Dispoziţiile art.1 şi 7 din legea contenciosului administrativ, coroborate cu art.4 din acelaşi act normativ, conduc la concluzia că excepţia de nelegalitate nu se poate identifica cu însuşi obiectul acţiunii principale, ci poate fi formulată „oricând” într-un proces având un obiect diferit de contestarea actului administrativ supus excepţiei.
Curtea de Apel Iaşi, decizia nr.171/C.A. din 17.03.2008
Prin sentinţa civilă nr.3767/E/30 noiembrie 2007 a Tribunalului Iaşi s-a respins ca inadmisibilă excepţia de nelegalitate a Hotărârii Consiliului Local al municipiului Paşcani nr.53/23.08.1999 invocată de reclamant; s-a admis excepţia neîndeplinirii procedurii prealabile prevăzute de art.7 din Legea nr.554/2004; s-a respins acţiunea formulată de reclamantul C.N.C.F. „C.F.R.” Sucursala Regională C.F. Iaşi, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local al municipiului Paşcani, pentru neîndeplinirea procedurii prealabile.
Pentru a se pronunţa astfel, a reţinut instanţa de fond că prin cererea ce formează obiectul cauzei de faţă, reclamantul C.N.C.F. „C.F.R.” – Sucursala Regională C.F. Iaşi a solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local al Municipiului Paşcani. să constate nulitatea absolută a Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Paşcani nr.53/1999, iar ulterior, cu cererea nr.1.5.1/264/2007 din 7.02.2007, a invocat şi excepţia nelegalităţii aceluiaşi act administrativ – Hotărârea Consiliului Local nr.53/1999.
Faţă de excepţia de nelegalitate invocată de reclamant cu privire la Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Paşcani nr.53/23.08.1999 privind aprobarea domeniului public al Municipiului Paşcani, judeţul laşi, act administrativ cu caracter individual, instanţa apreciază că este inadmisibilă pentru următoarele considerente:
Excepţia de nelegalitate a Hotărârii Consiliului Local nr.53/1999 a fost ridicată de reclamant în acelaşi dosar în care reclamantul solicitaseră iniţial a se constata nulitatea absolută a Hotărârii Consiliului Local nr.53/1999.
Rezultă aşadar că în aceeaşi cauză legalitatea actului administrativ este contestată atât pe fond, cât şi pe cale de excepţie, contravenindu-se condiţiei de admisibilitate prevăzută în art.4 alin 1 partea finală din Legea nr.554/2004, ce vizează raportul de dependenţă dintre actul administrativ cu privire la care a fost invocată excepţia de nelegalitate şi soluţionarea litigiului pe fond.
Deci, condiţia prealabilă obligatorie pentru admisibilitatea excepţiei de nelegalitate este ca actul ce formează obiectul cauzei pe fond să fie emis în aplicarea actului administrativ a cărui nelegalitate este invocată.
Cu privire la excepţia neîndeplinirii procedurii prealabile, raportată la prevederile art.7 alin 1 din Legea nr.554/2.12.2004 privind contenciosul administrativ, instanţa constată că este întemeiată, urmând a fi admisă, motivat de următoarele:
Reclamantul nu a făcut dovada îndeplinirii procedurii prealabile, condiţie de exercitare a dreptului la acţiune în a cărei neîndeplinire în termenele şi condiţiile prevăzute de lege atrage inadmisibilitatea acţiunii (art.109 alin 2 C.proc.civ., coroborat cu art.7 din legea contenciosului administrativ).
Curtea a constatat recursul reclamantului ca fiind nefondat pentru considerentele de mai jos.
Astfel, în cauză reclamanta a investit instanţa cu o acţiune în constatarea nulităţii absolute a unui act administrativ – hotărât de consiliul local – cenzurabil doar în procedura specială iniţiată prin Legea nr.554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările ulterioare, cum corect a reţinut instanţa de fond, iar nu pe calea dreptului comun, ce îşi poate găsi aplicabilitatea doar în situaţia în care raportul juridic dedus judecăţii nu ar fi fost guvernat de dispoziţii legale speciale, cum este cazul în speţă.
Ori, art.1 din Legea nr.554/2004, evocat de reclamantă, nu face distincţie între cauzele ce pot conduce la „anularea” actului administrativ, doctrina pronunţându-se în sensul inexistenţei vreunei distincţii privind caracterul nulităţilor – astfel cum au fost definite în dreptul comun, în această materie, având în vedere necesitatea stabilităţii raporturilor juridice de drept administrativ şi a prezumţiei de legalitate de care se bucură în condiţiile legislaţiei speciale.
Faţă de excepţia de inadmisibilitate şi tardivitate invocate de pârâtă, raportat prevederilor art.7 şi 1 din Legea contenciosului administrativ, reclamanta a înţeles să formuleze în cauză excepţia de nelegalitate a aceleiaşi hotărâri a Consiliului Local nr.53/23 august 1999 – cu a cărei cenzură sub aspectul legalităţii şi temeiniciei, instanţa de contencios administrativ era deja investită pe calea acţiunii principale formulate în aceeaşi cauză.
Ori, dispoziţiile art.4 din Legea contenciosului administrativ prevăd în alin. 1 că „ Legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând, în cadrul unui proces, pe cale de excepţie, din oficiu sau la cererea părţii interesate”.
Din economia textului nu rezultă însă că excepţia de nelegalitate invocată într-o cauză, s-ar putea identifica cu însuşi obiectul acţiunii principale, cum s-a procedat în speţă, ci, din contră, că această excepţie se poate formula „oricând”, dar într-un proces cu un obiect diferit de contestarea actului administrativ supus excepţiei.
Aşa fiind, corect a reţinut instanţa de fond inadmisibilitatea excepţiei de nelegalitate formulate în cauză, atât timp cât nu a fost îndeplinită condiţia prevăzută de textul legal aplicabil, respectiv aceea că obiectul cauzei de fond să se constituie într-un raport juridic care să aibă la bază actul administrativ a cărui nelegalitate se invocă pe cale de excepţie.
Raportat dispoziţiilor art.7 alin.1 din Legea nr.554/2004 aplicabilă ratione materiae, corect a procedat instanţa de fond şi la admiterea excepţiei de prematuritate a acţiunii reclamantei, din moment ce la dosar nu a fost depusă dovada parcurgerii procedurii prealabile, anterior sesizării instanţei de contencios administrativ cu soluţionarea cauzei de faţă.
