Funcţionar public în administraţia locală. Stabilirea drepturilor salariale


La stabilirea drepturilor salariale pe baza Legii nr. 330/2009, nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 30 alin. (5) din Legea 330/2009 şi nici cele ale art. 7 alin. (2) din Legea 330/2009, pentru a produce validarea unor sporuri nelegal stabilite, doar pentru simplul fapt că acele sporuri se aflau în plată la finalul anului 2009. În caz contrar, o astfel de interpretare a Legii 330/2009 ar permite permanentizarea unor sporuri nelegale, chiar dacă aceste sporuri ar fi stabilite chiar cu câteva zile înainte de intrarea în vigoare a legii, cunoscându-se prevederile acesteia.

Secţia comercială şi de administrativ şi fiscal, Decizia nr. 2962 din 6 iulie 2011

Prin sentința nr. 4316 pronunțată la 10.12.2010 a Tribunalului Cluj a fost respinsă cererea formulată de reclamantul R.B.A. în contradictoriu cu pârâtul PRIMARUL MUNICIPIULUI CLUJ-NAPOCA.

Pentru a dispune astfel instanța a reținut că prin Dispoziția nr.569/12.02.2010, primarul municipiului Cluj – Napoca a dispus reîncadrarea reclamantului începând cu data de 01.01.2010 în funcția publică de execuție de inspector-clasa I, grad profesional-asistent, treapta de salarizare 2, gradația 2-la Corp control Primar, cu următoarele drepturi salariale: salariu de bază 1146 lei, care cuprindea sporul de vechime, sporul de dispozitiv și sporul de stabilitate avute în luna decembrie 2009, precum și spor de pentru condiții periculoase, stabilit distinct, neinclus în salariul de bază, de 82 lei. Temeiul legal indicat de pârât pentru emiterea dispoziției este Legea 330/2009 – art. 30 și 34, O.U.G. 1/2010, precum și art. 63 alin. (5) lit. e) și art. 68 din Legea 215/2001.

Ulterior, ca urmare a unei adrese primite de la Agenția Județeană pentru Prestații Sociale Cluj cu privire la unele nereguli în legătură cu modul de stabilire a salariilor în primul an de aplicare a Legii 330/2009, mai exact cu acordarea unor sporuri, primarul a emis o nouă dispoziție, nr. 2690/25.05.2010, prin care a eliminat sporul de dispozitiv și sporul de stabilitate începând cu data de 01.01.2010, salariul de bază fiind stabilit la 900 lei, care includea sporul de vechime.

întrucât reclamantul a apreciat că această din urmă dispoziție este nelegală, a formulat contestație în termenul legal de 5 zile de la data luării la cunoștință, contestație ce a fost respinsă.

Principalele motive invocate atât în cuprinsul contestației, cât și în cuprinsul cererii de chemare în judecată sunt nerespectarea obligației angajatorului de a menține în anul 2010 veniturile salariale efective acordate la 31.12.2009, precum și neacordarea de eficiență caracterului obligatoriu al convențiilor colective de muncă legal încheiate și în vigoare. De asemenea, se mai invocă faptul că Ordinul comun nr. 32/42/2010 al Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale și al Ministerului Finanțelor Publice ce a stat la baza emiterii dispoziției a fost abrogat și ulterior anulat în primă instanță.

Aspectul esențial ce trebuie lămurit este dacă sporul de dispozitiv/stabilitate prevăzute în acordul colectiv nr. 224076/11.11.2009 și aflate în plată la data de 31.12.2009 erau legal acordate, legalitate pe care instanța este obligată să o cerceteze în temeiul art. 10 din O.U.G. 1/2010. Din acest punct de vedere, este lipsită de relevanță susținerea reclamantului conform căreia acordul colectiv nu a făcut obiectul vreunei obiecții de nelegalitate a prefectului sau a altei autorități, fiind corectă susținerea conform căreia instanța de judecată este singura abilitată și chiar obligată de prevederile art. 10 din O.U.G. 1/2010 să analizeze legalitatea acordului.

Pentru a stabili deci legalitatea acordării sporului prin acordul colectiv, instanța va avea în vedere dispozițiile imperative ale art. 31 din Legea 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, care prevede că pentru activitatea prestată funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din salariu de bază, sporul de vechime, suplimentul postului, suplimentul corespunzător treptei de salarizare, prime și alte drepturi salariale, în condițiile legii.

Acest text legal trebuie coroborat cu dispozițiile art. 72 din Legea 188/1999, care statuează că acordurile colective de muncă pot cuprinde numai măsuri referitoare la aspecte de ordin social, ale condițiilor de muncă, sănătății și perfecționării funcționarilor publici, precum și cu cele ale art. 22 din H.G. 833/2007. Nu se regăsește printre acestea posibilitatea negocierii salariilor sau acordării unor diverse sume de bani cu caracter de prime sau sporuri neprevăzute de lege pentru categoria respectivă de funcționari publici, întrucât, din punctul de vedere al Legii 188/1999, salariile sunt stabilite de legiuitor și nu pot fi negociate.

