţiile în care titlul de creanţă este reprezentat de către declaraţiile fiscale întocmite de către recurentă, în mod corect a arătat prima instanţă că acesta nu întruneşte exigenţele impuse de art.2 alin.1 lit.c din Legea nr.554/2004, nefiind emis de o autoritate publică, în regim de putere publică în vederea organizării sau a executării în concret a legii.
În egală măsură, titlul de creanţă la care face referire recurenta, a devenit titlu executoriu la data scadenţei sumelor înscrise în acesta, petenta având deschisă calea contestaţiei la executare, de care, de altfel, a şi uzat, în cadrul dosarului nr. 9914/2004 al Judecătoriei Baia Mare.
Totodată, funcţie de particularităţile fiecărui act emis în cursul procedurii finalizate prin emiterea titlurilor executorii care au stat la baza demarării executării silite, petenta avea posibilitatea de a se prevala de prev. art. 174 şi urm. C.pr.fisc., promovând calea administrativă de atac.
În opinia instanţei de recurs, acestea erau singurele posibilităţi procedurale la care ar fi putut apela societatea, iar faptul că ele au fost urmate rezultă chiar din cuprinsul susţinerilor formulate prin recurs. De altfel, cu privire procesul-verbal de calcul al penalităţilor, Curtea constată şi că, raportat la susţinerile petentei, el nu poate face obiectul analizei pe calea excepţiei de nelegalitate, în condiţiile în care a fost deja anulat, din această perspectivă susţinerile din recurs dovedindu-se contradictorii.
Or, reiterarea aceloraşi argumente sau completarea lor cu altele noi, pe calea excepţiei de nelegalitate, cu eludarea normelor imperative mai sus arătate, care prevăd termene şi proceduri
restrictive pentru sesizarea instanţei, nu poate fi primită, întrucât s-ar aduce atingere principiului stabilităţii şi securităţii raporturilor juridice.
Astfel, deşi prevederile art.4 alin.1 din Legea nr.554/2004 permit, de principiu, cenzurarea legalităţii actelor administrative, pe calea excepţiei de nelegalitate, fără impunerea unui termen limită, Curtea apreciază că interpretarea acestui text legal trebuie făcută atât din perspectiva stării de fapt specifice fiecărui dosar, cât şi din aceea a prerogativei judecătorului naţional căruia îi revine rolul de a aprecia cu privire la eventuala prioritate a tratatelor privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte, cum este cazul CEDO, precum şi cu privire la compatibilitatea şi concordanţa normelor din dreptul intern cu reglementările şi jurisprudenţa comunitară.
Judecătorului naţional în calitate de prim judecător al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, are obligaţia de a asigura efectul deplin al normelor convenţiei, prin recunoaşterea preeminenţei lor faţă de oricare altă prevedere contrară de legea naţională fără să fie nevoie să aştepte abrogarea acesteia de către legiuitor (cauza Dumitru Popescu / României).
În egală măsură judecătorul naţional are şi calitatea de prim judecător comunitar, fiind obligat „să asigure pe deplin aplicarea dreptului comunitar, îndepărtând sau interpretând, în măsura necesară, un act normativ naţional, precum legea generală privind dreptul administrativ, care i s-ar putea opune. Instanţa naţională poate pune în aplicare principiile comunitare ale securităţii juridice şi protecţiei încrederii legitime în aprecierea comportamentului, atât al beneficiarilor fondurilor pierdute, cât şi a autorităţilor administrative, cu condiţia ca interesul Comunităţii să fie pe deplin luat în considerare” (CJCE, Hotărârea din 13.03.2008, cauzele conexate C-383/06 şi C-385/06).
Punând în aplicare aceste principii, Curtea apreciază că invocarea, la acest moment procesual, a excepţiei de nelegalitate a titlului de creanţă contravine dreptului la un proces echitabil, consacrat de art.6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi în practica CEDO, precum şi de art.47 din Carta Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene, prin prisma atingerii aduse principiului securităţii şi dreptului la justiţie garantat de art.6 din Convenţie.
In egală măsură, această atitudine procesuală este contrară practicii CJCE care, în cauze similare, a reţinut că, atunci când partea îndreptăţită să formuleze o acţiune în anulare împotriva unui act comunitar depăşeşte termenul limită pentru introducerea acestei acţiuni, trebuie să accepte faptul că i se va opune caracterul definitiv al actului respectiv şi nu va mai putea solicita în instanţă controlul de legalitate al lui, nici chiar pe cale incidentală a excepţiei de nelegalitate.
Curtea consideră, de asemenea, că efectele decăderii din dreptul de a îndeplini un act de procedură, atunci când partea putea să prevadă în mod rezonabil că pasivitatea sa va duce la o astfel de sancţiune, nu pot fi eludate prin alegerea unei alte proceduri în cadrul căruia se poate pune în discuţie dreptul alegat, mai generoasă din perspectiva termenului şi a condiţiilor de exercitare, cum ar fi cea prevăzută de art. 4 din Legea nr. 554/2004 şi care nu necesită parcurgerea unor proceduri prealabile.
În plus, în ceea ce priveşte înştiinţarea de plată, tribunalul a arătat în mod corect că, în condiţiile în care contestatoarea-recurentă a pornit de la premisa că aceasta nu a fost emisă, nu este posibilă nici analizarea ei pe calea excepţiei de nelegalitate, nefiind îndeplinite cerinţele prevăzute de art.4 alin.1 rap.la art.2 alin.1 lit.c din Legea nr.554/2004, fiind vorba despre un act inexistent.
Totodată, se constată că alegaţiile recurentei referitoare la acest document, au fost supuse analizei instanţei care a soluţionat contestaţia la executare formulată de societate, astfel încât sunt pe deplin incidente principiile mai sus arătate referitoare la necesitatea respectării principiului stabilităţii şi securităţii raporturilor juridice.
Concluzionând, nu pot fi primite nici motivele de recurs referitoare la faptul că prima instanţă nu s-ar fi pronunţat asupra excepţiei de nelegalitate a înştiinţării de plată sau că nu ar fi analizat fondul pretenţiilor deduse judecăţii, din perspectiva faptului că ar fi luat în calcul doar susţinerile formulate prin întâmpinare de către AFP Baia Mare.
Aceasta întrucât, raportat la statuările judecătorului fondului, astfel cum au fost ele completate prin considerentele de mai sus, care converg spre soluţia conform căreia este incident un fine de neprimire, a devenit de prisos analiza punctuală a motivelor de nelegalitate, prin raportare la prevederile art.107 şi 136 din OG nr.92/2003.(Judecător Mirela Budiu)
