Legea nr. 202/2000, art. 101
Decizia de suspendare a operaţiunii de vămuire a unor bunuri care are la bază o cerere de intervenţie pentru respectarea unui drept de proprietate intelectuală şi o adeverinţă de reţinere a bunurilor respectă cerinţele de legalitate stabilite de dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 202/2000 privind unele măsuri pentru asigurarea respectării drepturilor de proprietate intelectuală în cadrul operaţiunilor de vămuire.
Sentinţa nr. 225/C.A. din 16 decembrie 2009
Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la 17.11.2005 pe rolul Tribunalului Bucureşti şi ulterior, pe rolul Tribunalului Iaşi, urmare a
declinării competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea acestei din ultime instanţe prin sentinţa civilă nr. 208 din 09.02.2006, reclamanta L.P.B.&C. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii T.G. şi Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci, să se constate că mărfurile reţinute de autorităţile vamale conform deciziei Autorităţii Naţionale a Vămilor nr. 62357/MC/31.10.2005 aduceau atingere drepturilor sale exclusive de proprietate intelectuală deţinute asupra mărcii L., să se dispună interzicerea importului şi a comercializării neautorizate de pârât a produselor purtând mărci identice sau similare mărcii L.
In motivarea cererii s-a arătat că la data de 25.10.2005, în temeiul prevederilor Legii nr. 202/2000 şi ale O.G. nr. 59/2002, autorităţile vamale au reţinut ca fiind susceptibile să aducă atingere unui drept de proprietate intelectuală un număr de 10 bucăţi parfumuri având inscripţionată marca L.
Tribunalul Iaşi, prin încheierea din 10.06.2009, în baza prevederilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, a sesizat Curtea de Apel Iaşi cu excepţia de nelegalitate a deciziei nr. 62357/MC/31.10.2005 a Direcţiei de Supraveghere şi Control din cadrul Autorităţii Naţionale a Vămilor, invocată de T.G.
în motivarea excepţiei invocate s-a arătat că decizia nr. 62357/MC/31.10.2005 era nelegală, deoarece T.G. nu avea nici calitatea de proprietar şi nici de destinatar al celor 10 flacoane de parfum descoperite la data de 25.10.2005 de organele vamale în cala autocarului aparţinând unei firme de transport, cel în cauză fiind conducător auto şi neavând atribuţii privind depozitarea bagajelor în cala autocarului.
S-a mai susţinut că actul administrativ atacat nu a fost întocmit cu respectarea dispoziţiilor art. 3 lit. x) din Legea nr. 141/1997, în sensul că nu cuprindea datele de identificare ale organului emitent, motivarea în fapt şi în drept a măsurii, descrierea măsurii, datele de identificare ale persoanelor care angajau răspunderea organului administrativ.
Prin sentinţa nr. 225/C.A./16.12.2009, rămasă irevocabilă prin decizia nr. 1688/24.03.2010 a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţia de administrativ şi fiscal, instanţa a respins excepţia de nelegalitate a deciziei nr. 62357/MC/31.10.2005, emisă de Direcţia de Supraveghere şi Control din cadrul Autorităţii Naţionale a Vămilor, privind suspendarea operaţiunii de vămuire a celor 10 flacoane de parfum.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că prin cererea înregistrată la Autoritatea Naţională a Vămilor la nr. 53023/13.09.2004, L.P.B.&C. a solicitat intervenţia autorităţii vamale, pe o durată de un an, pentru respectarea unui drept de proprietate intelectuală asupra unor produse care au inscripţionate denumirea P.
Din adeverinţa nr. 797/A/25.10.2005, a rezultat că la data de 25.10.2005, organul vamal a reţinut de la T.G. mai multe bunuri, printre care şi 10 flacoane de parfum P.-L.
Pe baza adeverinţei de reţinere, Direcţia de Supraveghere şi Control din cadrul Autorităţii Naţionale a Vămilor, prin decizia nr. 62357/MC/31.10.2005, a suspendat operaţiunea de vămuire şi a reţinut cele 10 flacoane de parfum, menţionând că destinatarul bunurilor era T.G.
Curtea a considerat că decizia nr. 62357/MC/31.10.2005 fost emisă cu respectarea dispoziţiilor art. 10 din Legea nr. 202/2000, potrivit cărora, pe baza cererii de intervenţie, autorităţile vamale au suspendat operaţiunea de vămuire şi au reţinut mărfurile suspectate a aduce atingere unui drept de proprietate intelectuală, comunicând în scris această măsură solicitantului şi declarantului. Decizia atacată a fost emisă de autoritatea vamală pe baza cererii de intervenţie nr. 53023/13.09.2004 şi a adeverinţei de reţinere nr. 797/A/25.10.2005, semnată de T.G. tară obiecţiuni şi necontestată, în cauză neexistând probe credibile şi veridice de natură a duce la concluzia că faptele consemnate în adeverinţa sus-indicată nu corespundeau realităţii.
Constatând şi faptul că actul atacat conţinea elementele necesare şi suficiente pentru punerea în aplicare a prevederilor art. 10 din Legea nr. 202/2000, fiind în concordanţă şi cu dispoziţiile art. 3 lit. x) din Legea nr. 141/1997, potrivit cărora decizie vamală este orice act al autorităţilor vamale privind reglementările vamale, adoptat de acestea, care produce efecte juridice asupra uneia sau mai multor persoane, instanţa a considerat
că excepţia de nelegalitate a deciziei nr. 62357/31.10.2005 este neînte
meiată.
