Potrivit dispoziţiilor Legii nr. 76/2012, care a intrat în vigoare la data de 15.02.2013, coroborate cu dispoziţiile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, de la această dată, instanţa învestită cu fondul cauzei are şi competenţa de a soluţiona excepţia de nelegalitate a unui act administrativ de care depinde soluţionarea litigiului de fond.
Secţia a II-a civilă, de administrativ şi fiscal, Sentinţa nr. 35 din 5 decembrie 2013
Prin cererea formulată la termenul de judecată din 18.03.2013, adresată Judecătoriei Bicaz, în dosarul nr. 202/188/2013, reclamanta Z.Z. a invocat excepţia de nelegalitate a certificatului pentru atestarea posesiei sub nume de proprietar nr. 60004/24.09.2010, eliberat pe numele A.D.
Prin încheierea din 16.04.2013, pronunţată de Judecătoria Bicaz, s-a dispus suspendarea judecăţii cauzei până la soluţionarea irevocabilă a excepţiei de nelegalitate act administrativ, fiind înaintat dosarul Tribunalului Neamţ, Secţia de contencios administrativ şi fiscal. Pentru a pronunţa această sentinţa, judecătoria a reţinut că este învestită cu o cerere de constatare a nulităţii unui contract de vânzare-cumpărare, că certificatul pentru atestarea posesiei sub nume de proprietar nr. 60004/24.09.2010 a stat la baza încheierii contractului respectiv, iar în condiţiile în care reclamanta a invocat excepţia de nelegalitate a certificatului, devin incidente dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 554/2004, care impun ca instanţa de contencios administrativ să se pronunţe asupra excepţiei. Dosarul a fost înregistrat la Tribunalul Neamţ, Secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ, la data de 29.05.2013, această instanţă considerând, la rândul ei, că nu este competentă să se pronunţe asupra excepţiei de nelegalitate, în considerarea următoarelor argumente:
Potrivit art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, legalitatea unui act administrativ cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepţie, din oficiu sau la cererea părţii interesate iar potrivit alin. (2), instanţa învestită cu fondul litigiului şi în faţa căreia a fost invocată excepţia de nelegalitate, constatând că de actul administrativ cu caracter individual depinde soluţionarea litigiului pe fond, este competentă să se pronunţe asupra excepţiei fie printr-o încheiere interlocutorie, fie prin hotărârea pe care o va pronunţa în cauză. În situaţia în care instanţa se pronunţă asupra excepţiei de nelegalitate prin încheiere interlocutorie, aceasta poate fi atacată odată cu fondul. Cum la data sesizării tribunalului cu excepţia de nelegalitate competenţa de soluţionare a acestei excepţii aparţinea instanţei învestite cu fondul litigiului şi cum fondul litigiului face obiectul dosarului înregistrat pe rolul Judecătoriei Bicaz, s-a declinat competenţa în favoarea acestei instanţe.
În consecinţă, constatându-se ivit conflictul de competenţă, s-a înaintat dosarul Curţii de Apel Bacău pentru soluţionarea conflictului. Astfel învestită cu soluţionarea conflictului negativ de competenţă, Curtea constată că faţă de obiectul cererii de chemare în judecată şi de dispoziţiile legale incidente, instanţa competentă material pentru soluţionarea cauzei de faţă este judecătoria. Se are în vedere că la data la care s-a invocat excepţia de nelegalitate a actului administrativ, respectiv la data de 18.03.2013, art. 4 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 prevedea următoarele: „Instanţa învestită cu fondul litigiului şi în faţa căreia a fost invocată excepţia de nelegalitate, constatând că de actul administrativ cu caracter individual depinde soluţionarea litigiului pe fond, este competentă să se pronunţe asupra excepţiei fie printr-o încheiere interlocutorie, fie prin hotărârea pe care o va pronunţa în cauză. În situaţia în care instanţa se pronunţă asupra excepţiei de nelegalitate prin încheiere interlocutorie, aceasta poate fi atacată odată cu fondul”. Alin. (2) al art. 4 din Legea nr. 554/2004 a fost introdus prin Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind şi modifică norma de competenţă care prevedea anterior că asupra excepţiei de nelegalitate se pronunţă instanţe de contencios administrativ.
Cum Legea nr. 76/2012 a intrat în vigoare la data de 15.02.2013, de la această dată instanţa învestită cu fondul cauzei are şi competenţa de a soluţiona excepţia de nelegalitate a unui act administrativ de care depinde soluţionarea litigiului de fond. Relevant este, aşadar, momentul la care s-a invocat excepţia de nelegalitate, şi nu data la care a fost iniţiat dosarul de fond. Nu se poate reţine o situaţie de ultraactivitate a legii vechi [respectiv a art. 4 alin. (1) în forma anterioară a Legii nr. 554/2004], întrucât excepţia de nelegalitate nu este o veritabilă excepţie procedurală, având mai curând caracterul unei apărări de fond, iar legiuitorul a stabilit modalitatea în care se poate fructifica această apărare, respectiv printr-o hotărâre anterioară soluţionării fondului, prin care se statuează asupra legalităţii unui act administrativ de care depinde soluţia pe fond. Dacă anterior Legii nr. 76/2012, asupra excepţiei de nelegalitate se putea pronunţa numai instanţa de contencios administrativ, după data de 15.02.2013 instanţa învestită cu fondul cauzei are şi competenţa de a soluţiona excepţia de nelegalitate a unui act administrativ.
Pe cale de consecinţă, în considerarea dispoziţiilor art. 22 alin. (5) C.proc.civ., Curtea a stabilit competenţa de soluţionare a prezentei cauze în favoarea Judecătoriei Bicaz, căreia i-a fost înaintat dosarul.
(Judecător Vera Stănişor)
