Executarea Legii la care se referă ordinul 496/2003 este Legea nr. 138/1999 lege care nu se aplică funcţionarilor publici şi personalului contractual din cadrul administraţiei publice locale. Salarizare


Prin sentinţa civilă nr. 418/20 iunie 2008 a Tribunalului Mureş, dos. nr. 3509./102/2007 a fost admisă acţiunea reclamantei P.N. D. şi, pe cale de consecinţă, a obligat pârâtul Municipiul Târgu Mureş să acorde reclamantei drepturile băneşti reprezentând indemnizaţia de dispozitiv în cuantum de 25% din salariul de bază al fiecăruia, începând cu data de 20.11.2004 şi până la data de 21.11.2005.

De asemenea, a dispus ca sumele să fie actualizate în funcţie de rata inflaţiei, începând cu data scadenţei fiecărei sume şi până la data plăţii efective.

A respins restul pretenţiilor formulate de reclamantă.

A admis excepţia prescripţiei extinctive a dreptului la acţiune pentru perioada 01.08.2003 – 19.11.2004.

Pentru a pronunţa în acest sens, instanţa de fond a reţinut următoarele:

Se arată în considerentele hotărârii atacate, reclamanta a solicitat instanţei obligarea pârâtului la plata în favoarea reclamantei a indemnizaţiei de dispozitiv în cuantum de 25% din salariul de bază al fiecărui reclamant, începând cu data de 01.08.2003, obligarea pârâtului la plata acestor sume actualizate în funcţie de indicele de inflaţie, obligarea pârâtului la plata eventualelor cheltuielilor de judecată.

Instanţa de fond reţine că reclamanta a avut calitatea de angajat, ca funcţionar public, în cadrul Primăriei municipiului Târgu Mureş.

Legea nr. 138/1999, la art. 13, îşi continuă raţionamentul instanţa de fond, prevede că cadrele militare în activitate, precum şi militarii angajaţi pe bază de contract şi salariaţii civili beneficiază de o indemnizaţie de dispozitiv lunară de 25% din solda de funcţie, solda de grad, solda de merit, indemnizaţia de comandă şi gradaţii, respectiv din salariul de bază, iar potrivit art. 1 din acelaşi act normativ se prevede că dispoziţiile acestei legi se aplică personalului militar şi civil din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului de Interne, Serviciului Român de Informaţii, Serviciului de Informaţii Externe, Serviciului de Protecţie şi Pază, Serviciului de Telecomunicaţii Speciale şi Ministerului Justiţiei.

Prin Ordinul emis de Ministrul Administraţiei şi Internelor cu nr. 496/28.07.2003, se arată în continuare în hotărârea atacată, prin care a fost completat Ordinul nr. 275/2002 emis de acelaşi organ al administraţiei centrale, la pct. 9.2. s-a prevăzut că „Indemnizaţia de dispozitiv se acordă şi personalului civil ce-şi desfăşoară activitatea în domeniul administraţiei publice”, ordin care îi vizează pe reclamanţi, după cum consideră instanţa de fond, întrucât este evident că prin Ordinul nr. 496/28.07.2003 Ministrul Administraţiei şi Internelor a urmărit a urmărit ca indemnizaţia de dispozitiv, stabilită prin Legea nr. 138/1999, să se acorde şi personalului civil ce-şi desfăşoară activitatea în domeniul administraţiei publice, astfel înlăturându-se discrepanţele în ceea ce priveşte drepturile de natură salarială acordate personalului aflat în subordonarea şi/sau coordonarea Ministerului Administraţiei şi Internelor, asigurându-se egalitatea de tratament salarial a personalului din cadrul aceleiaşi autorităţi.

Faţă de această hotărâre a declarat, în termen, recurs Municipiul Târgu Mureş reprezentat de Primar, solicitând ca, prin admiterea recursului, să se dispună modificarea în totalitate a sentinţei atacate, cu consecinţa respingerii ca nefondată a acţiunii formulate de către reclamantă. În motivele recursului se arată că obligarea la plata indemnizaţiei prevăzute de art. 13 din Legea nr. 138/1999 nu ar avea un temei legal întrucât de acest spor beneficiază doar militarii angajaţi pe bază de contract şi salariaţii civili. În continuare pârâtul arată că nu este o unitate din cadrul M.A.P.N., M.I.R.A. sau alte autorităţi ori instituţii publice enumerate de art. 1 şi 2 din Legea nr. 138/1999, astfel că în cauză aceste dispoziţii nu pot fi aplicate în raport cu reclamanta. Totodată, pârâtul mai susţine că reclamanta nu fac parte din categoria persoanelor îndreptăţite a beneficia de sporul de dispozitiv de 25% nefiind angajaţi în cadrul unei unităţi militare.

Analizând actele de la dosar, prin prisma motivelor de recurs invocate, cât şi în raport cu dispoziţiile art. 304¹ Cod procedură civilă ce reglementează principiul devolutiv al acestei căi de atac extraordinare, instanţa de recurs a reţinut următoarele:

Instanţa a reţinut că reclamanta – intimată a fost funcţionar public în cadrul Primăriei municipiului Târgu Mureş.

Această instituţie publică funcţionează, respectiv primăria, ca o instituţie subordonată consiliului local, conform art. 77 din Legea nr. 215/2001 republicată: „Primarul, viceprimarul, secretarul unităţii administrativ-teritoriale şi aparatul de specialitate al primarului constituie o structură funcţională cu activitate permanentă, denumită primăria comunei, oraşului sau municipiului, care duce la îndeplinire hotărârile consiliului local şi dispoziţiile primarului, soluţionând problemele curente ale colectivităţii locale.”

