Executarea silită a titlului executoriu comunicat în aceeaşi zi cu somaţia de plată.


Pentru orice obligaţie fiscală există obligaţia emiterii în prealabil a titlului de creanţă, titlu de creanţă ce constă într-un act administrativ fiscal care constată obligaţiile fiscale ale contribuabilului şi termenul de plată şi care poate fi contestat la organul fiscal emitent. Totodată, titlul executoriu este un titlu de creanţă a cărui creanţă a devenit scadentă prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege sau stabilit de organul emitent sau alt mod prevăzut de lege. S-a instituit această ierarhie pentru a da posibilitatea contribuabilului să achite obligaţiile sau să conteste aceste obligaţii prin procedura prealabilă administrativă.

Dosar nr. 18488/211/2011

R O M Â N I A

TRIBUNALUL CLUJ
SECŢIA MIXTĂ DE ADMINISTRATIV ŞI FISCAL, DE CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ Nr. 608/R/2012
Şedinţa publică de la 23 Mai 2012
Instanţa constituită din: PREŞEDINTE Judecător
Judecător

S-a luat spre examinare recursul declarat de către recurenta- contestator SCM împotriva sentinţei civile nr.16870 din 02.11.2011 pronunţată în dosar nr.18488/211/2011 al Judecătoriei Cluj-Napoca privind şi pe intimaţii MUNICIPIUL CLUJ NAPOCA, DIRECTIA IMPOZITE SI TAXE LOCALE, SERVICIUL URMARIRE CREANTE BUGET LOCAL şi MUNICIPIUL CLUJ NAPOCA, PRIN PRIMAR, având ca obiect contestaţie la executare
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă reprezentantul recurentei Societatea Cooperativa Meşteşugărească Prestarea, av.Coroian Andrei Călin, cu împuternicire avocaţială depusă la dosar, şi reprezentantul intimatei Municipiul Cluj-Napoca – prin primar, Doru
Săplăcan, cu delegaţie depusă la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, reprezentantul recurentei depune la dosarul cauzei dovada achitării taxei judiciare în sumă de 97 lei şi timbru judiciar în sumă de 3 lei.
Faţă de această împrejurare, instanţa respinge excepţia nelegalei
timbrări a declaraţiei de recurs, invocată la termenul de judecată anterior.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepţii de ridicat, instanţa declară închise dezbaterile şi acordă cuvântul în recurs.
Reprezentantul recurentei susţine recursul declarat în cauză, solicită admiterea acestuia, modificarea în tot a sentinţei recurate şi, pe cale de consecinţă, admiterea contestaţiei la promovată în cauză, respectiv anularea titlului executoriu nr.41915/14.06.2011 precum şi a
tuturor actelor de executare îndeplinite în dosarule execuţional; fără
cheltuieli de judecată.
Reprezentantul intimatei Municipiul Cluj-Napoca, în virtutea considerentelor de fapt şi de drept invocate în întâmpinare la recurs, apreciază că recursul declarat de către recurenta Societatea Cooperativa Meşteşugărească Prestarea, este nefondat şi, pe cale de consecinţă solicită
respingerea acestuia ca atare; fără cheltuieli de judecată.

