Inadmisibilitate.Încălcarea principiului securităţii raporturilor juridice prin repunerea în discuţie, repetat şi fără limită de timp, a legalităţii acestor acte
Curtea de Apel Cluj, Secţia comercială şi de administrativ, decizia nr. 3186 din 6 decembrie 2010
Prin sentinţa civilă nr.1135 din 2 aprilie 2010 a Tribunalului Cluj, s-a respins excepţia de nelegalitate a Decretului de nr. 168/18.04.1963 si a Deciziei nr. 378 /1963 emisă de Comitetul executiv al Fostului Sfat Popular al Orasului Campia Turzii invocata de reclamanţii G.T. şi G.S. in contradictoriu cu pârâţii SC O. SA, PRIMARIA CAMPIA TURZII, STATUL ROMAN PRIN MINSITERUL FINANTELOR PUBLICE, COMISIA LOCALA DE APLICARE A LEGII FONDULUI FUNCIAR CAMPIA TURZII, COMISIA JUDETEANA DE APLICARE A LEGII FONDULUI FUNCIAR CLUJ, PREFECTUL JUDETULUI CLUJ, CONSILIUL LOCAL AL MUN.CAMPIA TURZII.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:
Ţinând seama de regula „tempus regit actum” instanţa a analizat legalitatea Decretului de expropriere nr. 168/18.04.1963 si a Deciziei nr. 378 /1963 emisa de
Comitetul executiv al Fostului Sfat Popular al Orasului Campia Turzii prin raportare la legile in vigoare la data emiterii lor.
Potrivit dispozitiilor art. 12 din Constitutia din 1962 „dreptul de proprietate personala a cetatenilor Republicii Populare Romane asupra veniturilor si economiilor provenite din munca, asupra casei de locuit si gospodariei auxiliare pe langa casa, asupra obiectelor casnice si de uz personal cat si dreptul de asupra proprietatii personale a cetatenilor sunt ocrotite de lege”.
Astfel, cu privire la valabilitatea celor doua acte administrative a caror nelegalitate s-a solicitat a se constata, tribunalul a constatat ca nu poate fi retinut faptul ca potrivit dispozitiilor mai sus aratate acele bunuri nu puteau fi expropriate ci doar ca sunt ocrotite de lege.
Pe de alta parte, tribunalul a apreciat ca , in privinta dispozitiilor art 4 alin 1 din Legea nr 554/2004, reprezentand temeiul de drept al exceptiei de nelegalitate, judecatorului national ii revine rolul de a aprecia, pe de o parte, in sensul art 20 alin 2 din Constitutie, cu privire la eventuala prioritate a tratatelor privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care Romania este parte iar, pe de alta parte,in sensul art 148 alin 2 din Constitutie, cu privire la compatibilitatea si concordanta normelor din dreptul intern cu reglementarile si jurisprudenta comunitara.in acest sens, judecatorul national, in calitate de prim judecator al CEDO, are obligatia de a asigura efectul deplin al normelor acestei Conventii, asigurandu-le preeminenta fata de orice alta prevedere contrara din legislatia nationala , fara sa fie nevoie sa astepte interventia legiuitorului pentru abrogarea ei.
De asemenea, conform jurisprudentei Curtii de Justitie de la Luxemburg, este de competenta judecatorului national, in calitate de prim judecator comunitar, sa sigure pe deplin aplicarea dreptului comunitar, indepartand sau interpretand, in masura necesara, un act ormativ national, precum legea generala privind contenciosul administrativ, care i sar opune.
Aceeasi instanta europeana a retinut, in ceea ce priveste posibilitatea invocarii exceptiei de nelegalitate cu privire la actele institutiilor comunitare, ca, atunci cand partea indreptatita sa formuleze actiune in anulare impotriva unui act comunitar depaseste teremnul limita pentru introducerea acestei actiuni, trebuie sa accepte faptul ca i se va opune caracterul definitiv al actului respectiv si nu va mai putea solicita in instanta controlul de legalitate al acelui act, nici chiar pe calea incidentala a controlului de nelegalitate.
