Prin consecinţele juridice pe care le produce admiterea unei excepţii de nelegalitate asupra litigiului în cadrul căruia a fost invocată şi mai cu seamă prin posibilitatea invocării excepţiei fără limită de timp, chiar cu privire la acte administrative unilaterale individuale emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004,art. 4 din acest act normativ contravine principiului securităţii raporturilor juridice, întrucât dispoziţiile sale permit repunerea în discuţie, repetat şi fără limită de timp, a legalităţii unor acte administrative individuale.
Secţia comercială şi de administrativ şi fiscal, Decizia nr. 3186 din 6 decembrie 2010
Prin sentința civilă nr. 1135/02.04.2010 a Tribunalului Cluj, s-a respins excepția de nelegalitate a Decretului de nr. 168/18.04.1963 și a Deciziei nr. 378/1963 emisă de Comitetul executiv al Fostului Sfat Popular al Orașului Câmpia Turzii invocată de reclamanții G.T. și G.S. în contradictoriu cu pârâții SC O. SA, Primăria Câmpia Turzii, Statul român prin Ministerul Finanțelor Publice, Comisia locală de aplicare a Legii fondului funciar Câmpia Turzii, Comisia județeană de aplicare a Legii fondului funciar Cluj, Prefectul Județului Cluj, Consiliul Local al Municipiului Câmpia Turzii.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Ținând seama de regula tempus regit actum, instanța a analizat legalitatea Decretului de expropriere nr. 168/18.04.1963 și a Deciziei nr. 378/1963 emisă de Comitetul executiv al Fostului Sfat Popular al orașului Câmpia Turzii prin raportare la legile în vigoare la data emiterii lor.
Potrivit dispozițiilor art. 12 din Constituția din 1962, „dreptul de proprietate personală a cetățenilor Republicii Populare Române asupra veniturilor și economiilor provenite din muncă, asupra casei de locuit și gospodăriei auxiliare pe lângă casă, asupra obiectelor casnice și de uz personal, cât și dreptul de moștenire asupra proprietății personale a cetățenilor sunt ocrotite de lege”.
Astfel, cu privire la valabilitatea celor două acte administrative a căror nelegalitate s-a solicitat a se constata, Tribunalul a constatat că nu poate fi reținut faptul că potrivit dispozițiilor mai sus arătate acele bunuri nu puteau fi expropriate, ci doar că sunt ocrotite de lege.
Pe de altă parte, Tribunalul a apreciat că, în privința dispozițiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, reprezentând temeiul de drept al excepției de nelegalitate, judecătorului național îi revine rolul de a aprecia, pe de o parte, în sensul art. 20 alin. (2) din Constituție, cu privire la eventuala prioritate a tratatelor privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte, iar, pe de altă parte, în sensul art. 148 alin. (2) din Constituție, cu privire la compatibilitatea și concordanța normelor din dreptul intern cu reglementarile și jurisprudența comunitară. în acest sens, judecătorul național, în calitate de prim judecător al CEDO, are obligația de a asigura efectul deplin al normelor acestei Convenții, asigurându-le preeminența față de orice altă prevedere contrară din legislația națională, fără să fie nevoie să aștepte intervenția legiuitorului pentru abrogarea ei.
De asemenea, conform jurisprudenței Curții de Justiție de la Luxemburg, este de competența judecătorului național, în calitate de prim judecător comunitar, să asigure pe deplin aplicarea dreptului comunitar, îndepărtând sau interpretând, în măsura necesară, un act normativ național, precum legea generală privind contenciosul administrativ, care i s-ar opune.
Aceeași instanță europeană a reținut, în ceea ce privește posibilitatea invocării excepției de nelegalitate cu privire la actele instituțiilor comunitare, că, atunci când partea îndreptățită să formuleze acțiune în anulare împotriva unui act comunitar depășește teremnul limită pentru introducerea acestei acțiuni, trebuie să accepte faptul că i se va opune caracterul definitiv al actului respectiv și nu va mai putea solicita în instanță controlul de legalitate al acelui act, nici chiar pe calea incidentală a controlului de nelegalitate.
Prin urmare, fără a depăși atribuțiile puterii judecatoresti, Tribunalul a reținut că dispozițiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care permit repunerea în discuție, în mod repetat și fără limită de timp, a legalității oricărui act administrativ, indiferent de data emiterii acestuia, încalcă principiile fundamentale mai sus aratate și contravin practicii Curții Europene a Drepturilor Omului și Curții de Justiție de la Luxemburg în situații juridice similare, cu atât mai mult cu cât în privința actelor administrative individuale admiterea excepției de nelegalitate produce efecte similare, ca întindere și conținut, cu anularea actului.
Pentru cele ce preced, văzând că în cauza de față se supune controlului de legalitate, în anul 2009, un act administrativ emis în anul 1963, tribunalul a respins excepția de nelegalitate a Decretului de expropriere nr. 168/18.04.1963 și a Deciziei nr. 378/1963 emisă de Comitetul executiv al Fostului Sfat Popular al Orașului Câmpia Turzii.
împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții solicitând admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii excepției de nelegalitate a decretul de expropriere nr. 168/18.04.1963 și a deciziei nr. 378/1963 emise de Comitetul Executiv al Sfatului Popular al Orașului Câmpia Turzii.
Analizând recursul declarat de către recurenții G.T. și G.S. prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor art. 304 și 3041 C.proc.civ., Curtea l-a apreciat ca fiind nefondat pentru următoarele considerente:
Din cuprinsul hotărârii recurate rezultă fără echivoc împrejurarea că instanța de fond a respins excepția de nelegalitate invocată de către reclamanți și a respins excepția inadmisibilității; în motivarea soluției pronunțate, instanța de fond examinează deopotrivă motivele de inadmisibilitate ale excepției invocate precum și cele de fond statuând că asupra excepției.
