Sporul reglementat de art. 25 din Legea nr. 138/1999
Legea nr. 138/1999, art. 3, art. 25, art. 42, art. 43, art. 44 alin. (1)-(2)
Funcţionarul public cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare are dreptul la soldă atât pentru timpul cât se află în incapacitate temporară de muncă, cât şi pentru perioada de predare a funcţiei. în această soldă intră, aşa cum se prevede în art. 3 din Legea nr. 138/1999, solda de funcţie, solda de grad, solda de merit, indemnizaţia de comandă, gradaţii şi indemnizaţia de dispozitiv.
Din dispoziţiile art. 44 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 138/1999 rezultă că sporul instituit de art. 25 din acelaşi act normativ nu poate fi acordat pentru luna în care are loc schimbarea poziţiei de activitate ori pentru perioada de predare a funcţiei.
Decizia nr. 55/C.A. din 8 februarie 2010
Prin sentinţa civilă nr. 431/CA/din 5 iunie 2009, Tribunalul Iaşi a admis în parte, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul S.I., în contradictoriu cu pârâtul Penitenciarul Iaşi, pe care l-a obligat să îi plătească reclamantului contravaloarea indemnizaţiei pentru incapacitate temporară de muncă, pentru perioada 1-7 februarie 2006, respingând, ca neîntemeiată, cererea de obligare a pârâtului la plata despăgubirilor de 0,1% pe zi întârziere, precum şi cererea de acordare a cheltuielilor dc judecată.
Prin aceeaşi sentinţă, Tribunalul a admis excepţia inadmisibilităţii capătului de cerere privind învestirea cu formulă a hotărârii, precum şi excepţia autorităţii de lucru judecat şi a respins, ca inadmisibil, capătul de cerere aferent acţiunii principale şi cererea reclamantului,
formulată în contradictoriu cu pârâtul Penitenciarul Iaşi, în ceea ce priveşte sumele de bani reprezentând norma de hrană şi indemnizaţia de comandă, pentru existenţa autorităţii de lucru judecat.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a reţinut că reclamantul S.I. l-a chemat în judecată pe pârât, solicitând ca acesta să fie obligat să îi plătească suma de 1.543 lei, cuvenită din salariul aferent lunii februarie 2006, şi despăgubiri de 0,01% pe zi întârziere, începând cu data de 05.03.2006, dată la care trebuia să primească solda întreagă, şi până la data plăţii efective a restului din soldă rămas neplătit, precum şi învestirea cu formulă executorie a hotărârii ce se va pronunţa în cauză.
Constatând că hotărârea pronunţată în primă instanţă nu poate fi învestită cu formulă executorie mai înainte ca aceasta să fi rămas irevocabilă şi că cererea de învestire cu formulă executorie este inadmisibilă în această fază procesuală, precum şi faptul că sumele de bani reprezentând norma dc hrană şi indemnizaţia dc comandă au fost acordate reclamantului prin decizia nr. 154/CA din 7 mai 2007 a Curţii de Apel Iaşi, prima instanţă a găsit întemeiate excepţiile ce s-au ridicat, drept pentru care acestea au fost admise.
Referitor la fondul cauzei, prima instanţă a reţinut că reclamantul a fost pensionat începând cu data de 1 februarie 2006, dar că încunoş-tinţarea celor interesaţi cu privire la încetarea raporturilor de muncă a intervenit la data de 10.02.2005 şi că, în perioada cuprinsă între data de
13.02.2006 şi data de 28.02.2006, s-a procedat la predarea funcţiei, de către reclamant, care, în intervalul 1 februarie 2006 – 7 februarie 2006, s-a aliat în concediu medical.
Raportându-se la cele hotărâte prin sentinţa civilă nr. 150 din 17 ianuarie 2007 a Tribunalului Iaşi şi prin decizia nr. 154/CA din 7 mai 2007 a Curţii dc Apel Iaşi, prima instanţă a reţinut că pârâtul nu a achitat integral reclamantului contravaloarea indemnizaţiei pentru incapacitate temporară de muncă pentru perioada 1 februarie 2006 – 7 februarie 2006, în condiţiile în care, prin sentinţa nr. 150/2007, Tribunalul Iaşi i-a acordat doar indemnizaţia de conducere şi contravaloarea normei de hrană, pentru perioada 08.02.2006 – 28.02.2006, şi că indemniza pentru incapacitatea temporară de muncă nu a făcut obiectul acelei cauze.