Prin urmare, fara a depasi atributiile puterii judecatoresti, tribunalul a retinut ca dispozitiile art 4 alin 1 din legea nr 554/2004, care permit repunerea in discutie, in mod repetat si fara limita de timp, a legalitatii oricarui act administrativ, indiferent de data emiterii acestuia, incalca principiile fundamentale mai sus aratate si contravin practicii curtii europene a drepturilor omului si Curtii de Justitie de la Luxemburg in situatii juridice similare, cu atat mai mult cu cat in privinta actelor administrative individuale admiterea exceptiei de nelegalitate produce efecte similare, ca intindere si continut,cu anularea actului.
Pentru cele ce preced, văzând ca in cauza de fata se supune controlului de legalitate, in anul 2009, un act administrativ emis in anul 1963, tribunalul a respins excepţia de nelegalitate a Decretului de expropriere nr. 168/18.04.1963 si a Deciziei nr. 378 /1963 emisa de Comitetul executiv al Fostului Sfat Popular al Orasului Campia Turzii .
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs reclamanţii solicitând admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii excepţia de nelegalitate a Decretul de expropriere nr.168 din 18.04.1963 şi a Deciziei nr.378/1963 emisă de Comitetul Executiv al Sfatului Popular al Oraşului Câmpia Turzii.
Analizând recursul declarat de către recurenţii G.T. şi G.S. prin prisma motivelor de recurs şi a dispoziţiilor art.304 şi 304iC.pr.civ., Curtea l-a apreciat ca fiind nefondat pentru următoarele considerente:
Din cuprinsul hotărârii recurate rezultă fără echivoc împrejurarea că instanţa de fond a respins excepţia de nelegalitate invocată de către reclamanţi şi a respins excepţia inadmisibilităţii; în motivarea soluţiei pronunţate, instanţa de fond examinează deopotrivă motivele de inadmisibilitate ale excepţiei invocate precum şi cele de fond statuând că asupra excepţiei.
Deşi nu o spune în mod direct, instanţa de fond admite că în speţă analizarea excepţiei de nelegalitate a actelor administrative atacate nu este admisibilă, existând aparent o contradicţie între considerente şi dispozitiv, care va fi examinată în controlul judiciar efectuat de către Curte.
Analizând astfel recursul declarat de către reclamanţi, Curtea va achiesa la soluţia instanţei de fond, însă, pentru considerentele care urmează a fi expuse în continuare:
Obiectul excepţiei de nelegalitate vizează Decretul de expropriere nr.168/18.04.1963 şi a decizia nr.378/1963 emisă de Comitetul Executiv al Sfatului Popular al oraşului Câmpia Turzii.
Natura juridică a actelor atacate este aceea a unor acte administrative unilaterale cu caracter individual, emise anterior intrării în vigoare a Legii nr.554/2004.
Potrivit art.4 alin.l din Legea nr.554/2004, astfel cum a fost acesta modificat prin Legea nr.262/2007, legalitatea unui act administrativ individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepţie, din oficiu, sau la cererea părţii interesate.
Este adevărat că, prin Decizia nr.426/10.04.2008, Curtea Constituţională a respins excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.4 alin.l şi 2 din Legea nr.554/2004, în varianta modificată prin Legea 262/2007, apreciind că aceste texte sunt în acord cu dispoziţiile art.16 alin.(l) şi art.126 alin.(6) din Legea fundamentală, ca şi cu principiul stabilităţii raporturilor juridice.
Înalta Curte, însă, independent de argumentele , şi a căror substanţă nu este nesocotită, a reţinut în numeroase decizii de speţă că, potrivit art.20 alin.(2) din României, ce instituie, în situaţia în care există un conflict între legile naţionale şi normele cuprinse în pactele şi tratatele internaţionale la care România este parte, regula aplicării directe şi cu prioritate a tratatelor internaţionale (mai puţin în situaţia existenţei unor dispoziţii mai favorabile cuprinse în dreptul intern), că judecătorul naţional este cel ce aplică direct şi nemijlocit prevederile cuprinse în aceste tratate internaţionale, având şi rolul de a aprecia, în sensul art.148 alin.2 din Constituţie, cu privire la compatibilitatea şi concordanţa normelor din dreptul intern cu reglementările şi jurisprudenţele comunitare.