Din cele de mai sus rezultă că, în fapt, Primăria Târgu Mureş este o instituţie publică ce funcţionează strict în subordinea administraţiei publice locale, mai exact în subordinea consiliului local.

Aceasta înseamnă că întreaga activitate, organizarea şi funcţionare a acestei structuri funcţionale este în sarcina consiliului local, ca administraţie publică locală, iar cadrul reglementar, inclusiv în ce priveşte salariaţii, funcţionari publici sau personal contractual, este prevăzut prin acte normative emise de consiliul local. Cu excepţia, desigur, a acelor acte normative în care sunt prevăzute drepturile, inclusiv cele salariale, şi obligaţiile specifice funcţionarilor publici prin actele normative comune funcţionarilor publici.

Cu alte cuvinte, este evident că un ordin al ministrului administraţiei şi internelor, ce conduce o autoritate a administraţiei publice centrale, nu poate avea incidenţă în ce priveşte funcţionarii publici al unei instituţii publice subordonată altei autorităţi publice constituţionale.

Nici dispoziţiile Legii nr. 138/1999 nu poate fi aplicat reclamantei –intimate, întrucât art. 1 din acest act normativ determină sfera salariaţilor cărora li se aplică dispoziţiile acestei legi, printre ei nenumărându-se şi funcţionari publici ori personal contractul ce-şi desfăşoară activitatea la autorităţi ale administraţiei publice locale, în speţă la consilii judeţene.

Or, chiar constituţional administraţia publică centrală este prevăzută separat de autoritatea publică a administraţiei publice locale – administraţia publică centrală este prevăzută la art. 116 – 119 din Constituţie, iar administraţia publică locală la art. 120 – 123 din Constituţie.

Este de principiu că orice act administrativ, cum este şi Ordinul nr. 496/28.07.2003 emis de ministrul administraţiei şi internelor, nu se aplică decât sferei persoanelor faţă de care acest act are incidenţă şi în raport cu care este apt să nască, modifice sau încheie raporturi juridice. În acest sens, Legea nr. 554/2004 defineşte la art. 2 lit. c actul administrativ ca fiind acel „act administrativ – actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publica, in regim de putere publica, in vederea organizării executării legii sau a executării in concret a legii, care da naştere, modifica sau stinge raporturi juridice”.

Or, executarea legii care se referă Ordinul nr. 496/2003 este Legea nr. 138/1999, lege care nu se aplică funcţionarilor publici şi personalului contractual din cadrul administraţiei publice locale (aici se are în vedere şi instituţiile publice subordonate administraţiei publice locale).

De altfel, art. 47 din Legea nr. 138/1999 prevede imperativ că “Personalul civil din ministerele şi instituţiile centrale prevăzute la art. 1 beneficiază de drepturile salariale reglementate în legislaţia aplicabilă în sectorul bugetar şi de unele drepturi salariale prevăzute în prezenta lege.”, ceea ce conduce la concluzia că legiuitorul a avut în vedere, prin dispoziţiile Legii nr. 138/1999, ca sfera salariaţilor şi a drepturilor salariale să fie doar în raport cu angajaţii din ministerele şi instituţiile centrale, excluzând, astfel, administraţia publică locală ca şi instituţiile publice subordonate acesteia.

În acţiunea introductivă de instanţă, pe de altă parte reclamanta susţine că dacă nu i s-ar acorda dreptul salarial concretizat în sporul de dispozitiv ar încălca principiul discriminării, aşa cum este el consacrat de art. 1 alin. 2 din Ordonanţa nr. 137/2000 rep. În acest sens, reclamanta susţine că personalul aparţinând Ministerului Administraţiei şi Internelor, dar care-şi desfăşoară activitatea în cadrul consiliilor locale şi judeţene, beneficiază de acest spor şi, astfel, se crează o nejustificată.

Apărarea reclamantei – intimate, însă, nu poate fi primită, ea nefiind fondată.

În primul rând, aşa cum s-a arătat mai sus, actul administrativ invocat de aceştia, respectiv Ordinul nr. 496/2003 emis de Ministrul Administraţiei şi Internelor nu poate fi aplicabilitate în legătură cu sporul de dispozitiv, reclamanta – intimată neavând niciun raport juridic de serviciu sau de muncă cu Ministerul Administraţiei şi Internelor.

În al doilea rând, aici nu poate fi vorba de o discriminare directă (art. 2 alin. 1 din Ordonanţa nr. 137/2000 rep.) sau indirectă (art. 2 alin. 3 din Ordonanţa nr. 137/2000 ) pentru simplul motiv că nu este vorba de restrângerea, excluderea etc. reclamantei – intimate de la acordarea dreptului salarial în cauză tocmai pentru că dreptul în cauză nu este prevăzut de lege, aşa cum cere expres art. 2 alin. 1 din Ordonanţa nr. 137/2000. De altfel, nici celelalte criterii nu se regăsesc în situaţia concretă în care se află reclamanta – intimată în raport cu dreptul salarial solicitat.

Pentru toate aceste raţiuni, instanţa a admis ca fondat recursul formulat în cauză, a modificat integral hotărârea atacată, în sensul că a respins acţiunea formulată de reclamanta intimată.

A menţinut celelalte dispoziţii din hotărârea atacată.