Curtea de Apel competentă teritorial să soluţioneze acţiunea reclamantului – funcţionar public – pentru eliberarea din funcţie emisă de Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Servicii Comunitare şi Utilităţi Publice, în condiţiile abrogării prev. art.22 alin.3 din Legea nr.51/2006 care reglementau competenţa specială a Curţii de Apel Bucureşti este cea în circumscripţia căreia domiciliază reclamantul potrivit art. 10 alin.3 din Legea nr.554/2004, deoarece Curtea de Apel Bucureşti nu a fost legal investită la data schimbării competenţei.
Secţia de administrativ şi fiscal – Decizia nr.611/13 mai 2008
Prin acţiunea înregistrată la Tribunalul Alba sub nr. 598/107/2008, reclamantul M.I. în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Servicii Comunitare şi Utilităţi Publice ( ANRSC ) a solicitat instanţei ca prin sentinţa ce se va pronunţa să dispună :
– anularea Deciziei nr. 168/2007 emisă de preşedintele ANRSC
– suspendarea Deciziei până la pronunţarea sentinţei definitive
– reîncadrarea acestuia în funcţia de director
În fapt reclamantul a susţinut că decizia atacată este rezultatul exercitării unor presiuni făcute pentru ca acesta să demisioneze şi că deşi are un caracter individual nu i-a fost comunicată, aflând întâmplător de ea, astfel că i-a fost încălcat dreptul la informare.
În drept au fost invocate dispoziţiile art. 1, art. 7 şi 11, art. 14 alin.1 din Legea nr. 554/2004.
Pârâta a invocat excepţia de necompetenţă materială şi teritorială a Tribunalului Alba.
Prin sentinţa civilă nr.364/CAF/2008 a fost admisă excepţia de necompetenţă invocată şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti – Secţia de Contencios Administrativ .
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a reţinut că pârâta emitentă a actului atacat este o autoritate centrală fiind aplicabile dispoziţiile art. 10 din Legea nr.554/2004, iar din punct de vedere al competenţei teritoriale erau incidente – la data sesizării instanţei – dispoziţiile art. 22 alin. 3 din Legea nr.51/2006 şi art.725 al.2 Cod procedură civilă.
Împotriva sentinţei a declarat recurs reclamantul, care a invocat greşita aplicare a legii sub aspectul stabilirii competenţei teritoriale, solicitând desfiinţarea hotărârii şi trimiterea spre competentă soluţionare a cauzei pe fond la Curtea de Apel Alba Iulia.
A arătat recurentul că sunt incidente dispoziţiile art. 10 ( 3 ) din Legea nr. 554/2004, conform cărora beneficiul alegerii instanţei competente teritorial revine reclamantului.
În drept a invocat art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
Recursul este întemeiat.
Potrivit art. 10 ( 3 ) din Legea nr.554/2004 reclamantul se poate adresa instanţei de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului.
Într-adevăr la data sesizării instanţei erau în vigoare prevederile art. 22 alin. 3 din Legea nr.51/2006, conform cărora deciziile şi ordinele emise de preşedintele ANRSC se atacau la Curtea de Apel Bucureşti.
Dispoziţiile art. 22 alin. 3 din Legea nr.51/2006 au fost abrogate prin O.U.G. nr. 13/2008, în timpul desfăşurării procesului.
Potrivit art. 725 alin. 2 Cod procedură civilă procesele în curs de judecată la data schimbării competenţei instanţelor legal investite vor continua să fie judecate de acele instanţe.
În speţă instanţa legal investită la data introducerii acţiunii ar fi fost Curtea de Apel Bucureşti.
Cum însă reclamantul nu s-a adresat acesteia, nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 725 al. 2 din Codul de procedură civilă.
Iar, întrucât reclamantul şi-a exprimat opţiunea de a se judeca la instanţa de la domiciliul său şi cum a făcut dovada că are stabilită reşedinţa în Alba Iulia, se constată că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 10 ( 3 ) din Legea nr.554/2004, instanţa competentă teritorial fiind Curtea de Apel Alba Iulia.
În consecinţă, în temeiul art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă s-a admis recursul, s-a modificat în parte hotărârea şi s-a stabilit instanţa competentă teritorial ca fiind Curtea de Apel Alba Iulia