Fond – Comercial – contestaţie tabel preliminar


Dosar nr. 118/88/2008TRIBUNALUL TULCEASECTIA CIVILA, COMERCIALA SI ADMINISTRATIVSentinţă Civilă Nr. 236Şedinţapublică de la 13 Februarie 2009

Asupra cererii de faţă:

Prin cererea adresată acestei instanţe la data de 18 ianuarie 2008 şi înregistrată sub nr. 118/88/2008, contestatoare S.C… S.R.L. TULCEA a contestat valoarea creanţei sale înregistrate în tabelul preliminar al creditorilor debitoarei S.C… S.R.L. TULCEA, aflată în procedura insolvenţei prin administrator judiciar…, şi a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună înregistrarea sa în tabelul creditorilor cu suma de 600.000 lei reprezentând creanţă rezultată din nerespectarea obligaţiilor asumate conform antecontractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 1431/06.06.2007 şi obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii sale contestatoarea a arătat că debitoarea S.C… S.R.L. Tulcea şi-a exprimat dorinţa înstrăinării unei suprafeţe de 2.000 m.p. teren fără construcţii situat în…, iar contestatoare a dorit achiziţionarea terenului avansând suma de 300.000 lei la data de 06 iunie 2007, fiind încheiat de vânzare – cumpărare între părţile arătate.

Urmare încheierii antecontractului de vânzare cumpărare, urma ca vânzătorul să întocmească măsurătorile cadastrale, pentru suprafaţa care urma să se înstrăineze.

Tot prin acelaşi înscris s-a stabilit data finală de întocmire a actului ca fiind 07 septembrie 2007.

De asemenea, prin acest antecontract s-a stabilit o clauză prin care părţile contractante au convenit că îşi vor asuma obligaţiile asumate, iar în situaţia nerespectării acestora cumpărătorii, urmau să nu mai primească înapoi suma avansată, iar dacă vânzătoarea nu – şi respecta obligaţia se obliga să restituie cumpărătorului dublu sumei primite, respectiv suma de 600.000.

Se mai arată de către contestatoare că la termenul stabilit în antecontractul de vânzare cumpărare, cumpărătorii s-au întâlnit cu vânzătorii, însă aceştia au solicitat o nouă amânare, spunând că nu au obţinut toate actele necesare vânzării.

La data de 05.10.2007, contestatorii cumpărători au trimis vânzătorilor o notificare prin judecătoresc pentru a reveni la cu actele în data de 06.10.2007.

La acest termen notarul public a solicitat documentele vânzătorului, care a refuzat să le predea afirmând că nu este de acord cu semnarea contractului de vânzare cumpărare.

Notarul a întocmit o încheiere de certificare, arătându-se cele expuse de fiecare parte, precum şi disponibilitatea contestatoarei de a plăti preţul.

La data de 05.10.2007, s-a pronunţat Sentinţa Civilă nr. 1747 din 05.10.2007 în dosarul cu nr. 842/88/2007 a Tribunalului Tulcea, prin care s-a deschis procedura insolvenţei debitoarei S.C…S.R.L. Tulcea, drept urmare s-a întocmit şi tabelul preliminar al creditorilor, în care contestatoarea a fost înscrisă cu suma de 300.000 ron, însă contestatoarea a solicitat înscrierea cu suma de 600.000 ron, rezultată din prevederile antecontractului în cazul refuzului debitoarei de a încheia contractul.

Se mai arată de către contestatoare că administratorul judiciar a trimis o notificarea, prin care s-a arătat că acest contract de vânzare cumpărare nu a fost încheiat din vina ambelor părţi.

Cum însă contestatoarea arată că a respectat toate clauzele contractuale solicită a fi înscrisă în tabelul creditorilor cu suma de 600.000 ron.

