– Legea nr. 554/2004: art. 1 alin. (1)
-Legeanr. 213/1998
– Hotărârea Guvernului nr. 977/2002, Anexa III: poziţia 3950
Este nefondată excepţia de nelegalitate a poziţiei nr. 3950 din Anexa la H.G. nr. 977/1002, dacă imobilul nu face parte din categoria celor reglementate prin Legea nr. 213/1998.
(Sentinţa civilă nr. 424 din 6 octombrie 2010, Secţia administrativ şi fiscal, R.O.)
Prin încheierea pronunţată de Judecătoria Timişoara la 25 mai 2010 în dosarul nr. 24005/325/2009 al Judecătoriei Timişoara, s-a dispus sesizarea instanţei de contencios administrativ competente, Curtea de Apel Timişoara, cu soluţionarea excepţiei de nelegalitate a H.G. nr. 849/2009, în ceea ce priveşte poziţia nr. 3950 invocată de reclamanţii persoane fizice în dosarul nr. 24005/325/2009, dispunându-se totodată suspendarea soluţionării dosarului anterior menţionat până la soluţionarea irevocabilă a excepţiei de nelegalitate astfel invocate.
în motivarea excepţiei de nelegalitate, reclamanţii au arătat că prin cererea de chemare în judecată au solicitat să se constate că au dobândit dreptul de proprietate asupra terenului aferent imobilului înscris în CF Timişoara, imobil constând în apartamentul nr. 2 situat la demisol şi parter, teren în suprafaţă de 160,85 mp, proporţional cu cota deţinută din construcţia cumpărată; să se autorizeze intabularea dreptului de proprietate în cărţile funciare menţionate.
Prin sentinţa civilă nr. 424 din 6 octombrie 2010 pronunţată în dosarul nr. 24005.1/ 325/2009, Curtea de Apel Timişoara a admis cererea şi a constatat nelegalitatea poziţiei nr. 3950 din H.G. nr. 849/2009 pentru modificarea şi completarea H.G. nr. 977/ 2002 privind atestarea domeniului public al judeţului Timiş, precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul Timiş şi a H.G. nr. 1.016/2005 pentru modificarea şi completarea H.G. nr. 977/2002 privind atestarea domeniului public al judeţului Timiş, precum şi al municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul Timiş.
în motivare, Curtea a reţinut că, potrivit poziţiei nr. 3950 din H.G. nr. 849/2009 -astfel cum rezultă din copia anexei respective, ataşată la dosar judecătorie -, s-a dispus trecerea din domeniul privat în domeniul public al municipiului Timişoara, a imobilului înscris în CF Timişoara, constând în casă cu două etaje şi curte, situate în municipiul Timişoara.
Astfel cum rezultă din copia Cărţii Funciare Timişoara ataşată la dosarul Judecătoriei Timişoara, reclamanţii sunt proprietarii apartamentului nr. 2 din construcţia edificată pe terenul respectiv, teren al cărui proprietar este Statul Român.
în examinarea legalităţii trecerii în domeniul public al bunului respectiv, Curtea observă că legea permitea Guvernului să dispună această măsură. Conform art. 3 alin. (4) din Legea nr. 213/1998, privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 448 din 24 noiembrie 1998, astfel cum a fost modificată prin Ordonanţa de Urgenţă nr. 206/2000, prin Legea nr. 713/2001 şi prin Legea nr. 241/2003, „domeniul public al comunelor, al oraşelor şi al municipiilor este alcătuit din bunurile prevăzute la pct. III din anexa şi din alte bunuri de uz sau de interes public local, declarate ca atare prin hotărâre a consiliului local, dacă nu sunt declarate prin lege bunuri de uz sau de interes public naţional ori judeţean”, iar potrivit art. 8 alin. (1) din aceeaşi lege, „trecerea bunurilor din domeniul privat al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale în domeniul public al acestora, potrivit art. 7 lit. e), se face, după caz, prin hotărâre a Guvernului, a consiliului judeţean, respectiv a Consiliului General al Municipiului Bucureşti ori a consiliului local.”
Dar această trecere în domeniul public trebuie să fie justificată de un interes public. Astfel, art. 3 alin. (4) din Legea nr. 213/1998 prevede că „domeniul public al comunelor, al oraşelor şi al municipiilor este alcătuit din bunurile prevăzute la pct. III din anexă şi din alte bunuri de uz sau de interes public local, declarate ca atare prin hotărâre a consiliului local, dacă nu sunt declarate prin lege bunuri de uz sau de interes public naţional ori judeţean”.
în acelaşi sens, art. 1 din Legea nr. 213/1998 stipulează că „dreptul de proprietate publică aparţine statului sau unităţilor administrativ-teritoriale, asupra bunurilor care, potrivit legii sau prin natura lor, sunt de uz sau de interes public”.
De asemenea, art. 3 alin. (1) din acelaşi act normativ prevede că „domeniul public este alcătuit din bunurile prevăzute la art. 135 alin. (4) din Constituţie, din cele stabilite în anexa care face parte integrantă din prezenta lege şi din orice alte bunuri care, potrivit legii sau prin natura lor, sunt de uz sau de interes public şi sunt dobândite de stat sau de unităţile administrativ-teritoriale prin modurile prevăzute de lege”.