Prin urmare, sporul de stabilitate prevăzut în acordul colectiv menționat este lipsit de temei legal și nu poate fi avut în vedere la stabilirea drepturilor salariale în anul 2010.

Aceleași argumente sunt deopotrivă valabile și în cazul sporului de dispozitiv, care nu putea fi acordat funcționarilor publici din cadrul aparatului de specialitate al primarului, astfel cum s-a stabilit prin Decizia nr. 37/2009 pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție în examinarea recursului în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă I.C.C.J. cu privire la interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 47 din Legea nr.138/1999, raportat la art. 13 din același act normativ, cu referire la posibilitatea acordării indemnizației de dispozitiv lunare în cuantum de 25% din salariul de bază tuturor funcționarilor publici și personalului contractual care își desfășoară activitatea in domeniul administrației publice locale. Prin decizia amintită s-a statuat că dispozițiile articolelor menționate se interpretează în sensul că indemnizația de dispozitiv se acordă funcționarilor publici și personalului contractual care își desfășoară activitatea în cadrul MAI și în instituțiile publice din subordinea ministerului, precum și personalului care își desfășoară activitatea în serviciile comunitare din subordinea consiliilor locale și a prefecturilor care au beneficiat de acest drept salarial și înainte de transfer sau detașare din cadrul fostului Minister de Interne, situație inaplicabilă în speță.

Plecând de la această concluzie, în speță nu sunt aplicabile dispozițiile art.30 alin.5 din Legea 330/2009 și nici cele ale art. 7 alin. (2) din Legea 330/2009, întrucât acestea nu pot valida sporuri nelegal stabilite doar pentru simplul fapt că se aflau în plată la finalul anului 2009. în caz contrar, o astfel de interpretare a Legii 330/2009 – în varianta susținută de reclamant – ar permite permanentizarea unor sporuri nelegale, chiar dacă aceste sporuri ar fi stabilite chiar cu câteva zile înainte de intrarea în vigoare a legii, cunoscându-se prevederile acesteia (de altfel, acordul colectiv invocat a fost încheiat în data de 11.11.2009, două zile după publicarea legii în Monitorul Oficial).

Pe de altă parte, instanța a reținut că, raportat la 31.12.2009, salariul de bază al reclamantului a fost majorat prin includerea sporului de vechime în bază, astfel cum prevede Legea 330/2009, iar acordarea celorlalte sporuri (de doctor/toxicitate) nu face obiectul litigiului. Din acest punct de vedere, nu este întemeiată susținerea reclamantului conform căreia trebuie menținut în anul 2010 venitul salarial efectiv, raportat și la faptul că sporurile care se solicită a fi menținute nu a fost legal stabilite.

Referitor la retroactivitate, abrogare/anulare act administrativ reține instanța că dispoziția contestată este, într-adevăr, un act administrativ emis de persoana care are competența numirii în funcție – primarul, și care este emis în executarea Legii 330/2009, în vigoare începând cu data de 01.01.2010. Prin acest act nu se nasc drepturi noi, ci numai se aplică în concret, în persoana fiecărui funcționar public din aparatul de specialitate al primarului, dispozițiile legii referitoare la reîncadrarea acestuia și la drepturile sale salariale. Prin urmare, actul recunoaște existența și întinderea unor drepturi/obligații ce au luat naștere anterior, la data de 01.01.2010, direct în temeiul Legii 330/2009, având astfel caracter recognitiv/declarativ și fiind firesc a produce efecte retroactive. Din aceeași perspectivă, faptul că alte acte administrative cu forța juridică superioară emise de alte autorități publice dar tot în aplicarea Legii 330/2009 au fost abrogate/anulate nu prezintă importanță și nu lipsește de efecte actul în litigiu, acesta fiind legal emis în baza și în vederea executării în concret a Legii 330/2009.

Prin urmare concluzionează instanța dispoziția primarului nr.2690/25.05.2010 este emisă în conformitate cu dispozițiile legale.

împotriva soluției arătate a declarat recurs reclamantul solicitând admiterea modificarea sentinței în sensul admiterii acțiunii, anulării dispoziției 2690/25.05.2010, menținerea dispoziției 569/2010, obligarea pârâtului la calculul și plata drepturilor salariale.

în susținere se arată că aspectul reținut de instanța cu privire la legalitatea sporului dispozitiv/stabilitate prevăzută prin acordul colectiv a fost ridicat din oficiu de instanța nefăcând obiectul acțiunii introductive și nici invocat prin întâmpinare și cu atât mai puțin prin dispozitiv iar în aceste condiții există obligația instanței de a pune această problemă în discuție și a da eficiență principiului contradictorialității și respectării dreptului de apărare lucru ce nu s-a întâmplat.

