O.U.G. nr. 119/2007, art. 2, art. 5 alin. (2), art. 10
C. civ. 1864, art. 969, art. 1087
Apărările debitoarei privind achitarea unor facturi şi nepri-mirea altora sunt lipsite de consecinţe juridice, câtă vreme rămân simple susţineri. Sarcina probei plăţii îi incumbă debitoarei, întrucât aceasta pretinde faptul că a îndeplinit-o, iar împrejurarea că despre o parte din facturi nu are cunoştinţă nu poate fi reţinută, în condiţiile în care nici măcar nu indică, în concret, care sunt acele facturi pe care le consideră emise fără temei şi necomunicate.
Jud. Sectorului 4 Bucureşti, s. civ., sent. nr. 6991 din 19 octombrie 2010, nepublicată
Prin cercrea înregistrată pc rolul instanţei la data de 16.04.2010, creditoarea SC R.&R. SA a solicitat emiterea unei ordonanţe de plată împotriva debitoarei SC D.P. SRL pentru suma de 1481,96 lei, reprezentând contravaloare servicii telefonie şi internet furnizate şi neachitate în perioada iulie 2009 – ianuarie 2010, penalităţi şi clauză penalităţi.
Prin întâmpinare, debitoarea a solicitat respingerea cererii, arătând că facturile ce i-au fost comunicate au fost plătite, iar despre unele din facturile menţionate în cerere nu are cunoştinţă şi le contestă. Mai mult, s-a arătat că notificarea nu a parvenit societăţii şi nu s-a încercat soluţionarea amiabilă a litigiului.
Analizând dosarul, instanţa a reţinut că între părţi s-au încheiat contracte de furnizare servicii de telefonie în baza cărora au fost emise facturile aflate la dosar în sumă totală de 652,47 lei, care nu au fost achitate de debitoare.
Pe cale de consecinţă, conform art. 3 pct. 3.5 din contractul (…) şi art. 3 pct. 3.6 din contractul nr. (…), se datorează ca accesoriu faţă de debitul principal şi penalităţi de întârziere de 284,27 lei, precum şi o penalitate pentru reziliere imputabilă debitoarei, în valoare de 132 euro (545,22 lei), reprezentând abonament lunar datorat pe perioada contractată.
In ceea ce priveşte obiecţiile ridicate prin întâmpinare, acestea au fost înlăturate, în temeiul art. 5 alin. (2) din O.U.G. nr. 119/2007, conform căruia în această procedură nu e necesară parcurgerea, în prealabil, a etapei concilierii directe.
Apoi, dacă debitoarea susţine că a achitat facturile, trebuia să o dovedească (sarcina probei plăţii îi incumbă, întrucât aceasta pretinde faptul că a îndeplinit-o), iar susţinerile generice din întâmpinare, în sensul că despre o parte din facturi nu are cunoştinţă, nu pot fi reţinute în condiţiile în care nici măcar nu indică, în concret, care sunt acele facturi pe care le consideră emise fară temei şi necomunicate.
Ca atare, constatând caracterul cert, lichid şi exigibil al creanţei, în baza art. 2 şi art. 10 din O.U.G. nr. 119/2007, art. 969 şi art. 1087 C. civ. 1864, instanţa a admis cererea pentru sumele de mai sus.