Totodată, art. 7 alin. (1) din Legea nr. 213/1998, enumerând modurile de dobândire a proprietăţii publice, prevede, la lit. e), că „dreptul de proprietate publică se dobândeşte: e) prin trecerea unor bunuri din domeniul privat al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale în domeniul public al acestora, pentru cauză de utilitate publică”.
Aşadar, legea nu defineşte noţiunile de uz sau de interes public, nici noţiunea de cauză de utilitate publică.
Din reglementările citate rezultă, însă, că există o diferenţă calitativă între bunurile care fac parte din domeniul privat şi cele care fac parte din domeniul public al Statului Român sau al unităţilor administrativ teritoriale, această diferenţă constând în aceea că bunurile care fac parte din domeniul public „sunt de uz sau de interes public”.
în încercarea de a determina categoriile de bunuri care „sunt de uz sau de interes public”, instanţa constată că pct. III din Anexa la Legea nr. 213/1998 enumeră, exemplificativ, o serie de bunuri care alcătuiesc domeniul public local al comunelor, oraşelor şi municipiilor.
Conform pct. III din Anexa la Legea nr. 213/1998, „domeniul public local al comunelor, oraşelor şi municipiilor este alcătuit din următoarele bunuri:
1. drumurile comunale, vicinale şi străzile;
2. pieţele publice, comerciale, târgurile, oboarele şi parcurile publice, precum şi zonele de agrement;
3. lacurile şi plajele care nu sunt declarate de interes public naţional sau judeţean;
4. reţelele de alimentare cu apă, canalizare, termoficare, staţiile de tratare şi epurare a apelor uzate, cu instalaţiile, construcţiile şi terenurile aferente;
5. terenurile şi clădirile în care îşi desfăşoară activitatea consiliul local şi primăria, precum şi instituţiile publice de interes local, cum sunt: teatrele, bibliotecile, muzeele, spitalele, policlinicile şi altele asemenea;
6. locuinţele sociale;
7. statuile şi monumentele, dacă nu au fost declarate de interes public naţional;
8. bogăţiile de orice natură ale subsolului, în stare de zăcământ, dacă nu au fost declarate de interes public naţional;
9. terenurile cu destinaţie forestieră, dacă nu fac parte din domeniul privat al statului şi dacă nu sunt proprietatea persoanelor fizice ori a persoanelor juridice de drept privat;
10. cimitirele orăşeneşti şi comunale”.
Din această enumerare exemplificativă rezultă că fac parte din domeniul public acele bunuri care reprezintă sau încorporează valori destinate a fi folosite în interes public, direct sau prin intermediul unui serviciu public.
în privinţa terenurilor care fac parte din domeniul public al unităţilor administrativ teritoriale, pct. III din Anexa la Legea nr. 213/1998 face referire, cu titlu exemplificativ, la terenurile aferente reţelelor de alimentare cu apă, canalizare, termoficare, şi staţiilor de tratare şi epurare a apelor uzate (la pct. 4), la terenurile pe care sunt amplasate pieţele publice, comerciale, târgurile, oboarele şi parcurile publice, precum şi zonele de agrement (la pct. 2), la terenurile şi clădirile în care îşi desfăşoară activitatea consiliul local şi primăria, precum şi instituţiile publice de interes local, cum sunt: teatrele, bibliotecile, muzeele, spitalele, policlinicile şi altele asemenea (la pct. 5), la terenurile cu destinaţie forestieră, dacă nu fac parte din domeniul privat al statului şi dacă nu sunt proprietatea persoanelor fizice ori a persoanelor juridice de drept privat (la pct. 9).
Instanţa constată că nici din cuprinsul H.G. nr. 849/2009 şi nici din cuprinsul notei de fundamentare a acestui act normativ, ataşată la dosar, nu rezultă care sunt împrejurările care au determinat calificarea imobilului din litigiu ca fiind de uz sau de interes public.
De asemenea, nici din cuprinsul H.G. nr. 1016/2005 şi nici din cuprinsul notei de fundamentare a acestui act normativ, nu rezultă care este cauza de utilitate publică în temeiul căreia s-a apreciat că se impune trecerea terenului respectiv din domeniul privat în domeniul public al municipiului Timişoara.
Instanţa constată că, potrivit art. 7 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 213/1998, „dreptul de proprietate publică se dobândeşte: e) prin trecerea unor bunuri din domeniul privat al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale în domeniul public al acestora, pentru cauză de utilitate publică”.
în speţă, bunul în litigiu era un imobil constând în casă cu două etaje şi curte, situat în municipiul Timişoara.
Instanţa observă că interesul public care a determinat trecerea acestui imobil în domeniul public nu a fost probat, câtă vreme nu s-a făcut o referire la împrejurările care justifică această măsură.
în consecinţă, instanţa consideră că trecerea imobilului înscris în CF Timişoara, constând în casă cu două etaje şi curte, situat în municipiul Timişoara, din domeniul privat în domeniul public al municipiului Timişoara nu a fost justificată de existenţa unei cauze de utilitate publică sau de un interes public.
în absenţa cauzei de utilitate publică sau a interesului public, această trecere a bunului în litigiu din domeniul privat în domeniul public al municipiului Timişoara s-a făcut cu încălcarea dispoziţiilor art. 1, art. 3 alin. (1) şi 4, şi ale art. 7 alin. (1) din Legea nr. 213/1998, redate mai sus.