Din această perspectivă, aşadar, judecătorul naţional, aplicând primul Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, are obligaţia de a asigura efectul deplin al normelor acestei convenţii, asigurându-le preeminenţa, deplină şi efectivă, faţă de orice altă prevedere contrară din legislaţia naţională, fără să fie nevoie să aştepte intervenţia legiuitorului pentru abrogarea ei, după cum constant s-a şi reţinut în jurisprudenţa CEDO.
Înalta Curte, potrivit jurisprudenţei sale deja cristalizată în această materie, a apreciat că, prin consecinţele juridice pe care le produce admiterea unei excepţii de nelegalitate asupra litigiului în cadrul căruia a fost invocată şi mai cu seamă prin posibilitatea invocării excepţiei fără limită de timp, chiar cu privire la acte administrative unilaterale individuale emise anterior intrării în vigoare a Legii nr.554/2004, art.4 din acest act normativ contravine principiului securităţii raporturilor juridice.
Aceasta impune aplicarea directă, cu prioritate, a art.6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. În plus, deşi este necontestat că
admiterea excepţiei de nelegalitate nu are ca efect anularea actului administrativ, ci doar înlăturarea lui din litigiul în care a fost invocată excepţia, tot atât de adevărat este că beneficiarul actului administrativ constatator sau constitutiv de drepturi nu se mai poate prevala de el în faţa instanţei, văzându-se lipsit astfel de fundamentul dreptului consacrat, astfel că admiterea excepţiei de nelegalitate produce practic efecte similare, ca întindere şi conţinut, cu anularea actului.
De asemenea, conform jurisprudenţei Curţii de Justiţie de la Luxemburg, este de competenţa judecătorului naţional, în calitate de prim judecător comunitar, să asigure pe deplin aplicarea dreptului comunitar, îndepărtând sau interpretând, în măsura necesară, un act normativ naţional, care i s-ar opune.
De altfel, aceeaşi instanţă comunitară a reţinut, în ceea ce priveşte posibilitatea invocării excepţiei de nelegalitate cu privire la actele instituţiilor comunitare, că, atunci când partea îndreptăţită să formuleze o acţiune în anulare împotriva unui act comunitar depăşeşte termenul limită pentru introducerea acestei acţiuni, trebuie să accepte faptul că i se va opune caracterul definitiv al respectivului act şi nu va mai putea solicita în instanţă controlul de legalitate al acelui act, nici chiar pe calea incidentală a excepţiei de nelegalitate.
Prin urmare, concluzionând asupra acestui aspect, se poate susţine că dispoziţiile art.4 din Legea nr.554/1004, ce permit repunerea în discuţie, repetat şi fără limită de timp, a legalităţii unor acte administrative individuale, încalcă principiile fundamentale arătate, practica instanţei de la Strasbourg şi pe cea a Curţii de Justiţie de la Luxemburg, în situaţii juridice similare.
Pe cale de consecinţă, fiind vorba de acte administrative individuale emise anterior intrării în vigoare a Legii nr.554/2004, excepţia de nelegalitate nu poate fi analizată, excepţia inadmisibilităţii fiind întemeiată.
În aceste condiţii, Curtea este dispensată de la examinarea celorlalte motive de fapt şi de drept invocate de părţi.
Pentru toate aceste considerente, Curtea va aprecia recursul declarat de către recurenţi ca fiind nefondat iar în temeiul art.312 alin.1 C.pr.civ. raportat la art.4 din Legea nr.554/2004 îl va respinge constatând că cererea reclamanţilor care are ca obiect excepţia de nelegalitate a Decretului de expropriere nr.168/18.04.1963 şi a deciziei nr.378/1963 emisă de Comitetul Executiv al Sfatului Popular al oraşului Câmpia Turzii este inadmisibilă. (Judecător Mihaela Sărăcuţ)