Deși nu o spune în mod direct, instanța de fond admite că în speță analizarea excepției de nelegalitate a actelor administrative atacate nu este admisibilă, existând aparent o contradicție între considerente și dispozitiv, care va fi examinată în controlul judiciar efectuat de către Curte.
Analizând astfel recursul declarat de către reclamanți, Curtea va achiesa la soluția instanței de fond, însă, pentru considerentele care urmează a fi expuse în continuare:
Obiectul excepției de nelegalitate vizează Decretul de expropriere nr. 168/18.04.1963 și a decizia nr. 378/1963 emisă de Comitetul Executiv al Sfatului Popular al orașului Câmpia Turzii.
Natura juridică a actelor atacate este aceea a unor acte administrative unilaterale cu caracter individual, emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004.
Potrivit art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost acesta modificat prin Legea nr. 262/2007, legalitatea unui act administrativ individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate.
Este adevărat că, prin Decizia nr. 426/10.04.2008, Curtea Constituțională a respins excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004, în varianta modificată prin Legea nr. 262/2007, apreciind că aceste texte sunt în acord cu dispozițiile art. 16 alin. (1) și art. 126 alin. (6) din Legea fundamentală, ca și cu principiul stabilității raporturilor juridice.
înalta Curte, însă, independent de argumentele Curții Constituționale și a căror substanță nu este nesocotită, a reținut în numeroase decizii de speță că, potrivit art. 20 alin. (2) din Constituția României, ce instituie, în situația în care există un conflict între legile naționale și normele cuprinse în pactele și tratatele internaționale la care România este parte, regula aplicării directe și cu prioritate a tratatelor internaționale (mai puțin în situația existenței unor dispoziții mai favorabile cuprinse în dreptul intern), că judecătorul național este cel ce aplică direct și nemijlocit prevederile cuprinse în aceste tratate internaționale, având și rolul de a aprecia, în sensul art. 148 alin. (2) din Constituție, cu privire la compatibilitatea și concordanța normelor din dreptul intern cu reglementările și jurisprudențele comunitare.
Din această perspectivă, așadar, judecătorul național, aplicând primul Convenția europeană a drepturilor omului, are obligația de a asigura efectul deplin al normelor acestei Convenții, asigurându-le preeminența, deplină și efectivă, față de orice altă prevedere contrară din legislația națională, fără să fie nevoie să aștepte intervenția legiuitorului pentru abrogarea ei, după cum constant s-a și reținut în jurisprudența CEDO.
înalta Curte, potrivit jurisprudenței sale deja cristalizată în această materie, a apreciat că, prin consecințele juridice pe care le produce admiterea unei excepții de nelegalitate asupra litigiului în cadrul căruia a fost invocată și mai cu seamă prin posibilitatea invocării excepției fără limită de timp, chiar cu privire la acte administrative unilaterale individuale emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004,art. 4 din acest act normativ contravine principiului securității raporturilor juridice.
Aceasta impune aplicarea directă, cu prioritate, a art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. în plus, deși este necontestat că admiterea excepției de nelegalitate nu are ca efect anularea actului administrativ, ci doar înlăturarea lui din litigiul în care a fost invocată excepția, tot atât de adevărat este că beneficiarul actului administrativ constatator sau constitutiv de drepturi nu se mai poate prevala de el în fața instanței, văzându-se lipsit astfel de fundamentul dreptului consacrat, astfel că admiterea excepției de nelegalitate produce practic efecte similare, ca întindere și conținut, cu anularea actului.
De asemenea, conform jurisprudenței Curții de Justiție de la Luxemburg, este de competența judecătorului național, în calitate de prim judecător comunitar, să asigure pe deplin aplicarea dreptului comunitar, îndepărtând sau interpretând, în măsura necesară, un act normativ național, care i s-ar opune.
De altfel, aceeași instanță comunitară a reținut, în ceea ce privește posibilitatea invocării excepției de nelegalitate cu privire la actele instituțiilor comunitare, că, atunci când partea îndreptățită să formuleze o acțiune în anulare împotriva unui act comunitar depășește termenul limită pentru introducerea acestei acțiuni, trebuie să accepte faptul că i se va opune caracterul definitiv al respectivului act și nu va mai putea solicita în instanță controlul de legalitate al acelui act, nici chiar pe calea incidentală a excepției de nelegalitate.
Prin urmare, concluzionând asupra acestui aspect, se poate susține că dispozițiile art. 4 din Legea nr. 554/1004, ce permit repunerea în discuție, repetat și fără limită de timp, a legalității unor acte administrative individuale, încalcă principiile fundamentale arătate, practica instanței de la Strasbourg și pe cea a Curții de Justiție de la Luxemburg, în situații juridice similare.
Pe cale de consecință, fiind vorba de acte administrative individuale emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, excepția de nelegalitate nu poate fi analizată, excepția inadmisibilității fiind întemeiată.
în aceste condiții, Curtea este dispensată de la examinarea celorlalte motive de fapt și de drept invocate de părți.
Pentru toate aceste considerente, Curtea va aprecia recursul declarat de către recurenți ca fiind nefondat iar în temeiul art. 312 alin. (1) C.proc.civ. raportat la art. 4 din Legea nr. 554/2004 îl va respinge constatând că cererea reclamanților care are ca obiect excepția de nelegalitate a Decretului de expropriere nr. 168/18.04.1963 și a deciziei nr. 378/1963 emisă de Comitetul Executiv al Sfatului Popular al orașului Câmpia Turzii este inadmisibilă.
(Judecător Mihaela Sărăcuț)