TRIBUNALUL

Asupra recursului civil de faţă,
În baza lucrărilor dosarului, tribunalul constată că Judecătoria Cluj- Napoca, prin sentinţa civilă nr.16870 din 02.11.2011, a respins ca
neîntemeiată contestaţia la executare formulată de către contestatoarea
Societatea Cooperativa Meşteşugărească Prestarea Cluj-Napoca, împotriva intimatului Municipiul Cluj-Napoca.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut în esenţă
faptul că la data de 20.05.2011 a fost emis de către intimat decizia de impunere nr.144660/492/20.05.2011 prin care s-a stabilit în sarcina
contestatoarei obligaţia de plată cu titlu de taxă ( impozit ) pe clădire a
sumei de 18.111 lei din care suma de 2.176 lei debit aferent anului 2011, suma de 8.536 lei debit aferent anilor 2006-2010 şi penalităţi de întârziere de 7.399 lei. În cuprinsul deciziei de impunere s-a prevăzut dreptul contestatoarei de a formula contestaţie împotriva actului administrativ fiscal în termen de 30 de zile de la comunicare, la organul fiscal emitent.
La data de 25.05.2011, această decizie de impunere a fost comunicată contestatoarei prin poştă cu confirmare de primire, fără însă ca în speţă contestatoarea să uzeze de calea de atac specială prevăzută în actul administrativ fiscal. Din actele dosarului, însă prima instanţă a reţinut faptul că această contestaţie la executare este neîntemeiată şi a respins-o.
Împotriva acestei sentinţe civile a declarat recurs contestatoarea,
solicitând modificarea în tot a sentinţei cu consecinţa admiterii contestaţiei formulate, pe considerentul că aceasta este întemeiată.
Analizând recursul declarat în cauză, tribunalul apreciază că este fondat, va fi admis, va fi modificată în tot sentinţa civilă recurată în sensul admiterii contestaţiei la executare, dispunându-se anularea titlului executoriu nr.41915/14.06.2011, precum şi a tuturor actelor de executare silită.
Astfel, la data de 20.05.2011 a fost emis de către intimat decizia de impunere nr.144660/492/20.05.2011 prin care s-a stabilit în sarcina contestatoarei obligaţia de plată cu titlu de taxă ( impozit ) pe clădire a sumei de 18.111 lei din care suma de 2.176 lei debit aferent anului 2011, suma de 8.536 lei debit aferent anilor 2006-2010 şi penalităţi de întârziere de 7.399 lei. În cuprinsul deciziei de impunere s-a prevăzut dreptul
contestatoarei de a formula contestaţie împotriva actului administrativ fiscal în termen de 30 de zile de la comunicare, la organul fiscal emitent.
În baza contractului de închiriere nr.2227/2001, contestatoarea Societatea Cooperativa Meşteşugărească Cluj-Napoca a închiriat de la Consiliul Local al mun.Cluj-Napoca spaţiul situat în mun.Cluj-Napoca, str.Horea nr.94, jud.Cluj. Ulterior, la data de 1.10.2001 s-a încheiat un act adiţional prin care contestatoarea a renunţat la suprafaţa de 47,07 mp, păstrând în chirie suprafaţa de 25,99 mp. Tot prin acte adiţionale succesive a fost prelungit termenul de închiriere, ultimul astfel de act fiind semnat la data de 4.11.2010 prin care s-a prelungit durata închirierii până la data de
31.12.2012 şi s-a stabilit în sarcina contestatoarei obligaţia de plată a taxei pe clădiri şi teren. La data de 17.06.2011 i s-a comunicat contestatoarei
titlul executoriu nr.41915/14.06.2011 cu o somaţie de plată prin care s-a stabilit în sarcina sa obligaţia de plată a unei sume de 20.569,06 lei cu titlu de impozit pe clădiri şi teren.
Cu privire la executarea silită, trebuie subliniat faptul că aceasta a fost demarată cu nerespectarea prevederilor Codului de procedură fiscală. Astfel, pentru orice obligaţie fiscală există obligaţia emiterii în prealabil a
titlului de creanţă, titlu de creanţă ce constă într-un act administrativ fiscal care constată obligaţiile fiscale ale contribuabilului şi termenul de plată şi care poate fi contestat la organul fiscal emitent. Totodată, titlul executoriu este un titlu de creanţă a cărui creanţă a devenit scadentă prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege sau stabilit de organul emitent sau alt mod prevăzut de lege. S-a instituit această ierarhie pentru a da posibilitatea contribuabilului să achite obligaţiile sau să conteste aceste obligaţii prin
procedura prealabilă administrativă.
În speţă, executarea silită a început in baza titlului executoriu emis în aceiaşi zi cu somaţia de plată, fără însă ca în prealabil să fie comunicat titlul de creanţă, astfel că în cauză contestatoarea a fost privată de o cale de atac – procedura prealabilă administrativă, iar în absenţa titlului de creanţă, titlul executoriu este lovit de nulitate. Pe de altă parte, titlul executoriu este
lipsit de temei legal întrucât se impută contestatoarei achitarea impozitului pe clădire şi teren pentru întreaga suprafaţă a spaţiului în timp ce aceasta foloseşte doar o suprafaţă de 25,99 mp. Totodată, autoritatea locală a imputat contestatoarei taxa pe clădire nu doar începând cu data semnării actului adiţional la contractul de închiriere – 4.11.2010, ci retroactiv.
În drept, toate aceste aprecieri se întemeiază pe prevederile art.399 şi urm.C.proc.civ., art.108, 137, 175 din O.G.nr.92/2003. Pe cale de
consecinţă, soluţia pronunţată de către prima instanţă va fi modificată, în sensul admiterii contestaţiei la executare cu consecinţa anulării titlului executoriu menţionat nr.41915/14.06.2011 şi a tuturor actelor de executare silită.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII DECIDE

Admite recursul declarat de S C împotriva sentinţei civile nr.16870/02.11.2011 pronunţată în dosar nr.18488/211/2011 al Judecătoriei Cluj-Napoca, pe care o modifică în tot în sensul admiterii contestaţiei la executare şi dispunerii anulării titlului executoriu nr.41915/14.06.2011, precum şi a tuturor actelor de executare silită.
Decizia este irevocabilă.
Dată şi pronunţată în şedinţa publică din 23 mai 2012.