Temei legal: Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ
Atributul de a verifica dacă sunt îndeplinite condiţiile în care un participant la o procedură contencioasă poate ridica excepţia de nelegalitate a unui act administrativ, în condiţiile prevăzute de art. 4 din Legea nr. 554/2004, precum şi de a stabili dacă există sau nu o legătură dintre această excepţie şi fondul pricinii deduse judecăţii este atributul suveran al instanţei în faţa căreia s-a ridicat excepţia de nelegalitate.
Instanţa de contencios administrativ nu are competenţa de a verifica şi de a se pronunţa asupra concluziilor şi măsurilor dispuse de instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia de nelegalitate, singurul său atribut fiind acela de a se pronunţa asupra îndeplinirii condiţiilor de legalitate, cerute pentru a se recunoaşte valabilitatea actului administrativ, cu a cărui verificare a fost învestită.
Decizia nr. 647/CA/18 august 2011