A reţinut instanţa că reclamantul nu a primit integral drepturile salariale şi că este îndreptăţit a încasa contravaloarea întregii indemnizaţii pentru incapacitatca temporară dc muncă, pretenţii cc nu au făcut obiectul acţiunii soluţionate prin hotărârile anterior menţionate.
Tribunalul a considerat că reclamantul trebuie să încaseze, pentru luna februarie, o sumă de bani egală cu cea pe care ar fi primit-o dacă nu ar fi intervenit pensionarea lui şi că, scăzând din cuantumul soldei pe care reclamantul trebuia să o încaseze pe luna februarie 2006, dacă nu s-ar fi pensionat, suma ce s-a plătit benevol sau silit de către pârât, se obţine o
diferenţă de bani pe care reclamantul o mai are de primit şi pentru carc se justifică, în parte, pretenţiile deduse judecăţii.
Prima instanţă a constatat că pârâtul a cxclus perioada 01.02.2006 –
07.02.2006 de la calculul drepturilor ce se cuvin reclamantului, că luna februarie 2006 are 20 de zile lucrătoare, că reclamantului i-au fost luate în calcul doar 15 zile lucrătoare, fiind excluse, cu rca-credinţă, 5 zile lucrătoare, din intervalul 01.02.2006 – 07.02.2006, calculul trebuind să includă însă şi perioada în care reclamantul s-a aflat în incapacitate temporară de muncă, pentru carc Curtea de Apel Iaşi a acordat doar norma de hrană şi indemnizaţia de conducere.
Instanţa a respins cererea de acordare a despăgubirilor de 0,01% pe zi de întârziere pe motiv că reclamantul nu are dreptul de a primi despăgubiri materiale mai mari decât cuantumul salariului (soldei).
Curtea de Apel Iaşi, prin decizia nr. 668/C.A./30.11.2009, a admis recursurile introduse de reclamantul S.I. şi dc pârâtul Penitenciarul Iaşi împotriva sentinţei civile nr. 43 l/CA/05.06.2009 a Tribunalului Iaşi, sentinţă pe care a casat-o, reţinând cauza în vederea rejudecării ei în fond.
Din probele administrate în cauză, cu ocazia rejudecării, reiese că reclamantul a fost pensionat înccpând cu data dc 1 februarie 2006, dar că încunoştinţarea celor interesaţi cu privire la încetarea raporturilor de muncă a intervenit la data de 10.02.2006. Curtea de Apel a reţinut şi faptul că, în perioada cuprinsă între data de 13.02.2006 şi data de 28.02.2006, s-a procedat la predarea funcţiei de director adjunct pentru logistică dc către reclamant, care, în intervalul 1 februarie 2006 – 7 februarie 2006, s-a aflat în concediu medical.
In conformitate cu prevederile ar. 3 din Legea nr. 138/1999, cadrele militare în activitate şi militarii angajaţi pe bază de contract au dreptul la o soldă lunară, compusă din solda dc funcţie, solda dc grad, solda de merit, indemnizaţia de comandă, gradaţii şi indemnizaţia de dispozitiv.
Raportat la dispoziţiile art. 42 şi ale art. 44 alin. (1) din Legea nr. 138/1999, instanţa de rcjudecare a constatat că S.I. arc dreptul la soldă atât pentru timpul cât s-a aflat în incapacitate temporară de muncă (1 februarie-7 februarie 2006), cât şi pentru restul lunii februarie 2006, până la data de 28.02.2006, când a terminat activitatea de predare a funcţiei.
Prin urmare, reclamantul avea dreptul la soldă pentru toată perioada 1 februarie-28 februarie 2006, nu doar pentru zilele în care a fost prezent la serviciu, aşa cum eronat a considcrat pârâtul.
în această soldă, ce trebuia calculată pentru toate zilele din luna februarie, intră, aşa cum se prevede în art. 3 din Legea nr. 138/1999, solda de funcţie, solda de grad, solda de merit, indemnizaţia de comandă, gradaţii şi indemnizaţia de dispozitiv.
Din adresa nr. X-17880/PIIS/28.01.2010 a Penitenciarului Iaşi rezultă că solda reclamantului arc un cuantum total de 2397 de lei şi sc compune
din soldă de funcţie – 743 lei, soldă de grad – 311 lei, indemnizaţie de comandă 297 lei, gradaţii – 567 lei şi indemnizaţie de dispozitiv 479 lei. Din aceeaşi adresă rezultă că reclamantului i s-au plătit pentru februarie 2006 soldă de funcţie – 398 lei, soldă de grad – 167 lei, gradaţii – 237 lei şi indemnizaţie de dispozitiv – 200 lei.