În dovedirea celor susţinute a depus la dosarul cauzei copii de pe următoarele înscrisuri: antecontractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 1431 din 06 iunie 2007; Încheierea de certificare nr. 5933 din 16.10.2007, notificare administratorului juridic… nr. 10 din 08.01.2008, tabelul preliminar de creanţe întocmit de administratorul judiciar…

Intimata… în calitate de administrator judiciar al debitoarei S.C… S.R.L. TULCEA, a depus concluzii scrise şi a solicitat respingerea cererii contestatoarei şi a se reţine că suma de 300.000 ron este o creanţă certă, lichidă şi exigibilă, fiind singura sumă care la data deschiderii procedurii, putea fi înscrisă în tabelul preliminar al creditorilor, deoarece la data de 16.10.2007, procedura insolvenţei debitoarei a fost deschisă.

În dovedire se depune în copie la dosarul cauzei cererea de creanţă a contestatoarei; copie de pe tabelul preliminar al creditorilor.

La termenul de judecată din data de 22 mai 2008, contestatoarea a solicitat încuviinţarea probei cu martori, pentru a face dovada înţelegerii dintre părţi din ziua încheierii contractului de vânzare cumpărare.

În data de 19 septembrie 2009, contestatoarea a fost decăzuta din proba cu martori în ceea cel priveşte pe martorul…, deoarece acesta este tatăl administratorului contestatoarei, numitul…

La data de 24 octombrie 2008 la dosar s-a depus o cerere de intervenţie în nume propriu de către… şi… prin procurator…, prin care au solicitat respingerea cererii contestatoarei ca neîntemeiată.

În motivarea cererii sale a arătat că neperfectarea contractului de vânzare cumpărare a avut drept cauză principală culpa promitentei cumpărătoare care nu şi-a îndeplinit obligaţia asumată prin antecontract şi anume de a se prezenta la data şi ora convenită la notar.

Se mai arată că împrejurarea că ulterior împlinirii termenului contractual convenit pentru perfectarea actului autentic, creditoarea contestatoare a înţeles a notifica pentru a se prezenta la notar pentru perfectarea actului autentic este irelevantă câtă vreme S.C… S.R.L. Tulcea şi-a asumat obligaţia vânzării terenului ce a format obiectul material al antecontractului numai până la data stipulată, respectiv 06.09.2007, dată la care reprezentanţii contestatoarei nu s-au prezentat la notariat, deşi ştiau să îşi asumaseră această obligaţie şi cunoşteau sancţiunea prevăzută de antecontract şi anume pierderea avansului.

În consecinţă intervenienţii au solicitat ca întreaga creanţă pretinsă de contestatoare ca nefondată, deoarece aceasta nu este datorată nici în tot nici în parte, iar suma primit cu titlu de avans a intrat în patrimoniul debitoarei prin efectul neîndeplinirii obligaţiei promitentei cumpărătoare.

De asemenea, s-a solicitat a se reveni asupra probelor admise în cauză cu privire la interogatoriu şi martori şi a se avea în vedere că acestea sunt inadmisibile.

În dovedirea celor susţinute intervenienţii au depus la dosar copii de pe următoarele înscrisuri: antecontract de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 1431 din 06 iunie 2007, declaraţia din data de 06 iunie 2007 autentificată sub nr. 1434 din 06 iunie 2007, încheierea de certificare nr. 4833 din 06 septembrie 2007 de la notar…, prin care se constată că promitenta cumpărătoare nu s-a prezentat la sediul biroului în vederea încheierii contractului de vânzare cumpărare în formă autentică.

La data de 28 noiembrie 2008, intervenienţii au depus concluzii scrise la dosarul cauzei, care au solicitat a fost avute în vedere la pronunţare.

De asemenea, şi contestatoarea debitoare a depus concluzii scrise la dosarul cauzei la data de 10 februarie 2009.

Judecătorul sindic, la data de 06 februarie 2009, a decăzut din proba cu martori pe contestatoarea S.C… S.R.L. apreciind că aceasta nu este admisibilă având în vedere că la dosar există un înscris autentic, iar proba martori nu este admisibilă în cauză şi având în vedere că la acest termen de judecată este lipsită de apărare contestatoarea s-a amânat pronunţarea cauzei pentru a se depune concluzii scrise la dosarul cauzei.

