Prin hotărâre de Consiliu local se stabilesc şi se sancţionează contravenţii nereglementate prin legi, ordonanţe sau hotărâri ale Guvernului.
Secţia comercială, de administrativ şi fiscal, Decizia nr. 818 din 14 martie 2011
Prin cererea adresată Judecătoriei Rădăuți sub nr. 4688/285/2010, la termenul de judecată din data de 20.07.2010, petenta SC Q. SA Rădăuți a invocat excepția de nelegalitate a dispozițiilor art. 15 pct. 9 din H.C.L. Rădăuți nr. 95/2009.
în motivarea acestei excepții, reclamanta a arătat că dispozițiile art. 15 pct. 9 din H.C.L. Rădăuți nr. 95/2009 sunt nelegale, deoarece aceeași contravenție este reglementată și de art. 105 alin. (7) din O.U.G. nr. 195/2002, fiind încălcate astfel dispozițiile art. 2 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Suceava la data de 8.10.2010.
Prin sentința nr. 4327/05.11.2010, Tribunalul Suceava, Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția de nelegalitate invocată de reclamanta SC A. SA Rădăuți, jud. Suceava, în cauza având ca obiect „plângere contravențională” formulată în contradictoriu cu pârâții Primăria mun. Rădăuți, jud. Suceava și a constatat nelegalitatea art. 15 pct. 9 din H.C.L. Rădăuți nr. 95/2009.
în fond, instanța a apreciat că excepția de nelegalitate este întemeiată.
Prin procesul-verbal de contravenție seria PC nr. 0004213 încheiat la data de 30.06.2010, reclamantei i-a fost aplicată o amendă contravențională în cuantum de 2.500 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 15 pct. 9 din H.C.L. Rădăuți nr. 95/2009.
Prin hotărârea menționată, la art. 15 pct. 9 este sancționată cu amendă contravențională „depășirea mai mult de trei zile lucrătoare a refacerii zonelor afectate de lucrări de intervenție la rețele tehnico-edilitare”, iar, potrivit art. 105 alin. (7) din O.U.G. nr. 105/2002, constituie contravenție și se sancționează cu amendă, nerespectarea termenelor și condițiilor stabilite de administratorul drumului public și de poliția rutieră privind amplasarea și executarea de lucrări în zona drumului public. Așadar, aceeași contravenție este reglementată, atât în art. 105 alin. (7) din O.U.G. nr. 105/2002. cât și în art. 15 pct. 9 din H.C.L. Rădăuți nr. 95/2009.
Conform art. 2 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001, „Prin hotărâri ale autorităților administrației publice locale sau județene se stabilesc și se sancționează contravenții în toate domeniile de activitate pentru care acestora le sunt stabilite atribuții prin lege, în măsura în care în domeniile respective nu sunt stabilite contravenții prin legi, ordonanțe sau hotărâri ale Guvernului”.
Față de aceste considerente, tribunalul a apreciat că art. 15 pct. 9 din hotărârea menționată a fost elaborat prin încălcarea art. art. 2 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001.
împotriva sentinței a declarat recurs Primăria Municipiului Rădăuți și a arătat că, contravenția stabilită prin art. 15 pct. 9 din H.C.L. Rădăuți nr. 95/2009 nu poate fi considerată ca fiind reglementată de art. 105 alin. (7) din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, articol care se referă la nerespectarea termenelor stabilite în aviz și în acord emis de poliția rutieră privind amplasarea de lucrări în zona drumului public, deci nu privesc refacerea zonelor afectate de lucrări tehnico-edilitare, neputând fi încadrate în prevederile art. 2 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001.
Curtea de Apel Suceava, Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 818/14.03.2011, a admis recursul și a modificat sentința 4327/2010 în sensul că, admițând excepția de nelegalitate, constată nelegalitatea art. 15 pct. 9 din H.C.L. Rădăuți nr. 95/2009, în măsura în care reglementează zona drumului public.
Pentru a se pronunța astfel, Curtea reținut următoarele considerente:
Prevederile art. 105 alin. (7) din O.U.G. nr. 105/2002 fac referire doar la „zona drumului public”. în schimb, art. 15 pct. 9 din H.C.L. Rădăuți nr. 95/2009 se referă la totalitatea zonelor unde există rețele tehnico-edilitare.
Evident aceste rețele nu se află doar în zona drumului public, iar intervenții la acestea se pot produce în orice zonă. A lăsa nereglementată o astfel de situație nu este de conceput fiind vorba de perimetrul urban în care Consiliul Local are îndrituire a dispune.
A anula în totalitate și nediferențiat o hotărâre care dispune asupra lucrărilor efectuate în anumite zone, nereglementate de alt tip de acte cu caracter normativ nu este posibil.
în aceste condiții, Curtea apreciază că, în conformitate cu dispozițiile art. 2 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001, prin hotărâre proprie, consiliul local în speță Consiliul Local Rădăuți putea stabili contravenția în ceea ce privește intervențiile și refacerea rețelei tehnico-edilitare, în măsura în care prevederile O.U.G. nr. 105/2002 nu reglementează aceste aspecte. Art. 105 alin. (7) se limitează a reglementa situația doar în ceea ce privește drumul public.