Prin urmare, s-a constatat că diferenţa de soldă la care mai are dreptul reclamantul este de 1002 lei, fiind alcătuită din 345 lei soldă de funcţie (743-398), 144 lei soldă de grad (311-167), 330 lei gradaţii (567-237) şi 279 lei indemnizaţie de dispozitiv (479-200), la acestea urmând a se calcula impozitul şi contribuţiile aferente.
In ceea ce priveşte cererea reclamantului de a obligare a pârâtului şi la plata sumei dc 599 lei reprezentând spor DGP pentru luna februarie 2006, Curtea de Apel a reţinut că nu există temei legal pentru admiterea acesteia, din înscrisurile aflate la dosarul cauzei reieşind că sporul de 599 de lei solicitat de reclamant este dc fapt sporul reglementat de art. 25 din Legea nr. 138/1999.
In acest text de lege se prevede că se acordă un spor de până la 30% calculat la solda lunară, respectiv la salariul de bază, cadrelor militare în activitate, militarilor angajaţi pe bază de contract şi salariaţilor civili, care execută, conduc, coordonează sau contribuie la realizarea misiunilor operative de protecţie a demnitarilor, a acţiunilor de gardare, protecţie şi control antiterorist, supraveghere operativă, a activităţilor de pază, supraveghere, escortare, reeducare şi asistenţă medicală pentru persoanele arestate preventiv sau condamnate cu pedepse privative de libertate, culegere, prelucrare, verificare şi valorificare a informaţiilor, investigaţii, acţiuni şi intervenţie cu un grad ridicat de risc ori în condiţii de pericol deosebit.
Sporul instituit de art. 25 nu poate fi acordat reclamantului deoarece, în conformitate cu dispoziţiile art. 44 alin. (1) şi 2 din Legea nr. 138/1999, la trecerea în rezervă cadrele militare în activitate primesc solda lunară până la sfârşitul lunii în care a avut loc schimbarea poziţiei de activitate sau până la terminarea predării funcţiei. Aceasta înseamnă că voinţa legiuitorului este de a nu mai acorda persoanelor care trec în rezervă sporuri în perioada în care are loc schimbarea poziţiei de activitate şi predarea funcţiei.
Pe de altă parte, raportat la data formulării acestui capăt de cerere,
01.02.2010, Curtea de Apel a reţinut că s-a împlinit termenul general de prescripţie extinctivă a dreptului la acţiune pentru obţinerea sporului de „DOP” în cuantum de 599 lei.
Referitor la cererea de acordare a despăgubirilor de 0,01 % pentru fiecare zi de întârziere, calculate de la data de 28 februarie 2006 şi până la data plăţii, Curtea de Apel a constatat că aceasta este neîntemeiată deoarece în materia drepturilor salariale repararea integrală a prejudiciului
se realizează prin actualizarea sumei ce se acordă cu acest titlu, nu prin despăgubiri de 0,01% pentru fiecare zi de întârziere a plăţii soldei.
In consecinţă, constatând că pârâtul Penitenciarul Iaşi în mod greşit i-a acordat reclamantului o soldă calculată în funcţie de prezenţa efectivă a acestuia la serviciu, ignorând în acest fel prevederile art. 3, art. 42 şi art. 44 din Legea nr. 138/1999, ţinând seama şi de faptul că reclamantul nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege pentru acordarea sporului „DGP” şi că nu este permisă acordarea de despăgubiri de 0,01 % pentru fiecare zi de întârziere a plăţii soldei, Curtea de Apel a admis în parte acţiunea în pretenţii introdusă de reclamantul S.I. în contradictoriu cu pârâtul Penitenciarul Iaşi, pe care l-a obligat să îi plătească reclamantului diferenţa de soldă neachitată, aferentă lunii februarie 2006, compusă din 345 lei reprezentând diferenţă soldă funcţie, 144 lei reprezentând diferenţă soldă de grad, 330 lei reprezentând diferenţă gradaţii şi suma de 279 lei reprezentând diferenţă indemnizaţie dc dispozitiv, sume la care se va calcula impozitul şi contribuţiile aferente.
Faţă de cele ce preced, instanţa a respins cererea reclamantului de obligare a pârâtului la plata sumei de 599 lei reprezentând sporul prevăzut de art. 25 din Legea nr. 138/1999, precum şi cea privind despăgubirile pentru întârzierea plăţii soldei.
Având în vedere că reclamantul a declarat că nu a mai solicitat obligarea Penitenciarului Iaşi la plata indemnizaţiei de comandă şi a normei de hrană, aferente lunii februarie 2006, instanţa a luat act de această manifestare de voinţă.