Tot astfel se arată că se omite mijlocul procedural ce permite analiza legalității în condițiile în care acest acord nu a ost anulat și nici nu a făcut obiectul unei excepții de nelegalitate. întemeindu-și sentința pe constatarea nelegalității acordului este cert ca s-au depășit limitele investirii.

Cât privește fondul se susține că nicio prevedere legală nu interzice ca în baza autonomiei și a legislației finanțelor publice locale autoritatea să susțină și aprobe în bugete fonduri pentru îmbunătățirea condițiilor Deși este adevărat că prin acorduri nu se pot negocia drepturi cum sunt salariul, sporul vechime, aceasta nu înseamnă că nu pot fi prevăzute drepturi ce nu au o reglementare expresă, dar nici nu sunt interzise în considerarea adagiului – ceea ce nu este interzis prin lege este permis. Ținând seama de dispozițiile art. 8 și 12 din Legea 130/1996 și de principiile ce stau la baza raporturilor de muncă și de serviciu rezultă că personalul poate negocia drepturi a căror acordare și cuantum nu sunt stabilite prin dispozițiile legale.

Mai susține recurentul ca hotărârea nu este motivată și prin raportare la decizia I.C.C.J. nr. 37/14.12.2009 deoarece recursul în interesul legii vizează interpretarea și aplicarea art. 47 din Legea 138/1999 cu privire la posibilitatea acordării indemnizației de dispozitiv lunar. Sporul de dispozitiv i-a fosta cordat prin decizia 569/2010 în temeiul acordului încheiat la nivelul primăriei și aprobat prin Hotărârea Consiliului Local. Prin urmare sporul de dispozitiv nu are nicio legătură cu cel stabilit prin Legea 138/1999 și recursul în interesul legii. Pe de altă parte decizia nr. 37/2009 se referă la ipoteza total distinctă de cel în cauză. De altfel se arată lipsită de relevanță a deciziei în ceea ce privește litigiul a fost constatată și prin hotărâre judecătorească.

Totodată se susține de recurent că argumentele aduse de instanță cu privire la actul juridic dedus judecății nu pot fi reținute din moment ce se dispune în concret cu privire la cuantum drepturi iar dubiul de nelegalitate a fost întemeiat de suspendarea executării dispoziției contestate.

Răspunzând celor invocate prin întâmpinare intimatul a solicitat respingerea recursului în considerarea în esență că în condițiile legii cadru nu pot fi luate în considerare drepturi stabilite prin acorduri emise cu încălcarea legii și care exced Legii 330/2009.

Analizând argumentele aduse prin recursul declarat prin prisma actelor dosarului, a normelor juridice incidente, a art. 304 C.proc.civ. Curtea reține că acestea nu pot conduce la modificarea hotărârii.

în acest sens se reține că recurentul susține că sporurile eliminate prin actul contestat a fost stabilit anterior prin acordul colectiv încheiat la nivelul primăriei negociat pentru personalul și confirmat prin hotărâri ale consiliului local. Cele avute în vedere de recurent nu pot fi reținute deoarece autoritatea emitentă a deciziei contestate este obligată a adopta măsuri conform dispozițiilor instituite prin lege. în cauză Legea nr. 330/2010 și O.U.G. nr. 1/2010 acte normative ce reglementează sistemul de salarizare a funcționarilor stabilesc că nu vor fi luate în considerare drepturile salariale stabilite prin contractele și acordurile colective de muncă încheiate cu nerespectarea dispozițiilor legale în vigoare la data încheierii lor sau prin alte acte administrative emise cu încălcarea normelor în vigoare la data emiterii lor și care exced prevederilor Legii cadru nr. 330/2009. Ca atare legea stabilește nevalabilitatea acordurilor sau actelor administrative încheiate cu încălcarea normelor în vigoare la data emiterii lor. Drepturile invocate în contextul acordului nu au baza legală și nu pot fi validate din perspectiva limitelor imperative stabilite pe cale contractantă/negociere a unor componente a salariului funcției publice prevăzute de art. 72 din Legea nr. 188/2009. Potrivit acestui din urmă act normativ se pot negocia prin reprezentanți încheierea de acorduri doar cu privire la măsuri expuse ce vizează condițiile de muncă, sănătate, perfecționare profesională și nu drepturi bănești sume cu caracter de prime, sporuri. Prin urmare în condițiile în care sporurile , primele nu sunt expus prevăzute ca putând fi negociate nu se poate susține că aceste drepturi – sporuri de stabilitate cuprinse în acorduri/contracte au o bază legală – Așa fiind doar sporurile legal stabilite în plată la finele anului 2009 urmau a fi acordate nu și cele stabilite contrar dispozițiilor legale pentru ca în sensul acestora sunt prevederile din Legea nr. 330/2009 iar din această perspectivă reținerile primei instanțe nu pot fi considerate greșite.