Analizând actele şi lucrările dosarului judecătorul sindic reţine:

Contestatoarea creditoare S.C… S.R.L. Tulcea prin cererea formulată a contestat valoarea creanţei sale înregistrate în tabelul preliminar al creditorilor debitoarei S.C… S.R.L. TULCEA, aflată în procedura insolvenţei prin administrator judiciar…, şi a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună înregistrarea sa în tabelul creditorilor cu suma de 600.000 lei reprezentând creanţă rezultată din nerespectarea antecontractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 1431/06.06.2007 şi obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

S-a reţinut că urmare antecontractului încheiat de contestatoare cu debitoarea nr. 1431/0606.2007,s-a stabilit o clauză prin care părţile contractante au convenit că îşi vor asuma obligaţiile asumate, iar în situaţia nerespectării acestora cumpărătorii, urmau să nu mai primească înapoi suma avansată, iar dacă vânzătoarea nu – şi respecta obligaţia se obligă să restituie cumpărătorului dublu sumei primite, respectiv suma de 600.000 ron.

De asemenea, s-a reţinut că data finală încheierii contractului de vânzare cumpărare este 07 septembrie 2007, dată la care contestatoarea susţine că s-a întâlnit cu reprezentanţii societăţii care au solicitat încă o amânare, deoarece nu obţinuseră toate actele necesare vânzării.

Ulterior acestei date contestatoarea a convocat vânzătorul pentru a fi încheiat actul în formă autentică la data de 16.10.2007, însă la data de 05 octombrie 2007, s-a deschis procedura insolvenţei debitoarei, dată la care nu se mai putea încheiat actul de vânzare cumpărare pentru suprafeţei de 2.000 m.p. teren fără construcţii situat în…, care aparţine debitoarei S.C… S.R.L. Tulcea.

… în calitate de administrator judiciar al debitoarei a solicitat a fi respinsă contestaţia ca nefondată, deoarece doar creanţa în suma de 300.000 ron, care este înregistră în tabelul preliminar este singura creanţă care are caracterul unei creanţe certe, lichide şi exigibilă, fiind singura sumă care la data deschiderii procedurii, putea fi înscrisă în tabelul preliminar al creditorilor, deoarece la data de 16.10.2007, procedura insolvenţei debitoarei a fost deschisă.

În data de 24 octombrie 2008 la dosar s-a depus o cerere de intervenţie în nume propriu de către… şi… prin procurator…, prin care au solicitat respingerea cererii contestatoarei ca neîntemeiată.

În motivarea acesteia s-a arătat că neperfectarea contractului de vânzare cumpărare a avut drept cauză principală culpa promitentei cumpărătoare care nu şi-a îndeplinit obligaţia asumată prin antecontract şi anume de a se prezenta la data şi ora convenită la notar.

S-a mai reţinut şi împrejurarea că ulterior împlinirii termenului contractual convenit pentru perfectarea actului autentic, creditoarea contestatoare a înţeles a notifica debitoarea S.C… S.R.L pentru a se prezenta la notar pentru perfectarea actului autentic, susţinere care arată intervenienţii este irelevantă câtă vreme S.C… S.R.L. Tulcea şi-a asumat obligaţia vânzării terenului ce a format obiectul material al antecontractului numai până la data stipulată, respectiv 06.09.2007, dată la care reprezentanţii contestatoarei nu s-au prezentat la notariat, deşi ştiau să îşi asumaseră această obligaţie şi cunoşteau sancţiunea prevăzută de antecontract şi anume pierderea avansului.

În consecinţă intervenienţii au solicitat a se constata că întreaga creanţă pretinsă de contestatoare să fie respinsă ca nefondată, deoarece aceasta nu este datorată nici în tot nici în parte, iar suma primită cu titlu de avans a intrat în patrimoniul debitoarei prin efectul neîndeplinirii obligaţiei promitentei cumpărătoare.

