Prin sentinţa civilă nr. 48 din 19 ianuarie 2011, Tribunalul Harghita a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii şi a lipsei procedurii prealabile şi a respins acţiunea formulată de reclamantul B.R. împotriva pârâtei D.G.F.P. Harghita, ca neîntemeiată şi a respins ca rămasă fără obiect cererea de chemare în garanţie formulată de D.G.F.P. Harghita împotriva A.F.M.
La pronunţarea acestei sentinţe, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că, întrucât taxa a fost încasată în baza unui act administrativ fiscal legal şi temeinic respectiv decizia de calcul al taxei de poluare, ea nu poate fi restituită, apreciind că atâta timp cât această decizie este legală şi temeinică, nu mai este necesar ca tribunalul să analizeze motivele prin care s-a susţinut nelegalitatea încasării taxei. Excepţia lipsei procedurii prealabile a fost considerată ca neîntemeiată întrucât obiectul acţiunii nu-l constituie anularea deciziei de calcul a taxei de poluare astfel că reclamantul nu era obligat să urmeze procedura administrativă prevăzută de art. 205 – 218 C. pr. Fiscală şi nici respectarea dispoziţiilor art. 7 din Legea nr. 554/2004.
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs reclamantul B.R., solicitând admiterea recursului şi modificarea în parte a sentinţei atacate în sensul admiterii acţiunii.
În motivarea cererii de recurs s-a arătat că sentinţa a fost dată cu aplicarea greşită a legii, instanţa de fond neaplicând preeminenţa dreptului comunitar în raport cu care, taxa de poluare este nelegală.
Intimata D.G.F.P. Harghita a formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Examinând recursul prin prisma motivelor invocate precum şi în raport de dispoziţiile art. 3041 C. pr. civ., Curtea a apreciat că acesta este fondat pentru următoarele considerente:
Faptul că recurenta nu a atacat decizia de calcul a taxei de poluare, în condiţiile OUG nr. 92/2003, nu poate constitui motiv de respingere a cererii de restituire a taxei de poluare câtă vreme, răspunsul negativ al pârâtei este considerat drept un refuz dat de pârâtă în vederea executării ori a organizării executării legii, adresa nr.18820/22.10.2010 concretizând acest refuz. Decizia de calcul a taxei de poluare nu constituie un titlu de creanţă în sensul art. 110 – 111 C. pr. Fiscală, nefiind supusă executării din oficiu, neproducând efecte prin simpla sa emitere, solicitantul având posibilitatea de a nu o achita. În acest sens, nu se aplică dispoziţiile art. 205 şi urm. C. pr. fiscală privind contestarea acesteia pe cale administrativă. Din considerentele sentinţei atacate, rezultă că prima instanţă, deşi a respins ca neîntemeiată acţiunea reclamantului, în fapt a soluţionat acţiunea pe excepţia inadmisibilităţii, neanalizând acţiunea pe fondul ei. Se constată astfel o neconcordanţă între dispozitiv şi considerente, ceea ce duce la nulitatea hotărârii.
Aşadar, Curtea, în baza art. 312 alin. 5 C. pr. civ., va admite recursul, a casat sentinţa atacată şi a dispus trimiterea cauzei pentru rejudecare pe fond aceleaşi instanţe. Cu ocazia rejudecării, instanţa de fond se va pronunţa pe fondul acestei cererii şi va avea în vedere, pe lângă cele expuse mai sus, şi motivele invocate de recurenţi în prezenta cale de atac.
