Dosar nr. 48/88/2009R O M Â N I ATRIBUNALUL TULCEASECTIA CIVILA, COMERCIALA SI ADMINISTRATIVSentinţa civilă Nr. 461Şedinţa publică de la 19 Martie 2009Completul compus din:TRIBUNALUL,
Prin cererea introdusă la data de 12 ianuarie 2009 şi înregistrată la Tribunalul Tulcea sub nr. 48/88/2009, Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Tulcea a înaintat spre competentă soluţionare cererea de radiere a menţiunii nr. 8950 din 31 martie 2008 formulată de… privind înregistrarea modificării Actului Constitutiv al… cuprinsă în Hotărârea AGA din 30 martie 2008 şi înregistrată la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Tulcea în baza încheierii judecătorului delegat sub nr. 1189 din 07 aprilie 2008.
În motivarea cererii s-a arătat că Adunarea generală a asociaţilor din… întrunită la data de 30 martie 2008 a dispus modificarea actului său constitutiv în sensul că;
Asociatul… a cesionat două părţi sociale în valoare totală de 20 RON către asociatul… şi în urma modificărilor intervenite, capitatul social în valoare totală de 200 RON, a fost împărţit în 20 de părţi sociale a 10 RON fiecare, aparţinând astfel asociaţilor:-… – 110 RON împărţit în 11 părţi sociale a 10 RON fiecare, având o cotă de participare la beneficii şi pierderi de 55%.-… – 20 RON împărţit în două părţi sociale a 10 RON fiecare, având o cotă de participare la beneficii şi pierderi de 10%.-… – 20 RON împărţit în două părţi sociale a 10 RON fiecare, având o cotă de participare la beneficii şi pierderi de 10%.-… – 10 RON împărţit în unu părţi sociale a 10 RON fiecare, având o cotă de participare la beneficii şi pierderi de 5%.-… – 20 RON împărţit în două părţi sociale a 10 RON fiecare, având o cotă de participare la beneficii şi pierderi de 10%.-… – 20 RON împărţit în două părţi sociale a 10 RON fiecare, având o cotă de participare la beneficii şi pierderi de 10%.
Împotriva acestei hotărâri au formulat acţiune în anulare asociaţii…,…,… iar prin sentinţa civilă nr. 18/14 august 2008 s-a dispus admiterea acţiunii şi anularea Hotărârii AGA din data de 30 martie 2008.
Art. 25 din Legea nr. 26/1990 – 30/04/2008 (1) arată că orice persoană fizică sau juridică prejudiciată ca efect al unei înmatriculări ori printr-o menţiune în are dreptul să ceară radierea înregistrării păgubitoare, în tot sau numai cu privire la anumite elemente ale acesteia, în cazul în care prin hotărâri judecătoreşti irevocabile au fost desfiinţate în tot sau în parte sau modificate actele care au stat la baza înregistrării cu privire la care se solicită radierea, dacă prin hotărârea judecătorească nu a fost dispusă menţionarea în registrul comerţului.
În dovedirea cererii s-a depus la dosar copie Certificat de înregistrare depunere şi menţionare acte, Încheierea nr. 43/08.01.2009 a judecătorului delegat la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Tulcea, Sentinţa civilă din 14.08.2008 a Tribunalului Tulcea, certificat de înregistrare menţiuni, Încheiere nr. 1189/07.04.2008 a judecătorului delegat la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Tulcea, Hotărârea Asociaţilor…, autentificată nr. 1419/23.09.2005, proces verbal din 30.03.2008, Act Constitutiv al…
Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine în esenţă următoarele.
Adunarea generală a asociaţilor din cadrul… întrunită la data de 30 martie 2008 a dispus modificarea actului constitutiv al societăţii în sensul că asociatul…a cesionat două părţi sociale în valoare totală de 20 lei către asociatul… iar în urma modificărilor intervenite, capitatul social în valoare de 200 lei, a fost împărţit în 20 părţi sociale a 10 lei fiecare.
Împotriva Adunării generale a acţionarilor s-a formulat acţiune în anulare de către asociaţii…,… şi…, iar prin sentinţa civilă nr. 18 din 14 august 2008 s-a dispus admiterea acţiunii şi anularea Hotărârii AGA din 30 martie 2008.
Potrivit art. 25 din Legea nr. 26/1990 a registrului comerţului, orice persoană fizică sau juridică prejudiciată ca efect al unei înmatriculări ori printr-o menţiune în registrul comerţului are dreptul să ceară radierea înregistrării păgubitoare, în tot sau numai cu privire la anumite elemente ale acesteia, în cazul în care prin hotărâri judecătoreşti irevocabile au fost desfiinţate, în tot sau în parte actele care au stat la baza înregistrării cu privire la care se solicită radierea, dacă prin hotărârea judecătorească nu a fost dispusă menţionarea în registrul comerţului.
Având în vedere faptul că prin Sentinţa civilă nr. 18 din 14 august 2008 a Tribunalului Tulcea s-a dispus anularea ca nelegală a Hotărârii AGA din 30 martie 2008, ca o consecinţă a acestui fapt urmează a fi admisă cererea şi a se dispune radierea din Registrul Comerţului a menţiunii nr. 8950 din 31 martie 2008 şi revenirea la menţiunile din actul constitutiv iniţial.