Examinând contestaţia se reţine că S.C… S.R.L. TULCEA, a dorit cumpărarea de la debitoarea S.C… S.R.L. TULCEA, a suprafeţei de 2.000 m.p. teren fără construcţii situat în…, dată la care s-a încheiat antecontractul de vânzare cumpărare nr. 1431 din 06.06.2007.

La această dată contestatoarea odată cu încheierea antecontractului de vânzare cumpărare a înaintat debitoarei suma de 300.000 ron, urmând ca actul final să fie încheiat la data de 06 septembrie 2007.

La cea din urmă dată se susţine de contestatoare că nu s-a încheiat actul deoarece promitenţii vânzători nu au rezolvat, problemele la Oficiu de şi Publicitate Imobiliară, fiind amânată vânzarea la o altă dată.

În concluzie în conformitate cu art. 66 din Lg. 85/2006, toate creanţele sunt supuse verificării procedurii de verificare prevăzută de prezenta lege, cu excepţia creanţelor constatate prin titlu executoriu, singura sumă dovedită ca fiind achitată şi recunoscută de părţi, care are caracterul unei creanţe certe lichide şi exigibile este suma de 300.000 ron, aşa cum este stipulat în antecontractul de vânzare cumpărare nr. 1431 din 06.06.2007.

La data de 05 octombrie 2007 s-a deschis procedura insolvenţei debitoarei şi în consecinţă nu s-a mai putut efectua transferul.

În consecinţă urmează a se constata că cererea contestatoarei S.C… S.R.L. Tulcea cu privire la contestarea valorii creanţei sale înscrisă în tabelul preliminar al creditorilor, nu este întemeiată, deoarece suma de 600.000 ron, nu are caracterul unei creanţe certă, lichide şi exigibile, în totalitatea ei, mai mult de atât părţile au avut cunoştinţă la data încheierii antecontractului de vânzare cumpărare că pe rolul instanţei se află o cerere privind deschiderea procedurii insolvenţei debitoarei, care se putea soluţiona în orice moment, iar actul nu se mai putea încheia în formă autentică, în momentul în care s-ar fi deschis procedura insolvenţei.

Mai mult de atât antecontractul de vânzare cumpărare încheiat între părţi la această dată nu a fost analizat sub aspectul prevederilor art. 80 din Lg. 85/2006, pentru a se vedea dacă nu este îndeplinită sancţiunea anulării actelor de dispoziţie ale societăţii debitoare prevăzute pentru acte de înstrăinare, făcute în cei trei ani anteriori deschiderii procedurii, drept urmare se constată că administratorul judiciar judiciar a înscris în mod corect creditoarea în tabelul preliminar al creanţelor cu suma de 300.000 ron, care este singura creanţă care îndeplineşte condiţiile de admisibilitate, urmând a fi respinsă contestaţia creditoarei ca nefondată.

Cu privire la cererea de intervenţie în nume propriu, formulată de intervenienţii… şi… judecătorul sindic, apreciază că nu este întemeiată şi drept urmare urmează a fi respinsă ca nefondată, sub aspectul verificării bunei credinţe a debitoarei la momentul încheierii antecontractului de vânzare cumpărare sub aspectul prevederilor art. 80 din Lg. 85/2006, în condiţiile în care la momentul încheierii acestuia, faţă de debitoare s-a promovat cerere de deschidere a procedurii insolvenţei, aceasta se afla în incapacitate vădită de plată, iar înstrăinările de bunuri ar fi putu avea loc în dauna creditorilor.

În consecinţă se va constata că actul constând în antecontractul de vânzare cumpărare a fost încheiat într-o perioadă suspectă, care urmează a fi analizată de administratorul judiciar, astfel că singura sumă recunoscută ca fiind achitată de către ambele părţi şi care se presupune că a intrat în contul debitoarei este cea de 300.000 ron, care îndeplineşte condiţia unei creanţe certe, lichide şi exigibile.