Se susține însă de recurent că acordul nu ar fi nelegal deoarece prin hotărâri ale consiliului local ar fi fost confirmate și ca atare este obligatoriu . împrejurarea nu are relevanță pentru că legea stabilește expres că toate acordurile colective și actele emise cu nerespectarea prevederilor legale nu sunt aplicabile, că autoritățile deliberative au obligația adoptării de măsuri cu respectarea legii astfel că această din urmă autoritate deliberativă avea obligația aplicării legii statutului funcționarului și respectiv a actului normativ superior. Legea nr. 188/1999 a statuat că nu pot fi negociate în cazul funcționarilor drepturi salariale ci măsuri sociale-perfecționare, iar Legea nr. 330/2009 și O.U.G. nr.1/2010 au statuat că astfel de acte prin care s-au stabilit drepturi cu încălcarea prevederilor să nu fie luate în considerare așa încât prin emiterea deciziei contestare intimatul nu a făcut altceva decât a lua măsuri în conformitate cu legea.

Legat de acesta se susține de recurent că reținerile instanței referitoare la forța juridică a actelor emise de alte autorități este greșită. Acest argument nu poate fi primit pentru că legea stabilește expres ca toate acordurile și actele emise cu nerespectarea prevederilor legale nu sunt aplicabile astfel că intimatul avea obligația respectării actului superior legea și ordonanța și nu a unul act normativ inferior cum sunt actele invocate de recurent.

Nu poate fi primită nici susținerea că dubiul a fost întemeiat în condițiile suspendării actului administrativ deoarece în această procedură nu se face decât o examinare sumară. Analiza în condițiile instituite de art. 10 din O.U.G. nr. 1/2010 a obligativității cenzurării de către instanță a relevat nelegalitatea acordului din perspectiva Legii nr. 188/1999. în aceste condiții nu se poate valida un spor nelegal stabilit pentru simplul fapt că sumar a fost examinat.

Mai susține recurentul că reținerile instanței sunt greșite și în privința naturii actului deoarece în concret acesta dispune cu privire la cuantumul drepturilor. Dispoziția contestată este un act administrativ emis de persoana care are competența numirii în funcție – primarul – în executarea Legii nr. 330/2009 în vigoare începând cu 1.01.2010.

Prin acest act normativ se aplică în concret dispozițiile referitoare la drepturile salariale. Cu alte cuvinte actul recunoaște existența și întinderea drepturilor, obligațiilor ce au luat naștere anterior direct în temeiul legii având astfel caracter declarativ și firesc a produce efectele corespunzătoare. în plus nu trebuie trecut neobservat că legea contenciosului și a funcționarului public conferă posibilitatea intrării în legalitate, a asigurării principiului stabilirii drepturilor în conformitate cu legea și a aplicării actului normativ superior. Prin urmare în condițiile în care prin acte superioare se stabilește că nu se aplică drepturi prin acorduri ce încalcă prevederile legale la momentul încheierii și exced susținerile recurentului sunt nefondate și vor fi respinse.

Respinse urmează a fi și restul susținerilor recurentului întrucât așa cum s-a arătat cenzurarea legalității a fost respinsă de art. 10 din O.U.G. nr. 1/2009 a dispozițiilor Legii nr. 188/1999 și Legii nr. 330/2009 ce relevă că drepturile salariale se stabilesc de lege, nu pot fi negociate drepturi bănești în cazul funcționarilor publici ci doar măsuri sociale – sporurile evocate neintrând în categoria măsură socială.

Nici argumentele cu privire la decizia în privința sporului de dispozitiv nu pot fi reținute.

Decizia nr. 37/2009 a statuat că dispozițiile referitoare la sporul de dispozitiv se interpretează în sensul că indemnizația de dispozitiv se acordă funcționarilor ce desfășoară activitate în cadrul MAI și instituții din subordinea consiliilor locale, a prefecturilor care au beneficiat înainte de transfer sau detașare in cadrul fostului minister de interne. Cum dispozițiile legale permit acordarea unor anumite categorii nu se poate susține că ar fi aplicabile și recurentului deoarece nu a făcut dovada că face parte din categoria personal MAI sau transferat/delegat anterior. Pe de altă parte nu trebuie omis că chiar de nu s-ar avea în vedere decizia menționată, drepturile invocate în baza acestuia sunt nelegale. Prin urmare criticile sunt nefondate și vor fi respinse.

Așadar față de cele arătate în baza art. 312 C.proc.civ. Curtea va da o soluție de respingere a recursului declarat.

(Judecător Floarea Tămaș)